ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2432/2020

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă -contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2012/a16*, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. si C., constatarea nulității absolute a contractelor de creditare nr. x/29.03.2013, y/07.03.2013, z/06.03.2013, w/26.02.2013, t/21.02.2013, s/04.02.2013, q/26.01.2013, r/09.01.2013, 791/28.12.2012, 1072/03.12.2012, 766/19.11.2012, 759/14.11.2012, 752/29.10.2012, 1071/17.10.2012, 720/05.10.2012, 1070/28.09.2012, 1069/11.09.2012, 677/10.09.2012, 670/03.09.2012, 651/23.08.2012, 631/11.08.2012, 591/23.07.2012, 588/18.07.2012, 586/16.07.2012, 579/12.07.2012, 577/10.07.2012, 574/09.07.2012, 531/19.06.2012, 522/11.06.2012, 1068/01.06.2012, 1067/08.05.2012, 1066/07.05.2012, 1065/30.04.2012, 327/17.01.2012, 317/13.01.2012, 315/12.01.2012, 307/09.01.2012, 303/06.01.2012, 302/05.01.2012, 301/05.01.2012, 301/05.01.2012, 301/05.01.2012, 300/05.01.2012, a balanțelor de verificare din decembrie 2011, decembrie 2012, aprilie 2013; a fișei contului 4111 iunie - iulie 2012, fișei client decembrie 2010 - decembrie 2011, fișei client 01.03.2008 - 31.12.2010, fișei contului 4551.01 ianuarie - decembrie 2012, fișei contului 4551.01 ianuarie- martie 2013, fișei contului 4551.01 ianuarie 2011 - decembrie 2011, fișei contului ianuarie 2011 - decembrie 2011, fișei cont decembrie 2010, documente folosite de cei doi pârâți în dovedirea creanțelor deținute față de societatea S.C. D. S.R.L.

A solicitat, totodată, acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 662/2018/CIV din data de 19 decembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă -contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C. și B..

În motivare, s-a reținut că anularea hotărârii A.G.A., după un interval de timp de 5 ani de la data adoptării și de 4 ani de la data încheierii contractelor de creditare, pentru motive ce vizează lipsa semnăturii unei asociat, nu conduce la anularea contractelor de împrumut, deoarece cauza nulității hotărârii A.G.A. nu este și cauză a nulității contractelor ulterioare, iar cele două acte juridice au un regim juridic independent, sub aspectul condițiilor de formă și de fond.

S-a arătat că nulitatea hotărârii A.G.A. nu interferează cu condițiile de validitate ale contractelor de împrumut, în mod automat, pe principiul anularii actelor subsecvente, iar Legea nr. 31/1990 are un caracter special față de dispozițiile art. 1247 C. civ. și cele ale Decretului nr. 31/1954, aplicabile în cauză potrivit principiului tempus regit actum, în sensul că acestea nu sancționează cu nulitatea absolută sau relativă actul juridic încheiat de un terț cu societatea.

Ca atare, s-a stabilit că cererea de constatare a nulității contractelor și a înregistrărilor contabile nu poate fi primită, inclusiv pentru faptul că ar încălca principiul securității raporturilor juridice civile, având în vedere distanța mare, în timp, între data încheierii contractelor și data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a hotărârii A.G.A.

Prin decizia civilă nr. 131/2019 pronunțată la data de 21 martie 2019 în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 662/CIV/2018 pronunțată la 19 decembrie 2018 de Tribunalul Iași, secția a II a civilă - contencios administrativ și fiscal.

A obligat apelantul-reclamant să achite intimatului C. suma de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Apelantul reclamant nu a formulat recurs împotriva deciziei anterior menționate.

Împotriva sentinței civile nr. 662/2018/CIV pronunțate la data de 19 decembrie 2018 de Tribunalul Iași, secția a II a civilă - contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, a formulat cerere de revizuire reclamantul A., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția Civilă sub nr. x/2019.

Revizuentul a invocat, în drept, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că sentința menționată încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 71 din data de 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II a civilă - contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012.

Prin sentința nr. 30/2019 din data de 6 iunie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins excepția tardivității cererii de revizuire și excepția lipsei calității procesuale pasive a lichidatorului judiciar E. pentru intimata S.C. D. S.R.L., excepții invocate de intimatul C..

A respins cererea formulată de revizuentul A. privind revizuirea sentinței civile nr. 662/2018/CIV din data de 19 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II a civilă - contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

Revizuentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva sentinței civile anterior menționate.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 iulie 2019.

În cadrul recursului formulat, recurentul-revizuent a susținut, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 430-431 din C. proc. civ.

A arătat că este incorect argumentul primei instanțe privind inexistența unei identități de obiect între cele două cauze, întrucât, chiar și în contextul reglementării anterioare, se recunoștea autoritate de lucru judecat considerentelor hotărârilor care aveau caracter decisiv în justificarea soluției din dispozitivul hotărârii.

