ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1244/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, la 29 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu reprezentată prin primar B., B., primar al municipiului Tg-Jiu și C., fost primar al Municipiului Tg-Jiu, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata unei despăgubiri pentru ocuparea abuzivă a terenurilor proprietatea sa prin construcția unor drumuri publice, fără acordul său și fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și pentru beneficiul nerealizat de pe unul din terenuri ca urmare a împiedicării folosirii acestuia conform destinației inițiale. A solicitat, astfel, să fie obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 189.486 euro, cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului la data plății, sumă ce reprezintă prejudiciul material cauzat prin lipsirea reclamantului de folosința imobilului înscris la nr. cad. x și CF x, ca urmare a ocupării abuzive prin asfaltarea unei străzi și amplasarea de utilități publice pe o parte semnificativă din terenul ce îi aparține în proprietate începând cu finele anului 2015, beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii șansei valorificării întregului teren conform intenției proprietarului reclamant, precum și daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a stresului cauzat de perioada îndelungată în care s-a luptat cu autoritățile pentru apărarea dreptului său de proprietate, de pierderea șansei și oportunității valorificării imobilului, dar și a sănătății afectate de acest stres, conform dovezilor de la dosar. A mai solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului și imposibilitatea valorificării sale, calculate la valoarea de 2000 euro pentru fiecare lună, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor astfel solicitate. Totodată, în baza dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Conform precizărilor formulate de reclamant la data de 16.11.2018, suma de 189.486 euro este compusă din 87.486 euro despăgubiri materiale, 72.000 euro beneficiu nerealizat și 30.000 euro daune morale. Prin întâmpinare, pârâtul C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, învederând că mandatul său de primar a încetat la sfârșitul anului 2016. La rândul său, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu reprezentată prin primar B. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Sentința Tribunalul Gorj – secția I civilă Prin sentința civilă nr. 149 din 24 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.; a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu, B. - primar al Municipiului Tg Jiu, C. - fost primar al Municipiului Tg-Jiu; a fost obligat reclamantul la plata sumei de 3.000 RON către pârâtul C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Deciziile Curții de Apel Craiova – secția I civilă Prin decizia nr. 320 din 7 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 149 din 24 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu pârâții C., B. și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu, a obligat această pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri în cuantum de 8.040 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând valoarea de circulație și beneficiul nerealizat pe ultimii 3 ani, ambele pentru terenul în suprafață de 208 mp, identificat conform raportului de expertiză întocmit la fond de expert D., cu vecinătățile: N - rest proprietatea reclamantului, E - rezervă Comisia Locală Tg-Jiu, S - rest proprietatea reclamantului, V- E.; a menținut dispozițiile sentinței apelate privind excepția lipsei calității procesuale pasive și soluția de respingere a acțiunii față de ceilalți pârâți și a obligat intimata pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu la plata către apelantul reclamant a sumei de 7.198 RON, cheltuieli de judecată (taxe de timbru, onorarii experți). Prin decizia nr. 3 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis cererea de completare a hotărârii formulată de intimatul pârât C.; a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în sensul că a obligat apelantul reclamant A. la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat) către intimatul pârât C.; a admis, în parte, cererea de completare a dispozitivului, formulată de apelantul reclamant A., în ceea ce privește petitele 2 și 3; a dispus completarea dispozitivului aceleiași decizii în sensul că a obligat pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu să plătească reclamantului A. dobânda legală aferentă despăgubirilor acordate, ce se va calcula de la data de 07.12.2015 și până la data plății efective a despăgubirilor, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat ca urmare a pierderii șansei valorificării întregului teren; a respins petitele 1 și 4 din cererea de completare a hotărârii.

