ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1567/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2015, revizuenta A. S.A., în contradictoriu cu intimata-creditoare B., intimata-debitoare C. S.R.L., prin administrator special B. și administrator judiciar D.., a solicitat anularea Sentinței civile nr. 4520 la 15 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în Dosarul asociat nr. x/2009, privind procedura insolvenței debitoarei C. S.R.L.

În motivare, revizuenta a invocat dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva cărora a susținut contrarietatea dintre hotărârea a cărei anulare a cerut-o și Sentința comercială nr. 4954 din 23 iunie 2011, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2009.

Prin întâmpinările depuse, atât intimata-creditoare B., cât și intimata-debitoare C. S.R.L., prin administrator special, au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, arătând că nu sunt întrunite cerințele instituite de art. 322 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 2145 din 13 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a VII-a civilă, a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

La 19 mai 2017, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, care, prin Sentința civilă nr. 159 din 29 iunie 2017, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A., în contradictoriu cu intimata-debitoare C. S.R.L., prin administrator judiciar D. și prin administrator special B., și cu intimata-creditoare B.

Totodată, curtea a obligat-o pe revizuentă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.400 RON către intimata-creditoare B. și în sumă de 1.800 RON, către intimata-debitoare C. S.R.L., prin administrator special.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac de retractare, a reținut în esență că sentințele nu sunt potrivnice, în speță nefiind îndeplinită condiția triplei identități nici cu privire la părți, nici la obiect și nici cu privire la cauza cererilor pe care le-au soluționat.

Împotriva Sentinței civile nr. 159 din 29 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, revizuenta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. raportat la art. 322 pct. 7 din același Cod.

În dezvoltarea primului motiv de nelegalitate, potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", recurenta a reiterat argumentele în considerarea cărora a formulat cererea de revizuire și a detaliat argumentele din perspectiva cărora a apreciat ca fiind îndeplinită condiția triplei identități în ceea ce privește sentințele pretins potrivnice, respectiv aceea de a fi fost pronunțate în unul și același litigiu, având același obiect și cauză și purtat între aceleași părți.

Referitor la identitatea părților în litigiu, autoarea a enumerat părțile între care s-au purtat cele două cereri soluționate prin hotărârile pretins potrivnice, evidențiind că nu sunt aceleași, dar a susținut că instanța de revizuire nu a detaliat suficient asupra lipsei de identitate.

În ceea ce privește condiția existenței aceluiași obiect în ambele cereri în care s-au pronunțat sentințele pretins contradictorii, recurenta a susținut că, deși curtea a notat că cererea în constatare și contestațiile sunt fondate pe temeiuri juridice distincte, respectiv prima pe dispozițiile art. 75 și art. 74 din Legea nr. 85/2004, iar ultimele pe art. 14 alin. (7) coroborat cu art. 21 alin. (1) din aceeași Lege, instanța nu a dezvoltat argumentele în considerarea cărora a conchis că această condiție nu este îndeplinită. În opinia autoarei, contrar celor reținute de prima instanță, prin contestațiile și cererile formulate (obiect al celor două dosare), debitoarea și creditorii menționați au contestat practic înscrierea A. în tabelul definitiv al creditorilor, invocând executarea unui plan de reorganizare ce a fost confirmat ulterior distribuirii efectuate, astfel că, scopul urmărit de contestatori este identic în cazul contestațiilor soluționate în cele două dosare, ca și fundamentul juridic al acestora.

Asupra condiției identității de cauză a dosarelor finalizate prin sentințele arătate ca fiind contrarii, recurenta a susținut că, deși cele două hotărâri au fost pronunțate în soluționarea unor contestații diferite, acestea fiind date în aceeași pricină nu trebuie să se contrazică, efectul autorității de lucru judecat al primei hotărâri neputând fi ignorat în soluționarea unei contestații ulterioare.

În continuare recurenta a expus amplu parcursul litigiului dintre părți, detaliind fiecare hotărâre.

În final A. S.A. a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire, cu consecința anulării Sentinței civile nr. 4520 din 15 mai 2015, pronunțată Tribunalul București, secția a VII-a civilă.

La 20 octombrie 2017, intimata-debitoare, prin administrator special, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și normelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să îl respingă în considerarea celor ce succed:

Cererea de revizuire fondată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., soluționată prin Sentința civilă nr. 159 din 29 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ce formează obiectul prezentului recurs, a vizat anularea Sentinței civile nr. 4520 din 15 mai 2015, dată în Dosarul nr. x/2009 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în considerarea contrarietății dintre aceasta și Sentința comercială nr. 4954 din 23 iunie 2011, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2009 și rămasă irevocabilă prin nerecurare.

