ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2169/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra recursurilor deduse judecății, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov în data de 23.06.2016, sub numărul x, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în principal, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la înlocuirea autoturismului x, având seria sasiu x și număr de înmatriculare x, cu un autoturism nou de același model, și, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, evaluată provizoriu ca reprezentând contravaloarea diminuării corespunzătoare a prețului de achiziție, cu suma necesară efectuării reparațiilor și cea reprezentând scăderea valorii de revânzare, ca urmare a intervențiilor neplanificate necesare asigurării funcționarii corespunzătoare. De asemenea, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a autoturismului, în principal, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 și până la momentul reintrării reclamantei în posesia unui nou autoturism, iar în subsidiar, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 și momentul pronunțării unei hotărâri definitive cu privire la reducerea prețului. A mai solicitat reclamanta și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1707, art. 1710 și urm., art. 1531 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3769/28.12.2017, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată. Prin aceeași hotărâre, a fost admisă, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert, formulată de expertul C., a fost majorat onorariul cuvenit expertului C. cu suma de 3.350 de RON și s-a stabilit obligația de plată a acestuia în sarcina reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri și a tuturor încheierilor premergătoare a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 739 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul numărul x/2015, a fost admis apelul formulat de apelanta S.C. A. S.R.L. și a fost modificată, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a fost admisă în parte cererea și a fost obligată pârâta la înlocuirea autoturismului x, având serie sașiu x și număr de înmatriculare x, cu un autoturism de același model, nou. A fost redus onorariul de avocat al reclamantei de la 40.192,2 RON la 30.000 RON și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.143,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. A fost redus onorariul de avocat al apelantei-reclamante de la 37.755,65 RON la 25.000 RON și a fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 31.646,61 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei civile anterior menționate au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta S.C. B. S.R.L., fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar x/2016

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei civile nr. 739 din 23 aprilie 2019, în ceea ce privește soluția de respingere a apelului cu privire la soluția pronunțata în fond asupra capătului de cerere referitor la obligarea intimatei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului x, cu reținerea cauzei spre rejudecare, pentru ca, pe cale de consecință, să se admită în întregime apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 3769/28.12.2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, să se modifice sentința apelată, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare in judecată, astfel cum a fost formulată, și să se dispună obligarea intimatei-pârâte la înlocuirea autoturismului, cât și obligarea acesteia la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a autoturismului x, cu acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată efectuate de societate în prima instanța și în apel.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta a precizat că prezenta cale de atac vizează exclusiv nelegalitatea soluției de respingere, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a autoturismului x, care a fost a pronunțată de instanța de apel în baza unor considerente contradictorii și cu greșita aplicare a dispozițiilor legale.

Astfel, în ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se susține că decizia recurată cuprinde o serie de considerente care, deși au stat la baza soluțiilor pronunțate de instanța de apel în privința celor doua capete de cerere, sunt totuși contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanța de apel a reținut că măsura înlocuirii autoturismului se impune a fi luată în considerarea faptului că nici până în prezent nu a fost identificată cauza pentru care s-a defectat cutia de viteze, existând astfel riscul ca acest autoturism să necesite o nouă intervenție mecanică de amploare, iar pe de altă parte, aceeași instanța a respins capătul de cerere privind plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință întrucât a considerat că, ulterior înlocuirii cutiei de viteze, bunul nu ar fi devenit impropriu a fi folosit, fiind strict alegerea reclamantei de a nu ridica autoturismul, alegere pentru care nu poate fi atrasă răspunderea intimatei-pârâte.

Totodată, fiind vorba de considerente denumite în literatura de specialitate ca fiind "decisive", s-a arătat că decizia nu respecta nici standardele impuse de art. 430 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel, cu autoritate de lucru judecat, a reținut atât faptul că, ulterior înlocuirii cutiei de viteze, exista riscul ca autoturismul să se defecteze întrucât cauza defecțiunii inițiale nu a fost identificată, cât și că reclamanta ar fi trebuit să ridice autoturismul ulterior înlocuirii cutiei de viteze.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că soluția de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere este consecința aplicării greșite a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1710 C. civ. și a dispozițiilor legale privind valabila încheiere a contractelor, respectiv a dispozițiilor art. 1178 C. civ.