Recursurile Împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 și deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul A. și pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu și Primarul Municipiului Tg-Jiu B.. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018, iar recursul exercitat împotriva deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunțate de aceeași instanță, sub nr. x/2022, la instanța de recurs. 4.1. Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I civilă, reclamantul A. a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.: Invocând dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susține că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la proba cu cele două înscrisuri depuse la dosar, reprezentând oferte pentru închirierea întregului teren de 7125 mp, nu a motivat înlăturarea probelor esențiale pentru soluționarea cauzei, iar în considerentele hotărârii atacate nu a făcut referire la acestea. Învederează că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că reclamantul a demonstrat prejudiciul cauzat de acțiunile pârâților și nu a reținut apărările sale referitoare la pierderea unei șanse, fiind astfel încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO. Recurentul precizează că, prin neluarea în considerare a probelor invocate, instanța de apel nu a avut o viziune de ansamblu asupra întregului prejudiciu cauzat, nu s-a pronunțat asupra acestuia, iar paguba produsă nu a fost în întregime reparată. Arată că a solicitat beneficiul nerealizat de pe terenul străbătut de drumul asfaltat, precum și prejudiciul cauzat ca urmare a pierderii șansei valorificării întregului teren, conform intenției proprietarului, solicitând obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului în integralitatea sa și pentru imposibilitatea valorificării sale, iar instanța de apel a acordat beneficiul nerealizat efectiv de pe cei 208 mp, fără a analiza paguba creată prin pierderea șansei închirierii întregului teren tocmai din cauza ocupării cu asfalt a suprafeței de 208 mp. Susține că a mai arătat și faptul că, din cauza lucrărilor de asfaltare pe teren, i-a fost imposibil să parceleze terenul pentru a-l putea vinde în mod corespunzător. Învederează că instanța de apel nu a motivat neacordarea beneficiului nerealizat prin pierderea unei șanse. Curtea de Apel Craiova a omis să examineze probele depuse cu privire la pârâtul C., cu motivarea că faptele imputate acestui pârât vizează activitatea desfășurată de acesta în funcția pe care a ocupat-o, conform atribuțiilor conferite de art. 62 din Legea nr. 215/2001, nu faptele personale ale persoanei fizice C.. Susține că acest pârât are calitate procesuală pasivă și trebuie să răspundă pentru fapta ilicită, în temeiul răspunderii civile delictuale, având în vedere că reclamantul a indicat în fața instanțelor de fond implicarea sa în procesul de asfaltare, aspect recunoscut și de către pârât prin întâmpinare. Menționează că prin acțiunea formulată, chiar și prin cererea de apel, a susținut că acest pârât avea calitatea de primar la momentul realizării faptei ilicite, astfel că nu putea fi chemat în judecată decât cel implicat în săvârșirea faptei ilicite, iar nu instituția primarului în general. Acest pârât a fost chemat în judecată în temeiul răspunderii civile delictuale, iar nu al Legii nr. 215/2001. Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., reclamantul arată că instanța de apel a realizat o motivare străină de natura cauzei, având în vedere că nu s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau prin concluziile scrise obligarea pârâtului să plătească valoarea de piață a terenului de 208 mp. Reclamantul a cerut doar contravaloarea lipsei de folosință a terenului și prejudiciul cauzat ca urmare a pierderii șansei valorificării suprafeței de 7125 mp. 4.2. Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tg-Jiu și Primarul Municipiului Tg-Jiu B. au formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.: Învederează că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, instanța de apel, deși în conținutul hotărârii face trimitere la faptul că reclamantul a susținut că pârâtul C., în calitate de primar al municipiului Tg-Jiu în anul 2014, a dispus edificarea, în mod abuziv, fără autorizație de construire, certificat de urbanism și fără a exista o hotărâre a Consiliului Local, a unei străzi pe terenul proprietatea reclamantului, ocupând în întregime suprafața de 1.166 mp, iar din terenul de 7.125 mp fiind ocupată suprafața de 3.000 mp, nu a relevat niciun moment modalitatea prin care Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu a cauzat prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre eventualul prejudiciu și fapta ilicită ori existenta vinovăției. Cu toate acestea, în mod greșit, instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile art. 1357 alin. (1) C. civ., în speță nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Arată că nu există prejudiciu, terenul în suprafață de 7.125 mp, cu nr. cad. x fiind afectat doar în limita a 208 mp de drumul asfaltat și reprezintă doar 3% din suprafața totală; de altfel, drumul asfaltat duce la drumul ce deservește proprietățile aflate în zona terenului în suprafață de 1.166 mp, ceea ce profită reclamantului, iar terenul afectat de lucrarea de asfaltare a rămas în proprietatea reclamantului. Susțin că reclamantul nu a dovedit beneficiul nerealizat ca urmare a împiedicării folosirii terenului conform destinației inițiale, extravilan, și nu s-a pierdut nicio șansă de valorificare a imobilului. Referitor la cuantumul despăgubirilor, cu referire la jurisprudența CEDO și o decizie a instanței supreme, arată că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, iar cererea tinde la o îmbogățire fără justă cauză. Învederează că, în cauză, nu sunt îndeplinite nici condițiile faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției. Atât timp cât instanța de apel a reținut doar susținerile reclamantului cu privire la edificarea străzii dispuse de pârâtul C., nu putea fi obligat municipiul Tg-Jiu la plata despăgubirilor, de unde rezultă că motivele hotărârii atacate sunt contradictorii. Mai susțin că instanța de apel a apreciat eronat că, în speță, se regăsește situația unei exproprieri în fapt, deși a reținut că aceasta nu este reglementată în legislație. Arată, totodată, că acordarea sumei de 6.240 euro (valoarea de circulație) ar echivala efectiv, prin extrapolare, cu consfințirea unei tranzacții între Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu și reclamant, terenul în suprafață de 208 mp trecând într-adevăr în proprietatea pârâtei, însă nu este posibilă o asemenea situație de fapt și de drept, mai ales că nu este vorba de o expropriere pentru cauză de utilitate publică, sens în care este aplicabilă altă legislație. Nu există temei legal pentru ca instanța să oblige una dintre părți la efectuarea unei operațiuni juridice translative de proprietate decât dacă terenul ar fi intrat în domeniul public al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Tg-Jiu în mod abuziv. Or, această pârâtă nu a pretins vreun drept cu privire la teren, iar acordarea sumei de 87.486 euro, reprezentând contravaloarea terenurilor ocupate, nu ar restabili dreptul de proprietate încălcat reclamantului. Mai mult, reclamantul nu a dovedit în niciun fel beneficiul nerealizat ca urmare a împiedicării folosirii terenului conform destinației sale. Recurenții expun, în continuare, situația de fapt și arată că, dată fiind situația juridică incertă a terenului proprietatea reclamantului, achiziționarea imobilului de către Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu nu se putea realiza, neexistând un argument juridic care să justifice o astfel de oportunitate, a achiziționării unui teren grevat de sarcini, motiv pentru care încercarea reclamantului, prin formularea cererii de chemare în judecată, este contrară legii. 4.3. Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, reclamantul A. a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.: Arată că, deși a cerut despăgubiri ca urmare a lipsei de folosință a terenului în suprafață de 208 mp, urmare ocupării abuzive prin realizarea unei străzi asfaltate, despăgubire calculată pentru cei trei ani anteriori introducerii acțiunii și în continuare, după data introducerii acesteia, până la plata efectivă, instanța de apel s-a pronunțat doar pentru cei trei ani anteriori introducerii acțiunii, deși pentru ceilalți 3 ani care au urmat, în care procesul a fost pe rol, a continuat să fie lipsit de folosința terenului. Curtea de apel, pe lângă faptul că nu s-a pronunțat asupra acestui aspect, nu a prezentat motivul pentru care nu i-a acordat recurentului aceste despăgubiri, pronunțându-se parțial asupra beneficiului nerealizat și încălcând principiul de drept al reparării integrale a prejudiciului cauzat. Astfel, instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a acestui capăt de cerere, reținând eronat că solicitarea sa a fost admisă în apel, situație în care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Mai susține că instanța de apel a reținut motive străine de obiectul cauzei, analizând altceva decât s-a cerut, respectiv, în loc să constate că recurentul ar fi putut închiria terenul, fiind privat de dreptul de a obține suma de 2.000 euro lunar, a analizat dacă pe teren se putea face investiția la care se referea terțul. Or, acest aspect este străin de cauză și atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurentul arată că motivarea instanței este străină de natura cauzei și pentru că nu s-a ținut cont de faptul că exista posibilitatea legislativă (Legea nr. 350/2001) de a se schimba funcțiunea unei zone reglementate de planul urbanistic general prin elaborarea și aprobarea unui plan urbanistic zonal. Acest aspect ar fi fost ulterior încheierii contractului, dacă terțul își manifesta în continuare dorința de a realiza un depozit și ar fi fost posibil să utilizeze terenul în orice altă modalitate o considera oportună, pentru că acesta ar fi fost deja închiriat. În mod greșit a reținut instanța că se intenționa construirea pe teren a unor hale industriale, când, în realitate se discutase despre un spațiu de depozitare produse agricole și spații de parcare utilaje agricole. Curtea s-a raportat greșit la o adresă a pârâtei, în care s-a menționat că nu se pot realiza construcții de depozite, cu toate că nu a fost depus un plan urbanistic general, cum a solicitat reclamantul prin adresă, care să prevadă o astfel de interdicție. Așadar, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale, considerând că, în situația în care terenul figurează în evidențele cadastrale ca fiind extravilan agricol, acesta nu poate fi folosit și pentru destinația dorită de terț, după efectuarea tuturor demersurilor legale și obținerea tuturor avizelor necesare, planul urbanistic zonal al terenului urmând a fi făcut de recurent, în calitate de proprietar, conform destinației pe care intenționa să i-o dea. În mod eronat a apreciat curtea că planul urbanistic general al municipiului nu permite efectuarea de construcții de depozite, o astfel de dovadă nefiind depusă la dosar. De altfel, în zona respectivă, deși în extravilan, au fost construite multe locuințe, proprietate personală, pentru care autoritățile administrative locale au eliberat autorizații de construire, terenurile respective fiind trecute în intravilan cu destinația curți construcții. Deși nu s-a dovedit existența unei interdicții de construire a depozitelor, instanța a dedus acest lucru prin interpretarea eronată a dispozițiilor legale, considerând că, dacă terenul este extravilan, nu se poate construi pe acesta. Cu privire la faptul că instanța de apel a reținut că nu a făcut dovada existenței prejudiciului cert pentru pierderea șansei, recurentul afirmă că această chestiune a fost examinată prin raportarea greșită la vechile reglementări din C. civ., fără observarea noilor dispoziții în materie, la care a făcut trimitere încă din timpul judecării dosarului la fond. Or, pierderea șansei constă în obținerea profitului din închirierea terenului, contractul nemaifiind încheiat. Pierderea șansei este ea însăși un prejudiciu, ce trebuie reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, care nu a putut fi obținut din cauza intervenției faptei ilicite. Instanța de apel nu a analizat această probabilitate, mulțumindu-se să respingă cererea recurentului pe baza unor dispoziții legale pe care nu le-a invocat. Urmare adoptării C. civ. din 2009, prin art. 1532 alin. (2) și art. 1385 alin. (4), legiuitorul a oferit o nouă abordare instituției răspunderii civile delictuale, abordare care, deși a fost invocată, instanța de apel nu a avut-o în vedere. Nefiind aplicate dispozițiile legale invocate în susținerea cererii recurentului pentru constatarea pierderii șansei, nefiind analizate probele propuse, instanța