ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1347/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 1389/C/2011 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea formulată de reclamanta G.S.T.S. S.P.Z.O.O. în contradictoriu cu pârâții M.L. și SC G.S.T.S. SRL, prin care s-a solicitat dizolvarea SC G.S.T.S. SRL pentru neînțelegeri grave între asociați. Pentru a pronunța aceasta hotărâte s-a reținut că titularul cererii de dizolvare este asociatul majoritar al societății, deținând 65% din capitalul social, iar între asociați există neînțelegeri grave, materializate în refuzul pârâtului de a prezenta situațiile financiare reclamantei, imposibilitatea convocării adunării generale și formularea unei plângeri penale împotriva pârâtului, încă de la înființarea societății lipsind affectio societatis.

S-a mai arătat că neînțelegerile dintre asociați au condus la încetarea activității societății, aceasta fiind suspendată la data de 7 mai 2009, iar pârâții au recunoscut prin întâmpinare că, începând cu luna septembrie 2008, societatea nu mai desfășoară efectiv nicio activitate productivă, fiind incidente dispozițiile invocate în acțiune. Excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei, invocată de pârâtă în privința avocatului I.R., a fost respinsă raportat la procura cu caracter general și contractul de asistență juridică aflate la dosar. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, calificat ca fiind apel, pârâții SC G.S.T.S. SRL și M.L. care au solicitat casarea sau modificarea sentinței pentru motivele reglementate de art. 304 pct. 5, 7 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. cu consecința respingerii acțiunii reclamantei. Asupra apelului, Curtea a reținut următoarele: Susținerile apelanților cu privire la lipsa de reprezentare a reclamantei la momentul introducerii acțiunii, în persoana avocatului R.I., care a semnat cererea de chemare în judecată, invocată sub forma excepției și-n fața primei instanțe, au fost apreciate ca nefondate raportat la înscrisurile depuse la dosar. Cea mai relevantă sub acest aspect este declarația a strategului M.C., recunoscut ca reprezentant legal al societății de către apelanții pârâți, prin care s-au ratificat și însușit toate acțiunile, actele și demersurile întreprinse de mandatarii cu procură autentică sau în calitate de avocați din cadrul Cabinetului B.F.F., inclusiv I.R.

și P.I.L. în vederea dizolvării SC G.S.T.S. SRL prin introducerea acțiunii în Dosarul nr. 2742/85/2011 al Tribunalului Sibiu. Astfel, așa cum corect a reținut și prima instanță nu sunt îndeplinite condițiile art. 161 alin. (2) C. proc. civ., neputându-se aplica sancțiunea nulității actului pentru depășirea limitelor mandatului de către avocatul reclamantei, raportat la dispozițiile Statutului profesiei de avocat. În ceea ce privește motivele de fond, la momentul adoptării Hotărârii A.G.A. a SC G.S.T.S. SRL din 17 mai 2010 activitatea societății era suspendată prin Rezoluția judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu nr. 3824 din 7 mai 2009. Decizia asociatului-administrator M.L.

consemnată în Hotărârea A.G.A. din 18 iunie 2010, adoptată la a doua convocare, de înregistrare la Registrul Comerțului Sibiu a reluării activității societății, înregistrare cenzurată sub aspectul legalității în Dosarul nr. 2668/85/2010 al Tribunalului Sibiu a fost determinată de scopul punerii în aplicare a Hotărârii A.G.A. din 17 mai 2010. Având în vedere că prin această hotărâre asociații au decis, sub condiția verificării situației financiare de către asociatul reclamant, plata remunerației și revocarea administratorului M.L., distribuirea de dividende către asociați, modalitatea în care se va realiza această distribuire, retragerea asociatului M.L.