În acest sens, sub aspectul nerespectării dispozițiilor art. 1710 C. civ., s-a arătat că, în speță, în timp ce reclamanta, în calitate de cumpărător, a solicitat înlocuirea autoturismului, măsură prevăzută de art. 1710 alin. (1) C. civ., pârâta, în calitate de vânzător, a susținut necesitatea aplicării măsurii prevăzute de art. 1710 alin. (1) lit. a) C. civ., respectiv cea de înlăturare a viciilor. În acest context, în mod temeinic si legal, cu ocazia soluționării primului capăt de cerere, instanța de apel a procedat la analizarea dreptului de opțiune invocat, în sensul înlocuirii autoturismului, reținând că acesta este proporțional în raport de variabilele prevăzute de art. 1710 alin. (2) C. civ.

Cu toate acestea, in ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța de apel a respins solicitarea privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosința, reținând că reclamanta ar fi avut posibilitatea de a ridica autoturismul a cărui cutie de viteze a fost înlocuită.

În realitate, raționamentul instanței de apel a avut în vedere nu doar o simplă "posibilitate" a reclamantei de a ridica autoturismul ci, prin consecințele pe care le-a aplicat conduitei contrare a acesteia, mai exact prin neangajarea răspunderii intimatei-pârâte, instanța a reținut practic că reclamanta avea obligația de a prelua un bun, pe care însă tot aceasta l-a socotit ca fiind impropriu folosirii.

A apreciat recurenta-reclamantă că aceasta soluție a fost pronunțata cu nesocotirea rațiunii pentru care legiuitorul a inclus măsura "înlocuirii bunului' printre masurile care pot fi dispuse în cazul răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse, respectiv aceea că măsura înlocuirii se dispune în situația în care aceasta este proporțională cu gravitatea viciului, scopul încheierii contractului și alte împrejurări, proporționalitate care există în ipoteza în care măsura "înlăturării viciilor" nu este posibilă.

În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la încheierea oricărui contract, respectiv art. 1178 C. civ., recurenta - reclamantă a arătat că un alt motiv pentru respingerea capătului de cerere secund l-a reprezentat o pretinsă culpa a S.C. A. S.R.L. la momentul refuzării probei de traseu.

A apreciat recurenta - reclamantă că acest considerent al instanței de apel a fost reținut cu ignorarea prevederilor legale, în condițiile în care orice reparație efectuata la un autoturism se realizează ca urmare a încheierii unui contract de service; ca dovadă, pentru efectuarea reparațiilor la caroserie a fost încheiat Contractul de service nr. x/1, din data de 12.10.2015.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea în parte a deciziei atacate, în privința măsurii de înlocuire a autoturismului și a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, cu trimiterea cauzei la instanța de apel spre o nouă judecată

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a arătat că acestuia i se circumscrie și contestarea de către instanță a puterii unor texte de lege, în speță art. 1270 C. civ.:

"Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante".

Potrivit art. 5.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.11.2013, "garanția se acordă și acoperă numai disfuncționalitățile care au Ia bază materiale de producție improprii sau defecte de fabricație".

Astfel, deși instanța de apel a ajuns la concluzia că suntem în prezența unui viciu ascuns, cauzat de un defect de fabricație - turnarea cu microporozitați a carcasei cutiei - a ignorat, și astfel a contestat, forța obligatorie a unui contract asumat de părți, care stabilea în mod ferm că garanția acoperă defectul de fabricație al cutiei de viteze, atrăgând obligația contractuală a vânzătorului de înlocuire gratuită a acestui subansamblu.

Pe cale de consecință, a susținut recurenta-pârâtă, forța obligatorie a clauzelor contractuale asumate valid de către părți este opozabilă inclusiv instanței, astfel că ordinea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 1710 C. civ. nu mai este lăsată la apreciere, ci devine obligatorie în temeiul contractului.

În ceea ce privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea regulilor de procedură care atrag nulitatea, s-a apreciat de către recurenta-pârâtă că acest motiv de recurs trebuie analizat în contextul prevederilor art. 13 alin. (3), (14) alin. (4), (22) alin. (2) și (7), 254 alin. (5) și 255 alin. (4) C. proc. civ.

