ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2614/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 1 februarie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timișoara prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, C. a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, si dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective. În drept, acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 58 alin. (1) și art. 1349, art. 1357, art. 1376, art. 1377, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1391 C. civ.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 51 din 9 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului C., invocată de acest pârât prin întâmpinare. Acțiunea a fost admisă în parte, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timișoara prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, pârâții fiind obligați, în solidar, să plătească intimatului suma de 150.000 de RON cu titlu de daune morale, sumă la care se va calcula dobândă legală civilă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (1 februarie 2021) până la data plății efective. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul C. a fost respinsă, reclamantul fiind obligat să plătească pârâtului C. suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au fost obligați, în solidar, să plătească reclamantului suma de 8.705 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 249 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., și apelul declarat de pârâții Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timișoara prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 51 din 9 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș. A schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că: A admis în parte acțiunea formulată și în contradictoriu cu pârâtul C.. Pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 75.000 RON, cu titlu de daune morale reduse în apel, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii, la data plății. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul C. a fost respinsă. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate. Pârâtul C. a fost obligat la plata sumei de 3.600 RON către apelantul-reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs Prin recursul declarat, pârâtul C. a solicitat casarea în parte a deciziei civile nr. 249 din 11 octombrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare, formulând următoarele critici: Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a invocat încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 9 și art. 477 din același cod, întrucât apelul formulat de reclamant a fost admis, cu consecința obligării sale, în solidar, la plata prejudiciului moral, cu toate că apelul acestuia viza doar cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, nu și atragerea răspunderii sale alături de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara. În dezvoltarea criticilor, a menționat că i-a fost atrasă răspunderea exclusiv ca urmare a admiterii apelului formulat de reclamant, instanța menționând în considerente că soluția este pronunțată față de limitele în care a fost admis apelul reclamantului, cu toate că apelul acestuia viza majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanță, aspect care reiese din cuprinsul încheierii din 13 septembrie 2022. Pe de altă parte, a menționat că prin admiterea apelului exercitat de pârâții UAT Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au fost reduse despăgubirile de la 150.000 RON la 75.000 RON. Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat, sub un prim aspect, viciul nemotivării hotărârii. Astfel, a criticat că lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale în ceea ce privește paznicul juridic al bunului, precum și motivele pentru care instanța de apel a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile reglementate de art. 1.377 C. civ. Din aceeași perspectivă a menționat că instanța de apel nu a verificat dacă sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de acest text legal și nici nu a motivat dacă pârâtul a exercitat în mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului și dacă s-a folosit de acesta în interes propriu. De asemenea, a arătat că, deși a expus pe larg în întâmpinarea din apel argumentele pentru care nu se poate reține că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, instanța de apel nu a făcut nicio referire la apărările sale și nu a motivat în ce fel pretinsa neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu atrage incidența dispozițiilor art. 1.377 C. civ., astfel încât pârâtul să răspundă pentru prejudiciul cauzat de lucru. În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurentul-pârât a mai susținut că deși instanța de apel a respins proba cu martorul D., a cărei teză probatorie consta în probarea faptului că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în dimineața producerii accidentului, cu motivarea că îndeplinirea atribuțiilor nu este contestată, totuși în considerente a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Printr-o altă critică, a susținut că există contradicție între considerente și dispozitiv, întrucât în realitate instanța a pronunțat o soluție de respingere a apelului declarat de reclamant, în condițiile în care instanța nu a fost învestită cu un apel al reclamantului împotriva sa, ci calea de atac viza majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanță. Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a adus critici modului de aplicare a dispozițiilor art. 1.377 C. civ. A argumentat recurentul-pârât că se pune problema identificării persoanei care răspunde pentru prejudiciul cauzat de lucru, precizând că paza lucrului nu îi aparține, întrucât nu a exercitat în mod independent controlul și supravegherea asupra acestuia și nu s-a servit de acesta în interes propriu, ci revine în sarcina celorlalți doi pârâți, bazinul de înot fiind în proprietatea UAT Municipiul Timișoara și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la 27 februarie 2023, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor. În subsidiar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 477 C. proc. civ., precum și că decizia recurată este motivată în acord cu exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. La 20 martie 2023, recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității și admiterea recursului. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente: Subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este critica prin care s-a invocat încălcarea regulilor de procedură stipulate de art. 9 și art. 477 C. proc. civ., respectiv încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului formulat de reclamant. Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentului-pârât învestesc instanța de recurs cu examinarea conformității hotărârii recurate în raport cu exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind invocate atât lipsa nemotivării în ceea ce privește analiza condițiilor răspunderii pârâtului pentru prejudiciul cauzat de bun, cât și contradictorialitatea considerentelor. De asemenea, se constată că prin recurs se supune analizei și conformitatea deciziei atacate cu normele de drept material stipulate de art. 1.377 C. civ., critici încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Examinând decizia recurată, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârât este fondat. Criticile expuse prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, nefiind încălcate regulile de procedură prevăzute de art. 9 și art. 477 din același cod. În conformitate cu prevederile art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța statuând atât în fapt, cât și în drept. Efectul devolutiv al apelului trebuie însă raportat la un adagiu fundamental pentru această procedură, reglementat de art. 477 C. proc. civ., anume tantum devolutum quantum apelatum - se devoluează în apel doar ceea ce s-a apelat. Potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Astfel, apelantul stabilește limitele judecății în apel, arătând cererile cu privire la soluționarea cărora înțelege să declare apel, precum și motivele pentru care formulează apelul. Verificând respectarea acestor limite, Înalta Curte constată că, prin apelul declarat, reclamantul A. a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în parte a sentinței și admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale și dobânda legală. De asemenea, analizând cererea de apel formulată de pârâții UAT Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Înalta Curte constată că aceștia au solicitat schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, prin motivele de apel aducând critici sub aspectul persoanelor răspunzătoare de accidentarea reclamantului. Se constată că apelul exercitat de pârâți nu a fost limitat la o anumită soluție din dispozitiv, iar prin motivele de apel au adus critici în sensul că măsurile urgente pentru evitarea accidentărilor, până la remedierea situației de către Municipiul Timișoara, trebuiau luate direct de către personalul autorizat, administratorul bazei sportive - pârâtul C., și de profesorii de înot. Drept urmare, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de apel a dat curs prevederilor art. 477 alin. (2) C. proc. civ., devoluțiunea operând cu privire la întreaga cauză, inclusiv în ceea ce îl privește pe pârâtul C., motiv pentru care nu poate fi constatată o vătămare a recurentului-pârât sub aspectul criticat, astfel că din această perspectivă este lipsit de relevanță argumentul în sensul că, în cadrul dezbaterilor din 13 septembrie 2022, reprezentantul convențional al apelantului-reclamant a clarificat limitele apelului pe care acesta l-a declarat. Prin urmare, instanța de apel a procedat la rejudecarea fondului cu respectarea dispozițiilor art. 477 C. proc. civ., devoluțiunea operând cu privire la întreaga cauză, inclusiv în ceea ce privește atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului C.. Luând în examinare motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Aceste prevederi se aplică și în instanța de apel (art. 482 C. proc. civ.). Dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. consacră obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești, iar motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. enunță viciile pe care le poate conține o hotărâre judecătorească sub aspectul motivării, ce constituie tot atâtea aspecte de nelegalitate. Din perspectivă convențională, art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului instituie, ca o garanție a procesului echitabil, motivarea hotărârilor judecătorești. În acest sens, exi­gența motivării hotărârilor judecătorești, care contribuie la garantarea respectării princi­­piului bunei administrări a justiției, impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți și de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranșa litigiul. Deși această exi­gență nu poate fi întotdeauna înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părților, dacă o parte litigantă invocă într-o cauză un argu­ment suficient de clar și de precis, susținut de probe și de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific. Ca instanță de prim control judiciar, potrivit art. 479 C. proc. civ., instanța de apel era ținută a verifica, în limitele cererilor de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și, în consecință, a realiza un examen propriu al criticilor și apărărilor formulate în ceea ce privește forma de răspundere civilă delictuală reglementată de art. 1.376 C. civ. Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat tocmai lipsa motivelor în temeiul cărora instanța de apel i-a atras răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucru. Această critică este fondată. Înalta Curte reține că prin acțiunea formulată de reclamantul A. s-a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților UAT Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și C. pentru prejudiciul nepatrimonial generat de vătămarea suferită ca urmare a stării defectuoase a unui blockstart de la bazinul de înot din cadrul Complexului Sportiv Bega. Ambele instanțe de fond au constatat că, la data producerii incidentului - 5 februarie 2018, bazinul de înot aparținea de Complexul Sportiv Bega, care se afla în domeniul public al Municipiului Timișoara și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, iar pârâtul C. avea calitatea de administrator al complexului sportiv. Prima instanță a admis în parte acțiunea, acordând reclamantului despăgubiri în valoare de 150.000 RON, reținând că persoanele responsabile de producerea prejudiciului sunt pârâții UAT Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, care în calitate de paznici juridici ai bunului, sunt singurii în măsură să decidă cu privire la măsurile ce pot fi luate pentru remedierea deficiențelor blockstarturilor. În ceea ce îl privește pe recurentul-pârât C., tribunalul a constatat că, deși acesta are calitatea procesuală pasivă, totuși nu îi poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală, întrucât nu s-a dovedit existența unei fapte proprii a acestui pârât, care să fi condus la producerea prejudiciului suferit de reclamant. Învestită