ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1399/2021

HOTĂRÂRE
08.06.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1399/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.08.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, a chemat în judecată pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.855.742 RON, reprezentând prejudiciul cauzat de către pârât prin fapta sa ilicită; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății integrale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1043/06.11.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a Civilă, în dosar nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției invocată prin întâmpinare; s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar S.C. B.., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar.

Prin decizia civilă nr. 262/A din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a Il-a Civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul exercitat de reclamanta A. S.R.L.

La 25 august 2020, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

In cuprinsul cererii de recurs, recurenta și-a exprimat nemulțimirea față de împrejurarea că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale pentru faptă ilicită.

Recurenta redă dispozițiile art. 1349 și art. 1357 C. civ. și arată că intimatul a restrâns și blocat accesul la C. din Timișoara, societatea fiind direct afectată, potențialii clienți fiind redirecționați pe alte căi de acces în centrul orașului, iar, în perioada în care accesul a fost doar restricționat, acesta a fost impropriu folosinței clientelei restaurantului.

Astfel, recurenta arată că limitarea și blocarea accesului în incinta restaurantului constituie faptă ilicită. De asemenea, arată că intimatul are obligația legală de a-i asigura accesul din drumul public în imobilul deținut în proprietate și de a nu face nimic de natură a aduce atingere dreptului de acces în imobil.

Dovada prejudiciului, susține recurenta, reiese din declinul activității comerciale, scăderea drastică a încasărilor si intrarea recurentei în insolvență, în luna aprilie 2016, solicitând în acest sens în fața instanței de fond, efectuarea unei expertize contabile, pentru dovedirea cuantumului prejudiciului, însă, în mod greșit, această probă a fost respinsă. A reiterat solicitarea privind administrarea probei cu expertiza contabilă și în apel, solicitare respinsă de către instanță.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, recurenta precizează că aceasta există și este stabilită potrivit criteriului de determinare a sistemului indivizibilității dintre cauza și condiții, precum și că putea dovedi această legătură prin expertiza contabilă, prin care un expert contabil ar fi arătat suprapunerea perioadei de limitare și blocare a accesului cu declinul financiar al societății.

Prin adresa din 5 octombrie 2020, recurenta a precizat că este de acord ca în situația în care recursul va fi admis în principiu, să fie soluționat de completul de filtru, în condițiile prevăzute de art. 493 din C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatului Municipiul Timișoara prin Primar la 28.09.2020, care în termen legal, la 08.10.2020, a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 22.10.2020, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din 06 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilitații în principiu a recursului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, iar intimata a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat sa se constate nulitatea recursului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 8 iunie 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare."

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Recurenta nu a indicat în ce modalitate hotărârea instanței de apel nu este conformă legii și nu a adus niciun fel de argument de nelegalitate în sprijinul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neindicând modul în care acestea au fost interpretate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Mai mult decât atât, în expunerea argumentelor, recurenta face trimitere la situația de fapt reținută de către instanța de apel, la modul în care instanța de judecată a înțeles să procedeze la administrarea probatoriului, în condițiile în care încuviințarea probelor, aprecierea caracterului pertinent, concludent și util cauzei al unei probe este reprezentată de operațiunea pe care o face judecătorul pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte.

Se reține că, deși recurenta-reclamantă prezintă în mod amplu motivele de recurs, în realitate, aceasta aduce în discuție doar chestiuni de temeinicie vizând probele, situația de fapt, conduita părților, aspecte care nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Astfel, deși invocă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în argumentare, recurenta-pârâtă face aceleași susțineri care au facut obiectul cererii de apel, din cuprinsul cărora nu pot fi evidențiate niciuna dintre tezele vizate de articolul menționat, și, în lipsa cărora, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate.

Simpla susținere referitoare la greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 1349 și art. 1357 din C. civ., prin raportare la condițiile răspunderii civile delictuale, nu se înscrie în motivul de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., câtă vreme nu se aduc critici de nelegalitate punctuale, ci se tinde la stabilirea unei alte situații de fapt, prin reevaluarea probatoriului, premisă a aplicării condițiilor răspunderii civile delictuale.

Cu alte cuvinte, recurenta - reclamantă, deși a invocat incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a explicitat în ce constă greșeala instanței care a pronunțat hotărârea atacată din perspectiva aplicării și interpretării greșite a normelor de drept material, raportat la silogismul judiciar avut în vedere de Curtea de apel.

În aceste condiții, cum susținerile recurentei - reclamante nu constituie veritabile critici de nelegalitate, apte de a fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și constatând că nu se identifică motive de ordine publică care să poată fi reținute din oficiu în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. B.., împotriva deciziei nr. 262/A din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. B.., împotriva deciziei nr. 262/A din 18 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1408/2022
restabilirea situației de CF anterioară acestei înscrieri, a respins, în rest, acțiunea; a respins cererea reconvențională; a obligat pârâții la 19.781,80 RON cheltuieli de judecată către reclamanți. Prin sentința nr. 901 din 20 iunie 2019,
ÎCCJ 2023-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1268/2023
Timișoara prin Primar a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii în ceea ce privește obligarea instituției apelante la plata facturilor nr. x din 19.12.2018 (rest solicitat
ÎCCJ 2023-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2614/2023
chemare în judecată (1 februarie 2021) până la data plății efective. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul C. a fost respinsă, reclamantul fiind obligat să plătească pârâtului C. suma de 5.950 RO
ÎCCJ 2021-11-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2387/2021
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la data de 05.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanții Municip
ÎCCJ 2023-09-26
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2023
și a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Timișoara, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Prin sentința civilă nr. 2 din 08 iaunuarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a stabilit competența de soluți
Sursă