de apel a ignorat prevederile art. 1385 alin. (3) C. civ., potrivit cărora prejudiciul se repară integral. Deși a invocat dispozițiile art. 1532 și 1385 C. civ. în susținerea pierderii șansei, instanța nici măcar nu le-a reținut în considerentele deciziei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Învederează că, pentru a putea fi angajată răspunderea, în cazul pierderii șansei, trebuie să fie îndeplinite, pe lângă condițiile clasice ale răspunderii civile, câteva condiții speciale care o individualizează: caracterul cert în cazul prejudiciului suferit (în speță, urma a se încheia un contract de închiriere a terenului pentru suma de 2.000 euro lunar), caracterul real și serios al șansei (încheierea contractului de închiriere era reală, însă fapta ilicită a pârâtei a împiedicat realizarea acestuia), fiind necesar a se face distincție între prejudiciul eventual și cel virtual, cum este cel provenit din pierderea șansei. 4.4. Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu și Primarul Municipiului Tg-Jiu B. au formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: În mod greșit instanța de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 444 C. proc. civ. și a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă. Prin această decizie, instanța de apel s-a pronunțat întocmai cu cele solicitate în acțiune. Arată că o parte dintre motivele invocate de recurentul A. în cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă reprezintă veritabile motive de recurs, pe care acesta avea posibilitatea să le formuleze în termenul legal. De asemenea, menționează că recurentul reclamant nu era îndreptățit la acordarea dobânzii legale, cât timp acțiunea sa era neîntemeiată, motivele acestei susțineri fiind dezvoltate cu ocazia recursului declarat împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul C. a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în raport de faptul că nu a fost criticată, prin apel, soluția instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, și excepția nulității recursului în raport de critica vizând analiza probelor. Prin întâmpinare, recurentul A. a invocat excepția nulității recursului formulat de pârâți împotriva aceleiași decizii, motivat de faptul că, prin recurs, au fost reluate aceleași apărări formulate și în apel, avute în vedere de instanță la pronunțarea deciziei. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. Prin întâmpinare, recurenții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu și Primarul Municipiului Tg-Jiu B. au solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., ca nefondat. Recurenții pârâți au depus răspuns la întâmpinare. La 23 și 24 noiembrie 2022, recurenții-pârâți au depus întâmpinare la recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, invocând excepția de nulitate a acestuia pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de pârâți împotriva aceleiași decizii, reclamantul A. a invocat excepția nulității căii de atac pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazul de nelegalitate invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru Rapoartele întocmite în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. au fost analizate în completul filtru, fiind comunicate părților, iar prin încheierile din 9 martie 2023, au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu și Primarul Municipiului Tg-Jiu B. împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 și deciziei nr. 3 din 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, fiind fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2018. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: În esență reclamantul a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 189.486 euro, compusă din 87.486 euro despăgubiri materiale, 72.000 euro beneficiu nerealizat și 30.000 euro daune morale. A învederat că această sumă reprezintă prejudiciul material cauzat prin lipsirea reclamantului de folosința terenurilor proprietatea sa urmare a ocupării abuzive prin asfaltarea unei străzi, fără a fi fost despăgubit, beneficiul nerealizat urmare a pierderii șansei valorificării întregului teren conform intenției proprietarului, de a-l închiria unor terți, precum și daune morale pentru prejudiciul suferit urmare a stresului cauzat de perioada îndelungată în care s-a luptat cu autoritățile pentru apărarea dreptului său de proprietate. Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului și imposibilitatea valorificării sale, calculate la valoarea de 2.000 euro pentru fiecare lună, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a despăgubirilor astfel solicitate. Instanța de apel a admis în parte această solicitare și a reținut că reclamantul deține în proprietate două terenuri, unul de 7.125 mp și unul de 1.166 mp. În urma probatoriului administrat, a rezultat, ca situație de fapt, că suprafața de 1.166 mp, cu categoria de folosință extravilan arabil, nu a fost afectată de drumul construit de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu ce deservește, ca și cale de acces, fondurile vecine, terenul fiind inclus în curțile proprietarilor proprietăților private limitrofe. Pe acest teren nu au fost efectuate nici măcar parțial lucrări publice. În ceea ce privește terenul de 7.125 mp, instanța a constatat că doar 208 mp sunt ocupați de drumul de acces și că pe acel teren nu au fost edificate rețele de utilitate publică. A apreciat că asupra terenului reclamantul nu a pierdut dreptul de folosință sau dreptul de dispoziție, însă proprietatea este indisponibilizată în fapt fără ca acesta să beneficieze de o prealabilă și dreaptă despăgubire. A mai reținut că unitatea administrativ-teritorială răspunde delictual pentru exproprierea de fapt și este ținută a-l despăgubi pe reclamant cu valoarea de piață a terenului de 208 mp și cu lipsa de folosință pe 3 ani anteriori. A respins cererea cu privire la acordarea daunelor morale și a constatat, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului C., că această chestiune nu a făcut obiectul criticilor din apel. Referitor la cei doi pârâți persoane fizice, chemați în judecată în considerarea funcției de primar deținute, a apreciat că faptele imputate acestora vizează activitatea instituției primarului și deci răspunderea revine unității administrativ-teritoriale. În baza solicitării reclamantului și a pârâtului C., aceeași instanță a pronunțat o hotărâre de completare a dispozitivului deciziei recurate în sensul că a obligat unitatea administrativ-teritorială să plătească reclamantului dobânda legală pe perioada acordării prejudiciului. Instanța de apel a respins cererea reclamantului privind obligarea aceleiași pârâte la plata unor despăgubiri rezultate din pierderea unui șanse concretizate în posibilitatea valorificării întregului teren prin închiriere, apreciind că prejudiciu material invocat nu a fost probat. De asemenea, a respins celelalte petite din cererea de completare formulată de reclamant referitoare la plata unei despăgubiri care să includă, pe lângă beneficiul nerealizat pe terenul de 208 mp pe ultimi 3 ani, și beneficiul nerealizat pe același teren pe cei 3 ani ulteriori introducerii acțiunii, precum și plata cheltuielilor de judecată aferente, reținând că s-a pronunțat asupra acestui aspect prin hotărârea principală. A admis cererea de completare a hotărârii formulată de pârâtul C., obligându-l pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată către acesta. Prin prima critică formulată din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la proba cu cele două înscrisuri depuse la dosar din care rezulta valoarea prejudiciului cauzat de pierderea unui șanse și nu a motivat de ce a înlăturat aceste probe. Înalta Curte reține că motivul de recurs căruia îi este subsumată această critică vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale. Or, nevalorificarea unor probe administrate în fața instanței nu reprezintă o neregularitate procedurală ce duce la nulitatea hotărârii, ci, cel mult, o carență în prezentarea raționamentului juridic ce ține de motivarea corectă și completă. De altfel, această omisiune a fost complinită de instanța de apel care s-a pronunțat asupra acestui aspect în hotărârea de completare a dispozitivului, motivând de ce nu a putut considera că cele două înscrisuri constituie o dovadă a caracterului cert al prejudiciului rezultat prin pierderea unei șanse. O altă critică formulată împotriva deciziei pronunțate în apel în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. constă în faptul că instanța nu ar fi analizat faptele imputate pârâtului C.. Critica nu poate fi analizată prin prisma motivului de recurs indicat în condițiile în care se pretinde o nemotivare a soluției de respingere a acțiunii împotriva acestui pârât, subsumată dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Susținerea recurentului este nefondată întrucât instanța de