ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 715/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 715/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3440 din

26 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 206/96/2009 al Tribunalului

Harghita, s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC S.T. SRL, împotriva

pârâtei SC H. SRL pârâta fiind obligată să remedieze deficiențele constatate în

ceea ce privește calitatea materialelor folosite precum și cele privind

structura de rezistență a construcției - hală industrială, conform expertizei

tehnice judiciare efectuate de expertul V.V.I., în termen de 3 luni de la data

pronunțării hotărârii, pe cheltuiala sa. iar în caz de neexecutare, pârâta va

plăti daune de 0,15% pe zi întârziere din valoarea lucrărilor executate pe

scama reclamantei. S-a respins capătul de cerere vizând rezilierea contractului

de antrepriză 384-1 din 24 mai 2006, încheiat între părți, precum și celelalte

cereri formulate de reclamantă. Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 15.545 lei către reclamantă.

În

considerentele hotărârii, s-a reținut că prin contractul de antrepriză 384-1

din 24 mai 2006, încheiat între părți, pârâta SC H. SRL, în calitate de

antreprenor general, s-a obligat să construiască pe seama reclamantei SC S.T. SRL,

în calitate de beneficiar, o spălătorie auto, cu materialele sale, și pe riscul

său prin preluarea în antrepriză a lucrării de construcție conform

centralizatorului de ofertă anexat. S-a stipulat că lucrările de construcție

vor fi executate de către antreprenor, conform planului general și de detaliu,

precum și proiectului de execuție prezentată de beneficiar și acceptate fără obiecțiuni

de către antreprenor. Din cauza neînțelegerilor intervenite între părți,

lucrările au fost sistate începând cu data de 30 septembrie 2007.

În cauză s-a

dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare.

La ședința

publică din 28 septembrie 2010, reclamanta a făcut precizarea că a achitat în

contul pârâtei suma de 591.670.30 lei. pentru lucrările efectuate, atașând

dovezile în acest sens.

Pârâta a

recunoscut doar plata sumei de 411.000 Iei. însă nu a depus niciun act la

dosar, din care să rezulte acest aspect și a susținut că reclamanta îi

datorează suma de 163.328,89 lei, cu titlu de pretenții, reprezentând

contravaloarea materialelor de construcții și munca prestată și neachitată de

reclamantă.

Instanța a

constată că din probele administrate, rezultă că pârâta se află în culpă în

ceea ce privește deficiențele constatate, referitoare la calitatea materialelor

folosite vizând structura de rezistență și de aceea se impune obligarea pârâtei

să remedieze aceste deficiențe. în termen de 3 luni de la data pronunțării

prezentei hotărâri. pe cheltuiala sa, iar în caz de neexecutare, obligă pârâta

la plata daunelor de 0,15%/zi de întârziere din valoarea lucrărilor executate

de seama reclamantei, conform art. 7 din contract.

S-a respins

cererea de reziliere a contractului, apreciind că în raport de circumstanțe și

având în vedere valoarea lucrărilor neexecutate, nu se impune rezilierea

contractului, ci obligarea societății pârâte să execute lucrările în termenul

de 3 luni.

Împotriva

acestei hotărâri, au declarat apel reclamanta SC S.T. SRL și pârâta SC H. SRL.

Prin decizia

nr. 44/ A din 20 iunie 2011 - Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile declarate de reclamanta SC

S.T. SRL, a schimbat în parte hotărârea apelată. A dispus rezilierea

contractului de antrepriză nr. 384-1 din 24 mai 2006 încheiat între părți, a

obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 708.073,17 lei cu titlu de

daune. calculate la valoarea lucrărilor neexecutate, conform art. 7 alin. (2)

din contract, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la

înlăturarea viciilor de construcție, de restituire a sumei de 411.000 lei

achitată cu titlu de preț precum și cea de repunere a părților în situația

anterioară și a menținut celelalte dispoziții din sentința apelată. obligând

pârâta apelantă să-i plătească reclamantei apelante suma de 11.196 lei.

cheltuieli de judecată în apel.

În legătură cu

cererea reclamantei de obligare a pârâtei la înlăturarea viciilor de

construcție și de restituire a sumei de 411.000 lei, achitată cu titlu de preț

precum și repunerea părților în situația anterioară, instanța de apel a

apreciat această cerere ca fiind nefondată și a reținut că între părți s-a

încheiat contractul de antrepriză 384-1 din 24 mai 2006, având ca obiect

efectuarea unor lucrări de construcții, (spălătorie + garaje), valoarea

acestora fiind stabilită la 797.219 lei, cu TVA. termenul de finalizare a

lucrării fiind 30 octombrie 2006.