A considerat că soluția corectă era aceea de anulare a ultimei hotărâri pronunțate, indiferent că aceasta a nesocotit efectul negativ (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.) sau efectul pozitiv (art. 431 alin. (2) C. proc. civ.) al autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

A invocat textul art. 5 alin. (2) din C. proc. civ. ("niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă"), precum și pe cel al art. 5 alin. (3) din același act normativ ("în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității"), arătând că, în situația în care instanța constată nesocotirea autorității de lucru judecat, dar, în același timp, refuză admiterea căii de atac a revizuirii, pe motiv că legea nu prevede cum ar trebui să se procedeze după anularea hotărârii, se produc consecințe și sub aspectul dreptului la un proces echitabil din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind respectată stabilitatea raporturilor juridice, precum și sub aspectul dreptului prevăzut de art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât partea ar fi lipsită de orice remediu procedural pentru înlăturarea acestei neregularități, care afectează în mod esențial efectele hotărârii judecătorești.

A făcut referire la practica Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea în cauza Rozalia Avram împotriva României. publicată în Monitorul Oficial nr. 252 din data de 15 aprilie 2015, par. 31; Hotărârea în cauza Mitrea împotriva României, publicată în în Monitorul Oficial nr. 855 din 21 decembrie 2010, par. 23), care a stabilit, în mod constant, că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante" și că "unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care urmărește, între altele, ca o soluție definitivă pronunțată de instanțe într-un litigiu să nu mai fie repusă în discuție".

S-a mai referit recurentul la aspectul statuat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că, fie și în absența anulării unei hotărâri, repunerea în discuție, în cadrul unei alte proceduri judiciare, a unei soluții adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă poate aduce atingere art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul la o instanță și să încalce principiul securității juridice (cauza Kehaya și alții, împotriva Bulgariei, pct. 67-70; Gok și alții împotriva Turciei, nr. 71.867/01, 71.869/01, 73.319/01 și 74.858/01, pct. 57-62, 27 iulie 2006, și Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50.208/06, pct. 23-32, 31 mai 2012).

Referindu-se la revizuirea pentru contrarietate de hotărâri prevăzută de dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., aplicabilă în situația în care există hotărâri potrivnice, a susținut că textul menționat trebuie coroborat cu prevederile art. 430-431 din C. proc. civ., care determină conținutul și efectele autorității de lucru judecat.

Arătând că sub protecția autorității de lucru judecat intră nu doar dispozitivul hotărârii și considerentele pe care se sprijină acesta, ci și acele considerente "decizorii", adică acelea care conțin soluții de sine-stătătoare, recurentul menționează că efectul autorității de lucru judecat este deopotrivă, unul negativ, care împiedică reluarea aceleiași judecăți în cadrul unei alte acțiuni (identitate de părți, obiect, cauză), dar și unul pozitiv, care presupune că ceea ce a statuat o instanță, inclusiv pe cale incidentală, să poată fi folosit într-un litigiu ulterior, care are legătură cu prima judecată, fără a exista posibilitatea de a mai fi contrazis.

Astfel, a susținut că, în cazul nesocotirii efectului negativ al lucrului judecat, soluția este de anulare a ultimei hotărâri (art. 513 alin. (4) C. proc. civ.), pe când, în cea de-a doua ipoteză, a nesocotirii efectului pozitiv, după anularea ultimei hotărâri, cauza trebuie trimisă instanței care, prin pronunțarea soluției, a nesocotit lucrul anterior judecat, în vederea realizării unei noi judecăți (art. 513 alin. (4) coroborat cu art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.), situația fiind similară celei în care instanța de recurs, casând hotărârea atacată, trimite cauza spre rejudecare, cu îndrumarea de a se respecta anumite dezlegări în drept.

A apreciat cererea de revizuire ca fiind admisibilă, având în vedere, în principal, tripla identitate de părți, obiect și cauză, dar și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești, reținut în privința nulității actelor de cesiune părți sociale și actului constitutiv.

În opinia recurentului-revizuent, împrejurarea că în primul litigiu a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului C. nu poate conduce la concluzia că acesta nu a făcut parte din acel litigiu, soluția fiind opozabilă tuturor părților din cauză.

Astfel, a precizat că deține calitatea de reclamant, iar S.C. D. S.R.L. pe aceea de pârâtă în ambele procese, solicitarea de introducere în cauză a numiților C. și B. datorându-se faptului că nulitatea privea și acte semnate cu aceștia.

Revizuentul a formulat și critici legate de temeinicia hotărârii a cărei revizuire o solicită, reluând în întregime motivele conținute în cererea de revizuire adresată primei instanțe.

