ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2013

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 17893 din 14 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.F., în contradictoriu cu pârâta SC I.N.R.M.R.E. SRL, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2383 din 31 iulie 2008 de B.N.P. D.F., din culpa pârâtei și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 51.579,36 euro, în echivalent în lei la cursul oficial din ziua efectuării plății, să îi plătească suma de 1.143 lei, cu titlu de despăgubiri și suma de 6.023,10 lei - cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între reclamant, în calitate de promitent-cumpărător și pârâtă, în calitate de promitent-vânzător s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2383 din 31 iulie 2008 de B.N.P.

D.F., prin care părțile s-au obligat să cumpere, respectiv să vândă apartamentul nr. G2 - 2-6, situat în clădirea G2 din Complexul Rezidențial S.M. aflat în stațiunea Poiana Brașov. Tribunalul a mai notat că pârâta și-a asumat obligația de a finaliza imobilul până la data de 01 martie 2010, prin art. 3.1 din antecontract, având și dreptul de a prelungi acest termen unilateral, o singură dată, pentru o perioadă de 3 luni, fără penalități de întârziere.

Totodată, a constatat că în conformitate cu art. 4.1, termenul se prelungea automat cu numărul de zile în care „din cauză de forță majoră, caz fortuit sau condiții meteorologice nefavorabile ori alte cauze prevăzute de lege sau altminteri neimputabile vânzătorului sunt sistate lucrările ori este imposibilă efectuarea lucrărilor la standardele de siguranță și calitate asumate de vânzător ori prevăzute de lege, pe perioada în care aceste situații persistă”, luând act și că în această ipoteză art. 4.2 impunea pârâtei obligația de a-i notifica reclamantului, în scris, cu cel puțin 30 de zile înainte de termenul de finalizare, apariția cauzei de prelungire a termenului. Instanța de fond a luat act că reclamantul a achitat la datele de 06 martie 2008 și 18 august 2008 echivalentul în lei al sumei de 51.579,36 euro, prețul total al vânzării fiind de 173.377 euro, la care urma să se adauge T.V.A.

În continuare, a evocat clauzele cuprinse în art. 4.5, 4.6, 5.4 lit. c), art. 6.1, 6.2 și 10.6 din antecontract, prima instanță subliniind și că la data de 15 iulie 2011, în urma primirii invitației la concilierea directă efectuată în vederea promovării cererii de chemare în judecată, pârâta a comunicat reclamantului că îl convoacă la data de 21 iulie 2011 la apartamentul care formează obiect al antecontractului, în vederea semnării proceselor-verbale preliminare de recepție; cu acea ocazie, reclamantul a constatat mai multe defecte ale imobilului, expres enumerate în cuprinsul actului. În examinarea capătului de cerere privind rezoluțiunea convenției, prima instanță a notat că reclamantul a achitat suma de 51.579,36 euro, În echivalent în lei, iar în lunile iunie - iulie 2010 s-a declarat pregătit pentru încheierea actului translativ de proprietate, însă pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligației de transmitere a dreptului de proprietate asupra apartamentului.

în acest sens, a notat că potrivit art. 4.11 din antecontract, transmiterea dreptului de proprietate ar fi trebuit realizată la „data finală” (nu mai mult de 30 de zile de la semnarea procesului-verbal). Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei, potrivit căreia data finală nu a fost determinată, notând că mecanismul de derulare a raporturilor contractuale dintre părți presupune ca încheierea procesului-verbal de predare-primire să implice două etape prealabile: terminarea lucrărilor până la termenul de finalizare și stabilirea unei date de predare, când ar fi trebuit întocmit procesul-verbal de predare-primire. Cum pârâta nu a probat că ar fi notificat reclamantului existența unui motiv de prelungire a termenului de finalizare, prima instanță a apreciat că acesta s-a împlinit pe data de 01 martie 2010, iar nerespectarea sa implică încălcarea obligației de stabilire a datei predării și, apoi, a datei finale.

Stabilind și că pârâta este de drept în întârziere, potrivit art. 1088 alin. (2) și art. 43 C.com., dar și că este prezumată culpa sa, instanța de fond, în considerarea tuturor argumentelor expuse anterior, a apreciat că este fondată cererea reclamantului de aplicare a sancțiunii rezoluțiunii. Raportat la clauza penală din art. 5.4 lit. c), a constatat că este întemeiată și cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumei achitate în temeiul antecontractului și, în parte, a cheltuielilor avansate de reclamant pentru realizarea operațiunilor juridice, pe parcursul derulării relațiilor contractuale. în acest sens, a considerat că sunt întemeiate doar cererile de restituire a sumelor plătite pentru autentificarea antecontractului (833 lei) și pentru întocmirea încheierii de certificare de fapte (310 lei), întrucât doar acestea au fost efectuate conform prevederilor contractuale.

în ceea ce privește cheltuielile făcute de reclamant în vederea trimiterii unei notificări pârâtei prin intermediul executorului judecătoresc, instanța de fond a apreciat că ele nu pot fi restituite, deoarece o atare notificare nici nu era necesară pentru a conferi pârâtei un ultim termen de predare; în plus, ea nici nu era prevăzută contractual a fi realizată prin intermediul unui executor judecătoresc. Pe de altă parte, a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata penalităților, conform art. 5.4 lit. c) din antecontract, reținând că reclamantul nu a alegat producerea unui prejudiciu în urma comportamentului culpabil al pârâtei. Împotriva acestei sentințe C.F.

a declarat apel, solicitând schimbarea sa în parte, în sensul obligării pârâtei și la plata sumelor de 15.473,80 euro, reprezentând penalități de întârziere și de 186 lei, cu titlu de daune interese, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate pentru soluționarea acestor capete de cerere Prin decizia civilă nr. 117 din 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, s-a admis apelul reclamantului și în consecință: A schimbat, în parte sentința apelată în sensul că a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata sumei de 15.473,8 Euro, în echivalent în lei la data plății, la plata sumei de 186 lei, cu titlu de daune interese, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.909 lei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost obligată pârâta la plata sumei de 5.429 lei cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei pronunțată în apel reclamantul a declarat pârâta a declarat recurs criticând soluția din apel din perspectiva obligării societății pârâte la plata daunelor interese și a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în fond și în apel. Recursul este netimbrat. Înalta Curte, la termenul de astăzi, a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță. Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea se anulează ca netimbrată. Art. 9 din același act normativ, prevede că, pentru „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.” Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative evocate și având în vedere declarația verbală dată de avocatul recurentei în sensul că nu înțelege să timbreze recursul, dat fiind stingerea litigiului pe cale amiabilă, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula recursul pârâtei, ca netimbrat. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC I.N.R.M.R.E. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 117 din 8 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013.