ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2017

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, revizuenta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-intimată S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 4001/2016 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2016, ca fiind potrivnică cu sentința civilă nr. 3354/2012 pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Comercial Cluj, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5762/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2011, solicitând anularea sentinței civile nr. 4001/2016 a Judecătoriei Sibiu.

Prin decizia civilă nr. 975 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 4001 pronunțată la data de 20.07.2016 în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sibiu pe care a păstrat-o în întregime.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin încheierea civila nr. 80/11.02.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2011 de Tribunalul Comercial Cluj, a fost admisa cererea formulată de debitoarea S.C. A. S.R.L. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei împotriva acesteia.

În procedura generală a fost întocmit, de către administratorul judiciar, un plan de reorganizare a societății A. S.R.L.. Prin sentința civilă nr. 3354/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă 5762/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul x/2011, a fost confirmat planul de reorganizare propus de debitoare prin administrator judiciar.

Prin planul de reorganizare al societății S.C. A. S.R.L. s-a stabilit: plata creanțelor garantate să fie realizată în cuantum de 33,2% din fiecare creanțe în termen de 3 ani; achitarea integrală a creanțelor salariale și a celor bugetare și amputarea totală a creanțelor chirografare.

Prin sentința civilă nr. 3396/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2011 de Tribunalul Comercial Cluj, s-a constatat îndeplinirea de către debitoare a tuturor obligațiilor de plată impuse prin planul de reorganizare și s-a dispus închiderea procedurii reorganizării debitoarei A. S.R.L..

Ulterior pronunțării acestor hotărâri, intimata S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L., pentru suma de 51.050 RON reprezentând contravaloarea produselor livrate în perioada 3.05.2010 - 31.02.2011 și pentru suma de 24.133,63 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 10.01.2012, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi până la achitarea integrală a sumei datorate. Prin ordonanța civilă nr. 1461/15.03.2016 pronunțată de Judecătoria Sibiu a fost respinsă cererea de emitere a ordonanței de plată.

Prin sentința civila nr. 4001/2016 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul x/2016, a fost admisă cererea în anulare formulată de către creditoarea S.C. B. S.R.L. împotriva ordonanței nr. 1461/15.03.2016 pronunțate de Judecătoria Sibiu și s-a ordonat debitoarei A. S.R.L. să plătească creditoarei suma de 51.050 RON si suma de 24.133,63 RON penalități de întârziere.

În prezenta cauză nu erau îndeplinite condițiile referitoare la existența unor hotărâri potrivnice, care să fie pronunțate în una și aceeași pricină, și existența triplei identități de părți, obiect și cauză. Astfel, deși părțile din cele două dosare sunt aceleași și în aceeași calitate, respectiv debitoarea S.C. A. S.R.L. și creditoarea S.C. B. S.R.L., nu se poate reține că există și identitatea de obiect și cauză, atâta timp cât prin sentința civilă nr. 3354/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj s-a dispus confirmarea planului de reorganizare al debitoarei S.C. A. S.R.L., iar prin sentința civilă nr. 4001/2016 pronunțată de Judecătoria Sibiu a fost admisă cererea de anulare formulată de creditoarea S.C. B. S.R.L. în cadrul procedurii ordonanței de plată, dispunându-se anularea ordonanței atacate și obligarea debitoarei S.C. A. S.R.L. la plata unor sume de bani reprezentând contravaloare produse livrate și penalități de întârziere.

Revizuienta a argumentat cererea de revizuire pe considerentul că dreptul de creanță valorificat în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sibiu este anterior procedurii de reorganizare derulate în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Comercial Cluj, iar ca urmare a confirmării planului de reorganizare (care a operat cu reducere de pasiv), acest drept de creanță s-a stins, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) și art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, nemaiputând fi valorificat ulterior, astfel cum s-a întâmplat în fapt. Aceste argumente tind spre o susținere, deși aceasta nu a fost formulată în mod expres, în sensul că ar exista o contrarietate implicită între sentința civilă nr. 3354/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj și sentința civilă nr. 4001/2016 pronunțată ulterior de Judecătoria Sibiu.

Autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești, vine să asigure, din nevoia de stabilitate și securitate juridică, imutabilitatea actului jurisdicțional. Această autoritate sau putere, întemeiată pe adagiul res iudicata pro veritate accipitur (hotărârile instanțelor judecătorești exprimă un adevăr legal și trebuie admis ca atare), rezultă din puterea conferită de lege instanței de a tranșa definitiv o chestiune litigioasă. Problema tranșată de instanță nu mai poate fi ulterior repusă în discuție, indiferent că s-ar încerca de către o parte rediscutarea respectivei probleme într-un litigiu ulterior (efectul negativ al autorității de lucru judecat) sau s-ar invoca modul de dezlegare a problemei litigioase într-un alt proces (efectul pozitiv al autorității de lucru judecat). Ceea ce este însă esențial, indiferent de efectul autorității de lucru judecat de care partea interesată se prevalează, este ca respectiva chestiune litigioasă tranșată să fi format obiectul dezbaterii judiciare, iar hotărârea judecătorească să soluționeze respectiva chestiune. În continuarea aceluiași raționament, pentru ca o cerere de revizuire să fie admisibilă, este necesar ca hotărârea anterior pronunțată să conțină dezlegări cu privire la o chestiune litigioasă, contrarietatea de hotărâri în sensul prevederilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ. trebuind să fie expresă.

În cazul concret dedus judecății, sentința civilă nr. 3354/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj nu a analizat și nu a tranșat problema raportului juridic dintre creditoarea S.C. B. S.R.L. și debitoarea S.C. A. S.R.L., nefiind examinat dreptul de creanță invocat ulterior de către creditoare în cererea de emitere a ordonanței de plată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu. Nici dispozitivul și nici considerentele sentinței civile nr. 3354/19.09.2012 nu indică vreun examen în sensul menționat mai sus, întreaga analiză a Tribunalului Comercial Cluj fiind circumscrisă condițiilor reglementate de Legea nr. 85/2006 în care putea fi dispusă confirmarea planului de reorganizare. Ca urmare, sub aspectele analizate în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sibiu, nu exista o autoritate de lucru judecat a sentinței civile nr. 3354/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, nici din acest punct de vedere neputând fi reținut caracterul contradictoriu al celor două hotărâri.

Indicarea de către revizuientă a prevederilor art. 102 alin. (1) și art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 nu poate conduce la o altă concluzie. Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, Când sentința care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan (…), iar conform art. 137 alin. (2) din același act normativ, la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan. Ambele norme legale reglementează efectele confirmării planului de reorganizare asupra raporturilor juridice dintre debitoarea aflată în reorganizare și creditorii înscriși la masa credală, efecte care se situează, sub aspect temporar, ulterior datei la care este pronunțată sentința judecătorului sindic prin care s-a dispus confirmarea unui plan de reorganizare. Or, din acest punct de vedere, nici nu era posibilă vreo analiză în cadrul sentinței civile nr. 3354/19.09.2012 a tratamentului creanțelor înscrise în tabelul definitiv de creanțe ulterior confirmării planului de reorganizare, astfel încât să devină sustenabil argumentul revizuientei în sensul că sentința civilă nr. 3354/19.09.2012 ar fi tranșat, cu autoritate de lucru judecat, problema dreptului de creanță al creditoarei S.C. B. S.R.L., care a format obiectul dezbaterii judiciare în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sibiu.

În realitate, invocarea prevederilor art. 102 alin. (1) și art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 ține mai degrabă de efectul obligatoriu al sentinței civile nr. 3354/19.09.2012, care a statuat asupra confirmării planului de reorganizare, ceea ce era apt să conducă, pentru viitor, la o modificare a raporturilor juridice între debitoarea aflată în insolvență S.C. A. S.R.L. și creditoarea chirografară S.C. B. S.R.L.. Cu toate acestea, efectul obligatoriu al hotărârii judecătorești, astfel cum este reglementat de art. 435 C. proc. civ., este un efect distinct de cel al autorității de lucru judecat și nu este protejat prin instituirea unei căi extraordinare de atac, în ipoteza încălcării sale. Opțiunea legiuitorului, exprimată în dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., a fost în sensul protejării exclusive a autorității de lucru judecat al hotărârii, efect reglementat de art. 430 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L., aducându-i următoarele critici:

Între sentința nr. 4001/2016 pronunțată de către Judecătoria Sibiu și sentința nr. 3354/2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj există triplă identitate de părți, obiect și cauză.

Sentința civilă nr. 3354/2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul x/2011, vizează pe creditorii recurentei-revizuente din procedura de insolvență, printre care și intimata-pârâtă, respectiv pe recurenta-revizuentă.

