ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2722/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 2 august 2018, reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. au solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 13.152.000 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului - domeniu public - situat în Timișoara, Calea x, înscris în CF nr. x Timișoara, nr. CF vechi x, nr. top. x în suprafață de 6.000 mp., teren pe care pârâta îl folosește abuziv, fără a avea acordul instituției reclamante, de peste trei ani, cu cheltuieli de judecată.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 858 C. civ., art. 861, art. 865, art. 1349, art. 1530, art. 1531 alin. (2), art. 1532, art. 1357, art. 1547, art. 1381, art. 1385 - 1386 C. civ., art. 192, art. 330, art. 453 C. proc. civ., Legea nr. 213/1998 și Legea nr. 215/2001.

Prin notele de ședință depuse la 13 mai 2019 reclamanții au precizat că solicită acordarea contravalorii lipsei de folosință pentru terenul situat pe Calea x pe perioada aferentă ultimilor trei ani, interval calculat retroactiv începând cu data de 02.08.2018, data introducerii cererii de chemare in judecată.

Prin sentința civilă nr. 485/PI din 12 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara și a fost obligată pârâta S.C. A. S.A. la plata către reclamanți a sumei de 9.414.640 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Timișoara, Calea x județ Timiș pentru o perioadă de trei ani anterioară datei de 1 august 2018.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S.C. A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 339 din 15 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost admisă excepția tardivității apelului invocată din oficiu și, în consecință a fost respins ca tardiv formulat apelul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 485/PI din 12 aprilie 2022 pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2018.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A..

Prin cererea de recurs, pârâta a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiate.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată este nelegală din perspectiva faptului că excepția tardivității a fost invocată de către instanța de judecată la termenul din 8 decembrie 2022, ulterior închiderii cercetării judecătorești, întrucât prin încheierea din 10 noiembrie 2022, instanța a dispus:

"nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească".

Potrivit art. 389 C. proc. civ., dezbaterile procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept, invocate de părți în cererile lor sau, după caz, ridicate de instanță din oficiu.

Momentul procesual reprezentat de încheierea cercetării procesului constituie un punct de referință între etapa cercetării și etapa dezbaterilor în fond, până la care pot fi efectuate actele de procedură necesare pregătirii dezbaterii în fond a procesului, iar dincolo de această limită, asemenea acte de procedură nu mai pot fi făcute decât în condițiile strict prevăzute de lege. Totodată, nu este suficient ca părțile să declare că nu mai au alte cereri, excepții sau probe de formulat pentru ca judecătorul să declare încheiată cercetarea procesului, ci, numai dacă acesta consideră ca este lămurit asupra tuturor aspectelor, va pronunța încheierea prin care declară încheiată cercetarea judecătorească potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, recurenta apreciază că prevederile art. 389 C. proc. civ. sunt incidente în măsura în care cererile, excepțiile procesuale și apărările au fost invocate pe parcursul cercetării judecătorești, dar au rămas nesoluționate înainte de dezbaterea fondului, iar judecătorul, conform prevederilor art. 244 C. proc. civ., este lămurit asupra tuturor aspectelor.

In considerarea acestor prevederi se presupune că instanța de apel, la data la care a dispus închiderea cercetării procesului, respectiv al treilea termen de judecată - 8 decembrie 2022 era deja lămurită cu privire la aspectele referitoare la comunicarea actelor de procedură, întrucât potrivit prevederilor evocate era obligată ca, la fiecare termen, să verifice efectuarea procedurilor de citare și comunicare.

Așadar, invocarea excepției tardivității de către instanța de apel după ce aceasta a declarat, prin încheiere, încetată cercetarea procesului, s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 244 C. proc. civ.

Cu privire la excepția tardivității, se apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel, în sensul admiterii excepției a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 162 C. proc. civ.

Având în vedere faptul că apelul formulat a fost înregistrat la instanță în data de 7 iulie 2022 trebuie constatat că, raportat la data comunicării, respectiv 6 iunie 2022, societatea a formulat și înregistrat calea de atac în termenul de 30 zile prevăzut de lege.

