ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 715/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3440 din 26 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 206/96/2009 al Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC S.T. SRL, împotriva pârâtei SC H. SRL pârâta fiind obligată să remedieze deficiențele constatate în ceea ce privește calitatea materialelor folosite precum și cele privind structura de rezistență a construcției - hală industrială, conform expertizei tehnice judiciare efectuate de expertul V.V.I., în termen de 3 luni de la data pronunțării hotărârii, pe cheltuiala sa. iar în caz de neexecutare, pârâta va plăti daune de 0,15% pe zi întârziere din valoarea lucrărilor executate pe scama reclamantei.

S-a respins capătul de cerere vizând rezilierea contractului de antrepriză 384-1 din 24 mai 2006, încheiat între părți, precum și celelalte cereri formulate de reclamantă. Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 15.545 lei către reclamantă. În considerentele hotărârii, s-a reținut că prin contractul de antrepriză 384-1 din 24 mai 2006, încheiat între părți, pârâta SC H. SRL, în calitate de antreprenor general, s-a obligat să construiască pe seama reclamantei SC S.T. SRL, în calitate de beneficiar, o spălătorie auto, cu materialele sale, și pe riscul său prin preluarea în antrepriză a lucrării de construcție conform centralizatorului de ofertă anexat. S-a stipulat că lucrările de construcție vor fi executate de către antreprenor, conform planului general și de detaliu, precum și proiectului de execuție prezentată de beneficiar și acceptate fără obiecțiuni de către antreprenor.

Din cauza neînțelegerilor intervenite între părți, lucrările au fost sistate începând cu data de 30 septembrie 2007. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare. La ședința publică din 28 septembrie 2010, reclamanta a făcut precizarea că a achitat în contul pârâtei suma de 591.670.30 lei. pentru lucrările efectuate, atașând dovezile în acest sens. Pârâta a recunoscut doar plata sumei de 411.000 Iei. însă nu a depus niciun act la dosar, din care să rezulte acest aspect și a susținut că reclamanta îi datorează suma de 163.328,89 lei, cu titlu de pretenții, reprezentând contravaloarea materialelor de construcții și munca prestată și neachitată de reclamantă. Instanța a constată că din probele administrate, rezultă că pârâta se află în culpă în ceea ce privește deficiențele constatate, referitoare la calitatea materialelor folosite vizând structura de rezistență și de aceea se impune obligarea pârâtei să remedieze aceste deficiențe.

în termen de 3 luni de la data pronunțării prezentei hotărâri. pe cheltuiala sa, iar în caz de neexecutare, obligă pârâta la plata daunelor de 0,15%/zi de întârziere din valoarea lucrărilor executate de seama reclamantei, conform art. 7 din contract. S-a respins cererea de reziliere a contractului, apreciind că în raport de circumstanțe și având în vedere valoarea lucrărilor neexecutate, nu se impune rezilierea contractului, ci obligarea societății pârâte să execute lucrările în termenul de 3 luni. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanta SC S.T. SRL și pârâta SC H. SRL. Prin decizia nr. 44/ A din 20 iunie 2011 - Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile declarate de reclamanta SC S.T.

SRL, a schimbat în parte hotărârea apelată. A dispus rezilierea contractului de antrepriză nr. 384-1 din 24 mai 2006 încheiat între părți, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 708.073,17 lei cu titlu de daune. calculate la valoarea lucrărilor neexecutate, conform art. 7 alin. (2) din contract, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la înlăturarea viciilor de construcție, de restituire a sumei de 411.000 lei achitată cu titlu de preț precum și cea de repunere a părților în situația anterioară și a menținut celelalte dispoziții din sentința apelată. obligând pârâta apelantă să-i plătească reclamantei apelante suma de 11.196 lei. cheltuieli de judecată în apel.

