ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2883/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2883/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 29 septembrie 2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1091/C din 25 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. 3214/62/2010,

judecătorul din cadrul Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a hotărât următoarele: a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.G.

și B.N.I. în contradictoriu cu pârâtele SC R.F.B. SA și SC B.G.T. SRL, a

constatat nulitatea clauzei cuprinsă în art. 15 alineatul final din

Antecontractul nr. 3921 din 27 octombrie 2008 BNPA L.M. și H. privitoare la

clauza de rezoluțiune de plin drept a antecontractului în cazul în care

vânzătoarea (SC B.G.T. SRL) se află în imposibilitatea de a finaliza

construcția; dispune rezoluțiunea Antecontractului nr. 3921 din 27 octombrie 2008,

avându-se în vedere imposibilitatea pârâtei de a finaliza imobilul până la data

de 30 noiembrie 2009; a obligat pârâta să restituie reclamanților suma de

36.593,25 Euro achitată cu titlu de avans, în echivalent în lei la data plății

și să plătească dobânda legală calculată la suma menționată, începând cu data

de 30 noiembrie 2009 și până la data de 25 iunie 2010; a respins restul

pretențiilor reclamanților.

În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut că potrivit antecontractului dintre

părți, pârâta SC B.G.T. SRL se obliga să vândă reclamanților, iar aceștia se

obligau să cumpere apartamentul nr. D2 situat la etajul 2 în clădirea nr. 6A.

Prețul total al imobilului era de 146.373 Euro, din care 36.593,25 Euro se

achita la semnarea antecontractului cu titlu de avans, 51.230,55 Euro se achita

în termen de 60 de zile de la semnarea antecontractului, în baza facturii emisă

de vânzătoare, restul de 58.549,20 Euro urmând a fi achitat la data semnării

contractului de vânzare cumpărare, toate sumele fiind calculate la cursul de

cumpărare leu/Euro stabilit de SC R.F.B. SA.

Art. 15 din contract

stabilea că pârâta vânzătoare, în situația în care reclamanții își respectă

obligațiile de plată, este obligată să finalizeze construcția până la data de

30 noiembrie 2009, cu posibilitatea prorogării termenului de finalizare în

anumite situații distincte; același articol stipula că în situația în care

pârâta vânzătoare se află în imposibilitate de a finaliza imobilul,

antecontractul se reziliază de plin drept, de la data notificării în acest sens

a cumpărătorului de către R.F.B. SA – banca finanțatoare a proiectului

rezidențial, nicio lată formalitate nefiind necesară, actul constatator al

intervenției cazului de reziliere fiind reprezentat de adresa băncii din care

rezultă această imposibilitate, cu dovezile de comunicare către cumpărător și

vânzătoare. În această situație, vânzătorul rambursează cumpărătorului toate

sumele plătite în baza contractului în termen de 10 zile lucrătoare de la data

expedierii notificării, cu penalități aferente.

Din probele

administrate a rezultat că reclamanții au achitat, conform antecontractului

avansul stabilit pentru momentul semnării actului în fața notarului.

Judecătorul a reținut

că pe lângă petitele vizând constatarea nulității clauzei de reziliere

unilaterală și rezilierea antecontractului, reclamanții au mai solicitat și

obligarea în solidar a ambelor pârâte la restituirea sumei achitată cu titlu de

avans.

În ce privește

primele două petite, judecătorul a reținut că prin notificarea emisă la data de

20 noiembrie 2009, pârâta SC B.G.T. SRL a adus la cunoștință reclamanților

imposibilitatea de a finaliza construcția în termenul stabilit. A apreciat ca

fiind nulă de drept clauza cuprinsă în art. 15 alineatul final al

antecontractului, motivat de faptul că aceasta condiționează și exclude

principiul constituțional privind accesul la justiție, precum și pentru faptul

că implică posibilitatea rezoluțiunii convenției dintre cumpărător și

vânzătoare de notificarea venită din partea băncii.