Referitor la motivarea instanței de apel, recurenta apreciază că, comunicarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 162 C. proc. civ., întrucât persoana care a semnat dovada nu este funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, având în vedere că persoana însărcinată cu primirea corespondenței din cadrul societății a înregistrat și menționat în registrul de intrări-ieșiri a societății data de 6 iunie 2022 ca dovadă a comunicării hotărârii, dată la care hotărârea a intrat în posesia persoanei din cadrul societății care are atribuții de primire/înregistrare corespondentă.

Pentru considerentele expuse se susține că apelul promovat a fost formulat și înregistrat la instanță în interiorul termenului legal de 30 zile, având în vedere prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. și înscrisurile anexate prezentelor și, pe cale de consecință se solicită respingerea excepției tardivității invocate de instanță.

Pe fond, se invocă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș și a Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2005 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, anexa 2 - bunuri imobile poziția 3883

În acest context, se solicită instanței constatarea nelegalității parțiale a actului normativ (H.G. nr. 849/2009) referitor la poziția 3883 si, ca urmare a constatării nelegalității, să fie soluționată prezenta cauză fără a ține seama de prevederile H.G. nr. 849/2009 Anexa 2 poziția 3883.

Astfel, se apreciază că sunt îndeplinite condițiile procedurale pentru analiza nelegalității H.G. nr. 849/2009 Anexa 2 poziția 3883, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.

Prin H.G. nr. 849/2009 anexa nr. 2 inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara - Secțiunea bunuri imobile - s-a completat in mod eronat cu imobilul al cărui proprietar este A. S.A. (fosta A.).

In toate documentele de plată și execuție a lucrărilor la rubrica beneficiar este trecut A., totodată recepția lucrărilor fiind făcuta de beneficiarul A..

Demersul recurentei tinde să dovedească că terenul pe care a fost edificata parcarea, deși era proprietatea Statului Român, trebuia să fie atribuit în baza art. 1 către societatea A. ca teren aflat în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității, conform obiectului lor de activitate, respectiv că recurenta este constructor de bună-credință și că au dobândit un drept de proprietate prin edificare pe cheltuiala sa asupra parcării în cauză.

Recurenta A. S.A. este succesoarea în drepturi a A., fiind cea care a construit parcarea (platforma betonată aflată în fața sediului societății) așa cum rezulta din Autorizația de construcție nr. x din 29.06.1973: nr. 10/S din 25.02.1988. contractul de antrepriza nr. x/1998 și anexa la contract, PV de avizare CTE nr. 24/1988. devizele de lucrări + tabele de calcul; PV de recepția lucrărilor de amenajare parcare și drum acces în întreprindere.

În acest context, se susține că recurenta este proprietarul construcției ce face parte din imobilul situai în Timișoara, care figurează la poziția 3883 în Anexa 2 a H.G. nr. 849/2009 privind completarea H.G. nr. 977/2002, modificată și completată la rândul său prin H.G. nr. 1016/2002, având ca obiect atestarea domeniului public al județului Timișoara și a unităților administrativ teritoriale componente.

Așadar, în calitate de constructor al parcării, recurenta apreciază că este îndreptățită să dobândească un drept de proprietate asupra terenului aferent construcției, în temeiul H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat.

Se arată că, nici H.G. nr. 849/2009 contestată si nici nota de fundamentare în baza căreia a fost emisă nu conțin motivele care au determinat calificarea terenului in discuție ca fiind de uz sau de interes public și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de către autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale că se impunea trecerea imobilului în domeniul public al Municipiului Timișoara.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta apreciază că o eventuală despăgubire justă pentru contravaloarea lipsei de folosința pentru terenul în litigiu solicitată de reclamante, ar fi perioada cuprinsă între 17.11.2017 si 02.08.2018. De la data demontării barierelor de acces nu se mai poate reține în sarcina recurentei folosința parcării, întrucât de la această dată și până în prezent accesul este public, parcarea nemaiavând caracter privat.