În legătură cu cererea reclamantei de obligare a pârâtei la înlăturarea viciilor de construcție și de restituire a sumei de 411.000 lei, achitată cu titlu de preț precum și repunerea părților în situația anterioară, instanța de apel a apreciat această cerere ca fiind nefondată și a reținut că între părți s-a încheiat contractul de antrepriză 384-1 din 24 mai 2006, având ca obiect efectuarea unor lucrări de construcții, (spălătorie + garaje), valoarea acestora fiind stabilită la 797.219 lei, cu TVA. termenul de finalizare a lucrării fiind 30 octombrie 2006. În baza acestui contract, pârâta, în calitate de antreprenor, a demarat lucrările, o parte din aceste lucrări fiind efectuate, însă. prin cererea dedusă judecății dar și prin cererea de apel, reclamanta susține că lucrările nu respectă standardele de calitate prevăzute în proiectul de execuție.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă însă că aceste lucrări, au fost verificate pe diferite faze de lucrări de Inspectoratul de Stat în Construcții și apoi recepționate de către reclamantă. în calitate de beneficiară, conform documentelor depuse la filele 34, 143, dosar fond. Recepționarea acestor lucrări a fost evidențiată și în raportul de expertiză în construcții întocmit de ing. V.V.I. (filele 216 - 239, 314-316), în cuprinsul căruia se arată că lucrările privind rezistența construcției și cele vizând acoperișul au fost recepționate de beneficiar, prin ing. C.I. și nu au fost semnalate deficiențe. Potrivit alin. 15 din contract, (fila 254 dos. fond) recepția lucrărilor se va efectua atât pe faze de execuție cât și în final, prin încheierea proceselor verbale de recepție, inclusiv procesul verbal de recepție finală.

Odată semnate aceste procese verbale, antreprenorul este considerat că și-a executat obligațiile contractuale și are dreptul la plata prețului lucrării conform art. 5 din contract. Aceste dispoziții din contract sunt în concordanță și cu regula generală cuprinsă în art. 1482 C. civ., ce reglementează contractul de antrepriză. în conformitate cu care clientul este obligat să recepționeze și să ia în primire lucrarea după terminarea ei integrală. în cazul unor lucrări, ce se măsoară sau care are mai multe bucăți, recepția se poate face și pe părți, iar plățile făcute se prezumă că au fost verificate și recepționate.

În condițiile în care lucrările care au fost plătite de către beneficiar antreprenorului, au fost avizate de Inspectoratul Teritorial de Construcții și au fost întocmite procese verbale de recepție, documente care reprezintă atestarea calitativă a lucrărilor executare, atât a celor care rămân vizibile în timp, cât și a acelor lucrări care devin ascunse după o perioadă de timp. cererea reclamantei de remediere a acestor lucrări și restituirea sumelor achitate cu titlu de preț pentru aceste lucrări în valoare de 411.000 lei, apare ca nefondată, și seva respinge hotărârea urmând a fi schimbată în acest sens. În legătură cu cererea de reziliere a contractului, Curtea de apel a reținut că rezilierea este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic și poate fi solicitată de partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul și că în speță, toate aceste condiții, pentru a se dispune rezilierea sunt îndeplinite.

întrucât pârâta deși a fost notificată despre obligația de finalizare a lucrărilor, nu a dat curs solicitării reclamantei și a luat hotărârea unilaterală de sistare a acestora. Excepția de neexecutare invocată de către pârâtă, constând în aceea că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a lucrărilor efectuate, nu a fost primită, în condițiile în care. termenul de finalizare al lucrărilor era 30 octombrie 2006. conform contractului încheiat între părți, lucrările au fost abandonate de către pârâtă. în septembrie 2007, conform procesului verbal de sistare a lucrărilor (fila 50 dos.

apel), iar sumele solicitate cu titlu de preț sunt cuprinse în facturile emise în cursul anului 2007. Având în vedere întârzierile înregistrate de către pârâtă în finalizarea lucrării și apoi hotărârea unilaterală de a sista lucrările începute și ținând seama că excepția de neexecutare nu a fost primită atâta timp cât se face culpabilă de neîndeplinirea propriilor obligații, s-a apreciat că. în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1020 C. civ., pentru a se dispune rezilierea contractului și obligarea pârâtei, în calitate de antreprenor, la plata de despăgubiri. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, s-a constatat că părțile, în cuprinsul contractului, mai precis la art. 7 alin. (2), au prevăzut o clauză penală, prin care au evaluat în mod convențional despăgubirile ce pot fi solicitate de oricare dintre părți în situația neexecutării obligațiilor contractuale.