În baza

acestui contract, pârâta, în calitate de antreprenor, a demarat lucrările, o

parte din aceste lucrări fiind efectuate, însă. prin cererea dedusă judecății

dar și prin cererea de apel, reclamanta susține că lucrările nu respectă

standardele de calitate prevăzute în proiectul de execuție.

Din actele și

lucrările dosarului, rezultă însă că aceste lucrări, au fost verificate pe

diferite faze de lucrări de Inspectoratul de Stat în Construcții și apoi

recepționate de către reclamantă. în calitate de beneficiară, conform

documentelor depuse la filele 34, 143, dosar fond.

Recepționarea

acestor lucrări a fost evidențiată și în raportul de expertiză în construcții

întocmit de ing. V.V.I. (filele 216 - 239, 314-316), în cuprinsul căruia se

arată că lucrările privind rezistența construcției și cele vizând acoperișul au

fost recepționate de beneficiar, prin ing. C.I. și nu au fost semnalate

deficiențe.

Potrivit alin.

15 din contract, (fila 254 dos. fond) recepția lucrărilor se va efectua atât pe

faze de execuție cât și în final, prin încheierea proceselor verbale de

recepție, inclusiv procesul verbal de recepție finală.

Odată semnate

aceste procese verbale, antreprenorul este considerat că și-a executat

obligațiile contractuale și are dreptul la plata prețului lucrării conform art.

5 din contract.

Aceste dispoziții

din contract sunt în concordanță și cu regula generală cuprinsă în art. 1482 C.

civ., ce reglementează contractul de antrepriză. în conformitate cu care

clientul este obligat să recepționeze și să ia în primire lucrarea după

terminarea ei integrală. în cazul unor lucrări, ce se măsoară sau care are mai

multe bucăți, recepția se poate face și pe părți, iar plățile făcute se prezumă

că au fost verificate și recepționate.

În condițiile

în care lucrările care au fost plătite de către beneficiar antreprenorului, au

fost avizate de Inspectoratul Teritorial de Construcții și au fost întocmite

procese verbale de recepție, documente care reprezintă atestarea calitativă a

lucrărilor executare, atât a celor care rămân vizibile în timp, cât și a acelor

lucrări care devin ascunse după o perioadă de timp. cererea reclamantei de

remediere a acestor lucrări și restituirea sumelor achitate cu titlu de preț

pentru aceste lucrări în valoare de 411.000 lei, apare ca nefondată, și seva

respinge hotărârea urmând a fi schimbată în acest sens.

În legătură cu

cererea de reziliere a contractului, Curtea de apel a reținut că rezilierea

este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic și poate

fi solicitată de partea care a executat sau care se declară gata să execute

contractul și că în speță, toate aceste condiții, pentru a se dispune

rezilierea sunt îndeplinite. întrucât pârâta deși a fost notificată despre

obligația de finalizare a lucrărilor, nu a dat curs solicitării reclamantei și

a luat hotărârea unilaterală de sistare a acestora.

Excepția de

neexecutare invocată de către pârâtă, constând în aceea că reclamanta nu și-a

îndeplinit obligația de plată a lucrărilor efectuate, nu a fost primită, în

condițiile în care. termenul de finalizare al lucrărilor era 30 octombrie 2006.

conform contractului încheiat între părți, lucrările au fost abandonate de

către pârâtă. în septembrie 2007, conform procesului verbal de sistare a

lucrărilor (fila 50 dos. apel), iar sumele solicitate cu titlu de preț sunt

cuprinse în facturile emise în cursul anului 2007.

Având în

vedere întârzierile înregistrate de către pârâtă în finalizarea lucrării și

apoi hotărârea unilaterală de a sista lucrările începute și ținând seama că

excepția de neexecutare nu a fost primită atâta timp cât se face culpabilă de

neîndeplinirea propriilor obligații, s-a apreciat că. în speță, sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1020 C. civ., pentru a se dispune

rezilierea contractului și obligarea pârâtei, în calitate de antreprenor, la

plata de despăgubiri.

În ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor, s-a constatat că părțile, în cuprinsul

contractului, mai precis la art. 7 alin. (2), au prevăzut o clauză penală, prin

care au evaluat în mod convențional despăgubirile ce pot fi solicitate de

oricare dintre părți în situația neexecutării obligațiilor contractuale. S-a

prevăzut „că neexecutarea la termen atrage după sine pentru antreprenor plata

de daune interese care vor fi stabilite de comun acord, iar clientul își

rezervă dreptul în acest caz de a hotărî sistarea lucrărilor și executarea lor

de către alt antreprenor. în cazul nerespectării termenului de execuție

antreprenorul va plăti daune de 0,15%/zi din valoarea lucrărilor neexecutate'*.

Ținând cont de

această evaluare convențională a despăgubirilor stabilită de către părți și

având în vedere împrejurarea că din actele și lucrările dosarului, rezultă că

valoarea lucrărilor neefectuate este de 397.933 lei, constând în neaplicarea de

pardoseli, neefectuarea unei structuri de rezistență, neefectuarea lucrărilor

de arhitectură, a instalațiilor de încălzire, a instalațiilor electrice și

având în vedere și numărul de zile de întârziere, așa cum este precizat la fila

106-107 din dosar, dar și cuantumul penalităților de 0,15%/zi de întârziere,

instanța de control apreciază că i se cuvine reclamantei, cu titlu de daune,

suma de 708.073,17 lei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta SC H. SRL. care a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând. în esență că hotărârea atacată

cuprinde motive contradictorii, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Intimata a

invocat excepția nulității recursului, dar pe care Înalta Curte de Casație și

Justiție o va tratata ca pe o simplă apărare, fiind mai mult decât evident că

în cauză recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ., iar în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unui din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte

de Casație și Justiție analizând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate, care se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. constată că recursul este fondat și îl va admite pentru următoarele

considerente:

la motivarea contradictorie a hotărârii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.)

O motivare

corespunzătoare (eficientă) trebuie să demonstreze deplina concordanță dintre

soluția dată și realitate, creând astfel pentru părți convingerea fermă că

pricina lor a fost examinată minuțios și în baza unei analize temeinice și să

facă posibilă verificarea temeiniciei și legalității acesteia de către

instanțele ierarhic superioare în căile de atac. Cele trei aspecte, respectiv:

nemotivarea, motivarea contradictorie, ori folosirea de motive străine de

natura pricinii, evidențiază ea fiind nemotivare. Din păcate, motivarea

deciziei recurate nu îndeplinește dezideratul deplinei concordanțe dintre

soluția dată și realitate.

În concret, în

considerentele acestei decizii pe parcursul a 10 aliniate, de la pag. 5 din

motivare și primele 3 aliniate de la pag. 6, instanța reține corect aspectele

de fapt și de drept cu privire la petitele reclamantei, constând în obligarea

pârâtei la înlăturarea unor așa zise vicii de construcție și la restituirea

prețului plătit în suma de 411.000 lei constatând că aceste petite sunt nefondate

întrucât din actele dosarului rezultă că recepționarea lucrărilor este

evidențiată în procesele verbale de recepție și în raportul de expertiză

nefiind semnalate deficiențe și ca pârâta în calitate de antreprenor

executându-și obligațiile contractuale avea dreptul la plata prețului.

Contrazicându-se în alin. (4) pag. 6. instanța ajunge la concluzia că sunt

îndeplinite condițiile pentru a se dispune rezilierea contractului.

Deci, instanța

de apel. după ce examinează sentința apelată și petitele reclamantei pe

întinderea unei pagina și jumătate din motivarea hotărârii recurate (14

aliniate) cu argumente de fapt și de drept justifică judicios respingerea

acestor petite ca nefondate în raport de faptul că lucrările fiind recepționate

fără obiecțiuni, consideră că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale

având astfel dreptul la plata prețului, instanța de apel ajunge la o concluzie

eronată ce contrazice logica juridică a propriilor argumente din propria

analiza din motivare.

la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. constând în faptul

că hotărârea este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a

legii, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține următoarele:

Soluția

instanței de apel nu este juridică deoarece din modul de redactare și motivare

a hotărârii recurate nu se demonstrează că elementele de fapt necesare

justificării soluției pronunțate se regăsesc în cauză. în concret, începând cu

susținerea instanței din aliniatul final al pag. 6 din motivare în care se

afirma că: „având în vedere întârzierile înregistrate de pârâtă în finalizarea

lucrării și hotărârea unilaterală de a sista lucrările și ținând seama că

excepția de neexecutare nu poate fi primita atâta timp cât se face culpabilă de

neîndeplinirea propriilor obligații”, și sfârșind eu: „apreciem că sunt

îndeplinite condițiile art. 1020 C. civ. pentru a se dispune rezilierea

contractului și obligarea a plata de despăgubiri”. Aprecierea instanței de apel

arată clar că aceasta a reținut elemente de fapt ce nu se regăsesc în cauză,

astfel:

Atâta timp cât

instanța deja constatase faptul că: .odată semnate procesele verbale de

recepție a unor lucrări pe faze de execuție, antreprenorul este considerat că

și-a executat obligațiile contractuale și are dreptul la plata prețului acestor

lucrări conf. art. 5 din contract” (a se vedea considerentul antepenultim de la

pag. 5), aprecierea total contrară din considerentul final de la pag. 6 privind

existența unei pretinse culpe în neîndeplinirea obligațiilor recurentei, apare

evident că logica acestei „constatări” conduce la lipsa de temei legal a

soluției pronunțate.

Așadar,

instanța în loc ca, în conformitate cu disp. art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

să stăruie pentru aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor reale și prin

aplicarea corectă a legii, evitând astfel orice greșeala în aflarea adevărului,

aceasta nu a studiat cu atenție înscrisurile din dosar (contract, act

adițional, convocări la conciliere, facturi, procese verbale de conciliere)

ajungând la constatări eronate și contradictorii.

Și în ceea ce

privește obligarea recurentei la plata sumei de 708.073.17 lei cu titlu de

daune, hotărârea este de asemenea lipsită de temei legal. în raport cu situația

de fapt reținută din probatoriul administrat, nu sunt incidente disp. art. 1082

C. civ. privind condiția existenței neexecutării culpabile (cu vinovăție) a

obligației contractuale ori de întârziere culpabilă a obligațiilor

contractuale. Din probatoriului administrat rezultă că nerespectarea obligației

de executare completă a lucrărilor se datorează și vinei însăși a creditoarei

reclamante care a refuzat să plătească prețul lucrărilor deja executate și

recepționate fără obiecțiuni.

Chiar dacă

pârâta ar datora daune interese. în eventualitatea vreunei culpe a acesteia,

le-ar datora doar pentru eventualul prejudiciul real raportat Ia procentul

lucrărilor neexecutate calculat Iară TVA. căci aceasta, în calitate de

antreprenor, trebuie să plătească TVA pentru facturile emise, chiar dacă nu

sunt plătite de beneficiara reclamantă (a se vedea factura din data de 27 iulie

2007 pentru suma de 123.328.89 lei care nu a fost plătită).

În cauză nu au

fost respectate prevederile art. 1084-1086 în materie de evaluare a

prejudiciului constatat de către instanța de apel. Dacă reclamanta creditoare

ar fi suferit un prejudiciu din cauza neexecutării culpabile a obligațiilor de

către pârâtă, acesta ar fi trebuit evaluat în raport cu pierderea efectiv

suferită (damnwn emergens) și cu eventualul câștig pe care creditoarea nu l-a

realiza (Incrum cesans);

Totodată, nu

au fost respectate nici disp. art. 1086 C. civ. privind faptul că este

recuperabil numai prejudiciul direct care este în legătură cauzală cu faptul

care a generat neexecutarea culpabilă a contractului. De altfel, chiar în convenția

părților, prin clauza penală prev. la art. 7 alin. (2) din contract se prevede

faptul că antreprenorul va plăti daune de 0.15% din valoarea lucrărilor

neexecutate dacă nu le execută din culpa sa.

În concluzie,

deși instanța a apelat la texte de lege aplicabile în parte speței, aceasta le-a

încălcat atât în litera cât și in spiritul lor, ori le-a aplicat greșit, iar

aceste greșeli se reflectă în dispozitivul hotărârii. întrucât din redarea

criticilor aduse hotărârii pe prima ipoteză a textului art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. referitor la lipsa de temei legal a acesteia, rezultă clar aspectele ce

contrazic situația de fapt și de drept reieșita din administrarea

probatoriului, iar între considerentele și dispozitivul hotărârii este o

contradicție evidentă, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru aplicarea corectă a legii la împrejurări de fapt ce se impune

a fi pe deplin stabilite.

În fond. după

casare, instanța va cerceta existența culpei în neîndeplinirea obligațiilor

contractuale de către părți, va stabili existența și întinderea eventualului

prejudiciului prin raportare la dispozițiile legale mai sus arătate,

administrând pentru aceasta întreg probatoriul necesar, inclusiv proba cu

expertiză, care nu se poate administra în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC H. SRL Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 44/

A din 20 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 februarie 2012.