În calea extraordinară de atac de retractare, instanța a verificat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe existența unor hotărâri potrivnice, reținând că în cauză nu este întrunită niciuna dintre cele trei condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Din această perspectivă, curtea a reținut că Dosarul nr. x/2009, soluționat prin Sentința comercială nr. 4954 din 23 iunie 2011, a avut ca obiect contestațiile formulate de debitoarea C. S.R.L. împotriva Raportului nr. 1 întocmit de administratorul judiciar D.. și împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar cu privire la Dosarul nr. x/2009, și contestația formulată de către debitoare și mai mulți creditori împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei din 10 mai 2011. Toate aceste contestații au fost întemeiate pe dispozițiile art. 14 alin. (7) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, instanța de revizuire a consemnat că Dosarul nr. x/2009, finalizat prin Sentința civilă nr. 4520 din 15 mai 2015, a avut ca obiect contestația formulată de creditorii B. și E. și de administratorul special al debitoarei C. S.R.L. împotriva tabelului definitiv din 30 martie 2012, contestație care a fost fondată pe dispozițiile art. 73 și 74 din Legea nr. 85/2006.

Față de cele anterior expuse, curtea a conchis că în speță nu este întrunită condiția triplei identități, în cele două dosare nefiind cereri purtate între aceleași părți și nici identitate de obiect și de cauză.

Astfel, criticile subsumate de autoare motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se dovedesc a fi fost formulate doar pro causa și nu relevă decât nemulțumirea părții față de soluția pronunțată.

În speță, instanța supremă constată că criticile circumscrise acestui motiv de recurs, în sensul că instanța de revizuire, în rejudecare, a argumentat insuficient soluția pronunțată, au fost invocate în mod nefondat, în condițiile în care verificarea considerentelor deciziei atacate exhibă o motivare judicioasă a acesteia.

De asemenea, analiza deciziei recurate relevă respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în considerentele hotărârii regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

Totodată, expunerea argumentelor instanței cuprinde suficiente elemente de natură să permită controlul instanței superioare asupra hotărârii în calea de atac, fiind respectate în același timp limitele trasate prin decizia de casare.

Prin urmare, față de împrejurarea că în judecarea căii extraordinare de atac de retractare, curtea a dezvoltat argumente în susținerea soluției pronunțate, instanța supremă impune concluzia că recurenta a expus strict formal critici circumscrise prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reiterând practic susținerile formulate în memoriul de revizuire, concluzie în considerarea căreia le va înlătura.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în contextul în care autoarea nu a invocat încălcarea sau greșita aplicare a niciunui text legal.

Extrapolând, restul criticilor dezvoltate de autoare subsumat aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează, în esență, greșita evaluare de către instanță a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că cele două hotărâri pronunțate în litigiile dintre părți sunt contradictorii.

Din această perspectivă, examinând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, constatarea potrivit căreia nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate, respectiv identitatea de obiect, cauză și de părți dintre cele două cauze, fiind temeinică și legală.

Concluzia de mai sus se fondează pe faptul că în Dosarul nr. x/2009, soluționat prin Sentința comercială nr. 4954 din 23 iunie 2011, litigiul a avut ca obiect contestațiile formulate de debitoarea C. S.R.L. împotriva Raportului nr. 1 întocmit de administratorul judiciar D. și împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar cu privire la Dosarul nr. x/2009, și contestația formulată de către debitoare și mai mulți creditori împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei din 10 mai 2011, iar în Dosarul nr. x/2009, finalizat prin Sentința civilă nr. 4520 din 15 mai 2015, litigiul a avut ca obiect contestația formulată de creditorii B. și E. și de administratorul special al debitoarei C. S.R.L. împotriva tabelului definitiv din 30 martie 2012.

Lipsa identității de cauză a celor două litigii este relevată de împrejurarea că dacă contestațiile ce au format obiectul primului dosar au fost întemeiate pe dispozițiile art. 14 alin. (7) și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cererea în constatare, ce a făcut obiectul celui de-al doilea dosar, a fost întemeiată pe prevederile art. 73 și 74 din Legea nr. 85/2006.

În raport cu cele anterior expuse, Înalta Curte subliniază că situația de fapt stabilită de instanțele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de recurentă nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate, fiind chestiuni ce țin de administrarea și interpretarea probatoriilor, aspecte ce nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta A. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 159 din 29 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Având în vedere că recurenta a căzut în pretenții, dar și împrejurarea că intimata-creditoare B. a solicitat și a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată în sumă de 5.355 RON, în baza art. 274 C. proc. civ., instanța supremă va obliga recurenta în favoarea intimatei-creditoare la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește solicitarea similară formulată de intimata-debitoare C. S.R.L., prin administrator special B. și administrator judiciar D., Înalta Curte urmează să o respingă, reținând că această intimată a depus la dosar doar fotocopia facturii fiscale în sumă de 600 RON, reprezentând onorariu de avocat, emisă de cabinetul avocațial F., iar nu și dovada achitării acesteia, respectiv chitanța sau ordinul de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 159 din 29 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata B. a sumei de 5.355 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 600 RON, formulată de intimata C. S.R.L., prin administrator special B. și administrator judiciar D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2017.

GGC - NN