Recurentul-revizuent a reiterat considerațiile sale privind greșita aplicare și interpretare a normelor legale incidente în cauză de către instanța de revizuire, arătând că, în mod greșit a stabilit instanța că părțile din cele două cauze diferă, în ciuda faptului că, prin respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a lichidatorului judiciar al S.C. D. S.R.L., s-a constatat calitatea pasivă a acesteia.

De asemenea, a considerat greșit considerentul primei instanțe referitor la obiectele diferite ale cauzelor, revizuentul arătând că, în prima cauză, se solicită nulitatea hotărârii adunării generale a asociaților S.C. D. S.R.L., a actului constitutiv și a actelor subsecvente, iar în cea de doua cauză se solicită tot nulitatea unor acte subsecvente, singura diferență fiind aceea că aceste acte nu au fost individualizate în prima hotărâre.

A susținut că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că în cazul celor două acțiuni nu există identitate de cauză a celor două acțiuni, motivat de aceea că, în primul dosar s-a invocat lipsa consimțământului, iar în cel de-al doilea dosar s-a invocat lipsa calității de reprezentant la încheierea actelor juridice, ceea ce, în realitate, echivalează tot cu lipsa consimțământului.

A concluzionat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele de drept material referitoare la autoritatea de lucru judecat, inclusiv în ceea ce privește cerința identității de părți, obiect și cauză.

În plus, a arătat și faptul că motivele pe care se întemeiază hotărârea recurată sunt străine de natura pricini și contradictorii față de soluția dată de instanța de revizuire cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a E. pentru S.C. D. S.R.L.

În acest sens, a susținut că instanța de fond nu a analizat cererea de revizuire prin prisma autorității de lucru judecat invocată și susținută de recurentul-revizuent, omițând a se pronunța pe aspecte ce vin în contradicție totală conținute de cele două hotărâri judecătorești.

Intimatul C. a depus la dosar întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, arătând că motivele invocate de recurentul-revizuent nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentului-revizuent la plata cheltuielilor de judecată.

A depus la dosar dovada acestor cheltuieli, constând în factura emisă de Cabinet Avocat F. pentru suma de 800 de RON reprezentând onorariu avocațial, precum și O.P pentru plata acestei sume .

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 20 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, recurentul-revizuent depunând un punct de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 10 iulie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul C., și a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 25 noiembrie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Motivele de recurs vizează, în esență, modalitatea de soluționare a cererii de revizuire, din perspectiva faptului că, în mod greșit, curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile încadrându-se în cazurile de casare prescrise de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

În speța dedusă judecății, recurentul - revizuent a invocat o pretinsă contrarietate între sentința civilă nr. 662/2018/CIV din 19 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II a civilă - contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, și sentința civilă nr. 71 din data de 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2012.

Din verificările efectuate, Înalta Curte observă următoarele:

Prin cererea înregistrată pe Tribunalului Iași, sub nr. x/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. D. S.R.L. și C., să se pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale nr. 1 a S.C. D. S.R.L. din data de 28.01.2011 și a actului constitutiv al societății încheiat ca urmare a adoptării acesteia și radierea acestei înregistrări de la Registrul Comerțului Iași.

Prin încheierea din 23.01.2013, Tribunalul Iași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C..

Prin sentința nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a dispus anularea Hotărârii Adunării Generale a S.C. D. S.R.L. nr. 1/28.01.2011 și a actului constitutiv încheiat ca urmare a adoptării acesteia și s-a respins ca fiind fără obiect capătul de cerere privind radierea înregistrării de la Registrul Comerțului Iași.

Împotriva încheierii din 23.01.2013 și a sentinței nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014, pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs C..

Prin decizia nr. 166/2015 din 24 februarie 2015, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis recursul declarat de C. împotriva încheierii din 23.01.2013 și a sentinței nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014, pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care le-a modificat în parte, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. și, în consecință a respins acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu C., pentru lipsa calității procesuale pasive, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamantul A. privind anularea unor contracte de creditare, balanțe de verificare și fișe cont din perioada 2011-2013, utilizate de creditorii-pârâți B. și C. în dovedirea creanțelor.

Prin sentința nr. 662/2018/CIV din data de 19 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă -contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții C. și B..

Prin decizia civilă nr. 131/2019 pronunțată la data de 21 martie 2019 în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 662/CIV/2018 pronunțată la 19 decembrie 2018 de Tribunalul Iași, secția a II a civilă - contencios administrativ și fiscal și a obligat apelantul-reclamant să achite intimatului suma de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire este cea ca hotărârile pretins contradictorii să fi fost pronunțate în rezolvarea aceluiași raport dedus judecății, deci între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză juridică.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a apreciat de către curtea de apel faptul că cerințele legale instituite prin art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât în dosarele în care s-au pronunțate cele două decizii pretins contradictorii nu se verifică tripla identitate.