Absența desăvârșită a punerii în discuție și implicit a contradictorialității în privința cerințelor considerate fundamentale de către instanța de apel pentru a constata așa-zisa vinovăție a pârâtei în aflarea cauzei pierderilor de ulei (nedepunerea unor înscrisuri care nu se furnizează de producătorul cutiilor de viteze din motive de confidențialitate, necesitatea solicitării de informații direct de la cei doi producători x și ZF), dar și pentru justificarea măsurii de înlocuire a bunului, consideră că se încadrează în motivul de recurs invocat, constituind o flagrantă și prejudiciabilă încălcare a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității și conducând la admiterea apelului și aplicarea măsurii înlocuirii bunului pe baza unor elemente care nu au fost puse în dezbatere.

Susține recurenta-pârâtă că neregularitățile procedurale semnalate sunt cu atât mai evidente în condițiile în care instanța de apel critică vehement decizia primei instanțe de a refuza solicitarea expertului tehnic judiciar, făcută personal la termenul din 26,06.2017, de a se emite o cerere de informații către producătorul cutiei de viteze.

În ceea ce privește incidența pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., în opinia recurentei-pârâte, hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de pricină în analiza criteriilor care au determinat instanța să înlocuiască bunul.

Astfel, recurenta-pârâtă identifică mai multe contradicții prezente în motivarea deciziei atacate, referitoare la existența și calificarea viciului, precum și la conduita vânzătorului,după cum urmează:

- instanța de apel constată că "prima instanță a reținut corect situația de fapt", greșită fiind doar aplicarea dispozițiilor art. 1707, 1710 și 1716 C. civ. și interpretarea probelor;

- curgerile de ulei sunt apreciate de instanța de apel drept viciu ascuns, exclusiv în baza unei prezumții simple, raportat la adresa comunicată de producătorul x.

- instanța de apel apreciază că nu este identificată cauza pierderilor de ulei din cutia de viteze. Mai mult, printr-o criticabilă lipsă de imparțialitate, instanța de apel apreciază, dar abia cu ocazia deliberării, posibilitatea ca vânzătorul să ascundă un alt viciu. Deși se reține răspunderea acestuia pentru un viciu ascuns la cutia de viteze și se constată că schimbarea cutiei a eliminat scurgerile de ulei, se antamează inclusiv posibilitatea "să existe un alt defect care să se manifeste tot prin scurgerea de uleiului din cutia de viteze". Or, testul de drum și concluziile expertului desemnat de instanță sunt concludente în această privință, aleatoriul sau echivocul fiind excluse.

- instanța de apel este de acord că o cutie de viteze reprezintă un subansamblu, adică o unitate completă și distinctă, dar apreciază că este o componentă fundamentală a autovehiculului, astfel că gravitatea viciului a determinat imposibilitatea folosirii autoturismului. Un subansamblu este definit a fi "un grup de piese care alcătuiesc o parte componentă a unei mașini, a unui sistem tehnic, etc, acționând în cadrul acestora ca o unitate funcțională distincta", definiție ce corespunde identic cu informațiile furnizate de producătorul ZF. Prin urmare, fiind o unitate completă și distinctă, cutia de viteze este interschimbabilă cu o altă cutie de viteze de același tip, iar în speță, prin schimbarea cutiei de viteze ce prezenta scurgeri, s-a exclus definitiv posibilitatea ca autoturismul să devină imposibil de folosit, pentru că este cert că această imposibilitate a folosirii nu a existat niciodată la modul concret, efectiv, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp. În context, recurenta-pârâtă a reamintit că autoturismul nu a fost folosit doar pentru că intimatul-reclamant a refuzat testul de drum, solicitând nejustificat înlocuirea bunului, dar anterior și ulterior schimbării cutiei de viteze, acesta a funcționat, a fost folosit și poate fi folosit în continuare, neavând performanțele afectate în vreun fel.

- în cadrul considerentelor privind primul motiv de apel, instanța a apreciat că viciul a determinat imposibilitatea folosirii autovehiculului. Cu toate acestea, în motivarea respingerii capătului de cerere privind lipsa de folosință (pag, 21/22 din decizie), se reține expres că "apelanta avea oricând posibilitatea de a ridica autoturismul care fusese reparat de către intimata-pârâtă", pentru că "curtea consideră că, prin înlocuirea cutiei de viteză, bunul nu a devenit impropriu întrebuințării sale potrivit destinației".

