ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 266/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 07.04.2017 sub nr. x/2017, reclamanții Primarul municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al municipiului Timișoara, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. (una și aceeași persoană cu C.), D., să se constate nulitatea absolută a contractului de donație nr. x/19.08.2016, încheiat de către SPN E., prin care pârâții 1 și 2 au donat fiului acestora, pârâtul 3, dreptul de proprietate asupra construcției casă cu etaj situată în Timișoara, Bd. x, înscris în CF nr. x- C1 Timișoara, nr. CF vechi x, nr. top x; să se dispună restabilirea situației anterioare în sensul radierii din cartea funciară nr. x- C1 Timișoara, nr. CF vechi x, nr. top x a mențiunilor din foaia de proprietate al Statului Român, prin Municipiul Timișoara; să fie obligați pârâții la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, sumă al cărei cuantum urmează a fi determinat prin expertiză, cu cheltuieli de judecată.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 25, art. 28 din C. proc. pen., art. 554, art. 858. art. 860, art. 863, art. 897, art. 908 alin. (1), art. 1214, art. 1225, art. 1236, art. 1237, art. 1238 alin. (2), art. 1246, art. 1247, art. 1250, art. 1254 din C. civ., Legea nr. 213/1998.

Prin cererea modificatoare formulată la 12.04.2017, reclamanții au arătat că în calitate de reclamanți trebuie să figureze și Statul Român, prin Municipiul Timișoara, precum și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

Pârâții A., B. (una și aceeași persoană cu C.), D. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca netemeinică și nelegală, cu obligarea acestora la cheltuieli de judecată.

În cererea reconvențională, pârâții au solicitat instanței ca, în baza probelor ce vor fi administrate, să se constate: 1. că imobilul situat în Timișoara, str. x înscris în c.f. x - C1Timișoara, c.f. vechi 207 cu nr. top x, compus din casă cu 1 etaj, dobândit prin cumpărare de A. căsătorit cu B. de la vânzătoarea F., în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/17.04.1997 de BNP G. a suferit multiple transformări; 2. să se dispună în baza art. 908 alin. (1) pct. 4 C. civ. rectificarea intabulării în c.f. x -C1 Timișoara, nr. vechi 207, nr. top x, urmând ca în partea I privind descrierea imobilului, să fie trecută situația reală a imobilului și anume să fie înscrise în mod real toate extinderile, modificările, adăugirile și construcțiile noi realizate pe baza autorizațiilor de construire nr. x/22.07.1998, nr. y/17.07.2000, nr. z/29.08.2001 și nr. 2379/18.10.2002, emise de Primăria Timișoara; 3. să se constate că voința donatorilor a fost aceea de a dona fiului, imobilul mai sus descris, cu toate îmbunătățirile, adăugirile și extinderile realizate în baza autorizațiilor de construire.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, 209 C. proc. civ. art. 565, 577,578, 881,887, 908 C. civ., art. 26 din Legea nr. 115/1938.

Reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată și nefondată.

Prin sentința nr. 12386/29.11.2017, Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin încheierea de ședință din 16.05.2018, au fost respinse excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare, respectiv excepția necompetenței generale a instanțelor din România, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamanților pentru statul român, excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de interes a reclamanților în restabilirea situației anterioare, excepția inadmisibilității cererii de notare în CF a dreptului de proprietate a statului român, excepția inadmisibilității cererii de restituire a situației anterioare, pentru motivele acolo arătate.

Prin încheierea de ședință din 14.11.2018, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanților Primarul municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în ceea ce privește cererea reconvențională, pentru considerentele reținute în respectiva încheiere.

Prin sentința nr. 3/07.01.2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis în parte acțiunea; a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. x/19.08.2016 de către BNP E., prin care pârâții A. și B. (aceeași cu C.) au donat pârâtului D. dreptul de proprietate asupra construcției casă cu un etaj situată în Timișoara, B-dul x nr. 52, înscrisă în CF x - C1 Timișoara, nr. CF vechi x, nr. top. x; a dispus rectificarea CF x - C1 Timișoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului D. și restabilirea situației de CF anterioară acestei înscrieri; a respins, în rest, acțiunea; a respins cererea reconvențională; a obligat pârâții la 19.781,80 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Ulterior pronunțării acestei sentințe, părțile au formulat cereri de lămurire și de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3/07.01.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017.

