ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 575/2020

Ședința publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursului de față

Din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., în principal, constatarea nulității contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x din 17 octombrie 2014 de S.N.P. D., iar în subsidiar, constatarea inopozabilității contractului față de reclamantă, precum și radierea ipotecii din cartea funciară nr. x-C1-U3.

A solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6949 din data de 1 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele B. și C. și a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x din 17 octombrie 2014 de S.N.P. D..

A respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată, și a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 8610 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii de ședință din data de 20 septembrie 2016 și a sentinței civile nr. 6949 din 1 noiembrie 2016, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a formulat apel apelanta B., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

A solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată

Prin decizia civilă nr. 1983 A din 8 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta B. împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2016 și a sentinței civile nr. 6949 din data de 1 noiembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatele S.C. A. S.R.L. și C..

A schimbat, în tot, sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

A obligat intimata S.C. A. S.R.L. să plătească apelantei suma de 897 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (taxa judiciară de timbru dovedită ca achitată în apel).

La data de 15 octombrie 2018, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile anterior menționate, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și menținerea sentinței primei instanțe.

A precizat, în cererea scrisă, că își întemeiază recursul pe motivul de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, subsecvent reiterării istoricului cauzei, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a schimbat în tot sentința primei instanțe și a respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând că prima instanță a reținut greșit aplicabilitatea dispozițiilor legale referitoare la cauza ilicită a contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x din data de 17 octombrie 2014 de S.N.P. D..

În acest sens, a menționat că instanța de apel a apreciat, fără a se raporta la probatoriul administrat, că instanța de fond nu a indicat dispoziția legală imperativă încălcată sau eludată prin încheierea contractului de împrumut, precizând recurenta-reclamantă că fraudarea drepturilor creditorilor nu echivalează cu fraudarea legii.

Recurenta-reclamantă a considerat că în mod greșit a apreciat instanța de apel că în cauză nu s-a răsturnat prezumția relativă a valabilității cauzei și nu s-a probat existența unei cauze ilicite a contractului.

A considerat că în mod nejustificat a apreciat instanța de apel că pârâtele au fost de bună-credință când au semnat actul.

Făcând trimitere la dispozițiile art. 1169 C. civ. ("Părțile sunt libere sa încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri."), a precizat că părțile au obligația de a acționa cu bună-credință, atât la negocieri și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale.

A susținut că această obligație nu trebuie raportată doar la contractul de împrumut garantat cu ipotecă, ci și la contractul de vânzare pe care pârâta C., în calitate de reprezentant al S.C. E. S.A., l-a încheiat cu recurenta-reclamantă, astfel că, instanța de apel trebuia să aprecieze moralitatea contractului, prin care au fost zădărnicite posibilitățile de recuperare a sumelor de bani de către reclamantă, prin limitarea artificială a patrimoniul intimatei-pârâte debitoare a recurentei și, astfel, cu afectarea garanțiilor existente la îndemâna recurentei data semnării contractului de împrumut cu intimata-pârâtă.

Faptul că intimata-pârâtă C. s-a obligat personal la restituirea creanței datorate recurentei, dar și-a diminuat, voit și nereal patrimoniul, în favoarea unei rude de gradul întâi, a echivalat cu fraudarea dreptului recurentei de a se îndestula din patrimoniul debitoarei, instanța de apel neputând legifera o astfel de fraudă.

A considerat că, astfel, a fost încălcat dreptul de gaj general al creditorilor chirografari, prevăzut de dispozițiile art. 2324 C. civ.

În raport cu aceste împrejurări, a precizat că sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută a actului juridic, pentru cauză ilicită, recurenta-reclamantă susținând că împrumutul contestat nu a fost acordat în mod real, ci a avut scopul, prin instituirea garanției ipotecii, de a sustrage bunul ipotecat de la urmărirea creditorilor.

A considerat că instanța de apel trebuia să observe că pentru aceeași sumă există două contracte de împrumut, iar cel de al doilea contract este este nul pentru lipsa cauzei, arătând, totodată, că potrivit art. 966 C. civ., cauza ilicită nu poate avea niciun efect.

Totodată, a susținut recurenta că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1236 C. civ. ("cauza ilicită nu poate avea niciun efect"), raportat la cele ale art. 1237 C. civ., ce definește frauda la lege ("Cauza este ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.") și la dispozițiile art. 1238 alin. (2) C. civ. ("Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască."), având în vedere că împrumutul nu a fost acordat în mod real, scopul actului de împrumut cu ipotecă fiind, în mod cert, sustragerea bunului de la urmărirea creditorilor.

A mai precizat că, în cadrul cererii subsidiare, a formulat o acțiune revocatorie în temeiul dreptului de gaj general al recurentei-reclamante, fiind incidente dispozițiile art. 1562 C. civ.:

"Dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.".

