ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2387/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la data de 05.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au solicitat obligarea paralei A. la plata sumei de 1.823.664 RON reprezentând prejudiciul produs cauzat ca urmare a finanțării ilegale stabilită prin Decizia nr. 40/2015 a Camerei de Conturi Timiș.

Prin sentința civilă nr. 1172/PI din 19.12.2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâta A.; pârâta a fost obligată să restituie reclamanților suma de 1.823.664 RON cu titlu de plată nedatorată, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației la data plății efective; pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 14.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, care a fost respins prin decizia nr. 386/A din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Recurenții-reclamanți Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 386/A din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți susțin că atât prima instanță, cât și instanța de apel au respins petitul reprezentând capătul accesoriu de cerere având ca obiect acordarea dobânzii legale aferente plății nedatorate, reținând în mod greșit că, în speță, cauza restituirii nu îi este imputabilă pârâtei intimate, în condițiile în care din documentele anexate la dosarul cauzei rezultă fără putință de tăgadă faptul că plata cotizațiilor nedatorate s-a efectuat ca urmare a depunerii de către intimată a unor cereri prin care au fost solicitate sume de bani, fără a fi atașate documente justificative de către aceasta; așadar, în opinia recurenților, intimata a dat dovadă de rea-credință, situație în care aceasta trebuia să fie obligată și la plata dobânzii legale aferente plății nedatorate.

Potrivit celor reținute de auditorii publici externi în Decizia nr. 40/2015, arată că intimata are calitatea de club sportiv de drept privat, cu personalitate juridică, conform Legii nr. 69/2000, a asociațiilor și fundațiilor, și nu de asociație sportivă (care este fără personalitate juridică), iar în această calitate, nu putea beneficia direct de fonduri publice, decât potrivit dispozițiilor Legii nr. 350/2005, în baza selecției de programe/proiecte/acțiuni și în urma încheierii de contracte de finanțare, astfel că este imputabilă restituirea cotizației nedatorate, impunându-se și plata de dobânzi legale aferente cotizației nedatorate.

În aceste condiții, recurenții solicită instanței de recurs să constate că intimata nu a fost niciodată îndreptățită a beneficia de finanțarea cu suma de 1.823.664 Iei, situație în care acestei sume trebuie să i se aplice dobânda legală. Constatarea nelegalității plăților din fonduri publice, lipsește de temei sau angajament legal plata acestei sume, cu consecința prejudicierii bugetului local, astfel încât această sumă este supusă repetițiunii.

Se impune astfel a se constata de către instanța de recurs că plata sumei de 1.823.664 RON, a devenit lipsită de cauză și este, în consecință, o plată nedatorată, care se impune a fi restituită, coroborat cu reaua-credință a intimatei care nedepunând înscrisurile reținute a fi necesare prin Legea nr. dobânda legală.

In ceea ce privește acordarea dobânzilor legale, solicită să se constate că pârâta este obligată să achite împreună cu debitul și dobânzi în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011 coroborate cu dispozițiile art. 73 indice 1 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, care arată următoarele:

"Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până s-au recuperat sumele", dispoziții ce în opinia recurenților sunt aplicabile speței de față, neavând un caracter "doar" general cum susține instanța de apel.

Prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a susținut, în esență, că recursul este admisibil.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 10 noiembrie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt reiterări ale motivelor de apel nefiind veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva acestui motiv de casare. Mai mult, acestea sunt susținute de argumente ce tind la o reconfigurare a situației de fapt reținută de instanța de apel, aspect de face imposibilă exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a nemulțumirilor părților cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei atacate.

Criticile din recurs vizează aspecte ce țin de fondul cauzei, iar simpla mențiune că decizia nu este legală nu permite instanței de recurs realizarea unui control efectiv al legalității soluției pronunțate.

Înalta Curte constată că recurenții reiterează aspectele de netemeincie invocate în apel, referitoare la reaua-credință a intimatei, și nu critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise cazului prevăzut de articolul evocat, invocând formal neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 73 indice 1 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, fără a formula critici concrete prin raportare la considerentele deciziei de apel.

Recurenții nu au indicat în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii și nici nu s-au raportat la considerentele acesteia, nu au adus niciun fel de argument în sprijinul acestui motiv de recurs, care vizează ipoteza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, astfel încât se constată că acesta a fost invocat în mod formal.

Față de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurenți, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raționamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost arătate argumentele care au stat la baza respingerii apelului și nici nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind formal invocate.

Întrucât recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți MUNICIPIUL TIMIȘOARA REPREZENTAT PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 386/A din 16 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2021.