ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1562/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 5 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat următoarele:

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 196 C. proc. civ., O.U.G. nr. 50/2008, Legea nr. 193/2000, Directiva nr. 93/13/CEE, O.U.G. nr. 21/1992, C. civ.

La 19 septembrie 2016, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a evaluat fiecare capăt al cererii.

Astfel, capătul 1 privind comisionul de acordare a fost evaluat la suma de 4.460,64 RON (3.414 CHF); capătul 2 privind comisionul de administrare a fost cuantificat la suma de 93.500,29 RON (22.755 CHF); capătul 3 privind dobânda variabilă cuantificat la suma de 96.808,04 RON (23.560 CHF); capătul 4 cu privire la dobânda penalizatoare evaluat la 2.054 RON (500 CHF); capetele 5 și 6 sunt neevaluabile în bani; capătul 7 având ca obiect restituirea diferențelor încasate de pârâtă a fost evaluat la suma de 343.794,27 RON; capătul 8 al cererii având ca obiect dobânda legală a fost cuantificat la suma 51.804,37 RON.

Raportat la valoarea estimată a obiectului cererii de 540.616,94 RON, reclamanta a apreciat că Tribunalul București este competent să soluționeze cererea de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 664 din 27 februarie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la art. 3.5 referitoare la comisionul de procesare, art. 3.7 referitoare la comisionul de administrare, art. 3.3 referitoare la sintagma "evoluția pieței financiare sau politica de credite a băncii".

S-a dispus restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, precum și dobânda legală aferentă acestor comisioane, de la momentul perceperii până la restituirea efectivă. S-au respins celelalte cereri ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. și pârâta B. S.A., care au fost soluționate prin decizia nr. 229/2018 din 1 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamantă și admiterii apelului declarat de pârâtă.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul respingerii ca neîntemeiate și a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse la art. 3.5 și art. 3.7 din contractul de credit și cererilor accesorii privind eliminarea acestora din contract și restituirea sumelor achitate cu acest titlu, precum și dobânda legală aferentă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.552,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 13 iulie 2018, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 229/2018 din 1 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În cuprinsul recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta a susținut că instanțele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind prețul chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar și inteligibil; însă, cu atât mai mult, instanțele au acest drept, fiind chiar obligate să analizeze caracterul abuziv atunci când clauzele nu sunt redactate într-un limbaj clar și inteligibil.

S-a mai învederat că instanța de apel nu a făcut o analiză asupra caracterului clar și inteligibil al clauzei de la art. 2.4 din contract în ceea ce privește consecințele economice ale acesteia, din punct de vedere al producerii unui dezechilibru vădit și semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor, situație ce pune în discuție buna-credință a băncii la încheierea contractului, cu privire la clauza respectivă.

În accepțiunea recurentei, rolul instanței de judecată este acela de a pune în balanță pe de o parte principiul forței obligatorii a contractului, care este un principiu fundamental al dreptului privat, iar pe de altă parte principiul bunei-credințe și cel al protecției consumatorilor, ca parte contractantă vulnerabilă și susceptibilă de a fi supusă unor abuzuri, instanța trebuind să intervină atunci când echilibrul dintre aceste principii este rupt.

Recurenta-reclamantă a subliniat că orice modificare în privința drepturilor consumatorului este obligatorie atât pentru contractele de credit ce vor fi încheiate, dar și pentru cele în vigoare, în afara excepțiilor prevăzute expres.

Recurenta a mai criticat decizia instanței de apel și din perspectiva faptului că în speță clauza de risc valutar constituie o clauză abuzivă, întrucât reclamanții, în calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea reală de a negocia conținutul acesteia, fiind constrânși, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acesteia astfel cum a fost prestabilită.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului, iar efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească, reclamanta a apreciat că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care, odată cu intrarea în vigoare a noului C. civ. beneficiază de o reglementare cu caracter general, care constituie o transpunere legislativă a soluțiilor conturate în practică.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei la înghețarea în moneda națională a plăților creditului acordat, la cursul de schimb CHF/RON de la momentul semnării contratului, pe considerente de practică a instanțelor comunitare și pe considerente de legislație internă în materia dreptului consumatorului și a dreptului civil, soluție echitabilă în accepțiunea recurentei, pe deplin justificată și în concordanță cu finalitatea Directivei 93/13.

Recurenta a învederat că atât reclamanta, cât și pârâta au declarat apel și niciuna nu a formulat întâmpinare, fiind, potrivit art. 208 C. proc. civ., decăzute din dreptul de a formula apărări și de a invoca excepții.

