Decizia nr. 704/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 2.3 din Contractul de credit nr. x/09.05.2008 și a clauzei de la art. 4.10 lit. a) din Contractul de credit nr. x/30.03.2007, cu privire la comisionul de acordare în cuantum de 2,00 %, respectiv 1,00%, plătit la prima tragere și calculat la valoarea creditului, să dispună eliminarea acestor clauze abuzive din contract și restituirea sumelor de 330 CHF, respectiv 740 CHF, achitate cu acest titlu;

Să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 4.10 lit. b) din Contractul de credit nr. x/30.03.2007, cu privire la perceperea unui comision de administrare de 0,15 %/lună, aplicabil la sold, să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din Contract și restituirea sumei achitate cu acest titlu, de la data semnării contractului și până la ultima plată efectuată reprezentând comisionul de administrare;

Să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 4.5 din Contractul de credit nr. x/30.03.2007, cu privire la revizuirea ratei dobânzii, conform căreia "pe parcursul derulării creditului, Banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și comisioanele bancare", să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din Contract, stabilirea marjei fixe a Băncii prin formula generală de calcul "dobânda inițială - LIBOR de la data semnării contractului de credit" și, întrucât se impune restituirea sumelor de bani percepute în plus, în situația în care, în urma expertizei contabile ce urmează a fi efectuată în cauza pendinte, va rezulta o diferență între dobânda percepută de Bancă potrivit acestei clauze contractuale abuzive și dobânda aplicată, conform formulei corecte de calcul, restituirea sumei achitată cu acest titlu;

Să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 2.2 din Contractul de credit nr. x/09.05.2008, respectiv a art. 4.8 din Contractul de credit nr. x/30.03.2007 cu privire la rata dobânzii majorată, calculată conform condițiilor prevăzute în Contract și, întrucât se impune restituirea sumelor de bani percepute în plus, în situația în care, în urma expertizei contabile ce urmează a fi efectuată în cauza pendinte, va rezulta o diferență între cuantumul comisioanelor stabilit la data încheierii Contractului și valoarea acestora percepute de Bancă, potrivit acestei clauze contractuale abuzive, restituirea sumei achitată cu acest titlu;

Să constate caracterul abuziv al clauzelor de risc valutar, conform cărora, rambursarea ratelor lunare se va face în moneda în care s-a acordat creditul și, pe cale de consecință, eliminarea acesteia din contractele de credit încheiate cu B. S.A.;

Să oblige pârâta la stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractului (2.2747 RON la 09.05.2008, respectiv 2.0647 RON la 30.03.2007 pentru cel de-al doilea contract), curs care să fie valabil pe toata perioada derulării contractelor de credit;

Obligarea pârâtei la restituirea diferențelor încasate de către pârâtă peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei de risc valutar;

Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată pentru sumele ce urmează a fi restituite de la data plații lor și până la data achitării efective a debitului;