S-a prevăzut „că neexecutarea la termen atrage după sine pentru antreprenor plata de daune interese care vor fi stabilite de comun acord, iar clientul își rezervă dreptul în acest caz de a hotărî sistarea lucrărilor și executarea lor de către alt antreprenor. în cazul nerespectării termenului de execuție antreprenorul va plăti daune de 0,15%/zi din valoarea lucrărilor neexecutate'*.

Ținând cont de această evaluare convențională a despăgubirilor stabilită de către părți și având în vedere împrejurarea că din actele și lucrările dosarului, rezultă că valoarea lucrărilor neefectuate este de 397.933 lei, constând în neaplicarea de pardoseli, neefectuarea unei structuri de rezistență, neefectuarea lucrărilor de arhitectură, a instalațiilor de încălzire, a instalațiilor electrice și având în vedere și numărul de zile de întârziere, așa cum este precizat la fila 106-107 din dosar, dar și cuantumul penalităților de 0,15%/zi de întârziere, instanța de control apreciază că i se cuvine reclamantei, cu titlu de daune, suma de 708.073,17 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC H. SRL.

care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând. în esență că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Intimata a invocat excepția nulității recursului, dar pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o va tratata ca pe o simplă apărare, fiind mai mult decât evident că în cauză recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, care se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. constată că recursul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la motivarea contradictorie a hotărârii (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) O motivare corespunzătoare (eficientă) trebuie să demonstreze deplina concordanță dintre soluția dată și realitate, creând astfel pentru părți convingerea fermă că pricina lor a fost examinată minuțios și în baza unei analize temeinice și să facă posibilă verificarea temeiniciei și legalității acesteia de către instanțele ierarhic superioare în căile de atac. Cele trei aspecte, respectiv: nemotivarea, motivarea contradictorie, ori folosirea de motive străine de natura pricinii, evidențiază ea fiind nemotivare.

Din păcate, motivarea deciziei recurate nu îndeplinește dezideratul deplinei concordanțe dintre soluția dată și realitate. În concret, în considerentele acestei decizii pe parcursul a 10 aliniate, de la pag. 5 din motivare și primele 3 aliniate de la pag. 6, instanța reține corect aspectele de fapt și de drept cu privire la petitele reclamantei, constând în obligarea pârâtei la înlăturarea unor așa zise vicii de construcție și la restituirea prețului plătit în suma de 411.000 lei constatând că aceste petite sunt nefondate întrucât din actele dosarului rezultă că recepționarea lucrărilor este evidențiată în procesele verbale de recepție și în raportul de expertiză nefiind semnalate deficiențe și ca pârâta în calitate de antreprenor executându-și obligațiile contractuale avea dreptul la plata prețului.

Contrazicându-se în alin. (4) pag. 6. instanța ajunge la concluzia că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune rezilierea contractului. Deci, instanța de apel. după ce examinează sentința apelată și petitele reclamantei pe întinderea unei pagina și jumătate din motivarea hotărârii recurate (14 aliniate) cu argumente de fapt și de drept justifică judicios respingerea acestor petite ca nefondate în raport de faptul că lucrările fiind recepționate fără obiecțiuni, consideră că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale având astfel dreptul la plata prețului, instanța de apel ajunge la o concluzie eronată ce contrazice logica juridică a propriilor argumente din propria analiza din motivare.

2. Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. constând în faptul că hotărârea este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a legii, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține următoarele: Soluția instanței de apel nu este juridică deoarece din modul de redactare și motivare a hotărârii recurate nu se demonstrează că elementele de fapt necesare justificării soluției pronunțate se regăsesc în cauză. în concret, începând cu susținerea instanței din aliniatul final al pag. 6 din motivare în care se afirma că: „având în vedere întârzierile înregistrate de pârâtă în finalizarea lucrării și hotărârea unilaterală de a sista lucrările și ținând seama că excepția de neexecutare nu poate fi primita atâta timp cât se face culpabilă de neîndeplinirea propriilor obligații”, și sfârșind eu: „apreciem că sunt îndeplinite condițiile art. 1020 C. civ.

