ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1871/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1871/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
arbitrală nr. 2 din 5 iulie 2010 Tribunalul Arbitrai din cadrul Curții de
Arbitrai Comercial - Camera de Comerț a admis în parte cererea de arbitrare
formulată de reclamanta SC B. SERV SRL împotriva pârâtei SC O.C. SRL și a
obligat pârâta la plata următoarelor sume: 30.378,95 lei, reprezentând
diferență preț marfa livrată cu factura din 17 noiembrie 2008 și 12.653,05 lei
reprezentând penalități de întârziere la plată acceptate de către pârâtă,
conform confirmării de sold din data de 15 ianuarie 2009.
În considerentele
sentinței, tribunalul arbitrai a reținut că reclamanta a solicitat obligarea
pârâtei la plata diferenței de preț pentru mărfurile livrate și acceptate de
pârâtă, prin raportare la factura fiscală emisă și achitată parțial de către
pârâtă în cuantum de 65.378,95 lei, precum și penalități de întârziere în
cuantum de 174.926,11 lei. La primul termen de judecată pârâta a depus o
situație de plată prin care a atestat achitarea în contul creanței reclamantei
a sumei de 35.000 lei, raportat la care reclamanta și-a restrâns primul petit
din acțiune la suma de 30.378,95 lei. S-a reținut că pârâta a contestat atât
livrarea produselor și acceptarea facturii fiscale, cât și existența
contractului, susținând că actul depus de reclamantă prezintă numeroase
inadvertențe, el nefiind semnat de părți pe toate paginile. Tribunalul arbitrai
a solicitat prezentarea originalului contractului, reclamantă arătând că nu mai
deține acest original. In replică, pârâta a depus copie după registrul de
intrări al societății, arătând că relațiile comerciale dintre părți s-au
desfășurat în baza unui alt contract (21 octombrie 2008) încheiat cu
reclamanta, iar că livrarea de marfa invocată de reclamantă are la bază în
contract comercial în formă simplificată, contractul invocat de aceasta din
urmă neexistând la baza relațiilor dintre părți. Față de cele reținute,
tribunalul a apreciat temeinicia acțiunii reclamantei și a obligat pârâta la
plata sumelor astfel cum au fost evidențiate în dispozitiv.
Sentința arbitrală a
fost atacată cu acțiune în anulare atât de reclamantă, cât și de pârâtă, cele
două acțiuni fiind înregistrate separat pe rolul Curții de Apel Cluj - secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal, ulterior dispunându-se conexarea lor.
Pârâta a criticat
sentința arbitrală sub aspectul nemotivării acesteia; de asemenea, pârâta a mai
invocat acordarea valorii juridice unui contract pentru care nu s-a probat
existența originalului, în condițiile contestării existenței acestuia în forma
oferită de copie, precum și valorificarea din punct de vedere juridic a unei
recunoașteri făcută de o persoană ce nu avea calitatea cerută de lege.
Reclamanta a criticat
sentința arbitrală din perspectiva sumei stabilită cu titlu de penalități,
arătând că tribunalul arbitrai nu a motivat acordarea unei sume inferioare
celei solicitate prin acțiune, precum și încălcarea dispozițiilor imperative
ale legii, din perspectiva nereținerii caracterului de lege al clauzei
contractuale.
Prin sentința civilă nr.
418 din 9 noiembrie 2010, judecătorul din cadrul Curții de Apel Cluj - secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare formulată
de pârâta SC O.C. SRL; a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC B.
SERV SRL; a dispus anularea sentinței arbitrale din 5 iulie 2010 și rejudecând
cauza a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumelor de
30.378,95 lei, contravaloare marfa și 153.557,57 lei, penalități contractuale
de întârziere.
Judecătorul a
apreciat că este fondată critica nemotivării sentinței arbitrale, invocată de
pârâtă și însușită de reclamantă; a respins restul motivelor de nulitate
invocate de această parte, reținând că admiterea pretențiilor reclamantei în ce
privește debitul principal a avut la bază factura fiscală emisă și confirmarea
de sold din partea pârâtei, neacordând eficiență juridică actului invocat de
reclamantă; de asemenea, a apreciat că persoana care a recunoscut debitul are
calitatea de a reprezenta societatea, fiind membru al consiliului de administrație.
