ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1871/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

arbitrală nr. 2 din 5 iulie 2010 Tribunalul Arbitrai din cadrul Curții de

Arbitrai Comercial - Camera de Comerț a admis în parte cererea de arbitrare

formulată de reclamanta SC B. SERV SRL împotriva pârâtei SC O.C. SRL și a

obligat pârâta la plata următoarelor sume: 30.378,95 lei, reprezentând

diferență preț marfa livrată cu factura din 17 noiembrie 2008 și 12.653,05 lei

reprezentând penalități de întârziere la plată acceptate de către pârâtă,

conform confirmării de sold din data de 15 ianuarie 2009.

În considerentele

sentinței, tribunalul arbitrai a reținut că reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la plata diferenței de preț pentru mărfurile livrate și acceptate de

pârâtă, prin raportare la factura fiscală emisă și achitată parțial de către

pârâtă în cuantum de 65.378,95 lei, precum și penalități de întârziere în

cuantum de 174.926,11 lei. La primul termen de judecată pârâta a depus o

situație de plată prin care a atestat achitarea în contul creanței reclamantei

a sumei de 35.000 lei, raportat la care reclamanta și-a restrâns primul petit

din acțiune la suma de 30.378,95 lei. S-a reținut că pârâta a contestat atât

livrarea produselor și acceptarea facturii fiscale, cât și existența

contractului, susținând că actul depus de reclamantă prezintă numeroase

inadvertențe, el nefiind semnat de părți pe toate paginile. Tribunalul arbitrai

a solicitat prezentarea originalului contractului, reclamantă arătând că nu mai

deține acest original. In replică, pârâta a depus copie după registrul de

intrări al societății, arătând că relațiile comerciale dintre părți s-au

desfășurat în baza unui alt contract (21 octombrie 2008) încheiat cu

reclamanta, iar că livrarea de marfa invocată de reclamantă are la bază în

contract comercial în formă simplificată, contractul invocat de aceasta din

urmă neexistând la baza relațiilor dintre părți. Față de cele reținute,

tribunalul a apreciat temeinicia acțiunii reclamantei și a obligat pârâta la

plata sumelor astfel cum au fost evidențiate în dispozitiv.

Sentința arbitrală a

fost atacată cu acțiune în anulare atât de reclamantă, cât și de pârâtă, cele

două acțiuni fiind înregistrate separat pe rolul Curții de Apel Cluj - secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ulterior dispunându-se conexarea lor.

Pârâta a criticat

sentința arbitrală sub aspectul nemotivării acesteia; de asemenea, pârâta a mai

invocat acordarea valorii juridice unui contract pentru care nu s-a probat

existența originalului, în condițiile contestării existenței acestuia în forma

oferită de copie, precum și valorificarea din punct de vedere juridic a unei

recunoașteri făcută de o persoană ce nu avea calitatea cerută de lege.

Reclamanta a criticat

sentința arbitrală din perspectiva sumei stabilită cu titlu de penalități,

arătând că tribunalul arbitrai nu a motivat acordarea unei sume inferioare

celei solicitate prin acțiune, precum și încălcarea dispozițiilor imperative

ale legii, din perspectiva nereținerii caracterului de lege al clauzei

contractuale.

Prin sentința civilă nr.

418 din 9 noiembrie 2010, judecătorul din cadrul Curții de Apel Cluj - secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare formulată

de pârâta SC O.C. SRL; a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC B.

SERV SRL; a dispus anularea sentinței arbitrale din 5 iulie 2010 și rejudecând

cauza a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumelor de

30.378,95 lei, contravaloare marfa și 153.557,57 lei, penalități contractuale

de întârziere.

Judecătorul a

apreciat că este fondată critica nemotivării sentinței arbitrale, invocată de

pârâtă și însușită de reclamantă; a respins restul motivelor de nulitate

invocate de această parte, reținând că admiterea pretențiilor reclamantei în ce

privește debitul principal a avut la bază factura fiscală emisă și confirmarea

de sold din partea pârâtei, neacordând eficiență juridică actului invocat de

reclamantă; de asemenea, a apreciat că persoana care a recunoscut debitul are

calitatea de a reprezenta societatea, fiind membru al consiliului de administrație.