pentru a se dispune rezilierea contractului și obligarea a plata de despăgubiri”. Aprecierea instanței de apel arată clar că aceasta a reținut elemente de fapt ce nu se regăsesc în cauză, astfel: Atâta timp cât instanța deja constatase faptul că: .odată semnate procesele verbale de recepție a unor lucrări pe faze de execuție, antreprenorul este considerat că și-a executat obligațiile contractuale și are dreptul la plata prețului acestor lucrări conf. art. 5 din contract” (a se vedea considerentul antepenultim de la pag. 5), aprecierea total contrară din considerentul final de la pag. 6 privind existența unei pretinse culpe în neîndeplinirea obligațiilor recurentei, apare evident că logica acestei „constatări” conduce la lipsa de temei legal a soluției pronunțate.

Așadar, instanța în loc ca, în conformitate cu disp. art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să stăruie pentru aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor reale și prin aplicarea corectă a legii, evitând astfel orice greșeala în aflarea adevărului, aceasta nu a studiat cu atenție înscrisurile din dosar (contract, act adițional, convocări la conciliere, facturi, procese verbale de conciliere) ajungând la constatări eronate și contradictorii. Și în ceea ce privește obligarea recurentei la plata sumei de 708.073.17 lei cu titlu de daune, hotărârea este de asemenea lipsită de temei legal. în raport cu situația de fapt reținută din probatoriul administrat, nu sunt incidente disp. art. 1082 C. civ. privind condiția existenței neexecutării culpabile (cu vinovăție) a obligației contractuale ori de întârziere culpabilă a obligațiilor contractuale.

Din probatoriului administrat rezultă că nerespectarea obligației de executare completă a lucrărilor se datorează și vinei însăși a creditoarei reclamante care a refuzat să plătească prețul lucrărilor deja executate și recepționate fără obiecțiuni. Chiar dacă pârâta ar datora daune interese. în eventualitatea vreunei culpe a acesteia, le-ar datora doar pentru eventualul prejudiciul real raportat Ia procentul lucrărilor neexecutate calculat Iară TVA. căci aceasta, în calitate de antreprenor, trebuie să plătească TVA pentru facturile emise, chiar dacă nu sunt plătite de beneficiara reclamantă (a se vedea factura din data de 27 iulie 2007 pentru suma de 123.328.89 lei care nu a fost plătită). În cauză nu au fost respectate prevederile art. 1084-1086 în materie de evaluare a prejudiciului constatat de către instanța de apel.

Dacă reclamanta creditoare ar fi suferit un prejudiciu din cauza neexecutării culpabile a obligațiilor de către pârâtă, acesta ar fi trebuit evaluat în raport cu pierderea efectiv suferită (damnwn emergens) și cu eventualul câștig pe care creditoarea nu l-a realiza (Incrum cesans); Totodată, nu au fost respectate nici disp. art. 1086 C. civ. privind faptul că este recuperabil numai prejudiciul direct care este în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea culpabilă a contractului. De altfel, chiar în convenția părților, prin clauza penală prev. la art. 7 alin. (2) din contract se prevede faptul că antreprenorul va plăti daune de 0.15% din valoarea lucrărilor neexecutate dacă nu le execută din culpa sa.

În concluzie, deși instanța a apelat la texte de lege aplicabile în parte speței, aceasta le-a încălcat atât în litera cât și in spiritul lor, ori le-a aplicat greșit, iar aceste greșeli se reflectă în dispozitivul hotărârii. întrucât din redarea criticilor aduse hotărârii pe prima ipoteză a textului art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la lipsa de temei legal a acesteia, rezultă clar aspectele ce contrazic situația de fapt și de drept reieșita din administrarea probatoriului, iar între considerentele și dispozitivul hotărârii este o contradicție evidentă, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru aplicarea corectă a legii la împrejurări de fapt ce se impune a fi pe deplin stabilite.

În fond. după casare, instanța va cerceta existența culpei în neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către părți, va stabili existența și întinderea eventualului prejudiciului prin raportare la dispozițiile legale mai sus arătate, administrând pentru aceasta întreg probatoriul necesar, inclusiv proba cu expertiză, care nu se poate administra în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC H. SRL Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 44/ A din 20 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2012.