ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 670/2019

Ședința publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 iulie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: în principal, obligarea pârâtei B. S.R.L. la înlocuirea produsului x, serie sașiu x, serie motor x, cu un bun de același tip, însă lipsit de vicii, la plata sumei de 324.980,39 RON, reprezentând daune-interese, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la repararea defecțiunilor tractorului menționat constatate în procesul-verbal nr. x din 12 noiembrie 2013, în perioada de garanție și la plata sumei de 300.735,59 RON, reprezentând daune-interese și la dobânda legală la aceasta.

Prin sentința civilă nr. 5994/2016 din 5 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis capătul de cerere formulat de reclamanta A. S.R.L., în principal în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., prin administrator judiciar D. I.P.U.R.L. și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să înlocuiască produsul x, seria șasiu motor x, serie motor x, cu un bun de același tip; a admis excepția lipsei calității procesule a pârâtei C. S.A. și, în consecință, a respins cererea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei C. S.A. suma de 443,18 RON cu titlu de onorariu de avocat și a obligat-o pe pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 28.635,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2110/2017 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse ca nefondate apelul formulat de pârâtă B. S.R.L., prin administrator special și administrator judiciar D. I.P.U.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5994 din 5 octombrie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă și apelul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 7 iunie 2016, dată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 2110/2017 din 4 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, pârâta B. S.R.L., prin administrator special E. și administrator judiciar D. I.P.U.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin memoriul depus la dosar, autoarea căii de atac a reiterat până la identitate motivele de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și respingerea cererii de chemare în judecată.

Cererea de recurs a fost comunicată părților adverse, iar intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 C. proc. civ., precum și excepția nulității recursului pentru lipsa calității de reprezentant legal a semnatarului cererii de recurs.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus la rândul său întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 19 octombrie 2019, recurenta a depus punct de vedere la raport, arătând că recursul a fost semnat în mod corect de administratorul special al societății, E., întrucât nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, dar și că recursul a fost însușit de administratorul judiciar D. I.P.U.R.L., argumente în considerarea cărora a solicitat respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.

La 24 octombrie 2018, intimata-pârâtă C. S.A. a transmis la dosar punctul său de vedere la raport, în cuprinsul căruia a solicitat respingerea recursului în principal ca inadmisibil, având în vedere că valoarea cea mai mare a unui capăt principal de cerere este de 324.980,39 RON, situându-se astfel sub valoarea prag de 1.000.000 RON, instituită de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În subsidiar, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat anularea recursului, arătând că susținerile dezvoltate de recurentă nu pot fi subsumate niciunuia dintre cazurile de casare statuate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la inadmisibilitatea recursului, invocată de intimata-pârâtă, acest fine de neprimire a fost înlăturat de completul de filtru, care a reținut incidența celor statuate prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 369/2017 (20 iulie 2017), în cererile evaluabile în bani al căror obiect se situează peste 200.000 RON, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., nulitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, instanța supremă urmează să respingă excepția nulității recursului întemeiată pe lipsa calității de reprezentant al recurentei a persoanei semnatare a recursului, având în vedere că la filele x se regăsește dovada însușirii recursului de către administratorul judiciar al B. S.R.L., D. I.P.U.R.L., care reprezintă partea aflată în insolvență.

Preliminar, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Recursul are ca obiect decizia nr. 2110/2017 din 4 decembrie 2017, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse ca nefondate apelul formulat de pârâtă B. S.R.L., prin administrator special și administrator judiciar D. I.P.U.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5994 din 5 octombrie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă și apelul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 7 iunie 2016, dată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din același Cod prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele și cu respectarea rigorilor fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta, deși a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., mențiunea a fost făcută strict formal, în condițiile în care susținerile pe care le-a dezvoltat nu pot fi circumscrise niciunuia dintre acestea.

Astfel, examinarea memoriului de recurs relevă faptul că autoarea căii de atac nu a criticat în concret hotărârea atacată, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății neregăsindu-se critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care formează obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia, susținerile recurentei reprezentând o succesiune de fapte și afirmații.

Este de menționat că instanța de apel, în considerea caracterului devolutiv al căii ordinare de atac, are plenitudine de apreciere asupra probelor administrate în cauză, este suverană în a dispune cu privire la oportunitatea administrării acestora din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței lor, în timp ce instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că a readus în discuție chestiuni de fond ce depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Totodată, lectura memoriului de recurs relevă împrejurarea că recurenta a consemnat opiniile proprii referitoare la dezlegările date împrejurărilor de fapt de către instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile priivnd exclusiv aspecte ce țin de manierea în care instanța de prim control a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată raportat la situația de fapt stabilită în cauză.

Așa fiind, motivele de nelegalitate instituite de pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de a fi cenzurate în calea extraordinară de atac, recurenta s-a limitat să reitereze motivele de apel, nesocotind existența judecății anterioare, în cadrul căreia respectivele susțineri și-au primit răspunsul.

În concret, dezvoltarea motivelor de recurs exhibă practic reproducerea fidelă a susținerilor acestei părți formulate în etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererea de recurs și cea de apel, ambele formulate de aceasta în cauză. În fapt, se constată că autoarea a formulat un al doilea apel, față de respingerea celui dintâi. Aceleași motive care vizează netemeinicia soluției pronunțate în primă instanță ce au fost deduse analizei Curții de Apel București sunt acum supuse cenzurii instanței supreme, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste evidența procedurală că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, instituția recursului vizând exclusiv analiza eventualelor aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate.

Cum dezvoltarea susținerilor formulate de recurentă nu vizează în concret considerentele deciziei atacate, exprimând doar nemulțumirea acestuia asupra soluției pronunțate, instanța supremă impune concluzia că recurenta nu a formulat niciun motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același Cod va anula recursul declarat de pârâtă B. S.R.L., prin administrator special E. și administrator judiciar D. I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 2110/2017 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant al recurentei, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., prin administrator special E. și administrator judiciar D. I.P.U.R.L., împotriva deciziei nr. 2110/2017 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2019.