Pe fondul cauzei,

judecătorul a reținut valoarea de început de probă a contractului depus de

reclamantă, ce se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, care

confirmă livrarea mărfurilor și emiterea facturilor fiscale, acceptate la plată

de pârâtă și achitate parțial de aceasta din urmă, cu mari întârzieri. Aceste

probe confirmă și existența clauzei penale, necontestată de pârâtă în faza de

conciliere; s-a reținut și poziția pârâtei care pe de o parte contestă

existența clauzei penale, iar pe de altă parte susține stabilirea unui alt

nivel al procentului de penalitate aplicabil. Judecătorul a apreciat că nu se

poate limita cuantumul penalităților în raport de confirmarea de sold din

partea pârâtei.

De asemenea, a mai

apreciat incidența prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., tribunalul

arbitrai înlăturând clauza penală, limitarea penalităților fiind nejustificată.

Sentința pronunțată

în cauză a fost recurată de pârâta SC O.C. SRL, solicitând modificarea

hotărârii în sensul obligării sale doar la plata debitului principal, cu

înlăturarea obligării sale la plata penalităților de întârziere. Pârâta a

arătat că în judecătorul acțiunii în anulare nu a stabilit corect situația de

fapt, raportat la motivul inexistenței contractului invocat de reclamantă,

clauza penală nefiind probată cu nici un alt înscris, în afara acestui

contract.

Prin întâmpinare,

reclamanta a solicitat respingerea recursului, apreciind legalitatea și temeinicia

sentinței pronunțate în cauză.

Nu au fost

administrate înscrisuri noi în această fază procesuală.

Analizându-se

legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile invocate

și apărările invocate, precum și raportat la prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., se apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele

considerente: se reține existența unei contradicții între considerente și

dispozitiv: astfel, deși reține temeinicia uneia din criticile formulate de

pârâtă - cea a nemotivării sentinței arbitrale, judecătorul respinge acțiunea

în anulare formulată de această parte. Or, chiar dacă este reținut doar unul

dintre motivele de nelegalitate invocate de una din părți, soluția este aceea

de admitere a acțiunii în anulare, nu de respingere, pe considerentul că restul

criticilor nu sunt întemeiate.

De asemenea,

judecătorul fondului nu a determinat sfera motivelor care atrag anularea unei

sentințe arbitrale: sentința arbitrală poate fi anulată doar pentru unul din

motivele strict și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. În acest

context, se impunea verificarea existenței unor motive care să poate fi

încadrate în prevederile textului legal menționat. în măsura în care s-ar

retine admisibilitatea acțiunii în anulare, judecătorul este obligat la

soluționarea cauzei în fond, cu cercetarea tuturor elementelor dosarului, a

tuturor aspectelor invocate de reclamantă și a apărărilor pârâtei, precum și cu

aplicarea corectă a legii, în funcție de datele speței. în cauză, judecătorul

fondului a analizat doar parțial speța dedusă judecății, doar prin prisma

criticilor formulate în cadrul acțiunilor în anulare, fără a da eficiență

măsurii de anulare a sentinței arbitrale, în sensul rejudecării cauzei în fond,

cu toate elementele ce decurg din această situație.

Totodată, în analiza

fondului cauzei, judecătorul are obligația de a stabili legea aplicabilă; din

această perspectivă, se reține că judecătorul fondului a acordat suma

solicitată de reclamantă, fără a motiva această soluție prin raportare la modul

de redactare al clauzei penale, precum și prin raportare la momentul nașterii

raporturilor juridice dintre părți pentru a verifica incidența Legii nr. 469/2002

sau a incidenței Legii nr. 246/2009.

În lipsa unor

considerente pe aceste aspecte nu se poate face controlul de legalitate și

temeinicie al sentinței pronunțate de judecătorul fondului, astfel încât, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., în urma admiterii recursului, sentința va fi

casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Aceeași soluție este impusă și de

existența contradicției dintre considerentele și dispozitivul sentinței

recurate în ceea ce privește soluția dată acțiunii în anulare formulată de

pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIV

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC O.C. SA împotriva sentinței civile nr. 418 din 9

noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 12 mai 2011.