ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2555/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la data de 20 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, înregistrată sub numărul x/2016, reclamanta Edilitara Public S.A. a chemat în judecată pârâții Municipiul Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele la plata sumei de 136.450,20 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii pentru alegerile parlamentare și europarlamentare din anul 2014, a sumei de 35.408,83 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 31 decembrie 2015 și a sumei de 559.811,29 RON, constând în penalități de întârziere calculate până la data de 31 decembrie 2016 pentru facturi decontate cu întârziere.

A solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 3 aprilie 2017, reclamanta a formulat Precizarea nr. 3239 din data de 3 aprilie 2017, în care a menționat, între altele, date privind facturile de penalități ce fac obiectul cererii (reieșind că acestea sunt emise în perioada 2014-2015).

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile contractelor nr. x din data de 20 februarie 2014, 9776/2014 și 1445/2015 încheiate cu Municipiul Târgu Jiu și pe dispozițiile art. 1164-1170, 1270, 1272, 1381, 1516, 1523 și1535 din C. civ. și ale art. 148-151 și 194 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 46 din data de 18 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Gorj a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, unde dosarul a fost înregistrat sub numărul x/2017.

Instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect pretenții în valoare de 559.811,29 RON, reprezentând penalități de întârziere pentru facturi decontate cu întârziere, acest petit fiind reînregistrat sub numărul de dosar x/2017

Prin sentința nr. 5371 din data de 29 iunie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Tg Jiu în privința capătului de cerere având ca obiect pretenții în valoare de 559.811,29 RON și a declinat competenta de soluționare a cererii formulată de reclamanta Edilitara Public S.A. Târgu Jiu, în contradictoriu cu pârâtele debitor Municipiul Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în favoarea Tribunalului Gorj, secția a II a civilă.

A constatat intervenit conflictul negativ de competentă între Judecătoria Târgu Jiu și Tribunalul Gorj, a suspendat judecata cauzei și a trimis cauza la Curtea de Apel Craiova, pentru soluționarea conflictului de competență.

Prin încheierea nr. 5 din 21 septembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova a constat că în cauză nu există conflict negativ de competență între Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă și Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă și a dispus restituirea dosarului la Judecătoria Târgu Jiu, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor sentinței nr. 5371 din data de 29 iunie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, privind declinarea către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamantă, având ca obiect penalități de întârziere în valoare de 559.811,29 RON.

La Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, cauza a fost înregistrată sub numărul de dosar x/2017, fiind acordat prim termen de judecată la data de 15 ianuarie 2018.

Prin sentința civilă nr. 47/2019 din data de 16 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta Edilitara Public S.A. Târgu Jiu în contradictoriu cu pârâtele Municipiul Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, astfel cum a fost precizată, și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 799.844,77 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 31 decembrie 2015, precum și suma de 21.108,78 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 47/2019 din data de 16 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Gorj, au declarat apel pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 746/2019 din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu și Primăria Municipiului Târgu Jiu împotriva sentinței civile mai sus menționate.

Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs pârâtele, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Sub un prim aspect, recurentele-pârâte au susținut, în esență că, în mod greșit a respins instanța apelul formulat, reținând eronat faptul că recurentele sunt răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat intimatei-reclamante, prin nerespectarea termenelor de plată a lucrărilor edilitar-gospodărești, prestărilor de servicii și lucrărilor de deszăpezire efectuate de Edilitara Public S.A. în temeiul contractelor nr. x/2014, y/2015 și 9776/2014.

Au susținut că, respingând cererea formulată în apel de efectuare a unei noi expertize contabile, referitoare la debitul pretins de Edilitara Public S.A., instanța de apel a privat recurentele de valorificarea unui probe utile și necesare soluționării cauzei, deși instanța avea posibilitatea de a verifica și de a se pronunța și asupra altor probe decât cele administrate la instanța de fond.

În acest sens, au arătat că instanța de apel trebuia să încuviințeze proba cu expertiză solicitată, deoarece instanța de fond a admis în mod eronat cererea de chemare în judecată, în ciuda faptului că răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat la fond nu a fost depus cu 3 zile înainte de termenul de judecată stabilit.

Au mai arătat că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei și nu a stabilit starea de fapt în baza căreia au fost solicitate pretențiile Edilitara Public S.A. Târgu Jiu.

Întrucât operațiunile comerciale dintre părți s-au desfășurat în baza unui contract în formă simplificată, respectiv comandă urmată de executare, au menționat că acceptarea la plată a facturilor în discuție nu echivalează cu acordul celeilalte părți cu privire la pretinsele penalități de întârziere, aspectul fiind confirmat atât de doctrină, cât și de jurisprudența în materie (fiind indicată decizia nr. 778/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

În opinia recurentelor, simpla mențiune aplicată pe facturi privind plata penalităților nu poate fi asimilată unei clauze penale, din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului, consacrat de textul art. 969 C. civ., întrucât aceste facturi se concretizează într-un act unilateral de voință al reclamantei, neasumat de către pârâtă.