în urma cesionării părților sociale și mutarea sediului social, înscrisurile depuse de părți, inclusiv corespondența dintre acestea care ar susține cauzele neînțelegerilor anterioare datei de 17 mai 2010 sau eventuala temeinicie a plângerii penale formulate de asociatul majoritar și retrase de reprezentatul legal M.C. la 17 mai 2010 nu prezintă relevanță probatorie în cauză. Ulterior adoptării acestei hotărâri corespondența dintre părți a vizat realizarea condițiilor pentru punerea sa în aplicare, respectiv comunicarea și aprobarea situațiilor financiare la zi, pentru semnarea modelului contractului de cesiune de părți sociale transmis de asociatul apelant reclamantei. Neîncheierea acestui contract de cesiune s-a datorat lipsei de lichidități din conturile societății și a lipsei de acord al părților în privința modului în care se poate realiza practic distribuirea de dividende, acordarea unor bunuri în compensare și stabilirea valorii acestora.

În această perioadă, de fapt, începând cu luna septembrie 2008 societatea nu a mai desfășurat activitate productivă, aspect recunoscut de către pârâții apelanți prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanțe. Deși se opune dizolvării societății, invocând dubla sa calitate de asociat și administrator, precum și nemulțumirile eventuale ale asociatului majoritar în raport de activitatea sa de administrator, apelantul M.L. nu dorește continuarea activității societății decât pentru a se realiza formalitățile privind retragerea sa prin cesiunea părților sociale. Așa cum rezultă din corespondența dintre părți și răspunsul la întâmpinare al apelanților singurele puncte rămase neexecutate din Hotărârea A.G.A.

din 17 mai 2010 sunt cele identificate sub nr. 5, 6 și 7, respectiv, retragerea asociatului, mutarea sediului și modificarea Actului constitutiv. În acest context, afirmațiile apelanților în sensul că și reclamanta avea posibilitatea de a se retrage din calitatea de asociat, fără a solicita dizolvarea pentru a-i lăsa posibilitatea societății să-și atingă scopul pentru care a fost înființată vor fi apreciate în raport de disponibilitatea părții reclamante în exprimarea drepturilor societare și cu luarea în considerare a opțiunii asociatului M.L., care a învederat instanței de apel că nu dorește să continue activitatea societății ca și asociat unic sau administrator.

Analizând opțiunea celor doi asociați, respectiv a reclamantei de a solicita dizolvarea societății, iar a apelantului de pârât de menținere temporară a societății până la momentul retragerii sale din dubla calitate de asociat și administrator, curtea apreciază că dispariția "affectio societatis" a fost corect reținută de către prima instanță, cel puțin începând cu perioada ulterioară datei de 17 mai 2010, subzistând și-n prezent. Chiar dacă, în principiu, alterarea relațiilor dintre cei doi asociați care este clară, rezultată din imposibilitatea de a se înțelege asupra modului în care se poate realiza efectiv cesiunea părților sociale, nu ar conduce la dizolvarea societății dacă această persoană juridică ar funcționa, în pofida acestor neînțelegeri, curtea consideră, raportat la probele administrate că societatea nu mai are, în fapt, posibilitatea de a-și realiza obiectul social.

În măsura în care, din cele expuse reiese că acest conflict dintre asociați nu se poate rezolva pe alte căi decât dizolvarea, prioritatea principiului salvgardării societății fiind invocată de către apelanți doar sub aspect teoretic, fără să existe o susținere faptică a condițiilor de reluare a unei vieți normale, curtea a reținut netemeinicia criticilor privind lipsa vreunui motiv care să atragă incidența dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 40/2012, din 16 mai 2012, a respins apelul înaintat de pârâții SC G.S.T.S. SRL și M.L. împotriva Sentinței nr. 1389/C/2111 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 2742/85/2011; a respins ca nedovedită cererea intimatei G.S.T.S.

S.P.Z.O.O. de acordare a cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M.L. și SC G.S.T.S. SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii. În susținerea recursului s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor invocate, recurenții au susținut că hotărârile pronunțate de cele două instanțe sunt nelegale, fiind bazate pe interpretarea eronată a probatoriului. Astfel, condițiile pentru promovarea societății nu sunt îndeplinite, respectiv cele trei cerințe ale art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Este evident susțin recurenții că încă de la înființarea societății a lipsit affectio societatis, iar întreaga documentație a fost pusă la dispoziția reclamantei . Formularea unei plângeri penale a fost greșită, deoarece a fost vorba de o lipsă de comunicare. În mod greșit instanța de fond a reținut că a fost formulată o plângere penală împotriva pârâtului, în realitate plângerea a fost formulată împotriva administratorului societății. Recurenții mai arată că din actele dosarului a reieșit reaua-credință a reclamantei în formularea cererii de dizolvare. Recurenții susțin că în mod greșit se pune egalitate între pârâtul M.L. și administratorul L.M. Presupusele neînțelegeri sunt între asociatul polonez și administrator și nu între asociați.

