ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1530/2020

Ședința publică din data de 30 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 14.12.2015, reclamanta A. - Întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.R.L., constarea inopozabilității contractului de ipotecă reală mobiliară x/27.04.3015 și a Anexei 1din 29.05.2015 accesoriu la contractul de credit ESL 8/15.04.2015 în ceea ce privește utilajul tractor sesie șasiu x marca x model x.

Prin sentința civilă nr. 9552/22.06.2016 Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 01.11.2016, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 2164/31.05.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. -Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. S.R.L., prin administrator judiciar D., E., constatându-se inopozabilitatea față de reclamantă a Contractului de ipotecă reală mobiliară nr. x/27.04.2015 și a Anexei nr. 1 din data de 29.05.2015, accesoriu la Contractul de credit nr. x/15.04.2015, în ceea ce privește utilajul tractor marca x, serie șasiu x și fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6129,76 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta S.C. B. S.A., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 435 din 6 martie 2019 a admis apelul formulat de apelanta pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 2164 din data de 31.05.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. - INTREPRINDERE INDIVIDUALĂ și cu intimata pârâtă C. S.R.L. prin administrator judiciar D., E.. A schimbat în tot sentința civilă apelată. A respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A., a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt în sensul că hotărârea este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material întrucât instanța de apel s-a pronunțat asupra valabilității transferului dreptului de proprietate, aspect cu care nu a fost investită.

Recurenta-reclamantă citează dispozițiile art. 1674 C. civ., potrivit cărora transferul dreptului de proprietate în materia bunurilor mobile se transmite prin simplul acord de voință, nefiind necesară plata prețului și susține că instanța de apel și-a depășit limitele învestirii, prin raportare la dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., lipsind de efecte o tranzacție agreată și recunoscută de ambele părți.

Sub al doilea aspect, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit normele de drept substanțial prevăzute de art. 2393 și art. 2409 C. civ. având în vedere că la momentul la care s-a perfectat ipoteca, era emisă factura care atesta înstrăinarea bunului către F..

În opinia recurentei, față de raportul juridic dedus judecății este irelevant dacă detentorul are calitatea de proprietar deoarece creditorul ipotecar nu are la dispoziție o acțiune în revendicare, ci doar un drept de urmărire a bunului. Limitele acestui drept sunt fixate de legiuitor, iar în speța dedusă judecății aceste limite sunt de natură teritorială și pe de altă parte sunt limitate prin raportare la persoana care revinde bunul.

Recurenta mai arată că obligația de informare a cumpărătorului nu este una absolută, cumpărătorul neavând posibilitatea verificării tuturor registrelor de publicitate din toate țările care au astfel de registre la momentul achiziționării unui bun. Principiul teritorialității vine să protejeze pe dobânditorul bunului care îl achiziționează dintr-un stat în care protecția nu este instituită.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 12 martie 2020 a fost admis în principiu recursul și s-a acordat termen pentru judecata recursului la data de 7 mai 2020, dată la care s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul de judecată din 30 iulie 2020, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta-reclamantă a învestit instanțele cu o acțiune în constatarea inopozabilității față de aceasta a ipotecii mobiliare constituite de pârâta MAP în favoarea pârâtei B., în temeiul contractului de ipotecă reală mobiliară nr. x/27.04.2015 și a Anexei 1 din 29.05.2015, asupra unui utilaj tractor.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2630 alin. (3) C. civ., recurenta-reclamantă pretinzând că a achiziționat bunul ipotecat dintr-un alt stat, fără a avea cunoștință despre existența ipotecii constituite în România, astfel încât acesta a intrat în patrimoniul său fără a-i fi opozabilă ipoteca constituită de către intimata pârâtă MAP.

Totodată recurenta-reclamantă consideră că este incident și art. 2393 C. civ., aceasta susținând că, în relația dintre furnizorul său și debitorul ipotecar, dreptul de ipotecă s-a transferat asupra prețului obținut din vânzare, astfel că partea a dobândit bunul liber de ipotecă.

Printr-o primă critică recurenta-reclamantă susține că hotărârea este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material întrucât instanța de apel s-a pronunțat asupra valabilității transferului dreptului de proprietate, aspect cu care nu a fost investită.

Critica este nefondată.

În raport de petitul acțiunii cu care instanța a fost învestită și anume constatarea inopozabilității față de aceasta a ipotecii mobiliare constituite de pârâta MAP în favoarea pârâtei B., instanța de apel a verificat temeinicia cererii prin raportare la îndeplinirea condițiilor legale invocate ca temei de drept de către recurenta-reclamantă.

Astfel, întrucât recurenta-reclamantă a invocat incidența în cauză a art. 2393 C. civ. instanța a procedat la verificarea întrunirii în cauză a condițiilor impuse de acest text de lege și a constatat că recurentei-reclamante nu i se poate aplica acest text de lege întrucât în cauză nu s-a făcut dovada transferului de proprietate, cu alte cuvinte vânzătorul nu avea calitatea de proprietar la momentul la care a încheiat contractul cu recurenta-reclamantă.

