ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4343/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4343/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe.

1.1. Prin cererea

înregistrată sub nr. 588/45/2009 pe rolul Curții de Apel Iași, reclamanta G.R.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Directorul General al Administrației

Naționale a Penitenciarelor, Administrația Națională a Penitenciarelor,

Penitenciarul Vaslui și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

anularea deciziei din 01 iulie 2009 prin care s-a dispus revocarea sa din

funcția de conducere pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de art.

61 lit. d) Legea nr. 293/2004, anularea referatului din 02 iunie 2009 al

Comisiei de Disciplină a funcționarilor publici cu statut special din

Administrația Națională a Penitenciarelor, reintegrarea în funcția avută

anterior emiterii deciziei, și obligarea pârâților la restituirea sumelor de

bani reținute din salariul de bază începând cu data de 01 iulie 2009.

Reclamanta a solicitat

și suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cererii principale, susținând că actul prin care a fost revocată

din funcția de conducere este nelegal.

Prin decizia de sancționare

s-a reținut că reclamanta și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin încercarea

de surprindere în flagrant a agentului supraveghetor T.L.F., determinându-l pe deținutul

B.A.F. să-i ofere un pachet de țigări marcat cu cerneală simpatică, prin înscrierea

pe ambalaj a cuvântului „mită".

S-a mai arătat că potrivit

dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind modul de constituire,

organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația

Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, aprobat prin Ordinul

nr. 2856/2004, doar în urma propunerii unei anumite sancțiuni de către Comisia de

disciplină, organul sancționator, în acest caz, Directorul Administrației Naționale

a Penitenciarelor, putea dispune aplicarea unei sancțiuni.

Or, referatul din 02 iunie

2009 al Comisiei de disciplină a funcționarilor cu statut special din Administrația

Națională a Penitenciarelor nu cuprinde nicio referire la sancțiunea posibil aplicabilă

pentru așa-zisa abatere disciplinară pe care ar fi săvârșit-o.

Reclamanta a susținut

astfel că în lipsa acestei mențiuni, respectiv a sancțiunii aplicabile, referatul

menționat este lovit de nulitate absolută, iar această împrejurare este întărită

de prevederile art. 31 din același regulament: „Comisia de disciplină formulează

propunere cu privire la sancțiunea aplicată, pe baza referatului prevăzut la art.

28".

În final a susținut că,

în conformitate cu art. 33 alin. (3) din Regulament „persoana care este competentă

să aplice sancțiunea disciplinară nu poate aplica o sancțiune disciplinară mai gravă

decât cea propusă de comisia de disciplină", și din acest punct de vedere ordinul

fiind nelegal.

1.2.

Administrația Națională

a Penitenciarelor a formulat la data de 18 septembrie 2009 întâmpinare prin care

a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare s-a arătat

că Ordinul Ministrului Justiției nr. 2856/C/2004, cu modificările și completările

ulterioare, prevede faptul că se întocmesc 2 referate în cursul cercetării, fiecare

referat având fundamentarea în articole diferite.

Astfel, referatul de care

face vorbire reclamanta în acțiunea sa este referatul prevăzut de art. 28 Ordinul

Ministrului Justiției nr. 2856/C/2004, referat înregistrat din 12 iunie 2009 și

care i-a fost comunicat în vederea formulării unor eventuale obiecții.

Referatul în care comisia

de disciplină este obligată să propună aplicarea sancțiunii disciplinare se întocmește

la finalizarea cercetării în temeiul dispozițiilor art. 30 și 31 din actul normativ

invocat. În acest sens comisia de disciplină a întocmit în data de 25 iunie 2009

referatul privind propunerea de sancționare a reclamantei, referat care nu se comunică

persoanei cercetate, ci persoanei competente să aplice sancțiunea disciplinară.

Individualizarea sancțiunii

s-a făcut cu respectarea prevederilor legale pe baza întregului material probator

și a audierilor efectuate pe parcursul cercetării abaterii disciplinare.

S-a mai arătat că la individualizarea

sancțiunii, comisia de disciplină a ținut seama de criteriile prevăzute de actul

normativ, fiind corelată sancțiunea cu gravitatea faptei săvârșită de reclamantă.

1.3.La data de 02

octombrie 2009 a depus la dosar întâmpinare Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești care, la rândul său, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii

reclamantei.

S-a invocat și excepția

lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități

1.4.La aceeași dată a

depus la dosar întâmpinare și pârâtul Penitenciarul Vaslui care a invocat la rândul

lui excepția lipsei calității procesuale pasive.

1.5. Prin încheierea de

la termenul din 05 octombrie 2009 s-a respins cererea de suspendare a executării

actului administrativ, încheiere ce a fost menținută prin decizia nr. 1689 din 24

martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

1.6.

Prin sentința civilă

nr. 26 din 19 ianuarie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești și în consecință a respins acțiunea formulată

de reclamanta G.R. în contradictoriu cu acest pârât.