Astfel, au susținut că instanța de apel a respins în mod eronat apelul formulat, prin raportare la înscrisuri care nu pot constitui dovezi ale unor raporturi juridice obligationale, în lipsa unui act juridic prin care să se statueze în mod expres obligații incumbând Municipiului Târgu Jiu în raport cu Edilitara Public S.A.

Au arătat că instanța de apel nu a analizat cauzele contractuale ale contractului nr. x/2014, subliniind recurentele că acest contract reprezintă un contract de lucrări pentru acțiuni edilitar-gospodărești în Municipiul Târgu Jiu pentru anul 2014, din conținutul acestuia rezultând, fără echivoc, că lucrările prevăzute la punctul 7, capitolul I "Lucrări curente" se circumscriu acțiunilor mai sus menționate, și nu unor activități de altă natură.

Precizând că facturile emise de reclamantă nu figurează în evidențele contabile ale Municipiului Târgu Jiu, chiar dacă au fost înregistrate la registratura generală a instituției, au menționat că reclamanta a fost atenționată printr-o serie de adrese emise pe parcursul anilor 2015-2016 că nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru înregistrarea facturilor în contabilitate.

Cu toate acestea, reclamanta a calculat penalități de întârziere pentru facturi care nu au fost emise în baza unui contract sau a unei comenzi și care nu au fost acceptate la plată de serviciul de specialitate, fără a exista o bază legală pentru calculul penalităților.

Sub un al doilea aspect, au invocat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2014 privind prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 și au solicitat instanței de recurs admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei.

În susținerea excepției prescripției, au invocat prevederile art. 2500 alin. (1), (25)01 alin. (1) și ale art. 2517, toate din C. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele de recurs reprezintă reiterarea motivelor de apel, ce au fost deja verificate si analizate de instanța de apel.

În subsidiar, a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și menținerea deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală.

Recurentele-pârâte au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției invocate de reclamantă și înlăturarea tuturor apărărilor acesteia, expunând argumente în acest sens.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil și că în speță nu este incidentă sancțiunea nulității, invocată de intimata-reclamantă.

Prin încheierea din data de 30 aprilie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 1 octombrie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă și a admis în principiu recursul declarat, fixând termen pentru judecarea recursului la data de 10 decembrie 2020, cu citarea părților.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, ca nefiind fondat, pentru următoarele considerente:

În litigiul de față, sub aspectul situației de fapt lămurite de instanțele de fond, s-a reținut, în baza contractelor nr. x/2014 pentru lucrări edilitar-gospodărești, 1445/2015 pentru prestări servicii și 9776/2014 pentru servicii de deszăpezire anii 2014-2015, că intimata-reclamantă Edilitara Public S.A. Târgu Jiu a emis în cursul anilor 2014-2015 un număr de 23 de facturi pentru neplata la termen a serviciilor contractate, facturi acceptate la plată de către recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu, fiind aplicate pe acestea viza controlului financiar preventiv și ștampila "bun de plată".

S-a reținut neexecutarea culpabilă a obligației recurentei-pârâte mai sus menționate de a achita contravaloarea serviciilor prestate în baza contractelor, ca și dreptul intimatei-reclamante la despăgubiri, constând în echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligației de plată, în baza clauzelor contractuale ce prevedeau că, în cazul nerespectării termenelor de plată, recurenta-pârâtă datorează intimatei-reclamante penalități de întârziere de 0,05% și, respectiv, de 0,02% pe zi de întârziere (potrivit art. 6 din contractul nr. x/2014, art. 6 din contractul nr. x/2015 și, respectiv, Capitolul III din contractul nr. x/2014).

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cursul judecății în fața primei instanțe, valoarea penalităților a fost stabilită la suma de 799.844,77 RON.

Înalta Curte constată că susținerile recurentelor ce fac obiectul primei critici nu includ veritabile argumente privind o greșită aplicare sau o încălcare a unor texte legale, ci nemulțumiri referitoare la modul în care instanța de apel a apreciat asupra utilității probelor propuse de recurente în apel și asupra interpretării de către instanță a probelor administrate în susținerea cererii de chemare în judecată.

Se arată, în recurs, că în mod greșit a respins instanța de apel proba cu expertiză solicitată de recurente, că acceptarea la plată a facturilor în discuție nu echivalează cu acordul recurentelor privind existența penalităților de întârziere, că instanța de apel a luat în considerare, în stabilirea stării de fapt caracterististice speței, înscrisuri care nu pot constitui dovezi ale unui raport juridic obligational, că nu au fost analizate cauzele contractuale ale contractului nr. x/2014, în ceea ce privește executarea lucrărilor prevăzute la punctul 7, capitolul I "Lucrări curente" din contract, că nu au fost valorificate adresele emise de recurente, prin care a fost informată intimata că nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru înregistrarea în contabilitate a facturilor și că nu a existat temei pentru reținerea culpei recurentelor și constatarea obligației acestora de a achita penalitățile de întârziere .