apel a precizat în mod expres în considerente că faptele imputate pârâților persoane fizice sunt faptele unității administrativ-teritoriale înseși, prin urmare nu a putut reține un caz de răspundere civilă delictuală distinct în persoana acestor pârâți. Recurentul reclamant a mai susținut, din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. că motivarea deciziei este străină de cauză întrucât nu a solicitat valoarea de piață a bunului, ci despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestuia, iar instanța s-a pronunțat pe altceva decât s-ar fi cerut. Din acest punct de vedere critica este fondată întrucât, raportat la cadrul procesual cu care recurentul a învestit instanța, contravaloarea lipsei de folosință a terenului, prejudiciu rezultat din fapta ilicită a pârâților, aceasta a schimbat temeiul juridic și a acordat reclamantului, pentru aceeași suprafață de teren, atât lipsa de folosință pentru 3 ani anteriori, cât și valoarea de înlocuire a terenului. Or, deși a constatat corect că reclamantul nu a pierdut proprietatea terenului ci că exercitarea atributelor dreptului de proprietate sunt îngrădite prin ocuparea acestuia fără drept și fără indemnizarea proprietarului de către unitatea administrativ teritorială, împrejurare ce poate fi circumscrisă unei exproprieri de fapt, despăgubirea acordată proprietarului nu poate fi analizată decât prin prisma modalității în care acesta a ales să o pretindă și să o cuantifice. În condițiile în care acesta nu a solicitat valoarea de înlocuire a bunului ci folosința de care a fost lipsit, pe perioada supusă prescripției anterior promovării acțiunii și în continuare, până la remedierea situației, prin restabilirea deplină a exercitării atributelor dreptului de proprietate, instanța era ținută a se raporta în motivarea soluției la acest tip de prejudiciu cuantificându-l în raport de probele administrate. Din această perspectivă, urmează a fi admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, casată în parte decizia și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin recursul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Tg-Jiu și de Primarul Municipiului Tg-Jiu B. s-a arătat, în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că decizia nr. 320 din 7 decembrie 2021 cuprinde motive contradictorii întrucât nu ar fi reținut în ce constă fapta ilicită comisă de unitatea administrativ-teritorială, deși aceasta a fost obligată la despăgubiri. Critica este nefondată. Înalta Curte reține că instanța de apel a motivat mecanismul răspunderii civile delictuale și a arătat de ce consideră că unitatea administrativ-teritorială a săvârșit o faptă ilicită, constatând în încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului întrucât a ocupat 208 mp din terenul proprietatea acestuia prin construirea unui drum de acces către alte proprietăți, fără a-l despăgubi pentru îngrădirea dreptului său de proprietate. De asemenea, recurenții au susținut că dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală au fost greșit aplicate întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu. Critica este, de asemenea, nefondată în condițiile în care în mod corect s-a reținut că au fost diminuate atributele dreptului de proprietate al reclamantului și că unitatea administrativ-teritorială avea la dispoziție instrumentul juridic pentru a-l despăgubi pe proprietar pentru pierderea ce i-a fost cauzată. Modalitatea de cuantificare a prejudiciului este distinctă de analiza condiției existenței acestuia. Câtă vreme s-a reținut ocuparea fără drept a unei suprafețe de teren proprietatea reclamantului, prejudiciul suferit de acesta derivă din limitarea exercitării dreptului de folosință asupra acestei suprafețe. Au mai susținut recurenții că instituția exproprierii de fapt nu putea constitui temei al răspunderii juridice deoarece nu se regăsește în legislația activă. Chiar dacă de lege lata exproprierea de fapt nu are o definiție legală, această instituție juridică a dobândit recunoaștere și aplicabilitate în jurisprudența instanțelor naționale prin aplicarea principiilor generale ce garantează dreptul de proprietate prevăzut în Constituție, legile organice și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretată și aplicată prin hotărârile Curții europene începând cu hotărârea Sporrong și Lonnroth versus Suedia, în legătură cu situația în care autoritatea publică aduce atingere dreptului de proprietate al unei persoane împiedicată să își valorifice, în totalitate, atributele dreptului de proprietate și care urmează a fi indemnizată pentru această îngrădire a exercitării drepturilor. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a făcut referire la această circumstanță. În ceea ce privește hotărârea pronunțată asupra cererilor de completare a dispozitivului deciziei nr. 320 din 7 decembrie 2021, recursul declarat de recurentul reclamant privește faptul că instanța de apel ar fi omis a analiza lipsa de folosință pentru perioada ulterioară introducerii acțiunii deși a solicitat aceasta. De asemenea, se susține că instanța de apel a analizat doar dacă pe teren se putea face investiția propusă de terț, și anume edificarea unor construcții de tip depozite, și nu s-a referit la pierderea efectivă de șansă suferită, anume de a încasa contravaloarea chiriei oferite. Consideră și că referirea instanței la interdicția de construire a depozitelor este dedusă eronat din interpretarea dispozițiilor legale și, totodată, că instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor noului C. civ. cu privire la prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse. Referitor la perioada pentru care s-au acordat despăgubiri, Înalta Curte reține că aceasta este strâns legată de modalitatea în care au fost cuantificate, instanța acordând lipsa de folosință pe trei ani anteriori introducerii acțiunii, în condițiile în care a hotărât că reclamantul este îndreptățit la valoarea de înlocuire a bunului. Conform raportului de expertiză, valoarea lipsei de folosință în cei 3 ani anteriori introducerii cererii calculată la data de 15.06.2020 este de 1800 euro, iar valoarea de înlocuire, stabilită la aceeași dată, de 6.240 euro. Ca atare, se constată că instanța de apel nu a examinat pe fond cererea privind acordarea lipsei de folosință și ulterior formulării cererii de chemare în judecată, deși a reținut în decizia nr. 3 din 10 mai 2022 că s-a pronunțat asupra acestui petit al acțiunii. Or, de vreme ce recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii nr. 320 din 7 decembrie 2021 a fost admis sub aspectul modalității de stabilire a prejudiciului, va fi admisă și această critică formulată împotriva hotărârii de completare a dispozitivului, casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de rejudecare urmând a statua asupra perioadei în care prejudiciul este datorat, în raport de probele administrate în acest sens. În ceea ce privește beneficiul rezultat din pierderea unei șanse, în hotărârea de completare a dispozitivului instanța de apel a verificat înscrisurile care au fost depuse în vederea dovedirii pierderii pretinse constând în contravaloarea chiriei ce i s-ar fi oferit reclamantului, probe pe care le-a înlăturat ca nefiind concludente după ce a analizat aspectele formale și de conținut ale acestor înscrisuri. Înalta Curte reține că instanța de apel a motivat de ce a considerat că nu poate fundamenta prejudiciul pretins de reclamant pentru pierderea unei șanse pe probele depuse de acesta, iar stabilirea caracterului incert al prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse s-a întemeiat exclusiv pe puterea probatorie a celor două înscrisuri. Cum reevaluarea acestor probe în recurs nu este compatibilă cu exigentele controlului de legalitate permis în calea extraordinară de atac, se constată că această critică deduce judecății aspecte de temeinicie ce nu pot fi cenzurate în recurs. Cu referire la recursul pârâților împotriva hotărârii de completare a dispozitivului deciziei recurate, acesta urmează a fi respins întrucât, în mod corect, instanța de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 444 C. proc. civ. câtă vreme a omis a se pronunța asupra unor capete de cerere distincte. Chiar dacă o parte dintre motivele invocate de recurent în cererea de completare reprezintă și chestiuni ce au fost deduse judecății și în recursul principal, de vreme ce au fost soluționate în cererea de completare a dispozitivului aspectele de nelegalitate se analizează în recursul la cea din urmă hotărâre, fără a se mai putea reține, în recursul împotriva deciziei principale, omisiunea instanței de a le rezolva. Nici în ceea ce privește obligarea pârâților la plata dobânzii legale nu se poate reține, cum pretind aceștia, că ea nu este datorată, ci va fi reevaluată în raport cu modalitatea de stabilire a prejudiciului. Prin urmare, recursul pârâților urmează a fi respins.