ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1064/2013

Asupra cererii de revizuire de față,

constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, la 15 mai

2012,

SC M.C.

SRL Râmnicu Vâlcea a solicitat retractarea

deciziei nr. 817-10

acestei instanțe.

În motivarea căii de atac, s-a arătat

că prima instanță respectiv, Tribunalul București a pronunțat o hotărâre prin

care a respins acțiunea

formulată de

reclamantă, fără a se pronunța asupra probelor solicitate și

fără a

administra nici un fel de probă în cauză,

Apelul a fost

admis, fiind admisă acțiunea, iar prin decizia de

anulare Înalta Curte

a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București și a modificat decizia

instanței de apel, în sensul că a respins

apelul formulat de reclamantă.

S-a susținut că,

Ia data de 13 mai 2012, după comunicarea deciziei instanței de recurs, reclamantei

i s-a comunicat de la lichidatorul judiciar

C.I.C.A. un exemplar din sentința comercială nr. 1114 din

06 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr.

1678/1371/2011. Raportul privind cauzele care a determinat angajarea societății

SC I. SA în stare de insolvență.

Față de apariția acestor înscrisuri

noi aflate în posesin

lichidatorului

judiciar SC M.C. SRL Râmnicu Vâlcea a formulat

cererea de revizuire

fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., susținând că din cuprinsul

acestor înscrisuri rezultă fără echivoc că soluția inițială a fost întemeiată

pe următoarele considerente: „pentru că hotărârea A.G.A. nr. 260/2006 nu a

produs niciodată efectele, nu împiedică pe reclamantă să înstrăineze din nou

acțiunile. Această posibilitate o avea subscrisa anterior promovării prezentei

acțiuni dar o are și în prezent”.

Astfel se arată că din înscrisurile

depuse rezultă că acțiunile societății nu puteau și nu pot nici în prezent a fi

tranzacționate, societatea I. SA a intrat în insolvență, cauzele intrării în

insolvență fiind cele citate în raport.

În consecință, raportat Ia

îndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale, din apariția noilor

înscrisuri rezultă faptul că deși acționarul majoritar A.V.A.S. București avea

calitatea de terț față de contractul nr. 1

încheiat

cu M.P., dar avea calitate de parte în contractul cu

societatea

în această calitate a determinat prin acțiunea sa culpabilă

imposibilitatea

vânzării bunurilor mobiliare (acțiunile societății) și aducerea societății în

stare de insolvență.

Prioritar, Curtea va respinge excepția

inadmisibilității cererii

de

revizuire

invocată de pârâta A.V.A.S.

București, întrucât calea extraordinară de atac a revizuirii se poate exercita,

astfel cum prevede art. 322 C. proc. civ., împotriva hotărârilor rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și împotriva

hotărârilor date în recurs atunci când evocă fondul.

Cum, în speță, decizia a cărei

revizuire se solicită este pronunțată de o instanță de recurs și întrunește

cerința evocării fondului, excepția invocată este neîntemeiată și urmează a fi

respinsă.

Analizând aspectele deduse judecății,

Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia nr. 817 din 10 februarie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a cărei

retractare, pe calea revizuirii s-a pretins, a fost admis recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. București, modificată în tot decizia atacată, în sensul

respingerii apelului și păstrării astfel, a sentinței de primă instanță, care

respinsese acțiunea formulată de reclamanta SC M.C. SRL având ca obiect

obligarea pârâtei A.V.A.S.

la plata sumei de

768.495 Iei cu titlu de daune interese, pentru prejudiciul

creat prin

abuzul de drept și de majoritate exercitate, sumă actualizată

cu dobânda legală de la data producerii

prejudiciului și până Ia data plății

efective a acesteia.

În

considerentele justificative ale deciziei din recurs

s-a

reținut ca

susținerea reclamantei în sensul că hotărârea A.G.A. de

dizolvare a SC

l.M. SA, anulată irevocabil

prin sentința civilă din 7 din 15 ianuarie

2007 a Tribunalului Comercial

Mureș, demonstrează abuzul pârâtei în luarea acestei hotărâri nu poate fi

primită atâta vreme cât pârâta a acționat conform legii și și-a îndeplinit

obligațiile ce-i reveneau în calitatea sa de acționar majoritar în sensul

declanșării procedurii de lichidare voluntară, ca urmare a volumului de datorii

și a plăților restante pe care societatea Ie acumulase.

