ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2013

Deliberând asupra recursului de față,

din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 17893 din 14

octombrie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis în parte

cererea formulată de reclamantul C.F., în contradictoriu cu pârâta SC I.N.R.M.R.E.

SRL, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 2383 din 31 iulie 2008 de B.N.P. D.F., din culpa pârâtei și a obligat

pârâta să restituie reclamantului suma de 51.579,36 euro, în echivalent în lei

la cursul oficial din ziua efectuării plății, să îi plătească suma de 1.143 lei,

cu titlu de despăgubiri și suma de 6.023,10 lei - cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că între reclamant, în calitate de

promitent-cumpărător și pârâtă, în calitate

de

promitent-vânzător s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare

autentificat

sub nr. 2383 din 31 iulie 2008 de B.N.P. D.F., prin care părțile s-au obligat

să cumpere, respectiv să vândă apartamentul nr. G2 - 2-6, situat în clădirea G2

din Complexul Rezidențial S.M. aflat în stațiunea Poiana Brașov. Tribunalul a

mai notat că pârâta și-a asumat obligația de a finaliza imobilul până la data

de 01 martie 2010, prin art. 3.1 din antecontract, având și dreptul de a

prelungi acest termen unilateral, o singură dată, pentru o perioadă de 3 luni,

fără penalități de întârziere. Totodată, a constatat că în conformitate cu art.

4.1, termenul se prelungea automat cu numărul de zile în care „din cauză de

forță majoră, caz fortuit sau condiții meteorologice nefavorabile ori alte

cauze prevăzute de lege sau altminteri neimputabile vânzătorului sunt sistate

lucrările ori este imposibilă efectuarea lucrărilor la standardele de siguranță

și calitate asumate de vânzător ori prevăzute de lege, pe perioada în care

aceste situații persistă”, luând act și că în această ipoteză art. 4.2 impunea

pârâtei obligația de a-i notifica reclamantului, în scris, cu cel puțin 30 de

zile înainte de termenul de finalizare, apariția cauzei de prelungire a

termenului.

Instanța de fond a luat act că

reclamantul a achitat la datele de 06 martie 2008 și 18 august 2008

echivalentul în lei al sumei de 51.579,36 euro, prețul total al vânzării fiind

de 173.377 euro, la care urma să se adauge T.V.A.

În continuare, a evocat clauzele

cuprinse în art. 4.5, 4.6, 5.4 lit. c), art. 6.1, 6.2 și 10.6 din antecontract,

prima instanță subliniind și că la data de 15 iulie 2011, în urma primirii

invitației la concilierea directă efectuată în vederea promovării cererii de

chemare în judecată, pârâta a comunicat reclamantului că îl convoacă la data de

21 iulie 2011 la apartamentul care formează obiect al antecontractului, în

vederea semnării proceselor-verbale preliminare de recepție; cu acea ocazie,

reclamantul a constatat mai multe defecte ale imobilului, expres enumerate în

cuprinsul actului.

În examinarea capătului de cerere

privind rezoluțiunea convenției, prima instanță a notat că reclamantul a

achitat suma de 51.579,36 euro,

În echivalent în lei, iar în lunile

iunie - iulie 2010 s-a declarat pregătit pentru încheierea actului translativ

de proprietate, însă pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligației de transmitere

a dreptului de proprietate asupra apartamentului. în acest sens, a notat că

potrivit art. 4.11 din antecontract, transmiterea dreptului de proprietate ar

fi trebuit realizată la „data finală” (nu mai mult de 30 de zile de la semnarea

procesului-verbal). Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei, potrivit căreia

data finală nu a fost determinată, notând că mecanismul de derulare a

raporturilor contractuale dintre părți presupune ca încheierea procesului-verbal

de predare-primire să implice două etape prealabile: terminarea lucrărilor până

la termenul de finalizare și stabilirea unei date de predare, când ar fi

trebuit întocmit procesul-verbal de predare-primire. Cum pârâta nu a probat că

ar fi notificat reclamantului existența unui motiv de prelungire a termenului

de finalizare, prima instanță a apreciat că acesta s-a împlinit pe data de 01

martie 2010, iar nerespectarea sa implică încălcarea obligației de stabilire a

datei predării și, apoi, a datei finale.