Prin sentința nr. 901/20.06.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul de față, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului hotărârii civile nr. 3/07.01.2019, formulată de către pârâți; au fost obligați reclamanții la 3000 de RON cheltuieli de judecată către pârâți; a fost respinsă cererea de completare și lămurire a dispozitivului formulată de reclamanți.

Prin decizia nr. 37/26.02.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul principal formulat împotriva sentinței de pârâții A., B. și D.; a respins apelul declarat de Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Statul Român prin Municipiul Timișoara, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 3/07.01.2019 și încheierii din 14.11.2018 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017; a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Statul Român prin Municipiul Timișoara și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 901/20.06.2019; a schimbat în parte sentința nr. 901/20.06.2019, în sensul respingerii cererii formulate de pârâții A., B. și D., de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță; a menținut în rest dispozițiile sentinței menționate; a respins apelul incident formulat de pârâții apelanți A., B. și D. împotriva sentinței nr. 3/07.01.2019 și împotriva încheierii din 16.05.2018, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții Statul Român, prin Municipiul Timișoara, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, formulând următoarele critici:

I. Tribunalul Timiș a pronunțat o hotărâre, respectiv încheiere (cea din 14.11.2018), parțial netemeinică și nelegală, fără a ține cont de cele invocate și susținute de către instituția reclamantă și de probele existente în dosarul cauzei. Totodată, instanța de apel a considerat că reclamanții ar putea beneficia doar de o chirie al cărei cuantum ar fi cel prevăzut de lege și că solicitarea de plată a contravalorii lipsei de folosință este neîntemeiată, fără a stabili, ca obiectiv al expertizei, calculul cuantumului valorii la care să fie obligați pârâții pentru lipsa de folosință.

Instanța de apel a reținut în mod eronat că a fost invocată omisiunea acestei instanțe de a ordona, din oficiu, probe pe care reclamanții nu le-au propus, ori că a fost invocată pasivitatea primei instanțe în a suplimenta obiectivele expertizei de evaluare solicitate, câtă vreme proba cu expertiza evaluatorie a fost propusă chiar de către reclamant, în dovedirea capătului de cerere privind plata contravalorii lipsei de folosință. În acest context, dacă instanțele apreciau că obiectivele propuse de parte nu sunt cele oportune, puteau să le schimbe ori să le completeze, iar nu să le respingă în întregime.

Instanța de fond nu a pus în discuție obiectivele probei cu expertiza, ci s-a limitat la a respinge proba, fără vreo altă motivare, lipsind partea de posibilitatea de a dovedi capătul de cerere.

Instanțele nu au luat în considerare faptul că pârâții folosesc acest imobil de mai bine de 20 de ani, intrând în posesia lui în mod ilegal, nu au avut niciodată calitatea de chiriași, iar despăgubirile ar trebui să se raporteze la prețul de piață.

Este eronată susținerea instanței de apel că instituția reclamantă ar fi recunoscut faptul că autoritățile locale nu pot percepe o chirie raportată la valorile practicate pe piața liberă, ci doar prin raportare la valorile stabilite prin hotărâre de consiliu local, o astfel de susținere fiind contrazisă de apărările și solicitările formulate în cauză.

II. Prin sentința penală nr. 10/PI/12.01.2016 (definitivă) pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și decizia nr. 249/A din 08.06.2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2010 au fost anulate mai multe înscrisuri relevante în cauză, s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al numiților H. și soția I.. Deși s-a reținut că imobilul aparține Statului Român conform Decretului nr. 92/1950, instanța penală nu a dispus înscrierea în cartea funciară a acestui drept. Cu toate că recurenții au efectuat demersurile necesare în vederea înscrierii dreptului de proprietate, s-a respins cererea de revenire asupra situației anterioare asupra A.1.1 sub B.3 din CF nr. x-C1 UAT Timișoara, întrucât asupra construcției figura ca proprietar o terță persoană.