- aprecierea privind gravitatea viciului, care a atras imposibilitatea de folosire, raportat la art. 1707, art. 1716 și art. 1270 C. civ., nu se face în abstract, iar criteriile de determinare sunt indicate expres: bunul devine impropriu folosinței; reparația bunului este imposibil de realizat. Așadar, înlocuirea unui bun, în speță a autoturismului, s-ar putea dispune doar în aceste cazuri limitativ și expres prevăzute de lege. Așa cum s-a arătat, argumentul care a format convingerea instanței de apel că este întemeiată înlocuirea autoturismului cu unul nou de același model, este contrazis total și vădit în motivarea deciziei atacate.

- instanța apreciază gravitatea viciului ca fiind mai mare în cazul unui produs de lux. Este incontestabil că achiziționarea unui produs de lux implică anumite prefigurări sau așteptări și este firesc să fie așa, însă, pentru că notorietatea unor fapte este recunoscută și de lege, prin dispozițiile art. 255 C. proc. civ., nu se poate concluziona că la achiziționarea unui autoturism de lux, cumpărătorul exclude ab inițio eventualitatea unor defecțiuni. Notorietatea este cea care ne relevă că autoturismele de lux nu sunt scutite de a avea defecțiuni, vicii de fabricație sau vicii cauzate de uzura normală, indiferent că vorbim de mărci consacrate, ca x, întrucât luxul unor astfel de produse nu se apreciază prin excluderea eventualelor defecțiuni tehnice, ci prin confortul habitaclului, calitatea materialelor, facilităților tehnice, funcții de asistență, putere a motorului, viteză, etc.

Recurenta-pârâtă invocă și existența unor motive contradictorii sau străine de pricină în cazul analizării criteriilor care au determinat instanța să înlocuiască bunul:

- gravitatea viciului, care reține instanța de apel că rezultă din faptul că o cutie de viteze automată este o componentă fundamentală. Este o astfel de componentă, dar este un subansamblu complet și distinct ce poate fi înlocuit și prin a cărui înlocuire curtea de apel a considerat că bunul nu a devenit impropriu întrebuințării sale potrivit destinației.

- produsul de lux care naște alte așteptări pentru cumpărător, însă este de notorietate că un produs de lux nu este exclus de la eventuale defecțiuni;

- nu există dovezi privind modul în care au fost afectate alte subansamble prin înlocuirea cutiei de viteze;

- uzura redusă a autovehiculului - raportat la actele dosarului, se poate constata că termenul de utilizare a fost de 2 ani, nu de unul, iar rulajul, este de peste 18.000 km, iar nu 17.000;

- nedepunerea de către vânzător a unor înscrisuri a împiedicat identificarea cauzei. Indiferent că este apreciată culpabilă sau nu, aceasta nu a împiedicat expertul sa constate că, după înlocuirea cutiei de viteze și efectuarea testului de drum, nu au mai existat niciun fel de disfuncționalități ale autoturismului, acesta nefiind și nici nedevenind impropriu folosinței potrivit destinației. Nedepunerea înscrisurilor nu mai poate fi considerată culpabilă în condițiile în care prima instanță, prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 28.07.2017, respinge solicitarea expertului de a se emite adrese către producător.

- posibilitatea existenței unui alt viciu de fabricație la cutia de viteze, ce ar putea să determine și în viitor defecțiuni ale acesteia. Legea se referă la fapte a căror existență sau inexistență este certă și probată și exclude - aleatoriul sau probabilitatea - în cadrul unei hotărâri judecătorești. Hotărârea, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., trebuie să conțină dezlegarea dată de instanță pe baza probelor administrate și motivarea în drept și în fapt pentru modul de soluționare, or decizia nu poate fi legală când este luată pe baza unor ipoteze viitoare a căror realizare este incertă.

- prețul de achiziție. Imposibilitatea de defectare nu este intrinsecă unui astfel de produs.

- deprecierea valorică. Valoarea unui autoturism scade progresiv cu fiecare an scurs după momentul achiziției și scade și mai mult în condițiile în care a fost implicat în evenimente rutiere care au atras manoperă de vopsitorie la unele elemente de caroserie.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă arată că multe dintre argumentele ce sprijină acest motiv de recurs au fost deja prezentate, înțelegând să insiste doar asupra unor aspecte.

