ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2621/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta Societatea A. S.A. a chemat în judecată pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu, într-o acțiune în pretenții, vizând suma de 270.630,10 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2016- septembrie 2018 ce își au temeiul în contractele din anii 2014-2016, încheiate de A. S.A. și Municipiul Târgu Jiu, având ca obiect servicii de deszăpezire, prestări servicii și lucrări (confecții metalice, salubritate, reparații străzi, parcuri, zone verzi, ecarisaj), efectuate de către societatea reclamantă în folosul UAT-Târgu Jiu.

Prin sentința nr. 64/2019 din 21 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Târgu Jiu -UAT- Târgu Jiu.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 270.630,10 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 01.01.2016-30.09.2018 și a sumei de 6.111 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 870/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta UAT- Târgu Jiu împotriva sentinței nr. 64/2019 din 21 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata reclamantă Societatea A. S.A..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgu Jiu.

Motivele de recurs.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta critică soluția instanței de apel susținând că, în mod greșit, a reținut că este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin nerespectarea termenelor de plată a lucrărilor.

Recurenta susține că instanța i-a respins cererea de probatorii în dovedirea pretențiilor raliindu-se astfel concluziilor instanței de fond, fără a exercita în vreun fel controlul de legalitate al hotărârii apelate, ceea ce a privat-o de valorificarea unei probe utile și necesare soluționării cauzei, care ar fi permis instanței să verifice și să se pronunțe pe excepțiile prescripției și a lipsei de interes, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. având în vedere că instanța de apel nu a realizat o nouă judecată asupra fondului.

Printr-o altă critică se susține că instanța de apel a respins nemotivat excepția prescripției dreptului material la acțiune, reluând în fapt motivarea instanței de fond în sensul că a reținut aplicabile dispozițiile art. 2537 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 2541 alin. (4) C. proc. civ.

Curtea a achiesat în mod greșit la motivarea instanței de fond în sensul că pretențiile deduse judecății se referă la penalități pentru o perioadă distinctă ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2017, reținând ca neîntemeiate susținerile recurentei cu referire la lipsa de interes a reclamantei pentru recuperarea sumelor pretinse.

Recurenta mai susține că sunt greșite concluziile instanței, întrucât nu se precizează și nici nu se menționează juridic relevanța și legătura de cauzalitate cu dosarul de față, instanța neintrând în cercetarea fondului și neindicând temeiul de drept din care să rezulte modalitatea de calcul a penalităților.

Recurenta susține că instanța a respins probatoriile solicitate cu privire la dovedirea cuantumului penalităților, achiesând nemotivat la concluziile instanței de fond.

În opinia recurentei, în mod eronat, instanța de apel a respins excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, însușindu-și concluziile instanței de fond fără a motiva apelul, în condițiile în care, în ceea ce privește facturile fiscale a fost adoptată HCL nr. 126/26.03.2018 privind adoptarea achitării debitului și anularea penalităților stabilite prin sentința civilă nr. 5673/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Târgu Jiu și prin decizia nr. 97/2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, în baza Ordonanței nr. 22/2002.

Recurenta critică și soluția respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, deși o parte din facturile generatoare de penalități sunt prescrise, ceea ce a determinat și prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata penalităților. Aplicarea normelor materiale s-a făcut eronat de instanța de apel având în vedere că instanța nu s-a raportat la clauzele contractului nr. x/2014 care a stat la baza obligațiilor solicitate prin acțiune.

Recurenta arată că operațiunile comerciale dintre părți generatoare de raporturi juridice s-au desfășurat în baza unui contract în formă simplificată, respectiv comandă urmată de executare, livrarea comenzii făcându-se potrivit facturilor prescrise.

Contrar celor reținute de instanța de apel, emiterea și acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părți la plata pretinselor penalități de întârziere menționate pe factură, deoarece această mențiune nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forței obligatorii a contractului întrucât este un act unilateral de voință al reclamantei neasumat de pârâtă.

Prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă Societatea A. S.A. s-a solicitat anularea recursului, arătându-se că motivele invocate reprezintă o reiterare a motivelor de apel, iar nu critici de nelegalitate a deciziei atacate.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, acesta fiind efectuat și comunicat părților la 07.05.2020.

Prin încheierea din data de 30.07.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursurile.

Analizând recursul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu, prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cauză intimata-reclamantă Societatea A. S.A. a formulat o acțiune în pretenții prin care a solicitat penalități de întârziere calculate pentru perioada 01.01.2016-30.09.2018 pentru plata cu întârziere a contravalorii lucrărilor edilitare stabilite prin contractul nr. x/17.02.2015 precum și a lucrărilor edilitare stabilite prin contractul nr. x/2014, precum și penalități de întârziere pentru plata cu întârziere a lucrărilor de deszăpezire din iarna 2015/2016, conform contractului nr. x/26.11.2015 și a lucrărilor edilitare prevăzute în contractul nr. x/16.02.2016.

Obiectul analizei instanței de recurs este limitat la criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la soluția instanței de apel în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei de interes, precum și în ceea ce privește fondul cauzei, care se referă doar la aspecte de nelegalitate, fără a putea fi analizate în această etapă procesuală critici care privesc netemeinicia hotărârii.