Prin aceeași hotărâre

s-au mai dispus următoarele:

- a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Penitenciarul Vaslui.

- a fost admisă în parte,

acțiunea formulată de reclamanta G.R., în contradictoriu cu pârâții Directorul Administrației

Naționale a Penitenciarelor, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul

Vaslui, și în consecință a fost anulată în parte decizia din 01 iulie 2009 emisă

de Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor în ceea ce privește sancțiunea

revocării din funcția de conducere dispusă, fiind aplicată reclamantei sancțiunea

mustrării scrise.

A fost respins capătul

de cerere privind anularea referatului din 2 iunie 2009 și s-a dispus reintegrarea

reclamantei în funcția avută anterior emiterii deciziei din 01 iulie 2009

emisă de Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor cu obligarea pârâtului

Penitenciarul Vaslui la plata către reclamantă a drepturilor bănești de care aceasta

a fost privată în perioada în care decizia din 01 iulie 2009 emisă de Directorul

Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost în vigoare, drepturi bănești corespunzătoare

funcției de conducere pe care aceasta o ocupă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

-

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești prima instanță a apreciat că aceasta este întemeiată, având în vedere

faptul că între pârât și reclamanta din prezenta cauză nu există un raport juridic

direct născut din raporturile de serviciu iar pârâtul nu a participat în vreun fel

la emiterea actului administrativ ce face obiectul prezentei cauze.

- Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Penitenciarul Vaslui, s-a apreciat

că având în vedere faptul că între această autoritate și reclamantă exista un raport

de serviciu iar prin acțiunea formulată s-a solicitat și plata unor drepturi bănești

ce își au temeiul în acest raport de serviciu, excepția este neîntemeiată.

Pe fond, din analiza materialului

probator administrat în cauză prima instanță a constatat că acțiunea este parțial

întemeiată pentru următoarele considerațiuni:

Cu referire la procedura

ce s-a desfășurat în fața comisiei de disciplină din cadrul Administrației Naționale

a Penitenciarelor - Penitenciarul Vaslui instanța a constatat că au fost respectate

întocmai dispozițiile prevăzute în Ordinul Ministrului Justiției nr. 2856/2004.

Această comisie a fost legal sesizată, s-a procedat corect la audierea persoanei

cercetată disciplinar și s-a administrat în condițiile legii întreg probatoriul

necesar soluționării dosarului.

În ceea ce privește întocmirea

celor două referate membrii comisiei au respectat cerințele din Ordinul nr. 2856/2004.

Primul referat care consemna rezultatele activității de cercetare a fost emis în

conformitate cu dispozițiile art. 28 Ordinul Ministrului Justiției nr. 2856/2004

și a fost comunicat persoanei cercetată, iar în condițiile dispozițiilor art. 30

și 31 din același act normativ a fost emis și un al doilea referat ce conține și

propunerea de sancționare, referat care conform acestor prevederi normative nu trebuia

comunicat reclamantei.

În ceea ce privește fapta

reținută în sarcina reclamantei, din ansamblul probatoriului administrat în fața

comisiei de disciplină precum și în mod nemijlocit în fața instanței s-a constatat

că aceasta a încălcat dispozițiile art. 61 lit. d) Legea nr. 293/2004 respectiv

„depășirea atribuțiilor de serviciu ori manifestarea unui comportament necorespunzător

față de persoanele private de libertate, care contravine legii privind executarea

pedepselor, sau față de alte persoane cu care intră în contact în timpul serviciului".

În acest sens, a reținut

prima instanță că, în cazul în care reclamantul avea indicii privind săvârșirea

de către un coleg a unor fapte prevăzute de legea penală avea obligația sesizării

organelor de anchetă în vederea desfășurării de cercetări, iar nu efectuarea propriilor

sale demersuri în acest sens.

- În ceea ce privește

sancțiunea aplicată, respectiv revocarea reclamantei din funcția de conducere deținută,

s-a reținut că aceasta s-a dispus ignorarea gradului de pericol social al faptei

comise. Astfel, curtea de apel a apreciat fapta ca având o gravitate redusă, dată

fiind intenția reclamantei, respectiv demascarea unei fapte de corupție presupus

săvârșită de un coleg al său - funcționar public cu regim special din cadrul Administrației

Naționale a Penitenciarelor.

S-a mai avut în vedere

faptul că reclamanta a adus de îndată la cunoștință șefilor ierarhici informațiile

pe care le-a deținut iar demersul efectuat (chiar dacă nelegal) a fost rezultatul

ordinului superiorului.

În acest context, raportat

la gradul redus de pericol social al faptei, instanța de fond a apreciat că, în

condițiile dispozițiilor art. 62 Legea nr. 293/2004, este suficientă aplicarea față

de reclamantă a sancțiunii mustrării scrise.