De asemenea, s-a mai reținut că nu are

relevanță contractul intervenit între SC M.G. SRL și M.P. întrucât era un

contract între acționari ai societății care aveau cunoștință despre starea

societății și au prefigurat posibilitatea ca față de SC I.M. SA să se

declanșeze procedura dizolvării/lichidării în condițiile în care au prevăzut

prin contract condiția rezolutorie a desființării Iui ca urmare a dizolvării/lichidării

societății.

Fundamentându-și calea extraordinară

de atac promovată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuenta

pretinde că, ulterior pronunțării deciziei din recurs, ar fi intrat în posesia

unor înscrisuri doveditoare aflate în posesia lichidatorului judiciar, care

existau la data de 10 februarie 2012, însă nu a

avut cunoștință de ele și nu i-au

fost comunicate sub nicio formă.

Aceste înscrisuri demonstrau că deși acționarul majoritar A.V.A.S. București

avea calitatea de terț față de

contractul

nr. 1 încheiat cu M.P. în contractul cu societatea

A.V.A.S. avea

calitate de parte, în această calitate a determinat prin acțiunea sa culpabilă

imposibilitatea vânzării bunurilor mobiliare

(acțiunile

societății) și aducerea societății în stare de insolvență.

În sensul prevederilor legale

menționate, este necesar ca înscrisul de care se prevalează partea să fie

doveditor, adică apt să conducă ia adoptai ea altei soluții în cauză și de

asemenea, să fi existat imposibilitatea administrării lui, fie pentru că partea

potrivnică l-a reținut, fie din cauza unei împiedicări mai presus de voința

părții.

Or, niciuna din

aceste condiții nu este întrunită în cauză.

Reținerea înscrisului de către partea

potrivnică nu poate fi susținută, în condițiile în care pentru revizuentă ar

fost suficient să formuleze o cerere către lichidatorul judiciar, pentru a

primi relațiile solicitate.

În realitate, partea se prevalează de

culpa ei în administrarea

probatoriului,

tinzând în fapt, să obțină o redeschidere a judecății pentru

completarea

mijloacelor de probă, ceea ce este însă incompatibil cu rolul și funcția

acestei căi extraordinare de atac.

Pe de altă parte

(deși neîndeplinirea condiției menționate anterior,

referitoare la imposibilitatea

administrării înscrisului este suficientă prin ea însăși pentru a determina inadmisibilitatea

căii de atac) se constată că oricum, înscrisurile nu aveau valoare doveditoare

în sensul legii, nefiind apte sa conducă la adoptarea altei soluții.

Aceasta în condițiile în care decizia

din recurs reține că nu s-a dovedit fapta ilicită (abuzul de drept) pretins de

reclamantă, neexistând prejudiciu, în condițiile în care hotărârea A.G.A. nr. 280

din 20 noiembrie 2008 a fost anulată irevocabil, iar prin sentința civilă nr. 7

din 15 ianuarie 2007 nu s-a constatat acest abuz de drept, pârâta acționând

conform legii și îndeplinindu-și obligațiile ce-i reveneau în calitatea sa de

acționar majoritar.

Fată de acest aspect, determinant în

adoptarea soluției,

înscrisurile noi care ar

demonstra, conform susținerii, că A.V.A.S. București

prin acțiunea sa

culpabilă a determinat imposibilitatea vânzării bunurilor mobiliare (acțiunile

societății) și aducerea societății în stare de insolvență, cauzele intrării în

insolvență fiind cele citate în raport, sunt lipsite de relevanță.

În consecință, văzând că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care să facă posibilă

retractarea hotărârii, cererea de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității

invocată de intimata A.V.A.S. București.

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuientul SC M.C. SRL RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 617 din

10 februarie, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 martie 2013.