Pârâții, deși cunoșteau situația imobilului pe care îl dețin, imediat după pronunțarea hotărârilor penale l-au înstrăinat fiului lor printr-un contract de donație, cu intenția vădită de a se sustrage prevederilor legale și de a păstra în continuare imobilul, cu toate că instanța penală a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietatea al numiților H. și soția I.. Reaua credință a pârâților este vădită, iar actul juridic încheiat de către A., B. cu D. este lovit și el de nulitate absolută, datorită legăturii lor juridice, conform principiului "resoluto iuris dantis, resolvitur ius accipientis".

Tribunalul Timiș, prin sentința nr. 3/07.01.2019, a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. x/19.08.2016 de către BNP E., prin care pârâții A. și B. au donat pârâtului D. dreptul de proprietate asupra construcției casă cu un etaj situată în Timișoara, B-dul x nr. 52, înscrisă în CF x-C1 Timișoara, CF vechi x, nr. top. x, dispunând rectificarea CF x Timișoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului D. și restabilirea situației de CF anterioară acestei înscrieri, însă nu a precizat la care situație anterioară se referă.

Rezultă că se impune restabilirea situației anterioare tuturor înscrierilor făcute în baza unor titluri ilegale, respectiv reînscrierea dreptului de proprietatea al numiților H. și soția I., aceasta fiind singura soluție legală.

Prin acțiunea formulată s-a solicitat să se dispună intabularea în CF nr. x - CI Timișoara, nr. CF vechi x, nr. top. x a dreptului de proprietate al Statului Român, prin Municipiul Timișoara, arătând că imobilul situat administrativ în Timișoara, str. x a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind trecut în proprietatea statului. La vremea respectivă, din eroare, acest imobil a fost trecut în anexa cu privire la naționalizarea imobilelor din Arad. La data de 21.08.1950 acest lucru a fost adus la cunoștința Comitetului Provizoriu al Comunei Urbane - Timișoara, organ îndrituit a prelua dreptul de proprietate al statului de către întreprinderea Locuințe și Localuri Arad.

Cu toate erorile de întabulare, Statul Român, prin Primăria Municipiului Timișoara (anterior prin entitățile care au administrat imobilul și anume ILLT și RA URBIS) a înregistrat "ope legis" clădirea, plus terenul, ca mijloc fix al acesteia, comportându-se ca proprietar, după cum rezultă din ultimele contracte de închiriere din 1994, prelungite până în anul 1999. Astfel, calitatea de proprietar al Statului Român, în administrarea Primăriei Municipiului Timișoara este demonstrată de Legea nr. 213/17.11.1999 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care dispune, prin art. 6 alin. (1) că "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale, la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat", iar prin art. 6 alin. (3) se dispune că "instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului".

Verificându-se legile în vigoare la data preluării acestui imobil de către stat, s-a făcut trimitere la prevederile art. 26 din Decretul nr. 115/1938, art. 11 din Constituția din 1948, art. 7 din Constituția din 1952, art. 7 din Constituția din 1965 care definește proprietatea publică, art. 135 (3) și (4) din Constituția din 1991, art. 136 (3) din Constituția din 2003.

Cu privire la imobilul în litigiu, s-au desființat toate contractele de vânzare-cumpărare evidențiate în CF x Timișoara datorită neîndeplinirii condițiilor de fond și de formă a actelor vânzătorilor și cumpărătorilor de rea-credință, aspecte determinate, în primul rând, de existența procurii false și de modalitatea în care inculpatul J. a pus la cale acele vânzări succesive.

Instanța de judecată, prin sentința penală nr. 10/PI/12.01.2016, în baza prevederilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a pronunțat asupra restabilirii situației anterioare, constatând că, toate aceste contracte sunt fictive, că persoanele care au cumpărat respectiv revândut imobilul sunt persoane interpuse de către inculpatul J. pentru a acoperi ilegalitatea comisă cu prima vânzare bazată pe o procură falsă, imobilul fiind vândut deși se afla în proprietatea statului.