2.Motivele de recurs înfățișate

de recurenta-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor

Împotriva acestei sentințe

în termen legal a declarat recurs pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

Invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., cu referire la art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-pârâtă, în contextul unei succinte prezentări a situației

de fapt, a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, în condițiile în

care, potrivit art. 17 alin. (1) Ordinul Ministrului Justiției nr. 2856/2004, cu

modificări și completări, Comisia de disciplină a reținut în unanimitate săvârșirea

abaterii disciplinare prevăzută de art. 69 lit. d) Legea nr. 293/2004, republicată.

S-a mai arătat că la individualizarea

sancțiunii aplicate comisia de disciplină a ținut seama de toate criteriile prevăzute

de respectivul act normativ, fiind totodată corelată sancțiunea aplicată cu gravitatea

faptei săvârșite de reclamantă.

În fine, recurenta-pârâtă

a susținut că, în opinia sa, cercetarea abaterii disciplinare precum și individualizarea

și propunerea aplicării sancțiunii disciplinare este de competența exclusivă a comisiei

de disciplină, competență căreia instanța nu i se poate substitui, în sensul că

nu poate aplica o sancțiune mai ușoară, căci într-o astfel de situație este lipsit

de efect textul de lege aplicabil, fiind înlăturat și caracterul educativ al măsurii

instituite.

instanței de recurs

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte examinând

sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile

legale incidente, reține că nu sunt întemeiate motivele de recurs ale recurentei

pârâte întrucât, față și de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., nu subzistă

în cauză nici un motiv de nelegalitate, de natură a atrage fie casarea, fie modificarea

hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, judecătorul fondului,

contrar celor susținute de recurentă, a realizat o corectă aplicare a prevederilor

Legii nr. 293/2004, privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din

Administrația Națională a Penitenciarelor (art. 62 și următoarele) referitoare la

sancțiunile disciplinare, ca și pe cele ale Ordinului Ministrului Justiției nr.

2856/2004 (art. 17 referitor la cercetarea administrativă).

Motivarea clară și argumentată

realizată de prima instanță demonstrează că textele de lege incidente au fost aplicate

la situația de fapt, concretă, a cauzei, astfel că justificat, în opinia Înaltei

Curți s-a reținut că în ciuda respectării cerințelor Ordinului nr. 2856/2004, dată

fiind gravitatea redusă a faptei și împrejurările specifice în care ea s-a produs,

se impunea ca reclamantei-intimate să-i fie aplicată o altă sancțiune, mai blândă

și nu direct revocarea din funcția de conducere (art. 62 lit. e) Legea nr. 293/2004).

Și aceasta cu atât mai mult cu cât în favoarea reclamantei se impunea a fi reținută

și circumstanța rezultată și atestată de situația de fapt, și anume demascarea unei

fapte de corupție presupus săvârșită de un coleg și efectuarea demersului, chiar

nelegal, la ordinul superiorului său.

Față de argumentele pertinent

și convingător reținute de prima instanță, Înalta Curte reține așadar că în mod

legal și întemeiat sancțiunea revocării reclamantei din funcția de conducere a fost

anulată, fiind înlocuită cu una mai blândă, respectiv sancțiunea mustrării scrise

(art. 62 lit. a) Legea nr. 293/2004), cu consecința reintegrării recurentei în poziția

avută și plata drepturilor salariale corespunzătoare.

Nefondate sunt și criticile

recurentei vizând lipsa de competență a instanței de judecată în a cenzura, dincolo

de aspectele de nelegalitate ale actelor administrative emise, și modalitatea concretă

în care s-a stabilit și aplicat o anume sancțiune disciplinară, și cu atât mai mult

să dispună înlocuirea acesteia.

Legea nr. 554/2004, prin

art. 18 ce reglementează și enumeră soluțiile pe care le poate pronunța instanța

de contencios administrativ, consacră, astfel cum în mod constant s-a reținut și

în doctrină, caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ, în

sensul că instanța care soluționează acțiunea poate să anuleze în tot sau în parte

actul administrativ, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ

ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, să se pronunțe

asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza

emiterii actului dedus judecății și care nu pot fi atacate separat, conform

art. 8 alin. (1) din lege.

Așa fiind, instanța de

contencios administrativ poate, ea însăși, să dispună măsuri pentru recunoașterea

dreptului sau a interesului legitim vătămat constând chiar în reformarea unei decizii

administrative și pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantului, fără ca astfel

de dispoziții cuprinse în hotărâri judecătorești să poată fi considerate imixtiuni

în activitatea administrației publice.

Rezultă așadar că hotărârea

atacată se încadrează perfect în normele legale mai sus examinate astfel că nici

din această perspectivă nu se poate reține nelegalitatea sentinței pronunțate.

Față de toate argumentele

înfățișate, în temeiul art. 312 alin. (11) C. proc. civ., se va respinge așadar

ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administrația Națională

a Penitenciarelor, împotriva sentinței civile nr. 26 din 19 ianuarie 2011 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie

2011.