ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3842/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3842/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 24 noiembrie 2011
Asupra recursului de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 10573 din 10 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr.
29844/3/2009, judecătorul din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,
a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC X.Q.S.W. SRL în contradictoriu
cu pârâta SC R.C.G. SRL, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare
cumpărare nr. 2560 din 14 august 2006 și a obligat pârâta să restituie
reclamantei suma de 33.498,5 Euro; a respins capătul 3 de cerere ca
neîntemeiat.
În considerentele
sentinței, judecătorul fondului a reținut între părți s-a încheiat
antecontractul de vânzare cumpărare nr. 2560/2006 prin care pârâta și-a asumat
obligația de a transmite reclamantei dreptul de proprietate asupra unui
apartament din cadrul ansamblului imobiliar ce urma a fi edificat, prețul de
112.600 Euro, urmând a fi achitat de reclamantă cu avans de 28.150 Euro plus
TVA, la data semnării antecontractului, restul de 84.450 Euro plus TVA la data
semnării contractului de vânzare cumpărare. Pârâta și-a asumat obligația de a
finaliza construcția în termen de 24 de luni de la semnarea antecontractului,
termen ce putea fi depășit cu maximum 30 de zile, fără obligarea la plata
penalităților. De asemenea, s-a reținut că părțile au stabilit ca până la data
de 15 noiembrie 2006 pârâta să prezinte reclamantei planul de situație al
condominiului, iar în cazul în care reclamanta nu ar fi fost de acord cu acest
plan, pârâta să restituie avansul primit în cel mult 15 zile de la data
notificării, antecontractul urmând a fi desființat. Judecătorul a apreciat
caracterul esențial al clauzei de prezentare a planului de situație, raportat
la modul de redactare al acesteia și la sancțiunea prevăzută.
Judecătorul a mai
reținut că pârâta nu a finalizat în termenul contractual apartamentul. Ulterior
datei stabilită pentru finalizarea construcției, reclamanta a solicitat
prezentarea planului de situație, pârâta răspunzând că acest plan a fost
prezentat la o întâlnire anterioară, în luna decembrie 2008. Ulterior, pârâta a
notificat reclamanta să se prezinte la notariat în vedere semnării contractului
de vânzare cumpărare, reclamanta solicitând, prin concilierea avută,
renegocierea prețului construcției, arătând că este de acord cu încheierea
contractului sub această condiție.
Raportat la caracterul
esențial al clauzei de prezentare a planului de situație, coroborat cu
sancțiunea stabilită pentru cazul neprezentării, judecătorul a apreciat
temeinicia cererii reclamantei vizând rezilierea antecontractului. A precizat
că deși clauza stabilea obligația de prezentare a acestui plan, în baza
principiului exercitării cu bună credință a drepturilor și obligațiilor, pârâta
trebuia ca, la solicitarea reclamantei, să îi comunice acesteia planul de
situație semnat de reprezentanții săi, reținând că la întâlnirea invocată de
pârâtă din decembrie 2008 nu s-a dovedit prezentarea completă a acestui plan.
Judecătorul a reținut
temeinicia cererii reclamantei de restituire a avansului achitat, la care se
adaugă TVA, motivat de principiul repunerii părților în situația anterioară
rezoluțiunii.
A apreciat caracterul
netemeinic al cererii reclamantei vizând plata sumei de 4.400 Euro, reținând că
clauza contractuală pe care se bazează această pretenție nu este incidentă în
cauză, ea referindu-se la acoperirea daunelor suferite de reclamantă ca urmare
a executării cu întârziere a obligației de finalizare a apartamentului; în
condițiile în care reclamanta a optat pentru desființarea contractului ea nu
are dreptul la aceste daune moratorii, putând solicita doar daune compensatorii.
Sentința de fond a
fost apelată de pârâta SC R.C.G. SRL, care a solicitat admiterea apelului și
schimbarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei,
criticile sale vizând caracterul nul al clauzei în baza căreia judecătorul a
pronunțat rezoluțiunea contractului, inadmisibilitatea capătului de cerere
vizând pretențiile pentru neîndeplinirea procedurii de conciliere (concilierea
fiind efectuată pentru o sumă inferioară) și cuantumul exorbitant al
cheltuielilor de judecată acordate.