În ce privește

solicitarea de rezoluțiune a antecontractului, judecătorul a reținut ca fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1021 C. civ., pârâta neîndeplinindu-și

obligația asumată de finalizare a construcției în termenul stabilit, în

condițiile în care reclamanții și-au respectat obligațiile de plată asumate.

S-a constatat, totodată, că neexecutarea obligației contractuale se datorează

culpei pârâtei SC B.G.T. SRL, aceasta nedovedind existența vreunui motiv de

excludere a culpei sale.

Ca efect al

rezoluțiunii, judecătorul a dispus și restabilirea situației anterioare,

obligând pârâta – vânzătoare la restituirea avansului achitat de reclamanții

cumpărători, la care a adăugat, pentru integrala despăgubire a reclamanților,

dobânda legală, calculată de la data la care construcția trebuia finalizată.

Judecătorul a

apreciat ca neîntemeiată solicitarea reclamanților de obligare la plată și a

pârâtei SC R.F.B. SA, motivat de faptul că avansul a fost achitat vânzătoarei.

Sentința de fond a

fost apelată de reclamanții B.G. și B.N.I. și de pârâta SC B.G.T. SRL, reclamanții

contestând neobligarea în solidar a celor două pârâte, iar pârâta contestând

considerațiile referitoare la nulitatea clauzei și intervenirea rezoluțiunii

antecontractului.

Prin decizia nr.

118/Ap din 22 decembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel

Brașov, secția comercială, a respins excepțiile de tardivitate și de

inadmisibilitate a apelului provocat, formulat de reclamanți; a respins,

totodată, ambele apeluri ca nefondate.

În considerentele

deciziei, judecătorii apelului au reținut netemeinicia excepțiilor invocate de

pârâta apelantă, motivat de faptul că apelul provocat, depus de reclamanți

respectă dispozițiile art. 293

1

C. proc. civ., în sensul depunerii

sale la prima zi de înfățișare, în condițiile în care la primul termen de

judecată cauza a fost amânată pentru lipsă de apărare la solicitarea pârâtei

apelante. De asemenea au reținut că sunt îndeplinite cerințele legale, în

sensul că există un apel principal, apelul provocat fiind declarat nu împotriva

pârâtei apelante ci a altui intimat, în condițiile în care în situația

admiterii apelului principal al pârâtei exista posibilitatea pentru reclamanți

de a lise agrava situația.

Completul de judecată

a reținut netemeinicia apelului declarat de pârâtă, înlăturând apărarea acesteia

în sensul că nu s-ar afla în imposibilitate de a executa construcția, ci doar

într-o imposibilitate de a o preda la termenul stabilit. În raport de

prevederile art. 1020 și art. 1021 C. civ., completul de judecată a statuat că

pârâta apelantă nu și-a îndeplinit obligația de finalizare și predare a

construcției în termenul contractual, fapt ce echivalează că imposibilitatea de

a preda imobilul și care atrage sancțiunea rezoluțiunii. S-a reținut că pârâta

apelantă nu a dovedit existențe vreunei cauze de excludere a culpei sale în

neîndeplinirea obligației asumate.

Cu privire la clauza

constatată nulă, completul de judecată a apreciat că judecătorul fondului a

statuat în mod legal și temeinic în sensul că această clauză condiționează și

exclude principiul constituțional al liberului acces la justiție.

Completul de judecată

a apreciat ca netemeinic și apelul provocat, formulat de reclamanți, constatând

că antecontractul de vânzare cumpărare nu constituie o convenție tripartită

prin care să fie stabilite drepturi și obligații în sarcina pârâtei SC R.F.B. SA,

astfel că în raport de art. 973 C. civ. nu poate da naștere la drepturi și

obligații față de terți. S-a reținut că pârâta apelantă și-a asumat independent

și distinct obligația de finalizare și predare a imobilului, prețul

reprezentând avans fiind achitat acestei părți. Contractul de credit încheiat

între pârâta apelantă și SC R.F.B. SA este distinct de antecontractul de

vânzare cumpărare, neîndeplinirea obligațiilor primei față de bancă

neconstituind caz fortuit ori forță majoră care să justifice neîndeplinirea

obligațiilor asumate prin antecontract. Totodată s-a reținut că drepturile de

creanță din antecontractul de vânzare cumpărare nu au fost cesionate băncii,

obiectul cesiunii constituindu-l transmiterea creanțelor cu titlu de garanție

și nu transmiterea vreunei obligații în sarcina cesionarului față de debitorul

cedat.

