ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 8 octombrie 2019
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A. (absorbită de C. S.A.), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 4.1 alin. (2), art. 4.3, art. 4.11 lit. b) din contractul de credit de consum nr. x din 28 mai 2007 și la art. 1 din actul adițional nr. x din 11 iunie 2007;
să o oblige pe pârâtă la recalcularea sumelor datorate cu titlu de dobândă, raportat la valoarea indicelui de la data semnării contractului de 2,45% și marja băncii (calculată ca diferență între dobânda de la data semnării contractului și valoarea indicelui Libor - marja fixă = 2,9); în subsidiar, în măsura în care se va considera că nu poate stabili marja de la momentul semnării contractului, să fie obligată pârâta la recalcularea sumelor datorate cu titlu de dobândă pentru perioada cuprinsă între 28 mai 2007 și anul 2010, raportat la valoarea dobânzii, conform art. 4.1, de 5.35% și pentru perioada cuprinsă între 21 iunie 2010 și până în prezent, calcularea dobânzii conform dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010 (marja fixă, stabilită raportat la dobânda de 5,35% = 5.15 + variația indicelui de referință);
să o oblige pe pârâtă la restituirea către reclamant a sumelor percepute în baza clauzelor contractuale nule și abuzive, cu titlu de comision de administrare, comision de acordare și dobândă excedentară;
să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar și să dispună eliminarea acesteia din contract;
să dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/leu la cursul de la momentul încheierii contractului de credit, care să fie valabil pe toată perioada contractuală;
să dispună denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;
să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 480 și art. 992 C. civ. din 1864, art. 194 C. proc. civ., Directiva nr. 93/13/CEE și art. 276 din TFUE.
Prin cererea depusă la 3 decembrie 2015, reclamantul a precizat că obiectul capătului de cerere nr. x vizează clauza de risc valutar stipulată la art. 5.1 din contractul de credit.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive pentru pretențiile ulterioare datei de 11 iulie 2008, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin cererea depusă la 3 martie 2016, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de reclamanți, a numiților D. și E. și în calitate pârâtă, a numitei F..
Prin încheierea din 3 martie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei F..
Prin sentința civilă nr. 2350/2016 din 14 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul A. privind introducerea în cauză, în calitate de reclamanți, a numiților D. și E.; a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamatul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. (absorbită de C. S.A.) și F..
Împotriva sentinței primei instanțe, A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 177/A din 30 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea; a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 4.1 alin. (2) și art. 4.3 din contractul de credit ipotecar nr. x din 28 mai 2007 și nulitatea absolută a acestor clauze; le-a obligat pe pârâte la restituirea către reclamant a sumelor percepute cu titlu de dobândă în plus față de cuantumul stabilit la art. 4.2 din contractul de credit și până la încheierea actului adițional din 15 septembrie 2010; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a respins ca neîntemeiată cererea apelantului-reclamant privind obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din apel.
Împotriva deciziei instanței de apel, B. S.A. (absorbită de C. S.A.) a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la 31 iulie 2018, intimatului-reclamant a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 februarie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.
Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că, prin adresa comunicată la 25 iunie 2018, recurentei-pârâte i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursurilor, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.829,93 RON, sub sancțiunea anulării recursului .
Având în vedere că recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I, raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei instanței de apel.
Cu privire la cererea intimatului-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, instanța supremă constată că intimatul-reclamant a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, conform chitanței de plată a onorariului în cuantum de 500 RON, aflată la dosarul de recurs.
Față de soluția de anulare a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 452 și art. 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 177/A din 30 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.