ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 778/2011

Asupra recursurilor de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta SC C.E. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.T.P. ROMAN SA la plata sumei de 145.360,77 lei - reprezentând prețul produselor livrate și neachitate potrivit facturilor fiscale 5246 din 15 decembrie 2008, 5236 din 9 decembrie 2008, 5215 din 4 decembrie 2008 și 5197 din 2 decembrie 2008, la care se adaugă penalitățile de întârziere aferente și cheltuielile de judecată legate de proces.

Reclamanta a relevat în susținerea demersului său judiciar că părțile sunt legate convențional prin încheierea unor operațiuni juridice de confecționare bunuri industriale și de vânzare-cumpărare comercială, dovedite prin emiterea unor facturi fiscale, că pârâta și-a încălcat obligația asumată convențional de a efectua plata sumelor consemnate în facturile în baza cărora părțile au derulat raporturi comerciale și ca atare, este antrenată răspunderea contractuală a pârâtei pentru plata debitului principal și a unor penalități de întârziere. În drept au fost invocate dispozițiile art. 969 și art. 1073 C. civ. și art. 274 C. proc. civ. Prin încheierea din 5 noiembrie 2009 tribunalul a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 1171 din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, fiind obligată pârâta la plata - în favoarea reclamantei - a următoarelor sume: 145.360,77 - reprezentând prețul produselor livrate și neachitate potrivit facturilor fiscale 5246 din 15 decembrie 2008; 5236 din 9 decembrie 2008; 5215 din 4 decembrie 2008 și 5197 din 2 decembrie 2008; 10.107,4 lei - cheltuieli de judecată (din care 4152.4 lei - taxă judiciară de timbru, 5 lei – timbru judiciar și 5950 lei - onorariul apărătorului ales). A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei privind plata penalităților de întârziere aferente debitului principal.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că pârâta a emis reclamantei o comandă pentru confecționarea unor tuburi inelare care trebuiau livrate săptămânal, până la 19 decembrie 2008; că societatea reclamantă a executat această comandă, confecționând și livrând pârâtei bunurile solicitate, în baza facturilor fiscale nr. 5246 din 15 decembrie 2008, 5236 din 9 decembrie 2008, 5215 din 4 decembrie 2008, 5197 din 2 decembrie 2008, pentru care pârâta nu a efectuat plăți, astfel că față de dispozițiile art. 969 C. civ., pârâta este ținută la plata contravalorii bunurilor de care a beneficiat și nu a justificat probatoriu existența unei cauze legitime pentru neexecutarea propriei obligații.

Apărările privind excepția de neexecutare a contractului întemeiate pe deficiențe calitative ale mărfurilor confecționate și livrate au fost apreciate ca neîntemeiate și formale, atât timp cât pârâta nu a depus nici un înscris în dovedirea lipsurilor calitative și nici nu a cerut administrarea altor probe, cum ar fi o expertiză de specialitate pentru examinarea conformității tehnice a acestora. În ce privește însă penalitățile de întârziere - solicitate generic de către reclamantă - s-a reținut că părțile nu au stipulat, printr-un înscris doveditor al voinței lor, existența unei clauze penale care să le justifice. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta - SC A.R.T.P. Roman SA cât și pârâta SC C.E.

SRL. Apelanta - reclamantă SC C.E. SRL a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul respingerii capătului de cerere privind acordarea penalităților de întârziere. Apelanta - pârâtă SC A.R.T.P. Roman SA a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cu privire la greșita soluționare a excepției necompetenței teritoriale a instanței dar și a soluției pe fondul litigiului. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 72/COM din 30 iunie 2010 a respins ca nefondate ambele apeluri reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate sub raportul criticilor formulate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC C.E. SRL HÂRȘOVA cât și pârâta SC A.R.T.P. ROMAN SA ROMAN, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta - reclamantă SC C.E. SRL HÂRȘOVA solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii cererii introductive, acordarea penalităților de întârziere astfel cum au fost precizate și obligarea intimatei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta – reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte: - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.: motivarea instanței de apel este contradictorie întrucât, deși reține că „între părți nu a fost încheiat un contract în formă scrisă care să conțină o clauză penală”, arată în considerentele deciziei că există totuși o clauză penală prevăzută în facturi; - art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.: instanța de apel, prin hotărârea pronunțată a interpretat în mod eronat facturile fiscale, a schimbat natura și înțelesul neîndoielnic al contractului încheiat în formă simplificată de părți. - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: instanța de apel a interpretat în mod eronat legea în sensul lipsirii de efecte juridice a clauzei penale acceptată în mod expres de către părți, încălcând și principiul consensualismului și neținând cont de caracterul sinalagmatic al contractului încheiat între părți și din perspectiva dispozițiilor art. 46 C. com. și art. 969 C. civ. Recurenta – pârâtă SC A.R.T.P. ROMAN SA solicită admiterea recursului său și își subsumează criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc.