Astfel, se impune intabularea în CF nr. x - CI Timișoara, nr. CF vechi x, nr. top. x a dreptului de proprietate al Statului Român, prin Municipiul Timișoara, întrucât imobilul situat în Timișoara, str. x a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind trecut în proprietatea statului. Din încheierea de carte funciară nr. x/1956 aflată la dosarul nr. x/2010 al Curții de Apel Timișoara, rezultă că s-a dispus cu privire la înscrierea în cartea funciară a dreptului statului, referitor la acest imobil, însă din eroare înscriere a fost făcută în CF nr. x asupra imobilului situat în x, deși trebuia făcută în CF nr. x, y. Dată fiind această eroare, anterior anului 1995, în cartea funciară a imobilului au rămas înscriși, cu privire la dreptul de proprietate, numiții H. și soția născută I..

Din sentința penală pronunțată în dosarul nr. x/2010, rezultă că Statul Român a intrat în posesia faptică a imobilului pe care l-a administrat prin Primăria municipiului Timișoara și entitățile sale subordonate.

Potrivit Decretului nr. 115/1938, Statul Român nu era obligat să își intabuleze dreptul în cartea funciară, în cazul exproprierii și naționalizării, această operațiune fiind obligatorie în situația în care erau încheiate acte juridice de înstrăinare, constatându-se că dreptul Statului Român operează în virtutea Decretului Lege nr. 92/1950. Pe cale de consecință, nefiind înscris anterior dreptul de proprietate al Statului Român în cartea funciară, instanța penală a dispus restabilirea situației anterioare de CF, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al numiților H. și soția I., urmând ca ulterior să se solicite, de către instituția reclamantă, înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român în administrarea Municipiului Timișoara, ca urmare a Decretului nr. 92/1950. Acest lucru nu s-a mai putut realiza, întrucât A. și B. au donat în mod fraudulos imobilul, fiului lor D. deși titlul lor de proprietate fusese anterior desființat prin hotărârile pronunțate în dosarul penal.

Instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat, în ceea ce privește cererea de intabulare în CF x-C1 (CF vechi x), nr. top. x, a dreptului de proprietate al Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, că aceasta ar fi lipsită de interes, întrucât procedura de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară este una necontencioasă. Interesul intabulării Statului Român asupra imobilului în litigiu există, cu atât mai mult cu cât suntem în prezența unei situații litigioase, care se impune a fi soluționată prin prezentul litigiu, în legătură cu care s-a formulat un petit expres. În caz contrar, există posibilitatea nașterii unor noi procese, ca urmare a opoziției pârâților, așa cum s-a întâmplat și atunci când reclamantul s-a adresat OCPI Timiș în vederea restabilirii situației anterioare în cartea funciară, ca urmare a pronunțării sentinței penale.

III. La data de 12.04.2017, s-a depus o precizare de acțiune prin care s-a arătat că, alături de Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în calitate de reclamanți, este necesar să figureze și Statul Român prin Municipiul Timișoara prin primar, precum și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Cu toate acestea, în dispozitivul sentinței apelate apar ca reclamanți doar Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara reprezentat prin primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, fiind doar o omisiune a instanței de judecată. Prin urmare, s-a formulat o cerere de completare și lămurire în acest sens, însă prin sentința nr. 901/20.06.2019, Tribunalul Timiș nu s-a pronunțat asupra cererii de completare, sens în care împotriva acestei hotărâri s-a formulat apel, care în mod greșit a fost respins.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09.12.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 10.02.2021.

Recursul a fost comunicat intimaților la data de 19.06.2020, conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 20.07.2020 (zi lucrătoare de luni).

La data de 16.07.2020 (data poștei), în termen legal, intimații-pârâți A., B., D., au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția de nulitate a recursului pentru nemotivare, arătând că recurenții nu au dezvoltat motivul de casare indicat, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Municipiul Timișoara și a Statului Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, care nu a fost introdus în cauză, deși prin cererea modificatoare s-a solicitat acest lucru.

În subsidiar, intimații au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și, după ce au expus situația de fapt a cauzei, au arătat că încheierea de ședință din 14.11.2018, prin care Tribunalul Timiș a respins proba cu expertiză evaluatorie este legală, suma de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în litigiu neputând fi determinată prin analizarea valorii de piață a prețului de închiriere a imobilelor, pentru argumentele pe larg expuse în întâmpinare.