Decizia de apel a

fost recurată de reclamanții B.G. și B.N.I. și de pârâta SC B.G.T. SRL.

Reclamanții au

solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei de apel în

sensul admiterii apelului propriu și schimbării sentinței de fond cu consecința

obligării în solidar a ambelor pârâte la restituirea sumei achitate cu titlu de

avans.

Reclamanții și-au

întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ..,

invocând următoarele:

- interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății; au susținut că banca nu este parte

străină de antecontractul de vânzare cumpărare, obligațiile acesteia fiind de

creditare în vederea finalizării construcției, motivul nefinalizării imobilului

fiind acela al stopării creditării, în condițiile în care constructorul nu a

avut sume proprii pentru construire; a mai susținut că banca și-a asumat

obligații conexe obligațiilor constructorului, iar convențiile de creditare pe

care le-au încheiat cu banca și derularea conturilor prin aceasta conduc la

concluzia că bana răspunde în condițiile solidarității; a mai arătat că s-a

instituit ipotecă asupra construcțiilor:

- aplicarea greșită a

legii prin raportare la taxele de timbru; au susținut că petitul principal este

reprezentat de cererea de rezoluțiune, capătul accesoriu privind repunerea în

situația anterioară nefiind supus timbrării; au arătat că au fost obligați la

plata taxei de timbru în apel, în condițiile în care pârâtei apelante i s-a

acordat eșalonarea la plată.

Pârâta SC B.G.T. SRL

a solicitat admiterea recursului, criticând decizia de apel din perspectiva

greșitei interpretări a actului juridic dedus judecății, raportat la

constatarea nulității clauzei din art. 15 alineatul final; a susținut că s-a

aflat în imposibilitate de a respecta clauzele contractuale din motive

independente, care nu îi sunt imputabile.

Prin întâmpinare,

intimata pârâta SC R.F.B. SA a învederat intrarea pârâtei recurate în procedura

de insolvență, solicitând suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 36

din Legea nr. 85/2006, a invocat și excepția de netimbrare față de recursul

pârâtei recurente; pe fond, a solicitat respingerea recursului acesteia ca

nefondat, susținând că nu există legătură între contractul de creditare și

antecontractul de vânzare cumpărare.

În ședința publică

din data de 2 iunie 2011, a fost respinsă cererea de suspendare a judecării recursului

motivat de faptul că obiectul principal al acțiunii îl constituie constatarea

nulității unei clauze contractuale și rezoluțiunea antecontractului, recursul

pârâtei vizând doar aceste aspecte; în consecință, s-a apreciat că nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 pentru a se

dispune suspendarea cauzei.

De asemenea, s-a

apreciat că nu se impune plata taxei judiciare de timbru de către recurenta

pârâtă, în condițiile deschiderii procedurii de insolvență față de aceasta anterior

primului termen de judecată în recurs.

Față de împrejurarea

că cererea de recurs a fost formulată de administratorul statutar al societății

pârâte, care a mandatat în acest un avocat, s-a dispus citarea în cauză a

acestei părți prin administratorul judiciar, solicitându-se să se precizeze

dacă își însușește calea de atac.

Prin adresa depusă la

dosar, administratorul judiciar al societății recurente a precizat că nu își

însușește cererea de recurs, formulată de administratorul statutar, prin

avocat.