civ. și vizează în esență, următoarele aspecte: - 304 pct. 5 C. proc. civ.: instanța de apel a menținut în mod eronat, soluția instanței de fond cu privire la instanța competentă să soluționeze pricina în primă instanță, în opinia acestei recurente, instanța competentă fiind cea prevăzută la art. 7 C. proc. civ.; - 304 pct. 9 C. proc. civ.: aprecierea instanței de apel privind confirmarea de către pârâtă a facturilor în litigiu prin adresa contabilității nr. 7498 din 19 martie 2009 este eronată întrucât aceasta atestă de fapt doar soldul facturilor refuzate la plată; - instanța de apel nu a luat în considerare în motivarea deciziei atacate argumentele acestei părți referitoare la conținutul înscrisului intitulat „Notă de constatare”, ceea ce în opinia acestei recurente ar însemna „eludarea reținerii vreunei culpe în sarcina intimatei – reclamante.

Recurenta – pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta. I. În ceea ce privește recursul reclamantei Înalta Curte reține că, în ansamblul lor, criticile aduse de această parte vizează soluția menținută de instanța de apel de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere. Din acest punct de vedere este de reținut că operațiunile comerciale dintre părți, generatoare de raporturi juridice, s-au desfășurat în baza unui contract în formă simplificată, respectiv comanda urmată de executare, livrarea comenzii făcându-se potrivit facturilor emise de reclamantă și acceptate la plată, deci confirmate de pârâtă.

Simpla mențiune de pe factură cu privire la plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ. întrucât este un act unilateral de voință al reclamantei, neasumat de către pârâtă. Acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele penalități de întârziere, aspect confirmat atât de doctrină cât și de jurisprudența în materie. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., cu privire la considerentele deciziei, instanța de apel făcând distincția de regim juridic între efectele unui act juridic unilateral și cele ale unui act juridic bilateral, că instanța de apel nu a schimbat natura ori înțelesul juridic al facturilor, dând contractului dintre părți exact înțelesul agreat de comun acord de acestea în forma simplificată a comenzii urmată de executare și că instanța de control judiciar a făcut o corectă aplicare și interpretare a art. 46 C. com. și art. 969 C. civ., va respinge ca nefondate criticile recurentei – reclamante. În ceea ce privește recursul pârâtei se constată că, în ceea ce privește prima critică întemeiată pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanța a făcut o corectă aplicare și interpretare a art. 10 pct. 1 și 4 coroborat cu art. 12 C. proc.

civ. dată fiind poziția procesuală a părților și lipsa unei convenții prin care acestea să fi stabilit instanța competentă. Așadar, sub aspectul competenței teritoriale instanța de apel a statuat cu aplicarea corectă a legii în această materie. Celelalte critici aduse deciziei recurate, deși sunt subsumate motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., readuc în discuție situații de fapt și tind la reanalizarea unor înscrisuri administrate ca mijloc de probă. Întrucât limitele controlului de legalitate în faza procesuală a recursului, sunt ferm trasate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. dat fiind faptul că prin criticile formulate de recurenta – pârâtă se antamează aspecte de netemeinicie, ce nu pot forma obiectul examenului de legalitate în recurs, acestea urmează a fi îndepărtate.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta - reclamantă SC C.E. SRL HÂRȘOVA și de pârâta SC A.R.T.P. ROMAN SA ROMAN împotriva deciziei nr. 72/COM din 30 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.