ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1871/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 2 din 5 iulie 2010 Tribunalul Arbitrai din cadrul Curții de Arbitrai Comercial - Camera de Comerț a admis în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta SC B. SERV SRL împotriva pârâtei SC O.C. SRL și a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 30.378,95 lei, reprezentând diferență preț marfa livrată cu factura din 17 noiembrie 2008 și 12.653,05 lei reprezentând penalități de întârziere la plată acceptate de către pârâtă, conform confirmării de sold din data de 15 ianuarie 2009. În considerentele sentinței, tribunalul arbitrai a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de preț pentru mărfurile livrate și acceptate de pârâtă, prin raportare la factura fiscală emisă și achitată parțial de către pârâtă în cuantum de 65.378,95 lei, precum și penalități de întârziere în cuantum de 174.926,11 lei.

La primul termen de judecată pârâta a depus o situație de plată prin care a atestat achitarea în contul creanței reclamantei a sumei de 35.000 lei, raportat la care reclamanta și-a restrâns primul petit din acțiune la suma de 30.378,95 lei. S-a reținut că pârâta a contestat atât livrarea produselor și acceptarea facturii fiscale, cât și existența contractului, susținând că actul depus de reclamantă prezintă numeroase inadvertențe, el nefiind semnat de părți pe toate paginile. Tribunalul arbitrai a solicitat prezentarea originalului contractului, reclamantă arătând că nu mai deține acest original.

In replică, pârâta a depus copie după registrul de intrări al societății, arătând că relațiile comerciale dintre părți s-au desfășurat în baza unui alt contract (21 octombrie 2008) încheiat cu reclamanta, iar că livrarea de marfa invocată de reclamantă are la bază în contract comercial în formă simplificată, contractul invocat de aceasta din urmă neexistând la baza relațiilor dintre părți. Față de cele reținute, tribunalul a apreciat temeinicia acțiunii reclamantei și a obligat pârâta la plata sumelor astfel cum au fost evidențiate în dispozitiv. Sentința arbitrală a fost atacată cu acțiune în anulare atât de reclamantă, cât și de pârâtă, cele două acțiuni fiind înregistrate separat pe rolul Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ulterior dispunându-se conexarea lor.

Pârâta a criticat sentința arbitrală sub aspectul nemotivării acesteia; de asemenea, pârâta a mai invocat acordarea valorii juridice unui contract pentru care nu s-a probat existența originalului, în condițiile contestării existenței acestuia în forma oferită de copie, precum și valorificarea din punct de vedere juridic a unei recunoașteri făcută de o persoană ce nu avea calitatea cerută de lege. Reclamanta a criticat sentința arbitrală din perspectiva sumei stabilită cu titlu de penalități, arătând că tribunalul arbitrai nu a motivat acordarea unei sume inferioare celei solicitate prin acțiune, precum și încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, din perspectiva nereținerii caracterului de lege al clauzei contractuale.

Prin sentința civilă nr. 418 din 9 noiembrie 2010, judecătorul din cadrul Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare formulată de pârâta SC O.C. SRL; a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC B. SERV SRL; a dispus anularea sentinței arbitrale din 5 iulie 2010 și rejudecând cauza a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumelor de 30.378,95 lei, contravaloare marfa și 153.557,57 lei, penalități contractuale de întârziere.

Judecătorul a apreciat că este fondată critica nemotivării sentinței arbitrale, invocată de pârâtă și însușită de reclamantă; a respins restul motivelor de nulitate invocate de această parte, reținând că admiterea pretențiilor reclamantei în ce privește debitul principal a avut la bază factura fiscală emisă și confirmarea de sold din partea pârâtei, neacordând eficiență juridică actului invocat de reclamantă; de asemenea, a apreciat că persoana care a recunoscut debitul are calitatea de a reprezenta societatea, fiind membru al consiliului de administrație. Pe fondul cauzei, judecătorul a reținut valoarea de început de probă a contractului depus de reclamantă, ce se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, care confirmă livrarea mărfurilor și emiterea facturilor fiscale, acceptate la plată de pârâtă și achitate parțial de aceasta din urmă, cu mari întârzieri.