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, în raport de dispozițiile art. 451 C. proc. civ. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 196 C. proc. civ., O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE, O.U.G. nr. 21/1992, C. civ. Prin sentința civilă nr. 13955 din 24 noiembrie 2016, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București. Dosarul astfel declinat a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la 1 februarie 2017, sub nr. x/2017. Prin sentința civilă nr. 4061 din 6 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea, în parte; a constatat caracterul abuziv și a declarat nulitatea absolută a clauzelor 2.3 din contractul de credit nr. x/09.05.2008, a clauzei 4.10 lit. a) din Contractul de credit nr. x/30.03.2007 cu privire la comisionul de acordare și a art. 4.10 lit. b) privind comisionul de administrare din contractul nr. x/30.03.2007. Totodată, a dispus restituirea sumelor acordate cu acest titlu de la data perceperii până la data restituirii și a dobânzii legale aferente până la data restituirii; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva sentinței primei instanțe, au declarat apel atât reclamantul A., cât și B. S.A.., al cărei succesor este B. S.A. și care, la termenul din 09 ianuarie 2019, a depus cerere precizatoare prin care a învederat că a preluat calitatea de apelantă ca urmare a fuziunii prin absorție. Apelantul reclamant învederează că, la 28.03.2018, a primit notificarea de cesiune de creanță, prin care a fost informat că noul creditor este, în prezent, C. S.A., motiv pentru care, a solicitat lărgirea cadrului procesual pasiv și introducerea în cauză și a cesionarului actual al creanței. La termenul din 4 septembrie 2019, Curtea a procedat la introducerea în cauză a societății C. S.A. având în vedere că această entitate a cesionat ambele contracte de credit. Prin decizia civilă nr. 1546A din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelantul A.; a schimbat, în parte, sentința atacată în sensul admiterii capătului privind constatarea ca abuzivă și nulitatea clauzei de la art. 4.5 din contractul nr. x/30.03.2007 cu privire la revizuirea unilaterală a dobânzii; a admis apelul declarat de apelanta B. și a schimbat, în parte, sentința în sensul respingerii capetelor privind constatarea ca abuzivă și nulitatea clauzelor de la art. 2.3 din Contractul de credit nr. x/09.05.2008, a art. 4.10 lit. a) din Contractul de credit nr. x/30.03.2007 cu privire la comisionul de acordare și a art. 4.10 lit. b) privind comisionul de administrare din Contractul de credit nr. x/30.03.2007, precum și restituirea acestor comisioane, ca neîntemeiate; a menținut, în rest, dispozițiile sentinței; a obligat intimata B. S.A. la plata către apelantul A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocațial redus); a obligat intimatul A. la plata către apelanta B. S.A. a sumei de 1.866 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru). Împotriva deciziei evocate, atât reclamantul A., cât și intimatele pârâte C. S.A. și B. S.A. au declarat recurs. 1. Recursul recurentului-reclamant a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483 și următoarele, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 193/2000, precum și pe celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul memoriului de recurs. Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte C. S.A. la 24 februarie 2020, respectiv la 25 februarie și intimatei-pârâte B. S.A. la 24 februarie 2020 . La 19 martie 2020, cu respectarea termenului legal, intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare (transmisă prin e-mail), prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, menținerea în parte a deciziei atacate cu privire la admiterea apelului formulat de B. S.A., precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, . Întâmpinarea intimatei C. S.A. a fost comunicată recurentului-reclamant A. la 3 aprilie 2020 și intimatei B. S.A. la 28 aprilie 2020 . La 31 martie 2020, în termen legal (având în vedere efectele Decretului privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020) intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, formulând totodată și recurs incident împotriva deciziei civile nr. 1546 A din 9 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă în dosar x/2017 . Cu referire la recursul reclamantului, intimata a solicitat instanței de recurs să dispună anularea recursului pe motiv că, prin criticile formulate, autorul a vizat temeinicia hotărârii instanței de fond și nu legalitatea deciziei instanței de apel, cererea de recurs nefiind decât o reiterare a motivelor/considerentelor și apărărilor formulate pe fond. Întâmpinarea și recursul incident al B. S.A. la recursul reclamantului a fost comunicată recurentului-reclamant A. la 29 aprilie 2020, iar intimatei C. S.A. la 27 aprilie 2020 . Părțile nu au depus răspuns la întâmpinare. 2. Prin memoriul de recurs depus la dosar, pârâta C. S.A. a solicitat admiterea recursului, desființarea în parte a deciziei civile sus-menționate în ceea ce privește admiterea apelului formulat de către reclamant, cu consecința respingerii în tot a cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a învederat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cererea de recurs a fost comunicată recurentului-reclamant A. la 13 martie 2020 și intimatei-pârâte B. S.A. la 10 martie 2020 . La 09 aprilie 2020, cu respectarea termenului legal, intimatul-reclamant A. a depus o întâmpinare comună atât față de recursul C. S.A., cât și față de recursul B. S.A., prin care a solicitat admiterea excepției netimbrării cererilor de recurs sau a excepției insuficientei timbrări a cererilor de recurs (în măsura în care recurentele-intimate depun la dosar dovezile achitării taxelor de timbru în cuantum a câte 100 de RON fiecare) și, pe cale de consecință, anularea ambelor cereri de recurs ca netimbrate sau ca insuficient timbrate, iar, pe fondul cauzei, respingerea ambelor recursuri ca nefondate, cu obligarea recurentelor-intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, sens în care a atașat și dovada achitării ultimei tranșe din onorariul avocațial, în sumă de 1750 RON (total cheltuieli recurs 3500 RON), . Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte C. S.A. la 27 aprilie 2020 și recurentei-pârâte B. S.A. la 28 aprilie 2020 . Recurentele-pârâte nu au depus răspuns la întâmpinare. 