În cuprinsul criticilor formulate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a respins cererea de probatorii solicitată, privind efectuarea unei expertize contabile, precum și depunerea unei situații centralizatoare, care ar fi permis instanței să verifice soluția pronunțată față de cele două excepții invocate de recurentă.

Recurenta apreciază că instanța de apel a reluat motivarea instanței de fond față de cele două excepții, situație în care decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind exercitat controlul de legalitate, obligatoriu, referitor la hotărârile pronunțate în apel.

Verificând hotărârea atacată, sub aspectul criticilor circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel a răspuns criticilor formulate de recurentă în apel, argumentând respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției lipsei de interes.

În explicitarea acestor concluzii, instanța de apel a menționat în motivare că reclamanta justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actul conform cerințelor art. 33 C. proc. civ., pentru exercitarea acțiunii de față, prin care urmărește obligarea pârâtei la achitarea obligațiilor contractuale.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a reținut incidența art. 2537 alin. (1) coroborat cu art. 2503 alin. (1) și (2) referitoare la întreruperea termenului de prescripție urmare a plății parțiale și a recunoașterii exprese a debitului de către pârâtă.

Prin urmare, nu se confirmă susținerile recurentei referitoare la lipsa motivelor care să susțină soluția pronunțată cu privire la respingerea excepțiilor invocate de pârâtă.

În ceea ce privește criticile care au vizat respingerea cererii de probatorii, Înalta Curte arată că în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., obiect al recursului pot fi doar motivele de nelegalitate, astfel încât modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu se constituie în motive de recurs.

Criticile recurentei privind nerespectarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la neexercitarea unei noi judecăți asupra fondului cauzei de către instanța de apel nu vor fi reținute, întrucât efectul devolutiv al apelului în modalitatea arătată de recurentă, se produce în lipsa limitelor arătate de apelant prin cererea de apel. Or, recurenta, în apel, a motivat calea de atac, iar instanța de apel a analizat criticile formulate, astfel încât devoluțiunea într-un apel motivat nu poate fi nelimitată, astfel cum susține recurenta.

Trimiterea recurentei la dispozițiile art. 211 C. proc. civ. în susținerea criticii privind necercetarea pe fond a pricinii de către instanța de apel nu va fi reținută, instanța de apel a verificat soluția atacată din punct de vedere al temeiniciei precum și sub aspectul legalității.

De asemenea, nemulțumirile recurentei cu privire la modalitatea în care instanța de apel și-a prezentat argumentele în susținerea respingerii excepțiilor invocate nu se constituie în motive care pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii. Presupusa reluare a motivării instanței de fond în ceea ce privește cele două excepții nu este fondată, nemulțumirea recurentei vizând, în esență soluția adoptată asupra acestora.

Instanța de apel a menționat în mod expres și explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată, din perspectiva textelor legale evocate, în concordanță cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

În cadrul celui de al doilea motiv de recurs, recurenta a reluat argumentele aduse în sprijinul admiterii excepției lipsei de interes și a excepției prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Dispozițiile pretins aplicate greșit, menționate de recurentă sunt cele prevăzute de art. 2500 alin. (1), (25)01 alin. (1), art. 2517 C. civ., raportat la data emiterii facturilor, respectiv anul 2014, 2015 și 2016.

Critica referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor referitoare la împlinirea termenului de prescripție pentru facturile în litigiu nu este fondată.

Cererea de față vizează penalități de întârziere aferente contractelor de prestări servicii și lucrări edilitare încheiate între reclamantă și pârâtă, nr. 1445/2015, 7210/2014,11023/2015 și 1456/2016.

În respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanțele de fond au avut în vedere considerentele deciziei nr. 746 din 02.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă, pronunțată în dosar nr. x/2017 care a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate până la data de 31.12.2016, pentru lucrări efectuate și neachitate la termenul scadent, în temeiul contractelor nr. x/2014, y/2015, z/2014, prin care s-a constatat că penalitățile au fost corect calculate.

În consecință, pentru perioada anterioară celei ce face obiectul cauzei de față s-a reținut puterea de lucru judecat a hotărârii menționate.

În ceea ce privește pretențiile aferente contractelor încheiate în anul 2014, în mod corect au reținut instanțele de fond că prin hotărârea Consiliului local nr. 126/26.03.2018 au fost recunoscute debitul și penalitățile stabilite prin sentința nr. 5673/2017 din 10 iulie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târgu Jiu, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 2537 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 2541 alin. (4) C. civ., referitoare la întreruperea termenului de prescripție.

Având în vedere dispozițiile contractuale inserate în art. 6 din contractul de executare confecții metalice și art. 6 din contractele de prestări servicii și lucrări edilitare, reclamanta a calculat penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate pentru perioada 01.01.2016-30.09.2018, potrivit facturilor fiscale emise de reclamantă, acceptate la plată de către pârâtă. În mod corect a apreciat instanța de apel că în virtutea dispozițiilor art. 1270 și art. 1350 C. civ., care reglementează răspunderea contractuală, pretențiile reclamantei sunt întemeiate.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 870/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TÂRGU JIU împotriva deciziei nr. 870/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SOCIETATEA A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.