Prin decizia
comercială nr. 171/2011 din 13 aprilie 2011, completul de judecată din cadrul
Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul pârâtei și a
schimbat în parte sentința de fond în sensul diminuării cheltuielilor de judecată
la care fusese obligată pârâta.
Judecătorii apelului
au apreciat corecta interpretare de către judecătorul fondului a clauzei care a
stat la baza rezoluțiunii antecontractului de vânzare cumpărare. În raport de
prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., judecătorii au apreciat ca o
cerere nouă invocarea de către pârâtă a nulității clauzei de rezoluțiune.
În ceea ce privește
prezentarea planului de situație, s-a reținut că potrivit contractului, orice
comunicări între părți urmau a fi realizate prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, prin curier, prin fax sau email. S-a apreciat că
prezentarea unei lucrări de anvergura planului de situație nu se putea realiza
verbal, așa cum a susținut pârâta.
Judecătorii au
înlăturat și susținerea privind inadmisibilitatea cererii în pretenții,
reținând că reclamanta a realizat procedura de concilierea pentru suma achitată
cu titlu de avans, la care s-a adăugat TVA.
În ce privește
cheltuielile de judecată, completul de apel a constatat cuantumul disproporționat
al acestora, stabilind că suma la care trebuia să fie obligată pârâta cu acest
titlu era de 7.795 lei.
Decizia de apel a
fost recurată de pârâta SC R.C.G. SRL, care a solicitat admiterea apelului,
modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și
schimbării sentinței de fond cu consecința respingerii în totalitate a cererii
reclamantei.
Pârâta a invocat
dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub
următoarele aspecte:
- nemotivarea
criticilor formulate la punctul 2 al cererii de apel, sub aspectul neanalizării
obligațiilor principale - de construire și predare, ci doar prin reținerea
caracterului esențial al clauzei de predare a planului de situație;
- contrarietatea
considerentelor, motivat de faptul că inițial judecătorii apelului au apreciat
caracterul esențial la obligației de prezentare a planului de situație, pentru
ca ulterior să precizeze că este eronată susținerea apelantei în sensul că
sancțiunea în caz de neprezentare al planului de situație este desființarea
antecontractului;
- greșita aplicare a
dispozițiilor art. 294 alin. C. proc. civ., prin reținerea caracterului de
cerere nouă a solicitării de constatare a nulității clauzei de rezoluțiune,
această solicitare fiind invocată doar ca mijloc de apărare față de pretențiile
reclamantei; mai susține pârâta că acea clauză conține o condiție pur
potestativă, pentru că prevedea ca o condiție rezolutorie la îndemâna exclusivă
a reclamantei, care putea desființa contractul și dacă i s-ar fi prezentat acel
plan; de asemenea, s-a apreciat că acea clauză nu are un caracter esențial,
cauza contractului fiind aceea a achiziționării apartamentului, iar nu
facilitățile obligatorii care ar fi trebuit prevăzute în condominiu;
- greșita acordare a
sumei de 33.498,5 Euro, în condițiile în care concilierea s-a realizat doar
pentru o sumă inferioară.
Reclamanta a formulat
concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
apreciind ca fiind legală decizie pronunțată de judecătorii apelului.
Nu au fost
administrate înscrisuri noi în recurs.