Stabilind și că pârâta este de drept

în întârziere, potrivit art. 1088 alin. (2) și art. 43 C.com., dar și că este

prezumată culpa sa, instanța de fond, în considerarea tuturor argumentelor

expuse anterior, a apreciat că este fondată cererea reclamantului de aplicare a

sancțiunii rezoluțiunii.

Raportat la clauza penală din art. 5.4

lit. c), a constatat că este întemeiată și cererea de obligare a pârâtei la

restituirea sumei achitate în temeiul antecontractului și, în parte, a

cheltuielilor avansate de reclamant pentru realizarea operațiunilor juridice,

pe parcursul derulării relațiilor contractuale. în acest sens, a considerat că

sunt întemeiate doar cererile de restituire a sumelor plătite pentru

autentificarea antecontractului (833 lei) și pentru întocmirea încheierii de

certificare de fapte (310 lei), întrucât doar acestea au fost efectuate conform

prevederilor contractuale. în ceea ce privește cheltuielile făcute de reclamant

în vederea trimiterii unei notificări pârâtei prin intermediul executorului

judecătoresc, instanța de fond a apreciat că ele nu pot fi restituite, deoarece

o atare notificare nici nu era necesară pentru a conferi pârâtei un ultim

termen de predare; în plus, ea nici nu era prevăzută contractual a fi realizată

prin intermediul unui executor judecătoresc.

Pe de altă parte, a respins cererea

reclamantului de obligare a pârâtei la plata penalităților, conform art. 5.4

lit. c) din antecontract, reținând că reclamantul nu a alegat producerea unui

prejudiciu în urma comportamentului culpabil al pârâtei.

Împotriva acestei sentințe C.F. a

declarat apel, solicitând schimbarea sa în parte, în sensul obligării pârâtei

și la plata sumelor de 15.473,80 euro, reprezentând penalități de întârziere și

de 186 lei, cu titlu de daune interese, precum și a cheltuielilor de judecată

efectuate pentru soluționarea acestor capete de cerere

Prin decizia civilă nr. 117 din 8

martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, s-a

admis apelul reclamantului și în consecință:

A schimbat, în

parte sentința apelată în sensul că a admis acțiunea

reclamantului și a obligat pârâta la

plata sumei de 15.473,8 Euro, în echivalent în lei la data plății, la plata

sumei de 186 lei, cu titlu de daune interese, precum și la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 2.909 lei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate și a fost obligată pârâta la plata sumei de 5.429 lei

cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei pronunțată în apel

reclamantul a declarat pârâta a declarat recurs criticând soluția din apel din

perspectiva obligării societății pârâte la plata daunelor interese și a

cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în fond și în apel.

Recursul este netimbrat.

Înalta Curte, la termenul de astăzi, a

invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului și a rămas în pronunțare

pe această excepție.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997,

modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul

potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești

sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe

datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se

plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către

instanță.

Potrivit art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare

a acestui act normativ, în cazul în

care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea se anulează ca

netimbrată.

Art. 9 din același act normativ,

prevede că, pentru „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor

fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. în cazul

nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform

prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.”

Cum recurenta nu s-a conformat

dispozițiilor legale imperative evocate și având în vedere declarația verbală

dată de avocatul recurentei în sensul că nu înțelege să timbreze recursul, dat

fiind stingerea litigiului pe cale amiabilă, Înalta Curte urmează să dea

eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv

celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale

art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula recursul pârâtei, ca netimbrat.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul

declarat de pârâta SC I.N.R.M.R.E. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.

117 din 8 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 februarie 2013.