Aceste probe confirmă și existența clauzei penale, necontestată de pârâtă în faza de conciliere; s-a reținut și poziția pârâtei care pe de o parte contestă existența clauzei penale, iar pe de altă parte susține stabilirea unui alt nivel al procentului de penalitate aplicabil. Judecătorul a apreciat că nu se poate limita cuantumul penalităților în raport de confirmarea de sold din partea pârâtei. De asemenea, a mai apreciat incidența prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., tribunalul arbitrai înlăturând clauza penală, limitarea penalităților fiind nejustificată. Sentința pronunțată în cauză a fost recurată de pârâta SC O.C. SRL, solicitând modificarea hotărârii în sensul obligării sale doar la plata debitului principal, cu înlăturarea obligării sale la plata penalităților de întârziere.

Pârâta a arătat că în judecătorul acțiunii în anulare nu a stabilit corect situația de fapt, raportat la motivul inexistenței contractului invocat de reclamantă, clauza penală nefiind probată cu nici un alt înscris, în afara acestui contract. Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, apreciind legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în cauză. Nu au fost administrate înscrisuri noi în această fază procesuală. Analizându-se legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile invocate și apărările invocate, precum și raportat la prevederile art. 304 1 C. proc. civ., se apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: se reține existența unei contradicții între considerente și dispozitiv: astfel, deși reține temeinicia uneia din criticile formulate de pârâtă - cea a nemotivării sentinței arbitrale, judecătorul respinge acțiunea în anulare formulată de această parte.

Or, chiar dacă este reținut doar unul dintre motivele de nelegalitate invocate de una din părți, soluția este aceea de admitere a acțiunii în anulare, nu de respingere, pe considerentul că restul criticilor nu sunt întemeiate. De asemenea, judecătorul fondului nu a determinat sfera motivelor care atrag anularea unei sentințe arbitrale: sentința arbitrală poate fi anulată doar pentru unul din motivele strict și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. În acest context, se impunea verificarea existenței unor motive care să poate fi încadrate în prevederile textului legal menționat. în măsura în care s-ar retine admisibilitatea acțiunii în anulare, judecătorul este obligat la soluționarea cauzei în fond, cu cercetarea tuturor elementelor dosarului, a tuturor aspectelor invocate de reclamantă și a apărărilor pârâtei, precum și cu aplicarea corectă a legii, în funcție de datele speței.

în cauză, judecătorul fondului a analizat doar parțial speța dedusă judecății, doar prin prisma criticilor formulate în cadrul acțiunilor în anulare, fără a da eficiență măsurii de anulare a sentinței arbitrale, în sensul rejudecării cauzei în fond, cu toate elementele ce decurg din această situație. Totodată, în analiza fondului cauzei, judecătorul are obligația de a stabili legea aplicabilă; din această perspectivă, se reține că judecătorul fondului a acordat suma solicitată de reclamantă, fără a motiva această soluție prin raportare la modul de redactare al clauzei penale, precum și prin raportare la momentul nașterii raporturilor juridice dintre părți pentru a verifica incidența Legii nr. 469/2002 sau a incidenței Legii nr. 246/2009.

În lipsa unor considerente pe aceste aspecte nu se poate face controlul de legalitate și temeinicie al sentinței pronunțate de judecătorul fondului, astfel încât, în temeiul art. 312 C. proc. civ., în urma admiterii recursului, sentința va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Aceeași soluție este impusă și de existența contradicției dintre considerentele și dispozitivul sentinței recurate în ceea ce privește soluția dată acțiunii în anulare formulată de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIV

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC O.C. SA împotriva sentinței civile nr. 418 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2011.