În raport de adresa

comunicată de administratorul judiciar, s-au invocat dispozițiile art. 161 C.

proc. civ. Analizându-se recursul pârâtei SC B.G.T. SRL prin prisma

prevederilor legale invocate, s-a constatat că cererea a fost formulată de o

persoană ce nu are calitatea de reprezentant pentru societatea recurentă, cauza

fiind amânată pentru înlăturarea acestei neregularități. În raport de poziția

procesuală exprimată de reprezentantul legal al societății, în sensul că nu își

însușește calea de atac, în raport de dispozițiile art. 161 alin. (2) C. proc.

civ., se va dispune anularea recursului declarat de administratorul statutar al

societății, pentru lipsa calității de reprezentant.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate

de reclamanți, se apreciază că recursul acestora este nefondat, urmând a fi

respins pentru următoarele considerente:

Nu poate fi reținută

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., apreciindu-se

că judecătorii apelului au interpretat corect clauzele antecontractului de

vânzare cumpărare supus analizei judiciare. Astfel, s-a statuat în mod legal că

nu există o convenție tripartită, care să creeze obligații în sarcina băncii

finanțatoare a proiectului imobiliar. Faptul că prin antecontract s-a stipulat

că plățile se fac în contul vânzătoarei deschis la banca finanțatoare nu

constituie un temei pentru reținerea unei solidarități între vânzătoarea –

constructor și banca finanțatoare pentru restituirea sumelor achitate de cumpărători

în temeiul clauzelor antecontractului. În acest sens, se reține că pentru acest

cont, SC R.F.B. SA are doar atribuții de administrare, nefiind obligată la

restituirea unor sume ce au fost achitate conform înțelegerii stabilite între

reclamanți și pârâta SC B.G.T. SRL. De asemenea, împrejurarea că pârâta SC B.G.T.

SRL a încheiat un contract de creditare cu SC R.F.B. SA pentru obținerea

sumelor necesare edificării proiectului imobiliar nu poate reprezenta temei

pentru obligarea băncii la restituirea sumelor achitate de reclamanți, banca

neasumându-și nicio obligație în acest sens.

Se reține, de

asemenea, că s-a instituit ipotecă, cu titlu de garanței pentru creditarea

acordată de bancă, doar asupra terenului pe care urma să se edifice ansamblul

rezidențial; ipoteca menționată cu privire la construcție este una viitoare,

neputând fi notată în cartea funciară o ipotecă în lipsa înscrierii

construcției; din acest considerent, de altfel, se menționează în contractul de

creditare faptul că această ipotecă va fi înscrisă după finalizarea

construcției și înscrierea sa în cartea funciară. În consecință, nu se poate

reține constituirea acestei ipoteci la momentul promovării acțiunii, în

condițiile în care principalul motiv invocat pentru obținerea rezoluțiunii

antecontractului este tocmai acela al nefinalizării construcției și nepredării

la termen.

Pentru obținerea

rezoluțiunii nu are relevanță stoparea creditării de către bancă. În executarea

antecontractului, pârâta constructoare avea datoria de a găsi resursele

necesare îndeplinirii obligațiilor contractate, din acest punct de vedere fiind

constatată culpa sa pentru a se dispune rezoluțiunea.

Nu poate fi reținută

nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel,

la data promovării acțiunii în justiție, art. 2 alin. (1)

1

din Legea

nr. 146/1997 stabileau că se aplică prevederile referitoare la acțiunile și

cererile evaluabile în bani, menționate la art. 2 alin. (1), și cererilor

privind rezoluțiunea unui act juridic. Se constată deci, legala stabilire a

taxei judiciare de timbru. De asemenea, se constată că potrivit art. 11 din

Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea căii de atac a apelului sau

recursului se taxează cu 50 % din taxa datorată pentru suma contestată, în

cazul cererilor evaluabile în bani. În consecință, în mod legal, raportat la

textele menționate, reclamanții au fost obligația la plata taxei judiciare de

timbru în procent de 50 % din taxa achitată în prima instanță.

Nu are relevanță

pentru obligațiile de plată stabilite în sarcina reclamanților faptul că pârâta

apelantă SC B.G.T. SRL a aplicat facilitatea prevăzută de lege de eșalonare a

plății taxei sale de timbru.

Pentru considerentele

expuse și constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții B.G. și B.N.I. împotriva deciziei nr. 118/Ap

din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Anulează recursul

declarat de pârâta SC B.G.T. SRL prin administrator judiciar C. 2000 SPRL

împotriva aceleiași decizii pentru lipsa calității de reprezentant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.