Astfel, se arată că instanța de apel a dispus înlocuirea bunului în temeiul dispozițiilor art. 1710 lit. b) C. civ., apreciind că prevalează solicitarea intimatului-reclamant. Acest text se referă la vicii, dar fără a distinge după cum acestea sunt ascunse, respectiv din fabricație, ori cauzate de uzura normală, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Așadar, pentru adoptarea unuia sau altuia dintre efectele garanției, apreciază recurenta-pârâtă, trebuie să ne raportăm la criteriile indicate de art. 1707 sau, după caz, ale art. 1716 C. civ., care menționează expresis verbis fie ca bunul a devenit impropriu întrebuințării căreia este destinat, fie că reparația este imposibil de realizat, ipoteze legale neincidente în speță.

De altfel, lăsând la o parte faptul că existența unui viciu ascuns nu este dovedită, dimpotrivă, în condițiile în care art. 1710 C. civ. nu distinge felul viciilor, nu se poate reține că ordinea efectelor garanției este incidentă exclusiv în cazurile prevăzute de art. 1716 C. civ.

Doctrina este în sensul că "dreptul de opțiune a cumpărătorului, potrivit art. 1710 C. civ., trebuie să fie proporțional cu gravitatea viciilor, scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum și de alte împrejurări avute în vedere de părți ori ivite ulterior, astfel încât să fie înlăturate efectele negative suportate de cumpărător" (Gheorghe Gheorghiu, Noul C. civ., comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, 2012).

De asemenea, susține recurenta-pârâtă, raportat la legea părților și admițând că ar fi vorba de un viciu de fabricație (turnarea cutiei cu microporozități), devin incidente obligațiile de la art. 5.2 din Contractul de vânzare cumpărare și certificatul de garanție, adică înlocuirea subansamblului.

Arată recurenta-pârâtă că indiferent de felul viciului și indiferent de circumstanțele sau criteriile la care ne raportăm, măsura înlocuirii autoturismului nu este cu nimic justificată în fapt sau în drept, ceea ce conduce la reținerea nelegalității deciziei atacate.

Prin întâmpinarea înregistrată la 23.09.2019, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat, în esență, respingerea recursului reclamantei, arătând, printre altele, că motivarea instanței de apel este contradictorie, dar nu în sensul evidențiat de reclamantă, întrucât motivele pentru care a fost dispusă înlocuirea autoturismului au avut în vedere o probabilitate, o incertitudine privind modalitatea de înlocuire a cutiei de viteze, stabilirea precisă a cauzei scurgerilor de ulei și efectele reparației asupra celorlalte subansamble, pe când respingerea despăgubirilor solicitate de reclamantă a fost întemeiată pe o certitudine, și anume faptul că apelanta avea oricând posibilitatea de a ridica autoturismul care fusese reparat de intimata-pârâtă și că prin înlocuirea cutiei de viteze bunul nu a devenit impropriu întrebuințării sale potrivit destinației. Prin urmare, nu există o motivare contradictorie, din perspectiva criticilor reclamantei.

Prin întâmpinarea înregistrată la 03.10.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat, arătând, în ceea ce privește criticile invocate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că acestea nu se circumscriu acestui motiv de casare, pârâta încercând, în realitate, să obțină reinterpretarea întregului probatoriu deja administrat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 iunie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru judecarea acestora în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenți și temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Ambele instanțe de fond au reținut în mod concordant circumstanțele factuale în care s-a născut litigiul dedus judecății.

Astfel, între pârâtă, în calitate de vânzător, și reclamantă, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.11.2013, având ca obiect autoturismul nou marca x, cu seria șasiu x și număr de înmatriculare x. Conform art. C.1 din contract, prețul autoturismului a fost stabilit la suma de 213 556,90 euro.

Predarea-primirea autovehiculului s-a realizat la data de 07.11.2013, conform procesului-verbal din aceeași dată.

La data de 12.10.2015, a fost încheiat între reclamantă și pârâtă contractul de service nr. x/1, având ca obiect efectuarea unor lucrări de reparații la caroseria autovehiculului, stabilindu-se ca data finalizării acestor reparații să fie 15.10.2015. Conform contractului menționat, autovehiculul figura la bord cu un rulaj de 18 806 km la data introducerii în unitatea de service.