Toate aceste susțineri nu precizează care sunt dispozițiile legale de drept material ce au fost greșit aplicate sau încălcate la judecata în apel, ci reprezintă argumente prin care recurentele critică evaluarea presupus greșită a ansamblului probator sau incorecta apreciere a instanței de apel asupra cererii de încuviințater a probei cu expertiza, aspecte ce țin exclusiv de elucidarea situației de fapt incidente în speță.

Ca atare, întrucât aceste critici se referă la temeinicia, nu la legalitatea hotărârii atacate, instanța de recurs nu le poate analiza, datorită reglementării legale specifice a căii de atac a recursului, limitată la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nu poate fi reținut nici argumentul că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei și nu a stabilit starea de fapt în baza căreia au fost solicitate pretențiile intimatei, întrucât, din considerentele deciziei recurate rezultă cu claritate care au fost elementele de fapt reanalizate de instanța de apel, probele pe care instanța le-a avut în vedere și concluzia acesteia în privința situației de fapt conturate în speță.

În cuprinsul celei de a doua critici invocate, recurentele au făcut referire la decizia nr. 1/2014 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție și au solicitat instanței de recurs admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 2500 alin. (1), (25)01 alin. (1) și ale art. 2517 din C. civ.

Potrivit deciziei menționate, publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 17 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2512 și art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât, atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Întrucât dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. impun efectul obligatoriu pentru instanțe al dezlegării date problemelor de drept judecate, începând cu data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, instanța va analiza incidența acestor statuări în speță.

Din verificarea considerentelor deciziei recurate se constată că aceasta a stabilit, în analiza sa asupra situației de fapt (asupra căreia Înalta Curte nu se poate apleca, datorită limitelor judecății în recurs), că:

"sunt nefondate criticile apelantei pârâte UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TÂRGU JIU, aceasta fiind în eroare atât în ceea ce privește perioada pentru care au fost solicitate penalități de întârziere, cât și referitor la facturile pentru neplata cărora au fost solicitate, întrucât, în speță, este vorba de achitarea contravalorii lucrărilor edilitar-gospodărești, prestărilor de servicii și lucrărilor de deszăpezire, efectuate în temeiul contractelor nr. x/2014, nr. y/2015 și nr. 9776/2014, iar nu de cea a facturilor emise în perioada anilor 2011-2014, cum, în mod greșit, susține apelanta pârâtă."

În raport cu acest considerent, a cărui justețe nu poate fi reevaluată, întrucât vizează aspecte de temeinicie ale cauzei, rezultă că dispozițiile de drept material aplicabile nu sunt cele ale noului C. civ., nefiind incidentă decizia nr. 1/2014 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece, fiind vorba de facturi emise în intervalul 2014-2015, termenul de prescripție extinctivă al dreptului material la acțiune al reclamantei nu putea începe anterior datei de 1 octombrie 2011, ci doar după data emiterii facturilor, în baza contractelor din anii 2014 și 2015, respectiv după data intrării în vigoare a noului C. civ.

Se reține, în același sens, că și din Precizarea nr. 3239 din data de 3 aprilie 2017, depusă la dosarul de fond de reclamantă, reiese că facturile de penalități ce fac obiectul cererii sunt emise în perioada 2014-2015, astfel că, în speță este incident actualul C. civ., nu Decretul nr. 167/1958.

Potrivit dispozițiilor art. 2513 din C. civ. în vigoare, aplicabil speței, prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen.

Din examinarea actelor din dosar, Înalta Curte constată că excepția prescripției nu a fost invocată în termenul prevăzut de textul legal mai sus menționat, aspect care atrage decăderea recurentelor din dreptul de a o mai invoca.

Se mai reține că în reglementarea C. civ. actual, prescripția nu poate fi invocată decât de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant sau de codebitorii unei obligații solidare sau indivizibile, fideiusori sau de creditorii celui interesat, precum și orice altă persoană interesată.

Așadar, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., excepția prescripției neputând fi invocată de instanță, din oficiu, astfel cum, de altfel, dispun și prevederile art. 2512 alin. (2) din C. civ.

În plus, acest motiv de recurs a fost invocat pentru prima dată în recurs (omisso medio), decizia recurată neconținând, din această cauză, considerente pe care instanța de recurs să le poată analiza, din perspectiva legalității acestora.

Prin urmare, reținând incidența dispozițiilor C. civ. în vigoare, nerespectarea termenului prevăzut de textul art. 2513 din acest act normativ, precum și formularea acestei excepții direct în calea de atac extraordinară a recursului, fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., instanța va constata critica inadmisibilă în recurs.

Pentru considerentele anterior expuse, constatând că în cauză nu se confirmă incidența motivelor de nelegalitate invocate în cererea de recurs, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU JIU PRIN PRIMAR și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TÂRGU JIU PRIN PRIMAR împotriva deciziei nr. 746/2019 din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.