ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 778/2011

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța reclamanta SC C.E. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.T.P.

ROMAN SA la plata sumei de 145.360,77

lei

- reprezentând prețul produselor livrate și neachitate potrivit facturilor

fiscale 5246 din 15 decembrie 2008, 5236 din 9 decembrie 2008, 5215 din 4

decembrie 2008 și 5197 din 2 decembrie 2008, la care se adaugă penalitățile de

întârziere aferente și cheltuielile de judecată legate de proces.

Reclamanta a relevat în susținerea

demersului său judiciar că părțile sunt legate convențional prin încheierea

unor operațiuni juridice de confecționare bunuri industriale și de

vânzare-cumpărare comercială, dovedite prin emiterea unor facturi fiscale, că

pârâta și-a încălcat obligația asumată convențional de a efectua plata sumelor

consemnate în facturile în baza cărora părțile au derulat raporturi comerciale

și ca atare, este antrenată răspunderea contractuală a pârâtei pentru plata

debitului principal și a unor penalități de întârziere. În drept au fost

invocate dispozițiile art. 969 și art. 1073 C. civ. și art. 274 C. proc. civ.

Prin încheierea

din

5 noiembrie 2009 tribunalul a respins

excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă ca nefondată.

Prin sentința civilă nr.

1171 din 17 februarie 2010

pronunțată de

Tribunalul Constanța a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă,

fiind obligată pârâta la plata - în favoarea reclamantei - a următoarelor sume:

145.360,77 - reprezentând prețul produselor livrate și neachitate potrivit facturilor

fiscale 5246 din 15 decembrie 2008; 5236 din 9 decembrie 2008; 5215 din 4

decembrie 2008 și 5197 din 2 decembrie 2008; 10.107,4 lei - cheltuieli de

judecată (din care 4152.4 lei - taxă judiciară de timbru, 5 lei – timbru

judiciar și 5950 lei - onorariul apărătorului ales).

A fost respinsă ca nefondată cererea

reclamantei privind plata penalităților de întârziere aferente debitului

principal.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că pârâta a emis reclamantei o comandă pentru confecționarea

unor tuburi inelare care trebuiau livrate săptămânal, până la 19 decembrie 2008;

că societatea reclamantă a executat această comandă, confecționând și livrând pârâtei

bunurile solicitate, în baza facturilor fiscale nr. 5246 din 15 decembrie 2008,

5236 din 9 decembrie 2008,

5215 din 4

decembrie 2008,

5197 din 2 decembrie 2008, pentru care pârâta nu a

efectuat plăți, astfel că față de dispozițiile art. 969 C. civ., pârâta este

ținută la plata contravalorii bunurilor de care a beneficiat și nu a justificat

probatoriu existența unei cauze legitime pentru neexecutarea propriei

obligații.

Apărările privind excepția de

neexecutare a contractului întemeiate pe deficiențe calitative ale mărfurilor

confecționate și livrate au fost apreciate ca neîntemeiate și formale, atât

timp cât pârâta nu a depus nici un înscris în dovedirea lipsurilor calitative

și nici nu a cerut administrarea altor probe, cum ar fi o expertiză de

specialitate pentru examinarea conformității tehnice a acestora.

În ce privește însă penalitățile de

întârziere - solicitate generic de către reclamantă - s-a reținut că părțile nu

au stipulat, printr-un înscris doveditor al voinței lor, existența unei clauze

penale care să le justifice.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamanta - SC A.R.T.P. Roman SA cât și pârâta SC C.E. SRL.

Apelanta - reclamantă SC C.E. SRL a

criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul respingerii capătului de

cerere privind acordarea penalităților de întârziere.

Apelanta - pârâtă SC A.R.T.P. Roman

SA a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și

netemeinicie, cu privire la greșita soluționare a excepției necompetenței

teritoriale a instanței dar și a soluției pe fondul litigiului.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 72/COM din 30 iunie 2010 a respins ca nefondate ambele apeluri

reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate sub raportul

criticilor formulate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs atât reclamanta SC C.E. SRL HÂRȘOVA cât și pârâta SC A.R.T.P.

ROMAN SA ROMAN, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta - reclamantă SC C.E. SRL

HÂRȘOVA solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate

în sensul admiterii cererii introductive, acordarea penalităților de întârziere

astfel cum au fost precizate și obligarea intimatei – pârâte la plata

cheltuielilor de judecată.

Recurenta – reclamantă își

subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte:

- art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:

motivarea instanței de apel este contradictorie întrucât, deși reține că „între

părți nu a fost încheiat un contract în formă scrisă care să conțină o clauză

penală”, arată în considerentele deciziei că există totuși o clauză penală

prevăzută în facturi;

- art. 304 pct. 8 C. proc. civ.:

instanța de apel, prin hotărârea pronunțată a interpretat în mod eronat

facturile fiscale, a schimbat natura și înțelesul neîndoielnic al contractului

încheiat în formă simplificată de părți.