La data de 15.10.2015, în cadrul desfășurării lucrărilor de reparație de către unitatea de service, s-au constatat pierderi de ulei la cutia de viteze automată a autovehiculului. Urmare a acestei constatări și după comunicarea către reclamantă a aspectelor constatate și a necesității înlocuirii cutiei de viteze în baza certificatului de garanție, reprezentanții pârâtei au solicitat producătorului x, la data de 16.10.2015, remiterea unei noi cutii de viteze, lucrările de înlocuire debutând la data de 22.10.2015. Prin adresa emisă de reclamantă către pârâtă la data de 26.10.2015, menționată în adresa de răspuns a pârâtei, din data de 06.11.2015, aceasta a solicitat, față de cele comunicate de pârâtă, înlocuirea autovehiculului, aceasta din urmă refuzând solicitarea, în temeiul dispozițiilor art. 1710 și 1716 C. civ., cu precizarea că măsura solicitată este disproporționată, iar pârâta, în calitate de vânzător care a garantat pentru un timp determinat buna funcționare a autoturismului, a menționat că este obligată să repare bunul, pe cheltuiala sa. În consecință, pârâta a reiterat solicitarea ca, în vederea finalizării lucrărilor de reparație, reclamanta să își dea acordul pentru efectuarea unei probe de traseu de circa 100 km, această probă fiind impusă de producător pentru adaptarea dinamică a noii cutii de viteze.

Ca răspuns la adresa anterior menționată, reclamanta a emis către pârâtă o nouă adresă, prin care a arătat că, potrivit acesteia, defecțiunea cutiei de viteze la puțin peste un an de utilizare, este de natură a afecta extrem de serios încrederea acesteia în fiabilitatea produsului și de natură a o prejudicia prin prisma unei reduceri substanțiale a prețului ce se poate obține printr-o vânzare ulterioară a autovehiculului. S-a mai arătat că, transmisia de viteze este o componentă fundamentală a autovehiculului, astfel că gravitatea viciului ascuns este esențială, iar, în acest context, a fost exprimat refuzul reclamantei cu privire la efectuarea probei de traseu, aceasta solicitând, în mod expres, fie înlocuirea bunului, fie restituirea integrală a prețului achitat.

La data de 04.12.2015, pârâta a emis către reclamantă o nouă adresă, prin care au fost reluate precizările din adresa din data de 06.11.2015, arătându-se, în plus, că în situația în care reclamanta nu va fi de acord cu proba de traseu, care este menționată de către producător ca fiind obligatorie în procesul de înlocuire a cutiei de viteze cu una nouă, proba de traseu nu poate fi efectuată, astfel că procesul de înlocuire a subansamblului în mod gratuit, în baza certificatului de garanție, nu poate fi finalizat.

La data de 11.02.2016, pârâta a emis către reclamantă adresa nr. x/11.02.2016, prin care s-a precizat că, față de refuzul reclamantei cu privire la efectuarea probei de traseu, producătorul nu poate considera lucrarea ca fiind executată în baza certificatului de garanție și nu poate oferi garanție pentru piesa înlocuită și pentru manopera aferentă acestei operațiuni. Drept urmare, reclamanta a fost somată ca, în termen de 10 zile de la primire, să ridice din unitatea de service autovehiculul și să achite suma de 81 701,75 RON, reprezentând costul reparațiilor efectuate de unitatea de service a pârâtei, conform facturii atașate acestei somații. Prin adresa nr. x/03.03.2016, emisă de reprezentantul convențional al reclamantei, aceasta și-a exprimat refuzul față de solicitările pârâtei din adresa din data de 11.02.2016.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în principal, obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la înlocuirea autoturismului x, având seria sasiu x și număr de înmatriculare x, cu un autoturism nou de același model, și, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, evaluată provizoriu ca reprezentând contravaloarea diminuării corespunzătoare a prețului de achiziție cu suma necesară efectuării reparațiilor și cea reprezentând scăderea valorii de revânzare, ca urmare a intervențiilor neplanificate necesare asigurării funcționarii corespunzătoare.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a autoturismului, în principal, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 și până la momentul reintrării reclamantei în posesia unui nou autoturism, iar în subsidiar, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 și momentul pronunțării unei hotărâri definitive cu privire la reducerea prețului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1707, art. 1710 și urm., art. 1531 C. civ.

Pornind de la aceste circumstanțe ale pricinii și de la limitele subiective și obiective în care a fost învestită, prin decizia civilă nr. 739 din 23 aprilie 2019, atacată cu recurs în prezenta cauză, instanța de apel a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a modificat, în parte, sentința civilă nr. 3769/28.12.2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la înlocuirea autoturismului x, cu serie sasiu x și număr de înmatriculare x, cu un autoturism de același model, nou, fiind, în același timp, menținută dispoziția privind respingerea solicitării privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a autoturismului.