În sarcina pârâților nu pot fi reținute fapte care să ducă la concluzia că aceștia nu ar fi depus toate diligențele pentru ca activitatea societății să fie derulată în condiții normale, în schimb reclamantei îi pot fi imputate o serie de acțiuni necooperante menite să prejudicieze bunul mers al societății. Motivele prezentate în susținerea acțiunii sunt irelevante, în condițiile în care legalitatea hotărârii adoptate în urma A.G.A. din 1 7 mai 2010 a format obiectul controlului judiciar în Dosarul nr. 2668/85/2010 și nu a fost anulată. Dintr-un alt punct de vedere, recurenta susține că suspendarea activității nu s-a datorat neînțelegerilor dintre asociați, ci datorită O.U.G. nr. 34/2009, De asemenea, se mai arată că instanța a omis să facă referire la două hotărâri judecătorești prin care s-a dispus reluarea activității, măsura suspendării judecății este una drastică și de excepție.

Presupusele abateri invocate sunt imputabile reclamantei, formularea prezentei acțiuni s-a făcut fără a fi justificată. Greșit s-a reținut că pârâtul a refuzat să pună în aplicare hotărârea de cesiune. Recurenții mai susțin că toate convocările de adunări generale au fost ilegale. Recurenții arată că invocă excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei la momentul formulării acțiunii, reiterând argumentele susținute în fața instanțelor de fond. În finalul recursului, recurenții susțin că instanța de apel deși a păstrat soluția instanței de fond, a schimbat motivarea în ceea ce privește dispariția lui "affectio societatis", precizând în concluzie că societatea funcționează fiind reactivată.

Înalta Curte va examina cu precădere excepția nulității recursului invocată din oficiu de către instanță în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. care stabilește condițiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Obligația de a respecta condițiile de promovare care țin de forma și conținutul cererii de recurs înscrisă în acest articol este rezultatul calificării căii de atac a recursului din cuprinsul prevederilor art. 299 - 316 C. proc. civ. drept cale extraordinară de atac care poate fi îndreptată împotriva hotărârilor definitive, în condițiile legii și numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Raportând dispozițiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de către pârâți s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 5, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. În ce privește dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenții au expus în fapt greșelile, care în opinia lor, au dus la pronunțarea unei soluții netemeinice și nelegale. Aprecierea acestor argumente și măsura în care se încadrează în cerințele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanța de recurs, așa încât, în situația dată va fi reținută excepția invocată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, arătarea motivelor de nelegalitate presupune ca în fiecare caz în parte să se indice dispozițiile legale încălcate și nu să se procedeze la o relatare a situației de fapt sau la o rediscutare a probelor și a concludenței lor, în condițiile în care pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat. O astfel de relatare a nemulțumirilor recurentei privind situația de fapt reținută de instanță vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției. Din expunerea succintă a criticilor aduse deciziei din apel rezultă cu evidență că s-a criticat fondul litigiului fără să se indice dispozițiile legale încălcate pentru ca instanța de recurs să poată trece la examinarea legalității deciziei atacate.

În concret, deși recurenții au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., din niciun argument nu rezultă că s-au indicat dispozițiile legale încălcate pe care le vizează fiecare motiv în parte. Prin urmare, critica pe aspectele de fapt ale soluției pronunțată de instanța de apel nu este suficientă, dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate. Constatând că recurenții nu s-au conformat obligației prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de pârâții M.L. și SC G.S.T.S. SRL împotriva Deciziei nr. 40/2012 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2013. Procesat de GGC - AS