În mod corect instanțele anterioare au respins solicitarea de notare în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român, întrucât hotărârile penale pe care reclamanții își bazează pretențiile nu au fost notate în cartea funciară, iar intimații nu au figurat ca părți în acel proces.

Recurenții sunt de rea-credință, nu aduc critici deciziei instanțe de apel, ci reiterează apărări din etapele procesuale anterioare.

Contrar susținerilor recurenților, Statul Român prin Municipiul Timișoara și Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu au fost introduși în cauză nici în timpul cercetării judecătorești și nici cu prilejul analizării cererilor de lămurire/completare dispozitiv.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților la data de 23.07.2020, conform dovezilor de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare a expirat la data de 03.08.2020 (zi lucrătoare de luni).

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

De asemenea, art. 445 C. proc. civ. reține că "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444", iar art. 446 reține că "Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea, sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea".

Înalta Curte constată că aceste dispoziții au fost încălcate în cauză, sens în care nelegalitatea săvârșită de către instanța de apel cu prilejul soluționării apelului împotriva hotărârii date asupra cererii de lămurire/completare formulată de către reclamanți se impune a fi remediată prin admiterea recursului.

Astfel, referitor la hotărârea de primă instanță, reclamanții au formulat cerere de lămurire și completare dispozitiv în sensul menționării, ca parte reclamantă, și a Statului Român, prin Municipiul Timișoara, prin primar, precum și a Statului Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, respectiv în ceea ce privește mențiunile referitoare la "rectificarea CF x - C1 Timișoara, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului D. și restabilirea situației de carte funciară anterioară acestei înscrieri."

Referitor la aceeași hotărâre, pârâții au solicitat și ei completarea, cu privire la cheltuielile de judecată asupra cărora instanța a omis să se pronunțe.

Prin sentința nr. 901/20.06.2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis doar cererea de completare a pârâților, respingând cererea de lămurire și completare formulată de către reclamanți.

Reclamanții au formulat apel împotriva acestei sentințe, respins prin decizia nr. 37/26.02.2020 (recurată în prezenta cauză) cu motivarea că "Întrucât dispozițiile art. 445 C. proc. civ. reglementează obligativitatea procedurii completării hotărârii, cererea formulată de reclamanți pe calea apelului apare ca fiind inadmisibilă…".

Procedând astfel, instanța de apel a dovedit că a fost în eroare cu privire la cererea cu care a fost învestită, respectiv cu un apel împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o cerere de lămurire/completare dispozitiv, hotărâre supusă căii de atac specifice hotărârii în raport de care s-a formulat cererea de lămurire/completare dispozitiv, astfel cum prevăd dispozițiile art. 446 C. proc. civ. anterior citat.

Prin urmare, învestită cu soluționarea apelului împotriva hotărârii dată în procedura lămuririi/completării dispozitivului, instanța a apreciat, în mod nelegal, că trebuia urmată încă o dată procedura de completare prevăzută de art. 444-445 C. proc. civ. și în privința sentinței nr. 901/20.06.2019, câtă vreme această procedură fusese deja parcursă prin solicitarea de completare a dispozitivului sentinței de primă instanță, iar hotărârea pronunțată asupra acestei cereri era supusă căii de atac în condițiile art. 446 C. proc. civ. pentru îndreptarea eventualelor neregularități pretinse de parte (fără reluarea, așadar, a procedurii completării și în privința acestei sentințe).

Din această perspectivă procedurală, recursul apare ca fondat, impunându-se admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Statul Român, prin Municipiul Timișoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 901/20.06.2019 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, în ce privește soluționarea cererii de lămurire/completare a dispozitivului, formulată de aceste părți.

Referitor la celelalte critici deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte constată că nu pot fi primite, sub aceste aspecte decizia recurată urmând a fi menținută.