A susținut că instanța de apel, considerând ca valabilă cauza contractului contestat, a omis să se pronunțe asupra cererii subsidiare, fiind încălcate dispozițiile art. 477 C. proc. civ.:

"Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.".

A subliniat că, în speță, respingerea cererii subsidiare formulate de recurenta-reclamantă era, în mod evident, dependentă de admiterea cererii principale, astfel încât era obligația instanței de apel să se pronunțe și asupra capătului de cerere formulat în subsidiar, în condițiile în care a apreciat că există o cauză licită și valabilă a contractului de împrumut contestat.

Prin întâmpinarea înregistrată la 22 noiembrie 2018, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil, motivele de recurs încadrându-se în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 19 aprilie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 8 noiembrie 2019, instanța a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata B. și a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., fixând termen pentru judecarea căii de atac la data de 6 martie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

O primă critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la împrejurarea că, în mod greșit a apreciat instanța de apel asupra valabilității cauzei contractului, prin prisma fraudei la lege, reținând, astfel, că în speță nu s-a probat existența unei cauze ilicite.

Recurenta a precizat că motivul invocat la fond, în cadrul cererii sale principale, a fost situația particulară a încălcării dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, prevăzut de dispozițiile art. 2324 C. civ., astfel că, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze apelul formulat prin prisma afectării garanțiilor existente la îndemâna recurentei la data semnării contractului de împrumut cu intimata-pârâtă, întrucât semnarea celui de al doilea contract de împrumut cu intimata-pârâtă B. și instituirea unei garanții imobiliare în favoarea acesteia a avut ca efect diminuarea voită a patrimoniului intimatei-pârâte C., consecința fiind fraudarea dreptului recurentei-reclamante de a se îndestula din patrimoniul debitoarei sale.

A mai susținut recurenta-reclamantă că împrumutul contestat nu a fost acordat în mod real, scopul acestuia fiind sustragerea bunului ipotecat în favoarea intimatei-pârâte B. de la urmărirea creditorilor intimatei-pârâte C..

Critica mai sus menționată nu poate fi subsumată motivului de casare invocat în scris de recurenta-reclamantă (art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.), deoarece nu se invocă pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea autorității de lucru judecat, ci se supune atenției instanței de recurs, pe de o parte, o greșită aplicare a normelor de drept substanțial (motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) și, pe de altă parte, încălcarea regulilor de procedură privind limitele efectului devolutiv al apelului, prevăzute de dispozițiile art. 477-478 din C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.).

Analizând aspectele invocate de recurenta-reclamantă, se reține că, prin cererea introductivă, întemeiată pe dispozițiile art. 1238 și 1562 C. civ., recurenta A. S.R.L., în calitate de creditoare personală a intimatei-pârâte C. în baza biletului la ordin seria x 3AA nr. x emis de societatea E. S.R.L. la 24 septembrie 2014, avalizat de intimata-pârâtă, a solicitat, în principal, constatarea nulității contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x din 17 octombrie 2014 de BNP D., încheiat între intimata-pârâtă menționată și mama sa, intimata-pârâtă B., iar în subsidiar, constatarea inopozabilității contractului față de recurenta-reclamantă, precum și radierea ipotecii din cartea funciară nr. x-C1-U3 a imobilului.

În motivare, recurenta-reclamantă a considerat că actul de împrumut cu garanție imobiliară atacat are caracter fraudulos, întrucât, pe de o parte, a fost încheiat după data deschiderii procedurii insolvenței societății E. S.R.L. și, pe de altă parte, pentru lipsa unei cauze licite și morale, împrumutul fiind acordat în scopul sustragerii bunului imobil ipotecat de la urmărirea creditorilor personali ai intimatei-pârâte.

Prima instanță a constatat, în baza probelor administrate, că imobilul ipotecat drept garanție pentru împrumutul acordat de intimata-pârâtă B. a fost adjudecat în favoarea acesteia, astfel că, în temeiul împrumutului, aceeași sumă de bani, respectiv 500.500 RON, a fost considerată ca împrumutată de intimata-pârâta B. atât societății E. S.R.L., justificând înscrierea acesteia în tabelul creditorilor, cât și intimatei-pârâte C., conducând la sustragerea imobilului ipotecat în favoarea intimatei B. de la urmărirea silită declanșată de recurenta-reclamantă, în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin emis la 24 septembrie 2014 pentru garantarea restituirii împrumutului.

Instanța de fond a concluzionat că încheierea contractului de împrumut cu garanție imobiliară s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1236 alin. (1) C. civ., referitoare la existența unei cauze licite și morale, contractul fiind încheiat cu intenția părților de fraudare a intereselor recurentei-reclamante, creditor chirografar al intimatei-pârâte C., respectiv de sustragere a imobilului ipotecat de la urmărirea silită declanșată de recurentă, creditor care nu se afla în posesia unei cauze de preferință.