În acest sens, s-a subliniat că instanța de apel a respins apelul reclamantei, pe apărări și excepții care nu au fost invocate de către pârâtă, nu au fost de ordine publică absolută și nu au fost invocate de către instanță din oficiu.

Mai mult decât atât, s-a învederat că, nefiind excepții de ordine publică, nu se puteau invoca decât prin întâmpinare, de către B. S.A. Totodată, excepțiile de ordine publică nu puteau fi invocate în orice stare a pricinii și nici de instanță din oficiu.

Prin urmare, recurenta a solicitat să se constate nelegalitatea deciziei recurate, fiind încălcate dispozițiile art. 208, art. 245 și următoarele C. proc. civ.

În accepțiunea recurentei, consecința încălcării acestor acte normative a fost aceea că instanța de apel a analizat cereri și excepții străine de cauza dedusă judecății, care nu au fost invocate de părți, nefiind nici excepții absolute pentru a putea fi invocate de către instanță din oficiu.

S-a subliniat că instanța de apel a dat o hotărâre conformă cu alte hotărâri depuse de către B. S.A. ca anexă la cererea lor de apel, iar instanța a analizat contracte și probleme de drept din alte dosare decât cele deduse judecății. Această împrejurare a produs o vătămare reclamantei care nu poate fi reparată decât prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

La 10 septembrie 2018, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la valoarea litigiului care se află sub pragul de 1.000.000 RON, decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, decizia nr. 52/18.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la interpretarea art. 27 C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului, întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu atât mai puțin în ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 18 septembrie 2018, recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimată.

Cu privire la inadmisibilitatea recursului, s-a învederat că, în speță, căile de atac sunt cele menționate în lege, iar nu cele trecute în hotărârea judecătorească.

În aceste condiții, recurenta a solicitat instanței supreme să analizeze admisibilitatea recursului în raport cu dispozițiile art. 483 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, reclamanta a solicitat respingerea acesteia, întrucât, contrar susținerilor intimatei, motivele invocate prin cererea de recurs au fost ridicate în fața instanțelor de fond și au fost respinse, cu încălcarea unor norme juridice de drept material.

Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Magistratul-asistent a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 1 octombrie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ. reține următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimata-pârâtă, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Argumentele intimatei-pârâte B. S.A. invocate în susținerea excepției inadmisibilității recursului nu pot fi reținute, având în vedere că prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condițiile în care s-a statuat că este neconstituțional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului este determinată prin raportare la cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

Cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deși formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, recurenta-reclamantă a evocat istoricul litigiului, respectiv solicitările din cererea de chemare în judecată, soluțiile pronunțate în cauză și aspectele reținute de către instanțele de fond, după care recurenta a făcut aprecieri cu privire la caracterul clar și inteligibil al clauzelor din contract ce au fost contestate în cauză, invocându-se neanalizarea acestor împrejurări de către instanța de apel.

În continuare, recurenta-reclamantă a învederat că în cauză este necesară revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii.

În realitate, modul în care au fost construite aceste critici nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse judecății și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care va fi înlăturate.

Recurenta-reclamantă și-a încadrat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurenta, deși a invocat încălcarea dispozițiilor art. 208 și 245 și următoarele din C. proc. civ., nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate sub acest aspect, simplele afirmații potrivit cărora instanța de apel ar fi analizat cereri și excepții străine de cauza dedusă judecății, care nu au fost invocate de părți, fără a arăta în concret la ce excepții se referă, nu pot conduce la concluzia că aceste critici sunt de nelegalitate, în cauză nefiind dovedită încălcarea normelor de drept material, astfel cum impune norma legală invocată.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurentă, instanța de recurs reține că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În a doua parte a cererii de recurs, reclamanta a solicitat înghețarea cursului de schimb CHF - LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă reia susținerile prezentate anterior în fața instanțelor de fond și asupra cărora acestea s-au pronunțat, fără a aduce în concret vreo critică nouă deciziei recurate, ce reprezintă fundamentarea petitului cererii, motivele invocate neavând legătură cu motivarea specifică a instanței de apel.

Totodată, Înalta Curte constată că, deși aparent se invocă critici de nelegalitate referitoare la clauza de risc valutar, teoria impreviziunii, înghețarea cursului de schimb valutar, în realitate recurenta urmărește ca instanța de recurs să procedeze la o verificare a modului în care instanța de apel a făcut aprecieri asupra situației de fapt reținute în cauză. Prin urmare, se poate conchide că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, nefiind formulate critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispozițiile legale invocate de parte.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A..

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 229/2018 din 1 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.