S.C. B. S.R.L. a dedus judecății, în calitate de creditor, atât în cadrul procedurii insolvenței privind pe recurenta-revizuentă din această cauză, cât și în cadrul ordonanței de plată, același drept de creanță, izvorât din același contract, nr. x din 3 mai 2010.

Atât în cadrul procedurii de insolvență cât și în cadrul cererii ordonanței de plată, temeiul juridic al dreptului de creanță a fost contractul nr. x din 3 mai 2010 încheiat între cele două părți, astfel încât cauza juridică a celor două litigii este una și aceeași.

Prin decizia recurată a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 3354/2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința nr. 4001/2016 pronunțată de Judecătoria Sibiu, efect prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, prin sentința Tribunalului Comercial Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5762/2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă s-a stabilit că dreptul de creanță al S.C. B. S.R.L. împotriva recurentei-revizuente din această cauză, s-a stins, ca efect al procedurii de reorganizare finalizată de către debitoare, însă, după 3 ani Judecătoria Sibiu a obligat pe fosta debitoare din procedura de insolvență, prin sentința nr. 4001/2016, să execute același drept de creanță, considerându-l a fi în ființă, fiind evident că cea de-a doua hotărâre neagă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În mod greșit a reținut prima instanță că potrivnicia există doar între considerentele celor două hotărâri și nu între dispozitive acestora, cât timp prin dispozitivul sentinței nr. 3354/2012 a Tribunalului Comercial Cluj a fost confirmat planul de reorganizare, iar acesta cuprindea și programul de plată al creanțelor în care erau menționate sumele pe care debitorul se obliga să le plătească creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creanțe, stipulându-se că în ce privește pe creditorul chirografar S.C. B. S.R.L. acesta urma să numai primească nicio plată.

Prin decizia recurată au fost încălcate prevederile art. 102 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că, în cazul confirmării unui plan de reorganizare, creanțele și drepturile creditorilor sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan, dar și prevederile art. 137 alin. (2) din aceeași lege, care prevăd că la data confirmării unui plan de reorganizare debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan.

În opinia recurentei-revizuente prin decizia recurată, au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, după cum prevăd dispozițiile art. 176 pct. 6 C. proc. civ., apreciindu-se că respectarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești constituie o cerință extrinsecă a oricărui act procedural.

La data de 24 martie 2017, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C.., a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Astfel, s-a apreciat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are în competență să dispună rejudecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte s-a apreciat că sunt nefondate criticile recurentei cu privire la încălcarea autorității de lucru judecat, arătându-se că hotărârile pretins potrivnice nu îndeplinesc cerința triplei identități: de cauză, de obiect și de părți.

S-a mai apreciat faptul că dispozițiile art. 102 din Legea nr. 85/2006 nu determină pierderea dreptului de creanță și că după închiderea procedurii de insolvență și reintrarea debitorului în circuitul economic normal, creditorul își poate valorifica dreptul de creanță printr-o nouă cerere, semnificația art. 36 din Legea nr. 85/2006 fiind aceea că doar pe perioada cât debitorul se află supus procedurii insolvenței sunt suspendate cererile împotriva debitorului pentru valorificarea drepturilor de creanță ale debitorilor iar nu și după realizarea planului de reorganizare.

S-a invocat faptul că Judecătoria Sibiu ar fi avut în vedere faptul că s-a invocat excepția autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în procedura insolvenței, având-o în vedere la motivarea hotărârii pronunțate.

Intimata-pârâtă a cerut și respingerea petitului nr. 2, cel referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, solicitând judecarea cauzei în lipsă, dar nu în procedura de filtru.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Sentința civilă nr. 4001/2016 a Judecătoriei Sibiu încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3354/2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj.

Prin sentința civilă nr. 3354/2012 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, a fost confirmat planul de reorganizare privind pe debitoarea S.C. A. S.R.L. în dosarul nr. x/2011, aceasta însemnând că anterior acestei sentințe, potrivit procedurii prevăzute de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, creanța creditoarei S.C. B. S.R.L. fusese analizată de administratorul judiciar, sub aspectul legitimității, valorii și priorității, constatându-se că aceasta are un caracter chirografar și are ca temei contractul nr. x din 3 mai 2010 încheiat între părți, creanța nefiind contestată nici de debitoare dar, mai ales, de creditoare.

Prin această sentință, s-a stabilit faptul că respectiva creanță nu va fi plătită.

