ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 534/2022

Prin cererea înregistrată la 08 februarie 2019, pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat obligarea pârâților Municipiul Tg-Jiu, Primarul Municipiului Tg-Jiu, Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu, la plata a sumei de 612.941,64 RON, din care suma de 222.254,75 RON achitată necuvenit de unitate, suma de 11.808,20 RON reprezentând daune-interese conform temeiurilor emiterii măsurii nr. 8 din Dispoziția obligatorie nr. CRR -AIF-2286/04.10.2018, întocmite în urma inspecției economico-financiară efectuată la reclamantă și suma de 378.878,69 RON daune-interese calculate pentru întârzierea plății subvenției conform temeiurilor emiterii măsurii nr. 9 din Dispoziția obligatorie nr. CRR-AIF-2286/04.10.2018. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuitelor de judecată. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 194 și următoarele C. proc. civ. Prin notele de ședință depuse la 02.07.2019 reclamanta a precizat că acțiunea sa în pretenții se întemeiază în drept și pe dispozițiile art. 1164, art. 1165, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 C. civ. Prin încheierile de ședință din 04.06.2019 și 22.10.2019 s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului Tg-Jiu și a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Tg Jiu, și în consecință s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală pasivă. Prin sentința civilă nr. 104 din 30.07.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II a civilă, s-a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta UAT Municipiul Târgu-Jiu la plata către reclamantă a sumei de 580.123,33 RON, din care 218.685,71 RON cu titlu de sume nedatorate constând în penalități întârziere, suma de 11.623,29 RON, cu titlu de daune interese, dobânda legală remuneratorie aferentă sumelor nedatorate de la data efectuării plății nelegale la data de 30.09.2018 și suma de 349.814,33 RON cu titlul de daune-interese pentru plata cu întârziere a subvenției. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.406 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta UAT Municipiul Târgu-Jiu, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță iar, în subsidiar, reținerea spre rejudecare și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată. Prin decizia nr. 27 din 26.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâtă, reținând incidența dispozițiilor art. 466 alin. (1) C. proc. civ. și mențiunea inexactă din cuprinsul sentinței în privința căii de atac deschise părții interesate. Totodată, s-a reținut că de la data comunicării hotărârii începe să curgă termenul de 30 de zile pentru exercitarea apelului.

Pârâta UAT Municipiul Târgu-Jiu a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată. Prin decizia nr. 351/2021 din 27 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins apelul pârâtei ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta UAT Municipiul Târgu-Jiu în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Recurenta prezintă istoricul cauzei, reiterează situația de fapt și redă considerentele deciziei recurate precum și dispozițiile art. 1164, art. 1165, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516 și art. 1530 C. civ., care nu au făcut obiectul analizei instanței de apel. În susținerea recursului, pârâta reia criticile din apel privind nemotivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, respectiv faptul că reclamanta nu a indicat și nici nu a dezvoltat legătura dintre normele de drept precizate ulterior și cererea de chemare în judecată, sub sancțiunea nulității. Recurenta arată că instanța nu a analizat apărările privind nemotivarea acțiunii, întrucât contractele încheiate cu reclamanta au avut la bază alte prevederi decât cele invocate în notele de ședință iar, instanța de apel nu a cercetat legătura dintre normele de drept precizate și acțiunea introductivă. Potrivit recurentei prevederile C. proc. civ. sunt clare în ceea ce privește nemotivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, atrăgând nulitatea acesteia, spre deosebire de motivarea în drept care poate face obiectul calificării instanței. Or, recurenta a subliniat tocmai lipsa motivelor de fapt care în accepțiunea instanței de apel ar conduce la nulitatea cererii de chemare în judecată. În continuare, recurenta susține că și în situația neindicării unui temei de drept pertinent care să aibă legătură cu cauza intervine sancțiunea nulității cererii de chemare în judecată. Recurenta consideră că instanțele de fond nu au analizat motivele pentru care a fost achitată cu întârziere subvenția în condițiile în care UAT Tg. Jiu avea obligația de a stabili bugetul de venituri și cheltuieli aferent fiecărui an astfel încât să-și acopere obligațiile de finanțare a serviciului public local și să pună în aplicare obiectivele de politică salarială. În ceea ce privește suma la care a fost obligată, recurenta consideră că nu ar fi datorată dacă s-ar fi constatat că reclamanta datora majorări de întârziere și în ceea ce privește contractul de concesiune nr. x din 05.07.2013 potrivit art. 124 1 din Codul de procedură fiscală Potrivit recurentei, UAT Municipiul Târgu Jiu nu putea acorda subvenția în termenele invocate, atât timp cât nu erau respectate regulile bugetare prevăzute la art. 14 alin. (2), (3), (4) și (5) și 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, întârzierile fiind impuse de fapt de culpa reclamantei. De asemenea, recurenta invocă și dispozițiile art. 23 alin. (1) și (2) lit. c) și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind imposibilitatea achitării la termen a subvenției. Recurenta consideră că daunele interese în cuantum de 349.814,33 RON, pe care a fost obligată să le achite nu sunt dovedite. În aprecierea recurentei, intimata-reclamanta ar fi trebuit să conteste Decizia nr. CRR-AIF-2286 din 04.10.2018, pe care o consideră total neîntemeiată. La 10 noiembrie 2021, au formulat întâmpinare intimata-reclamantă societatea A. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu și Primarul Municipiului Târgu Jiu, prin care au solicitat, în esență, admiterea căii de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 septembrie 2021 iar, prin rezoluție, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2022. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege. În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat formal motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât recursul declarat conține o reluare integrală a criticilor din calea de atac devolutivă care nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate, întrucât nu relevă greșita aplicare a normelor de drept de către instanța de apel. Instanța de prim control judiciar, confirmând sentința primei instanțe, a reținut că tribunalul și-a expus raționamentul juridic și a răspuns aspectelor de fapt și de drept supuse dezbaterii judiciare, a analizat condițiile răspunderii civile contractuale, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 1270, art. 1530, art. 1489 alin. (1) din C. civ., art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011. În acest sens, instanța de apel a răspuns criticilor pârâtei privind nemotivarea cererii de chemare în judecată, reținând că, la primul termen de judecată de la tribunal, reclamanta și-a precizat temeiul de drept. Critica privind fundamentarea greșită a acțiunii a fost respinsă de instanța de apel, întrucât prima instanță a analizat pretențiile din perspectiva contractului de concesiune nr. x din 05.07.2013 și a dispozițiilor art. 1530, art. 1489 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011. Faptul că acest contract a fost încheiat în temeiul unor prevederi legale care nu au fost nici invocate de parte și nici analizate de instanță, nu este de natură să afecteze valabilitatea demersului judiciar al reclamantei, care nu a solicitat anularea ori constatarea nulității contractului. De asemenea, instanța de apel a reținut că neachitarea de către reclamantă la termen a redevenței nu conduce la admiterea apelului și respingerea pretențiilor reclamantei, întrucât părțile nu au prevăzut în contractul de concesiune sancțiunea pentru neplata la termen, fiind datorată doar dobânda moratorie legală. Și în ceea ce privește achitarea cu întârziere a subvenției lunare pentru transportul public către reclamantă, instanța de apel a reținut culpa pârâtei care a stat în pasivitate deși, potrivit prerogativelor contractuale, ar fi trebuit să întreprindă toate demersurile conferite de contract și nu numai, pentru ca delegatul să-și respecte obligațiile, inclusiv în ceea ce privește depunerea documentației necesare plății subvenției. Astfel, reiterarea prin recurs a criticilor din apel privind nemotivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată prin neindicarea și nedezvoltarea legăturii dintre normele de drept precizate ulterior și cererea de chemare în judecată, care au primit o dezlegare din partea instanței de apel în sensul celor evocate, nu reprezintă o motivare a recursului potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare. De asemenea, criticile privind majorările de întârziere pe care reclamanta le datorează potrivit art. 124 1 din Codul de procedură fiscală, neachitarea de către reclamantă a redevenței la termen, întârzierea la plata subvenției lunare privind transportul public, respectarea regulilor bugetare și nedovedirea daunelor interese și cele privind obiecțiunile la proba expertizei, nu sunt veritabile critici de nelegalitate ale hotărârii atacate, deoarece nu critică argumentele reținute de instanța de apel ci se rezumă la a reitera motivele din apel. Totodată, aceste critici ale recurentei nu reprezintă altceva decât trimiteri la situația de fapt și o reinterpretare a probelor administrate de instanțele de fond, aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectului controlului de legalitate al instanței de recurs. Prin urmare, criticile formulate de recurentă trebuie să vizeze argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției de respingere a apelului pârâtei, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, sub aspectul nerespectării regulilor de drept. Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de prim control judiciar prin respingerea apelului formulat și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului. Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta U.A.T. Municipiul Târgu Jiu, reprezentată prin Primar, B., împotriva deciziei nr. 351/2021 din 27 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.