Una dintre criticile de nelegalitate invocate de ambele recurente, subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează caracterul contradictoriu al considerentelor care au stat la baza soluțiilor pronunțate de instanța de apel în privința celor doua capete de cerere formulate de reclamantă, întrucât, pe de o parte, instanța de apel a reținut că se impune a se dispune măsura înlocuirii autoturismului cu unul nou, același model, în timp ce respingerea capătului de cerere reprezentând contravaloarea lipsei de folosința s-a întemeiat pe faptul că, ulterior înlocuirii cutiei de viteze, bunul nu a devenit impropriu întrebuințării sale potrivit destinației, fiind strict alegerea reclamantei de a nu ridica autoturismul, alegere pentru care nu poate fi atrasă răspunderea intimatei-pârâte.

Instanța de apel a reținut, în mod corect, faptul că garanția pentru buna funcționare a bunului vândut nu înlătură și nu limitează aplicarea garanției pentru viciile ascunse, reclamantul având posibilitatea de a opta pentru una din cele două tipuri de garanții, în condițiile în care prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/06.11.2013, încheiat între părți, nu a fost inserată o clauză care să o înlăture expres, în conformitate cu art. 1708 C. civ.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a analizat condițiile - premisă prevăzute de art. 1707 C. civ. pentru angajarea răspunderii vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului vândut (viciul să fie inerent bunului vândut, în sensul că bunul trebuie să fie impropriu întrebuințării sau utilitatea lui să fie micșorată din cauza unor defecte care țin chiar de el, iar nu de elemente extrinseci; viciul să fie ascuns, iar nu aparent; viciul sau cauza acestuia să fi existat la data predării bunului; viciul să fie grav, adică, din cauza lui, bunul este impropriu întrebuințării la care este destinat sau i se micșorează în asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea, încât, dacă l-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat bunul sau ar fi dat un preț mai mic), iar subsecvent analizei acestor condiții, pe care le-a apreciat realizate, a reținut că dispozițiile art. 1710 alin. (1) C. civ. nu reglementează o ordine graduală a măsurilor pentru care cumpărătorul poate să opteze, așa cum se întâmplă în cazul garanției pentru buna funcționare a bunului vândut, reglementată de art. 1716 C. civ., dar, în egală măsură, și că instanța poate, ținând seama de anumite circumstanțe, să dispună o altă măsură decât cea solicitată de cumpărător.

Având în vedere o serie de circumstanțe pe care le-a individualizat (gravitatea viciului, lipsa dovezilor privind modul în care a fost afectată funcționarea celorlalte subansamble, ca urmare a înlocuirii cutiei de viteze, uzura redusă a autoturismului la data descoperirii viciului, nedepunerea de către pârâtă a unor înscrisuri solicitate de expert pentru determinarea cauzei ce a determinat înlocuirea cutiei de viteze, posibilitatea existenței unui viciu de fabricație a cutiei de viteze diferit de cel comunicat de producătorul x, prețul ridicat achitat pentru achiziționarea autoturismului, posibilitatea deprecierii valorii de revânzare), instanța de apel a apreciat că prevalează solicitarea reclamantului privind înlocuirea autoturismului cu unul nou, de același tip.

Așadar, instanța de apel a reținut o gravitate însemnată a viciului, care privește o componentă fundamentală a autovehiculului (cutia de viteze), precum și posibilitatea ca funcționarea celorlalte subansamble, asupra cărora s-a acționat ca urmare a înlocuirii cutiei de viteze, să fie afectată, de natură a contura ideea că bunul a devenit impropriu utilizării în siguranță de către reclamantă, respectiv unei întrebuințări potrivit destinației.

Însă, analizând argumentația pe baza căreia prin decizia atacată s-a apreciat că trebuie menținută soluția de respingere a cererii reclamantului privind acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului, pentru perioada cuprinsă între data de 15.10.2015 și data înlocuirii autoturismului cu unul nou, Înalta Curte constată că instanța de apel reține, în mod contradictoriu, faptul că reclamanta nu a făcut dovada acestui prejudiciu, având oricând posibilitatea de a ridica autoturismul care fusese reparat de către intimata pârâtă, precum și faptul că a optat pentru a aștepta soluționarea prealabilă a solicitării sale de înlocuire a autoturismului.