Pentru aceste motive, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la 6 martie 2023, intimatele au solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 18 mai 2023, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 339 din 15 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și a acordat termen la data de 14 decembrie 2023.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurenta susține că hotărârea atacată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, arătând că hotărârea pronunțată este nelegală din perspectiva faptului că excepția tardivității a fost invocată de către instanță la termenul din 8 decembrie 2022, ulterior închiderii cercetării judecătorești, astfel cum rezultă din încheierea din 10 noiembrie 2022.

Așadar, invocarea excepției tardivității de către instanța de apel după ce aceasta a declarat, prin încheiere, încetată cercetarea procesului s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 244 C. proc. civ., iar cu privire la excepția tardivității, se apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel, în sensul admiterii excepției a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 162 C. proc. civ.

Aceasta deoarece, apelul formulat a fost înregistrat la instanță în data de 7 iulie 2022, în raport cu data comunicării, respectiv 6 iunie 2022, astfel că societatea a formulat și înregistrat calea de atac în termenul de 30 zile prevăzut de lege.

Mai susține recurenta că motivarea instanței de apel, referitoare la comunicarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 162 C. proc. civ., întrucât persoana care a semnat dovada nu este funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, având în vedere că persoana însărcinată cu primirea corespondenței din cadrul societății a înregistrat și menționat în registrul de intrări-ieșiri a societății data de 6 iunie 2022 ca dovadă a comunicării hotărârii, dată la care hotărârea a intrat în posesia persoanei din cadrul societății care are atribuții de primire/înregistrare corespondență.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanța de apel, la termenul de judecată din 10 noiembrie 2022, în aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. a declarat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat termen la 8 decembrie 2022 pentru dezbaterea fondului, iar la acel termen, în aplicarea dispozițiilor art. 390 din același Cod a invocat excepția tardivității apelului, excepție de procedură, absolută și peremptorie care poate fi invocată de către părți și de instanța de judecată, din oficiu pe tot cursul soluționării apelului.

În acest context, se reține că invocarea excepției tardivității apelului s-a făcut, cu respectarea dispozițiilor procedurale ale art. 244 și art. 390 C. proc. civ., după încheierea cercetării judecătorești și anterior de trecerea la dezbaterea fondului cauzei.

Astfel, modalitatea de soluționare a excepției tardivității apelului a fost făcută cu respectarea prevederilor art. 468 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că sentința civilă nr. 485/PI din 12 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018 a fost comunicată apelantei-pârâtei S.C. A. S.A. la 3 iunie 2022, conform înscrisului aflat la dosar fond, fiind semnată de funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței și ștampilată cu ștampila societății.

Așadar, contrar celor susținute de recurentă, se constată că în temeiul art. 165 C. proc. civ., "procedura se socotește îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare a citației sau a dovezii de comunicare a hotărârii", iar împrejurarea că la societatea pârâtă apelantă dovada de comunicare a fost înregistrată ulterior nu este de natură a atrage curgerea termenului procedural de declarare a apelului la o altă dată decât cea cuprinsă în dovada de comunicare, respectiv 3 iunie 2022.

Prin urmare, raportat la data înscrisă pe dovada de comunicare a hotărârii - 3 iunie 2022, termenul de 30 zile de declarare a apelului calculat de la data comunicării hotărârii, conform dispozițiilor art. 181 C. proc. civ. s-a împlinit la data de 4 iulie 2022, iar transmiterea apelului pârâtei prin poșta electronică în data de 7 iulie 2022 s-a făcut cu depășirea termenului legal de 30 zile de la comunicarea sentinței apelate, context în care se apreciază că în mod corect instanța de apel a admis excepția tardivității formulării căii de atac a apelului.

Criticile recurentei, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la fondul cauzei nu vor fi analizate, urmând a fi înlăturate, în condițiile în care, instanța de apel nu a dezvoltat aprecieri cu privire la modalitatea de soluționare a fondului cererii de chemare în judecată, hotărârea fiind soluționată pe excepție, iar nu pe fondul cauzei.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 339 din 15 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 339 din 15 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți MUNICIPIUL TIMIȘOARA prin Primar și PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2023.