Conform art. 2393 C. civ., cel care achiziționează un bun în cursul obișnuit al activității unei întreprinderi care înstrăinează bunuri de același fel dobândește bunul liber de ipotecile constituite de înstrăinător, chiar dacă ipoteca este perfectă, iar dobânditorul cunoaște existența acesteia.

Acest text de lege are caracter de excepție în raport cu dispozițiile art. 2345 alin. (1) C. civ. conform cărora dreptul de ipotecă se menține asupra bunurilor grevate în orice mână ar trece.

Având caracter de excepție, textul se supune regulii de interpretare potrivit căreia excepția este de strictă interpretare. Or, în condițiile în care textul de lege are în vedere doar transferul de proprietate susținerile recurentei-reclamante privind aplicarea acestei excepții nu pot fi primite atâta timp cât nu a făcut dovada că vânzătorul său avea calitatea de proprietar la momentul tranzacției cu acesta.

În aceste condiții, rezultă cu evidență că instanța s-a pronunțat strict între limitele învestirii prin verificarea îndeplinirii aplicării în cauză a textului de lege invocat și, constatând că susținerile recurentei-reclamante nu se verifică, l-a reținut ca inaplicabil, prin urmare nu au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cum greșit a susținut recurenta-reclamantă.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante instanța nu a lipsit de efecte o tranzacție agreată și recunoscută de ambele părți ci a invalidat teza recurentei-reclamante cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispoziției de excepție prevăzută de art. 2393 C. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat și dispozițiile art. 1674 C. civ. potrivit căruia, cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.

Textul de lege nu se referă la un simplu acord de voințe între două persoane ci presupune întrunirea calității de proprietar în persoana vânzătorului or, tocmai această chestiune nu a fost dovedită în cauză: calitatea de proprietar al vânzătorului recurentei-reclamante.

Potrivit art. 3.1 din contractul de vânzare cumpărare încheiat între intimata MAP S.R.L. și F. S.R.L. la 01.03.2012, transferul dreptului de proprietate asupra echipamentelor agricole ce constituiau obiectul acestuia opera la momentul plății integrale a prețului, așadar condiția plății pentru a opera transferul dreptului de proprietate a fost impusă chiar prin voința părților.

În lipsa dovedirii calității de proprietar, nici transferul proprietății nu a operat potrivit principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet (nimeni nu poate transfera mai multe drepturi decât deține), astfel că și această critică este nefondată.

Nu poate fi primită nici critica prin care se susține că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit normele de drept substanțial prevăzute de art. 2393 și art. 2409 C. civ. având în vedere că la momentul la care s-a perfectat ipoteca, era emisă factura care atesta înstrăinarea bunului către F..

Astfel cum s-a menționat anterior, condiția esențială pentru ca susținerile recurentei-reclamante cu privire la inopozabilitatea ipotecii să fie avute în vedere era ca aceasta să dovedească calitatea de proprietar al vânzătorului or, o factură emisă de un neproprietar nu are această aptitudine.

Contrar susținerilor recurentei, față de raportul juridic dedus judecății, singurul aspect relevant este calitatea de proprietar a vânzătorului iar nu acțiunile pe care le are la îndemână creditorul ipotecar pentru că în cauză este vizată inopozabilitatea ipotecii în raport de dispozițiile art. 2393 C. civ. iar nu dreptul de urmărire sau de revendicare a bunului.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentei-reclamante cu privire la limitele de natură teritorială și prin raportare la persoana care revinde bunul.

În cazul de față, contractul de vânzare cumpărare dintre recurenta-reclamantă și F. s-a încheiat la data de 20.08.2014, în județul Prahova, fiind supus legii române iar formalitățile de publicitate efectuate de în privința ipotecii constituite asupra utilajului agricol, au respectat prevederile art. 2627 C. civ., potrivit cărora condițiile de validitate, publicitatea și efectele ipotecii mobiliare sunt supuse legii locului unde se află bunul la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară. Textul de lege vorbește despre dobândirea unui drept cu titlu oneros asupra bunului, în cazul de față neavând loc efectul translativ al dreptului de proprietate, pentru considerentele arătate.

Susținerile recurentei potrivit cărora obligația de informare a cumpărătorului nu este una absolută, acesta neavând posibilitatea verificării tuturor registrelor de publicitate nu sunt de natură să atragă efecte juridice contrare celor edictate pentru situația dedusă judecății chiar și în condițiile în care recurenta-reclamantă și-a susținut buna credință.

În raport de aceste considerații, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A.-ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ împotriva deciziei civile nr. 435 din 06 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâteBCR LEASING IFN S.A. și C. S.R.L. prin administrator judiciar G. I.P.U.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A.-ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ împotriva deciziei civile nr. 435 din 06 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâteBCR LEASING IFN S.A. și C. S.R.L. prin administrator judiciar G. I.P.U.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iulie 2020.