Mai mult, potrivit art. 137 alin. (2) din aceeași lege, de la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul, în cazul de față S.C. A. S.R.L., este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cele prevăzute în plan, iar cum în plan s-a prevăzut că debitoarea S.C. A. S.R.L. nu mai trebuia să plătească nicio sumă creditoarei S.C. B. S.R.L., aceasta înseamnă că S.C. A. S.R.L. a fost descărcată de întreaga datorie pe care o avea către S.C. B. S.R.L., în mod irevocabil.

Această împrejurare arătată mai sus, are semnificația faptului că prin sentința civilă nr. 3354/2012 a Tribunalului Comercial Cluj a fost analizată, pe fond, legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea creanței creditoarei S.C. B. S.R.L. asupra debitoarei S.C. A. S.R.L., existând contrarietate nu doar între considerentele celor două hotărâri, ci și între dispozitivele acestora, cât timp prin dispozitivul sentinței nr. 3354/2012 s-a confirmat planul de reorganizare, iar acest plan cuprindea și programul de plată al creanțelor în care erau menționate sumele pe care debitorul urma să le plătească creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creanțe, care cuprindea și creanța creditorului S.C. B. S.R.L., ce fusese analizată de administratorul judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L. și necontestată de creditor.

Mai mult, faptul că în procedura insolvenței a fost analizată, pe fond, legitimitatea și valoarea creanței creditoarei S.C. B. S.R.L. rezultă chiar din hotărârea Judecătoriei Sibiu care a acordat penalități de întârziere, valorificând, astfel, hotărârea judecătorului sindic prin care au fost constatate respectivele penalități.

Între cele două hotărâri există identitate de părți, obiect și cauză.

Atât în cauza ce a făcut obiectul insolvenței debitoarei S.C. A. S.R.L., aflată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, cât și în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Sibiu, creditoarea S.C. B. S.R.L. a solicitat suma de 51.050 RON reprezentând contravaloarea produselor livrate în temeiul contractului nr. x din 3 mai 2010, în perioada 3 mai 2010 - 31 februarie 2011 precum și suma de 24.133,63 RON, reprezentând penalități de întârziere până la data de 10 ianuarie 2012, la care să se adauge penalități de întârziere în cuantum de 0,15%/zi de întârziere, până la achitarea integrală a sumei datorate, astfel încât ambele cereri de chemare în judecată s-au întemeiat pe aceeași cauză și pentru același obiect.

Ca atare, sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 430 alin. (1), (2) și 4, art. 431 alin. (1) și (2) și art. 432 C. proc. civ.

De altfel, ar fi de neacceptat ca după finalizarea cu succes a unui plan de reorganizare confirmat într-o procedură de insolvență, creanțele stinse odată cu confirmarea, dar mai ales cu realizarea planului de reorganizare, să poată reintra în vigoare odată cu realizarea planului și închiderea procedurii, deoarece în acest fel întreaga procedură de reorganizare ar deveni inutilă.

Nu poate fi reținută apărarea formulată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., în sensul că după închiderea procedurii insolvenței privind un debitor împotriva căruia a formulat o cerere de înscriere în tabelul definitiv de creanțe cu o creanță, ar avea deschisă calea unei noi cereri de chemare în judecată, pentru aceeași creanță, după ce a fost confirmat un plan de reorganizare, dispozițiile art. 102 și art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 fiind cât se poate de clare cu privire la faptul că, după confirmarea unui plan de reorganizare, noile creanțe ale creditorilor devin cele confirmate prin plan.

Nu poate fi reținută nici apărarea potrivit căreia în fața Judecătoriei Sibiu s-ar fi discutat despre autoritatea de lucru judecat a sentinței Tribunalului Comercial Cluj prin care a fost confirmat planul de reorganizare, deoarece discuția s-a purtat doar în legătură cu interpretarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, în sensul că un creditor care a formulat o cerere de înscriere în tabelul de creanțe al unui debitor supus procedurii insolvenței, ar avea, sau nu, posibilitatea ca după confirmarea unui plan de reorganizare și închiderea procedurii insolvenței, după realizarea planului de reorganizare, să formuleze o nouă cerere, pe cale separată, legat de realizarea creanței cu care ceruse înscrierea în tabelul de creanțe al debitorului aflat în insolvență, discuția nepurtându-se asupra caracterului de autoritate de lucru judecat, în sine, a sentinței prin care s-a confirmat planul de reorganizare.

Având în vedere cele de mai sus în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, care va avea în vedere considerentele de mai sus.