În cadrul apelului formulat, intimata-pârâtă B. a solicitat, în esență, schimbarea, în tot, a sentinței pronunțate de prima instanță în sensul respingerii, ca neintemeiată, a acțiunii, arătând, în esență, că nu se poate reține frauda la lege în privința contractului de împrumut încheiat cu fiica sa, fiind îndeplinite condițiile dispozițiile art. 269 C. proc. civ. și, totodată, că nu a fost dovedit caracterul ilicit și imoral al cauzei acestui contract, nefiind răsturnată prezumția de bună-credință la încheierea contractului de împrumut cu garanție imobiliară.

A mai arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1238 alin. (2) C. civ., întrucât nu a cunoscut și nu avea cum să cunoască datoriile fiicei sale și eventualul gaj asupra imobilului ipotecat, atâta timp cât nu existau mențiuni în cartea funciară a imobilului și, de asemenea, a prezentat considerații referitoare la efectul garanției imobiliare aferente actului de împrumut încheiat cu fiica sa, față de gajul general al creditorilor chirografari.

Judecând apelul, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a procedat la examinarea situației de fapt rezultate din probatoriul administrat din perspectiva exclusivă a dispozițiilor art. 1237 C. civ., ce reglementează frauda la lege, fără a analiza incidența în speță a dispozițiilor art. 1238 alin. (2) C. civ., sub aspectul expres invocat de recurenta-reclamantă în cererea introductivă referitor la fraudarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari prevăzut de dispozițiile art. 2324 C. civ.

Astfel, deși a evocat dispozițiile legale ale art. 1236, 1237 și 1238 alin. (2) C. civ., pe care le-a apreciat incidente în cauză, instanța de apel a reținut că; "legea se referă la «frauda la lege» și nu la "fraudarea creditorilor", cum a reținut instanța în sentința apelată" și, urmare analizei efectuate asupra cauzei contractului de împrumut, subsumate fraudei la lege, a reținut că "reclamanta nu a răsturnat prezumția relativă a cauzei valabile a contractului respectiv, deoarece nu a indicat vreo dispoziție legală imperativă încălcată sau eludată prin încheierea contractului și deci nici nu a probat existența unei cauze ilicite a contractului".

A concluzionat instanța de apel considerând întemeiate susținerile apelantei (intimata-pârâtă B.) cu privire la buna sa credință și, respectiv, cu privire la nerăsturnarea prezumției de valabilitate a cauzei licite a contractului și la neaplicarea sancțiunii nulității absolute a contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. x din data de 17 octombrie 2014.

Din considerentele anterior evocate rezultă că instanța de apel a analizat apelul din perspectiva mai largă a fraudării legii, schimbând, astfel, cauza acțiunii deduse judecății, care viza un caz particular de fraudă la lege.

Concret, Înalta Curte constată că examenul instanței de apel a avut în vedere caracterul licit sau ilicit al cauzei actului juridic dedus judecății în lumina conceptului general al fraudei la lege (reținând instanța de apel că recurenta nu ar fi indicat vreo dispoziție legală imperativă încălcată sau eludată prin încheierea contractului), deși elementul ce a făcut obiectul analizei instanței de fond, conform limitelor învestirii sale și principiului disponibilității, a fost o situație particulară de fraudare a legii, reprezentată de încheierea contractului de împrumut în scopul fraudării dreptului de gaj al creditorilor chirografari prevăzut de dispozițiile art. 2324 C. civ.

Prin urmare, analiza realizată de instanța de apel este contrară atât modului în care a fost motivată în fapt și în drept acțiunea introductivă, cât și modului în care a fost soluționată acțiunea în primă instanță, fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății fondului, instituite de dispozițiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.".

Textul de lege menționat consacră un principiu restrictiv în materie de devoluțiune: tantum devolutum quantum iudicatum, care statuează regula că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță, instanța superioară neavând posibilitatea de a modifica elementele pe care prima instanță le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii, potrivit sesizării.

Ca atare, Înalta Curte constată întemeiat acest motiv de recurs, motivarea soluției instanței de apel întemeindu-se pe analiza generică a efectelor fraudei la lege asupra cauzei contractului de împrumut dedus judecății, deși în speță s-a invocat cazul particular de fraudare a legii prin încălcarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, aspect ce echivalează cu necercetarea în apel a cererii principale deduse judecății, ca urmare a schimbării cauzei acțiunii.

Față de reținerea ca întemeiată a acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că în speță se impune casarea deciziei instanței de apel, fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În rejudecare, în aplicarea dispozițiilor art. 501 din C. proc. civ., instanța de apel urmează să analizeze criticile formulate în apel prin raportare la motivele invocate în acțiunea introductivă de instanță și analizate de instanța de fond, referitoare la încălcarea dreptului de gaj general al creditorilor chirografari prevăzut de dispozițiile art. 2324 C. civ.

De asemenea, va fi avut în vedere, la rejudecare, și motivul de recurs referitor la omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii subsidiare, în conformitate cu dispozițiile art. 477 C. proc. civ., care prevăd că:

"Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.".

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la cele ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1983 A din 8 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.