- art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

instanța de apel a interpretat în mod eronat legea în sensul lipsirii de efecte

juridice a clauzei penale acceptată în mod expres de către părți, încălcând și

principiul consensualismului și neținând cont de caracterul sinalagmatic al

contractului încheiat între părți și din perspectiva dispozițiilor art. 46 C.

com. și art. 969 C. civ.

Recurenta – pârâtă SC A.R.T.P. ROMAN

SA solicită admiterea recursului său și își subsumează criticile motivelor

reglementate de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. și vizează în esență,

următoarele aspecte:

- 304 pct. 5 C. proc. civ.: instanța

de apel a menținut în mod eronat, soluția instanței de fond cu privire la

instanța competentă să soluționeze pricina în primă instanță, în opinia acestei

recurente, instanța competentă fiind cea prevăzută la art. 7 C. proc. civ.;

- 304 pct. 9 C. proc. civ.:

aprecierea instanței de apel privind confirmarea de către pârâtă a facturilor

în litigiu prin adresa contabilității nr. 7498 din 19 martie 2009 este eronată

întrucât aceasta atestă de fapt doar soldul facturilor refuzate la plată;

- instanța de apel nu a luat în

considerare în motivarea deciziei atacate argumentele acestei părți referitoare

la conținutul înscrisului intitulat „Notă de constatare”, ceea ce în opinia

acestei recurente ar însemna „eludarea reținerii vreunei culpe în sarcina

intimatei – reclamante.

Recurenta – pârâtă a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca

nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate constată că ambele recursuri sunt

nefondate pentru motivele ce se vor arăta.

I. În ceea ce privește recursul

reclamantei Înalta Curte reține că, în ansamblul lor, criticile aduse de

această parte vizează soluția menținută de instanța de apel de respingere a

capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de

întârziere.

Din acest punct de vedere este de

reținut că operațiunile comerciale dintre părți, generatoare de raporturi

juridice, s-au desfășurat în baza unui contract în formă simplificată,

respectiv comanda urmată de executare, livrarea comenzii făcându-se potrivit

facturilor emise de reclamantă și acceptate la plată, deci confirmate de

pârâtă.

Simpla mențiune de pe factură cu

privire la plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze penale din

perspectiva principiului forței obligatorii a contractului consacrat de art. 969

C. civ. întrucât este un act unilateral de voință al reclamantei, neasumat de

către pârâtă.

Acceptarea la plată a acestor

facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele

penalități de întârziere, aspect confirmat atât de doctrină cât și de jurisprudența

în materie.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând

că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7

C. proc. civ., cu privire la considerentele deciziei, instanța de apel făcând

distincția de regim juridic între efectele unui act juridic unilateral și cele

ale unui act juridic bilateral, că instanța de apel nu a schimbat natura ori

înțelesul juridic al facturilor, dând contractului dintre părți exact înțelesul

agreat de comun acord de acestea în forma simplificată a comenzii urmată de

executare și că instanța de control judiciar a făcut o corectă aplicare și

interpretare a art. 46 C. com. și art. 969 C. civ., va respinge ca nefondate

criticile recurentei – reclamante.

În ceea ce privește recursul pârâtei

se constată că, în ceea ce privește prima critică întemeiată pe art. 304 pct. 3

C. proc. civ., instanța a făcut o corectă aplicare și interpretare a art. 10

pct. 1 și 4 coroborat cu art. 12 C. proc. civ. dată fiind poziția procesuală a

părților și lipsa unei convenții prin care acestea să fi stabilit instanța

competentă.

Așadar, sub aspectul competenței

teritoriale instanța de apel a statuat cu aplicarea corectă a legii în această

materie.

Celelalte critici aduse deciziei

recurate, deși sunt subsumate motivului de modificare reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., readuc în discuție situații de fapt și tind la

reanalizarea unor înscrisuri administrate ca mijloc de probă.

Întrucât limitele controlului de

legalitate în faza procesuală a recursului, sunt ferm trasate de dispozițiile

art. 304 C. proc. civ. dat fiind faptul că prin criticile formulate de

recurenta – pârâtă se antamează aspecte de netemeinicie, ce nu pot forma

obiectul examenului de legalitate în recurs, acestea urmează a fi îndepărtate.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

recurenta - reclamantă SC C.E. SRL HÂRȘOVA și de pârâta SC A.R.T.P. ROMAN SA

ROMAN împotriva deciziei nr. 72/COM din 30 iunie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2011.