cu soluționarea apelurilor declarate de reclamant și de pârâții UAT Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, curtea de apel a reținut, în esență, că responsabil de producerea prejudiciului este și pârâtul C., având în vedere calitatea sa de administrator al Complexului Sportiv Bega. Astfel, pornind de la această premisă, constatând totodată că nu s-a făcut dovada existenței unei cauze de exonerare a pârâtului de obligația a își exercita atribuțiile de serviciu, instanța de apel a reținut că este incidentă răspunderea civilă delictuală prevăzută de prevederile art. 1.376 C. civ. Înalta Curte constată că, în etapa procesuală a apelului, intimatul-pârât C. a formulat apărări față de apelul declarat de ceilalți pârâți, prin care a susținut că persoanele responsabile de producerea prejudiciului sunt Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Timișoara și Consiliul local al Municipiului Timișoara, în calitate de paznici juridice ai bunului, fiind singurii în măsură să decidă cu privire la măsurile ce pot fi luate pentru remedierea deficiențelor blockstarturilor. În susținerea acestui argument a precizat că avea calitatea de angajat al Primăriei Municipiului Timișoara, fiind subordonat altor persoane în ceea ce privește luarea deciziilor privind soarta blockstarturilor. De asemenea, prin întâmpinarea la apelul declarat de reclamant, intimatul-pârât C. a susținut că nu poate fi atrasă răspunderea sa civilă delictuală nici pentru fapta proprie și nici pentru prejudiciile cauzate de lucruri, nefiind îndeplinite condițiile legale. Astfel, a învederat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, de vreme ce prejudiciul cauzat apelantului-reclamant se datorează unui obiect (blockstart) de care acesta s-a agățat cu mâna când a sărit în bazinul de înot. Din perspectiva răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri a menționat că se pune problema identificării persoanei care răspunde, argumentând că paza lucrului nu îi aparține, ci aceasta revine proprietarului UAT Municipiul Timișoara și administratorului Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Față de dispozițiile art. 1.377 C. civ., a solicitat instanței de apel a observa că, pe de o parte, lucrul care a cauzat prejudiciul nu se află în proprietatea sa, iar pe de altă parte, acesta nu a exercitat în mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului și nu s-a servit de acesta în interes propriu. Înalta Curte reține că argumentele prezentate în apărare de pârât sunt esențiale, având în vedere că raportul juridic dedus judecății presupune verificarea existenței unui prejudiciu cauzat prin fapta lucrului aflat în paza juridică a persoanei responsabile, iar calitatea de paznic juridic revine acelei persoane care, în mod legitim și independent, exercită asupra lucrului puterea sa de direcție, control și supraveghere. Or, instanța de apel nu a realizat o examinare efectivă a condițiilor angajării răspunderii pârâtului C. pentru prejudiciul cauzat de lucruri și nu a înlăturat printr-o analiză pertinentă din punct de vedere juridic apărările sale, cauzând acestuia o vătămare care nu poate fi remediată decât prin casarea deciziei recurate. Recurentul-pârât a susținut cu deplin temei faptul că lipsește raționamentul juridic în temeiul căruia i-a fost atrasă răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1.376 C. civ., întrucât curtea de apel nu a realizat o verificare efectivă a condițiilor de aplicare a acestei forme de răspundere delictuală în ceea ce îl privește, astfel că apărările formulate de acesta au rămas neanalizate. Instanța de apel era datoare să răspundă argumentelor din întâmpinările formulate de recurentul-pârât C. în apel, acesta invocând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1.377 C. civ., întrucât în calitate de angajat al primăriei era subordonat altor persoane în ceea ce privește luarea deciziilor privind soarta blockstarturilor și nu a exercitat în mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului și nici nu s-a servit de acesta în interes propriu. Pentru a reține incidența dispozițiilor art. 1.376 alin. (1) C. civ., care prevăd că "Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.", instanța de apel era obligată să lămurească dacă recurentul-pârât C. a avut paza juridică asupra lucrului care a cauzat vătămarea reclamantului, în înțelesul prevederilor art. 1.377 C. civ., potrivit cărora "are paza animalului sau a lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu." Având în vedere limitele criticilor din recurs, cu ocazia rejudecării apelurilor, instanța de apel este chemată a cerceta dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține un raport juridic de natura celui prescris de dispozițiile art. 1.376 alin. (1) C. civ., în temeiul căruia recurentul-pârât să fie obligat la plata despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat reclamantului de vătămarea suferită ca urmare a stării defectuoase a unui blockstart de la bazinul de înot din cadrul Complexului Sportiv Bega. În analiza condițiilor de aplicare a acestei forme de răspundere delictuală, se va verifica dacă, circumscris dispozițiilor art. 1.377 C. civ., paza juridică asupra lucrului care a cauzat prejudiciul a revenit și recurentului-pârât C., care la data producerii incidentului avea funcția de inspector de specialitate, IA la Compartimentul Sport din cadrul Biroului Sport-Cultură. Instanța de apel va examina motivele de apel formulate cu privire la atragerea răspunderii pârâtului C. și apărările din întâmpinările formulate de acesta, urmând a fi administrate probele necesare pentru lămurirea soluționării cauzei sub aspectul menționat. Constatând incidența motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., față de soluția ce se impune ca urmare a admiterii cererii de recurs pentru considerentele arătate anterior, instanța de recurs nu este în măsură să verifice dacă aplicarea legii este sau nu corectă, întrucât examinarea legalității substanțiale este posibilă doar dacă hotărârea are o bază legală suficientă, motiv pentru care criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi analizate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtul C., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Cât privește cheltuielile de judecată, dat fiind că soluția care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate stabili în mod definitiv nici în privința culpei procesuale în litigiul dedus judecății, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., revenind în sarcina instanței de rejudecare să realizeze o atare apreciere, în funcție de soluția ce urmează a fi pronunțată.