Astfel, în prima cauză calitate de pârât avea S.C. D. S.R.L. (C. fiind considerat lipsit de calitate procesuală pasivă prin decizia instanței de recurs), iar în cea de-a doua cauză, calitate procesuală pasivă au avut C. și B..

Așa cum a reținut și instanța de revizuire, în cauză nu există identitate între cele două litigii nici sub aspectul obiectului, întrucât hotărârea pronunțată în primul litigiu (dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Iași) a privit anularea Hotărârii nr. 1/28.01.2011 a Adunării asociaților S.C. D. S.R.L. și a actului constitutiv încheiat ca urmare a adoptării acesteia, iar cea de-a doua hotărâre pronunțată în cel de-al doilea dosar (dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Iași) privește legalitatea unor contracte de creditare și a unor documente financiar contabile ale S.C. D. S.R.L.

În mod corect s-a apreciat că nu există nici identitate de cauză juridică între cele două pricini, deoarece în primul dosar s-a invocat lipsa consimțământului pârâtului C., în cel de-al doilea dosar se susține lipsa calității de reprezentant legal al S.C. G. S.R.L. pentru societate, la încheierea actelor a căror anulare s-a solicitat.

Totodată, faptul că S.C. G. S.R.L. a încheiat contracte de credit și documente contabile după ce instanța a constatat că hotărârea adunării generale a acționarilor de numire a sa fusese declarată nelegală, s-a apreciat cu justețe că nu poate constitui argument pentru cererea de revizuire, deoarece nu există identitatea caracteristică autorității de lucru judecat.

Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, se consideră a fi invocat dacă în judecata ulterioară a fost adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior.

În sentința atacată, curtea de apel a reținut că "sentința civilă nr. 71/2014/CA pronunțată în Dosarul Nr. x/2012 de către Tribunalul Iași nu este opozabilă pârâtului C., în apelul promovat de acesta, Curtea de Apel Iași, constatând lipsa calității sale pasive, acțiunea fiind admisă doar în contradictoriu cu S.C. D. S.R.L.. Cu atât mai puțin este reală susținerea reclamantului ca prin acea hotărâre s-ar fi constatat că falsul ar fi fost săvârșit de către C.. Nu a existat nici un fals. A. cedând în deplină cunoștință de cauză acțiunile deținute la S.C. D. S.R.L. si acceptând ulterior să încheie contracte cu S.C. D. S.R.L. prin noul asociat unic și administrator S.C. G. SRL";

- prin urmare, anularea hotărârii AGA după un interval de 5 ani de la data adoptării și 4 ani de la data încheierii contractelor de creditare, pentru motive ce vizează lipsa semnăturii unui asociat, nu conduce la anularea contractelor de împrumut, deoarece cauza nulității hotărârii AGA nu este și cauza nulității contractelor ulterioare, iar cele două acte juridice au un regim juridic independent, sub aspectul condițiilor de formă și de fond";

- "ca atare, cererea de constatare a nulității contractelor și a înregistrărilor contabile nu poate fi primită și pentru faptul că ar încălca principiul securității raporturilor juridice civile, având în vedere distanța mare, în timp, între data încheierii contractului și data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a hotărârii AGA ".

Efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, se consideră a fi invocat dacă în judecata ulterioară a fost adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior.

Or, așa cum rezultă din considerentele anterior redate, efectele sentinței nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014 au fost analizate și avute în vedere la pronunțarea soluției adoptate prin sentința civilă nr. 662/2018/CIV din 19 decembrie 2018.

Așadar, puterea de lucru judecat a sentinței nr. 71/2014/CA din 12 martie 2014 și modul în care aceasta a influențat soluționarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 au constituit obiect de cercetare judecătorească și, implicit, obiect al dezlegărilor jurisdicționale analizate prin sentința a cărei anulare a fost solicitată de revizuentul A..

Ca atare, nu se poate reproșa instanței de revizuire că aceasta nu ar fi aplicat în mod corect normele incidente în materia autorității de lucru judecat, și nici pe cele ce reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, reformarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2012 neputând fi obținută prin exercitarea unei căi extraordinare de atac de retractare, cum este revizuirea.

În același sens, corect s-a reținut și faptul că susținerile recurentului, referitoare la o eventuală incompatibilitate a judecătorului fondului, puteau fi valorificate pe calea apelului împotriva sentinței civile nr. 662/2018 a Tribunalului Iași, apel care a fost exercitat, dar anulat ca netimbrat.

Concluzionând, Înalta Curte constată că aspectele invocate, pe larg, prin cererea de revizuire, reiterate prin cererea de recurs, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Întrucât recurentul a căzut în pretenții, sunt întrunite cerințele art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va obliga pe recurentul A. la plata sumei de 5800 RON, către intimatul C., cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 30/2019 din 6 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 5800 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2020.