Totodată, s-a constatat că pârâta a efectuat reparația (înlocuirea cutiei de viteze) în termenul contractual convenit prin acordarea garanției, reparația neputând fi finalizată în sensul efectuării probei de traseu, față de refuzul reclamantei.

În fine, reține instanța de apel că, "prin înlocuirea cutiei de viteze, bunul nu a devenit impropriu întrebuințării sale potrivit destinației și că pârâta a dat dovadă de disponibilitate în încercarea de remediere a problemei apărute la autoturism, în scopul utilizării cât mai rapide a acestuia de către reclamantă".

Fără a induce în vreun fel ideea existenței unui raport de accesorialitate în soluționarea celor două capete de cerere deduse judecății de reclamant, Înalta Curte constată că parte dintre considerentele decizorii care au fundamentat soluția de admitere a cererii de înlocuire a autoturismului este în contradicție vădită cu argumentele, de asemenea decizorii, reținute prin aceeași hotărâre pentru respingerea cererii de acordare a contravalorii lipsei de folosință.

Acest aspect de nelegalitate a fost sesizat de ambele părți ale cauzei, chiar dacă fiecare a încercat a-l valorifica în calea extraordinară de atac din perspective diferite, solicitând casarea parțială a hotărârii, în privința soluției defavorabile.

Astfel, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a susținut că, "pe de o parte, instanța de apel a reținut ca măsura înlocuirii autoturismului se impune a fi luata in considerarea faptului ca nici pana in prezent nu a fost identificata cauza pentru care s-a defectat cutia de viteze, existând astfel riscul ca acest autoturism sa necesite o noua intervenție mecanica de amploare. Cu toate acestea, pe de alta parte, aceeași instanța a respins capătul de cerere privind plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosința întrucât a considerat ca, ulterior înlocuirii cutiei de viteze, bunul nu ar fi devenit impropriu a fi folosit, fiind strict alegerea subscrisei de a nu ridica autoturismul, alegere pentru care nu poate fi atrasa răspunderea intimatei".

De cealaltă parte, alături de alte aspecte care privesc aprecierea probelor de către instanța de apel și care excedează motivului de casare reglementat prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a invocat, subsumat acestei critici de nelegalitate, faptul că, deși în mod corect instanța de apel a stabilit că nu există o culpă a pârâtei cu privire la lipsa de folosință, "în cadrul considerentelor privind primul motiv de apel, instanța a apreciat că viciul a determinat imposibilitatea folosirii autovehiculului. Cu toate acestea, în motivarea respingerii capătului de cerere privind lipsa de folosință (pag, 21/22 din decizie), se reține expres că "apelanta avea oricând posibilitatea de a ridica autoturismul care fusese reparat de către intimata-pârâtă", pentru că "curtea consideră că, prin înlocuirea cutiei de viteză, bunul nu a devenit impropriu întrebuințării sale potrivit destinației"….. Aprecierea privind gravitatea viciului, care a atras imposibilitatea de folosire, raportat la art. 1707, art. 1716 și art. 1270 C. civ., nu se face în abstract, iar criteriile de determinare sunt indicate expres: bunul devine impropriu folosinței; reparația bunului este imposibil de realizat. Așadar, înlocuirea unui bun, în speță a autoturismului, s-ar putea dispune doar în aceste cazuri limitativ și expres prevăzute de lege. Așa cum s-a arătat, argumentul care a format convingerea instanței de apel că este întemeiată înlocuirea autoturismului cu unul nou de același model, este contrazis total și vădit în motivarea deciziei atacate."

Într-o atare situație, existența unor considerente contradictorii și care se exclud reciproc, chiar dacă privesc capete distincte de cerere, a fost de natură a vătăma ambele părți, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, în condițiile art. 175 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;"

Deși textul legal redat evocă trei ipoteze, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează de fapt aceeași aspect de nelegalitate, respectiv nemotivarea hotărârii, întrucât formularea unor considerente contradictorii echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Nemotivarea în oricare din ipotezele anterior menționate constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, după cum s-a arătat anterior, cu consecința casării acesteia și trimiterii cauzei spre rejudecare, ceea ce face de prisos cercetarea celorlalte aspecte de nelegalitate invocate de către recurente.

În consecință, având în vedere aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 739 din 23 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.