Pe fondul cauzei,
judecătorul a reținut valoarea de început de probă a contractului depus de
reclamantă, ce se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, care
confirmă livrarea mărfurilor și emiterea facturilor fiscale, acceptate la plată
de pârâtă și achitate parțial de aceasta din urmă, cu mari întârzieri. Aceste
probe confirmă și existența clauzei penale, necontestată de pârâtă în faza de
conciliere; s-a reținut și poziția pârâtei care pe de o parte contestă
existența clauzei penale, iar pe de altă parte susține stabilirea unui alt
nivel al procentului de penalitate aplicabil. Judecătorul a apreciat că nu se
poate limita cuantumul penalităților în raport de confirmarea de sold din
partea pârâtei.
De asemenea, a mai
apreciat incidența prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., tribunalul
arbitrai înlăturând clauza penală, limitarea penalităților fiind nejustificată.
Sentința pronunțată
în cauză a fost recurată de pârâta SC O.C. SRL, solicitând modificarea
hotărârii în sensul obligării sale doar la plata debitului principal, cu
înlăturarea obligării sale la plata penalităților de întârziere. Pârâta a
arătat că în judecătorul acțiunii în anulare nu a stabilit corect situația de
fapt, raportat la motivul inexistenței contractului invocat de reclamantă,
clauza penală nefiind probată cu nici un alt înscris, în afara acestui
contract.
Prin întâmpinare,
reclamanta a solicitat respingerea recursului, apreciind legalitatea și temeinicia
sentinței pronunțate în cauză.
Nu au fost
administrate înscrisuri noi în această fază procesuală.
Analizându-se
legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de criticile invocate
și apărările invocate, precum și raportat la prevederile art. 304
1
C.
proc. civ., se apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele
considerente: se reține existența unei contradicții între considerente și
dispozitiv: astfel, deși reține temeinicia uneia din criticile formulate de
pârâtă - cea a nemotivării sentinței arbitrale, judecătorul respinge acțiunea
în anulare formulată de această parte. Or, chiar dacă este reținut doar unul
dintre motivele de nelegalitate invocate de una din părți, soluția este aceea
de admitere a acțiunii în anulare, nu de respingere, pe considerentul că restul
criticilor nu sunt întemeiate.
De asemenea,
judecătorul fondului nu a determinat sfera motivelor care atrag anularea unei
sentințe arbitrale: sentința arbitrală poate fi anulată doar pentru unul din
motivele strict și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. În acest
context, se impunea verificarea existenței unor motive care să poate fi
încadrate în prevederile textului legal menționat. în măsura în care s-ar
retine admisibilitatea acțiunii în anulare, judecătorul este obligat la
soluționarea cauzei în fond, cu cercetarea tuturor elementelor dosarului, a
tuturor aspectelor invocate de reclamantă și a apărărilor pârâtei, precum și cu
aplicarea corectă a legii, în funcție de datele speței. în cauză, judecătorul
fondului a analizat doar parțial speța dedusă judecății, doar prin prisma
criticilor formulate în cadrul acțiunilor în anulare, fără a da eficiență
măsurii de anulare a sentinței arbitrale, în sensul rejudecării cauzei în fond,
cu toate elementele ce decurg din această situație.
Totodată, în analiza
fondului cauzei, judecătorul are obligația de a stabili legea aplicabilă; din
această perspectivă, se reține că judecătorul fondului a acordat suma
solicitată de reclamantă, fără a motiva această soluție prin raportare la modul
de redactare al clauzei penale, precum și prin raportare la momentul nașterii
raporturilor juridice dintre părți pentru a verifica incidența Legii nr. 469/2002
sau a incidenței Legii nr. 246/2009.
În lipsa unor
considerente pe aceste aspecte nu se poate face controlul de legalitate și
temeinicie al sentinței pronunțate de judecătorul fondului, astfel încât, în
temeiul art. 312 C. proc. civ., în urma admiterii recursului, sentința va fi
casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Aceeași soluție este impusă și de
existența contradicției dintre considerentele și dispozitivul sentinței
recurate în ceea ce privește soluția dată acțiunii în anulare formulată de
pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIV
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta SC O.C. SA împotriva sentinței civile nr. 418 din 9
noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal.
Casează sentința
recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 12 mai 2011.