Astfel, în ce privește modalitatea în care prima instanță a apreciat asupra expertizei evaluatorii având ca obiect stabilirea valorii lipsei de folosință a imobilului în litigiu, Înalta Curte constată că în mod corect aceasta a fost respinsă, întrucât, așa cum chiar reclamanții au învederat pe parcursul judecării cauzei, aceștia nu ar fi putut beneficia decât de o chirie stabilită printr-o hotărâre de consiliu local, iar nu de o chirie raportată la piața liberă, situație față de care atare expertiză nu își justifica finalitatea.

Pe de altă parte, din conținutul încheierii de ședință din 14.11.2018 a Tribunalului Timiș reiese că instanța de judecată a pus în discuția părților această chestiune, părțile au formulat obiective și note scrise, fiind respectat cadrul legal de propunere și dezbatere a probei respective, iar faptul că instanța a concluzionat în sensul lipsei de utilitate a probei nu este de natură să atragă nelegalitatea acestei statuări, câtă vreme soluția adoptată a rezultat din dezbateri.

Referitor la notarea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului ce face obiectul prezentului litigiu, se reține că prin sentința penală nr. 10/PI/12.01.2016 a Curții de Apel Timișoara, după ce au fost anulate mai multe înscrisuri, emanând de la persoane ce nu figurează în actualul cadru procesual, s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul reînscrierii dreptului de proprietatea al numiților H. și soția I..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii din cartea funciară nr. x-C1 Timișoara, nr. top. x a mențiunilor din foaia de proprietate de sub B2, respectiv a numitului D. (înscris în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate urmare a contractului de donație încheiat cu părinții săi, A. și B.).

În apel dar și în recurs aceștia arată că, întrucât prin sentința penală nr. 10/PI/12.01.2016 titlul de proprietate al pârâților A. și B. a fost anulat, pe cale de consecință și contractul de donație încheiat de către aceștia cu fiul lor, D. este lovit de nulitate, sens în care se impune "…restabilirea situației anterioare tuturor înscrierilor făcute în baza unor titluri ilegale, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate al numiților H. și soția Szabo Rozalia…". Raportat la modalitatea de învestire a instanței însă, aceasta reprezintă o cerere nouă formulată în calea de atac, la un moment procesual la care nu mai putea fi primită, astfel încât în mod corect a fost respinsă de către instanța de apel.

Referitor la faptul că în mod greșit nu s-a dispus intabularea în cartea funciară x-C1 Timișoara, nr. top. x a dreptului de proprietate al Statului Român, prin Municipiul Timișoara, în condițiile în care imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită.

Întrucât actul de preluare este reprezentat de Decretul nr. 92/1950, dispozițiile legale în vigoare în materie de carte funciară erau cele ale Decretului nr. 115/1938, act normativ potrivit căruia drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere, iar titularul nu va putea dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea (art. 26). Conform art. 19 alin. (1) pct. 1 din același decret, înscrierea unui drept se poate săvârși numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.

Întrucât instanțele penale au dispus restabilirea situației de carte funciară prin reînscrierea dreptului de proprietate al numiților H. și I., rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al acestora, concomitent cu înscrierea în cartea funciară a statului român trebuie făcută în contradictoriu cu titularul dreptului evidențiat în cartea funciară sau, după caz, cu moștenitorii acestuia. Or, reclamanții nu au formulat o cerere în contradictoriu cu titularii dreptului de proprietate înscriși în cartea funciară, fapt pentru care în mod corect cererea de intabulare a dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară x-C1 Timișoara, cu privire la nr. top. x a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, respectiv de recurenții Statul Român, prin Municipiul Timișoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 37 din 26 februarie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă; va casa în parte decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de apelanții Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Statul Român, prin Municipiul Timișoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 901 din 20 iunie 2019 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, în ce privește soluționarea cererii de completare a dispozitivului, formulată de reclamanți; va menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, respectiv de recurenții Statul Român, prin Municipiul Timișoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, toți cu sediul în Timișoara, județul Timiș împotriva deciziei nr. 37 din 26 februarie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți A., B., D., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat K., cu sediul în Timișoara, județul Timiș.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de apelanții Primarul Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Statul Român, prin Municipiul Timișoara, prin primar, Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 901 din 20 iunie 2019 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, în ce privește soluționarea cererii de completare a dispozitivului, formulată de reclamanți.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2021.