Analizându-se
legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate și de apărările
invocate, se apreciază că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru
următoarele considerente:
Nu poate fi reținută
critica pârâtei în sensul neanalizării tuturor motivelor de apel. Se constată
că judecătorii apelului au analizat obligațiile principale rezultate din
antecontractul de vânzare cumpărare, această analiză rezultând chiar din
reținerea caracterului esențial al clauzei de rezoluțiune, care a constituit și
motivul principal al acțiunii promovate de reclamantă. Nu era necesară o
analiză punctuală a obligațiilor considerate principale de către pârâtă - de
construire și predare a apartamentului, în condițiile în care motivul principal
al formulării acțiunii în justiție îl constituia clauza de rezoluțiune invocată
de reclamantă în cererea de chemare în judecată. Esențial în speța dedusă
judecății era acest aspect al clauzei de rezoluțiune, iar nu aspectele
ulterioare acesteia, respectiv construirea, finalizarea și predarea
apartamentului. Aceste etape erau ulterioare motivului de rezoluțiune invocat
de reclamantă și nu influențau hotărâtor soluția ce urma a fi dată. Nu se poate
reține nici caracterul principal al obligației de construire și predare a
apartamentului, câtă vreme părțile au înțeles să instituie și alte obligații,
apreciate ca esențiale și care se situează temporal, anterior momentului de
finalizare și predare a construcției.
Este înlăturată și
critica vizând pretinsa contrarietate din considerentele deciziei recurate. Se
constată că pasajul evidențiat de pârâtă ca fiind contrar reprezintă doar o
greșeală de redactare, toate celelalte considerente expuse în decizie recurată
fiind de natură a susține hotărârea pronunțată de judecătorii apelului.
Se apreciază corecta
aplicare de către completul de apel a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc.
civ., invocarea nulității clauzei de rezoluțiune neputând fi considerată doar
un mijloc de apărare, câtă vreme pârâta a solicitat să se constate nulitatea
acestei clauze, această solicitare rezultând explicit din motivele invocate în
susținerea nulității. Din acest considerent, judecătorii apelului au procedat
în mod legal neanalizând apărările pârâtei pe aspectul nulității clauzei de
rezoluțiune, apărări întemeiate pe caracterul pur potestativ al acesteia. Nu se
poate aprecia că aceste aspecte sunt doar mijloace de apărare, în considerarea
faptul că dacă ar fi procedat la analiza susținerilor pârâtei cu privire la
nulitatea clauzei de rezoluțiune și dacă le-ar fi găsit întemeiate, soluția ce
se impune era aceea al anulării clauzei, pentru că doar în aceste condiții era
posibilă respingerea cererii reclamantei.
Se reține corecta
calificare a clauzei de rezoluțiune de către judecătorii apelului, raportat la
faptul că reclamanta a solicitat introducerea acestei clauze în antecontract,
fiind evident, astfel, că pentru această parte erau esențiale și facilitățile
ce urmau a fi edificate în ansamblul rezidențial, dacă nu ar fi avut un
caracter esențial, reclamanta ar fi solicitat să i se prezinte planul
apartamentului; or, reclamanta, tocmai în considerarea facilităților ce urmau a
fi executate a inserat clauze cu privire la planul de situație al
condominiului, pentru a observa facilitățile preconizate a fi construite.
Nu este reținută nici
critica pârâtei referitoare la inadmisibilitatea cererii în pretenții, prin
raportare la efectuarea concilierii pentru o sumă inferioară. Doctrina și
practica sunt unanime în a aprecia scopul procedurii de conciliere prealabilă
ca fiind acela al degrevării instanțelor de judecată de acele litigii care ar
putea fi soluționate prin înțelegerea părților, fără intervenția judecătorului.
Din acest considerent, procedura nu are un caracter absolut, ci numai acela de
informare și de exprimare a poziției părților implicate. În speță, împrejurarea
că reclamanta nu a indicat în notificarea de conciliere și suma achitată cu
titlu de TVA nu este de natură a atrage inadmisibilitatea cererii acesteia, în
considerarea faptului că notificare a avut în vedere mai ale aspectul de
rezoluțiune al contractului, cu restituirea sumelor achitate cu titlu de avans.
Or, nu era necesar a i se aduce la cunoștință pârâtei în mod expres că alături
de avans a încasat și TVA, câtă vreme, în calitate de semnatar al contractului,
cunoștea plata TVA alături de avans și nu a fost pusă într-o situație
necunoscută la momentul promovării acțiunii în justiție.
Pentru considerentele
reținute, și constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C.
proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta SC R.C.G. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 171/2011
din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 24 noiembrie 2011.