3. La 14 februarie 2020, B. S.A. a declarat recurs principal împotriva aceleiași decizii, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea în integralitate atât a apelului reclamantului, cât și a acțiunii acestuia. Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea pronunțată în apel este dată cu încălcarea, interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 4, art. 1 lit. a) alin. (2) din Legea nr. 193/2000, a O.U.G. nr. 50/2010, precum și a Directivei 13/93/CEE. Cererea de recurs a fost comunicată recurentului-reclamant A. la 13 martie 2020 și intimatei-pârâte C. S.A. la 11 martie 2020 . În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți. Recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat un punct de vedere la raport, prin care a susținut că modificarea textelor legale la care se face referire în raport, cu privire la depunerea prin e-mail a căii de atac, urmează a fi aplicată și în cazul de față, recursul fiind depus ulterior acestor modificări. La 27 ianuarie 2021, recurentul-reclamant A. a transmis la dosar declarația autentificată sub nr. x din 19 ianuarie 2021, de Notar Public D., prin care acesta a renunțat la judecata cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 406 C. proc. civ. și a împuternicit-o pe E., conform art. 2032 alin. (2) C. civ., să depună declarația la dosar. La aceeași dată, recurentul-reclamant a depus la dosar și o cerere de renunțare la judecată, menționând că solicită judecata în lipsă. Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului principal și recursului incident formulate de recurenta-pârâtă B. S.A. și excepția tardivității recursului formulat de recurenta-pârâtă C. S.A., precum și cererea formulată, în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., de recurentul-reclamant A., reține următoarele: 1. Potrivit art. 24 alin. (2) lit. teza I din O.U.G. nr. 80/2013, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității. În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că, prin adresa comunicată la 10 martie 2020, recurentei-pârâte B. S.A. i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursurilor, sub sancțiunea anulării cererii, să precizeze cuantumul sumei contestate prin cererea de recurs, în vederea stabilirii timbrajului. Se constată că aceeași parte a formulat și recurs incident împotriva aceleiași decizii, prin care au fost formulate aceleași critici ca cele din recursul principal, astfel că recurenta-pârâtă datorează taxă judiciară de timbru calculată la cuantumul sumei contestate, astfel cum i-a fost pus în vedere în urma depunerii recursului principal, obligație față de care recurenta nu s-a conformat. Având în vedere că recurenta-pârâtă B. S.A. nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., atât cu privire la recursul principal, cât și cu privire la recursul incident formulat de aceeași parte. Prin urmare, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 486 alin. (3) teza I, art. 493 alin. (5) și art. 499 din același cod, Înalta Curte va anula, ca netimbrate, recursul principal și recursul incident declarate de B. împotriva deciziei civile nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. 2. În ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1546A din 9 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, se reține că, potrivit art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". Potrivit art. 182 C. proc. civ., "(1) termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini acel act de procedură; (2) cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile". Prin decizia nr. 34/2017, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, "în interpretarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen". Luând în considerare faptul că decizia prin care s-a soluționat apelul a fost comunicată recurentei-pârâte C. S.A. la 14 ianuarie 2020 (așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar apel), iar cererea de recurs a fost transmisă la 14 februarie 2020, prin e-mail, la ora 5:36 PM (conform dovezii aflate la dosar recurs), se constată că recursul a fost declarat și motivat în afara termenului legal de 30 zile de la pronunțare, prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2, art. 182 și art. 183 C. proc. civ., în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 34/2017, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017. Așadar, în baza dispozițiilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., în forma prevăzută de C. proc. civ. anterior modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, formă aplicabilă, conform dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., litigiului pendinte, inclusiv în interpretarea dată prin Decizia ÎCCJ 34/2017 mai sus amintită, actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen, fiind considerat depus la data înregistrării, în conformitate cu prevederile art. 199 din C. proc. civ. Având în vedere interpretarea mai sus amintită, în cazul de față, recursul transmis la 14 februarie 2020, prin e-mail, dar după ora la care activitatea instanței a încetat, este considerat depus la data înregistrării, din 17 februarie 2020, dată la care recursul nu mai poate fi socotit în termenul legal de declarare a căii extraordinare de atac. 3. Potrivit art. 12 alin. (1) C. proc. civ. "drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți", iar potrivit art. 10 alin. (1) din același Cod, "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător." Or, neexercitarea dreptului procesual, în speță formularea cererii de recurs, în termenul imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 185 alin. (1), art. 493 alin. (5) și art. 499 din același cod, va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca tardiv introdus. Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă"; alin. (2) al aceluiași articol stipulează că "cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. "când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.". Art. 406 C. proc. civ. reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată. De principiu, renunțarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziție al reclamantului, în calitatea sa de inițiator al demersului judiciar, de a renunța la soluționarea unei cauze, fără a avea obligația de a-și justifica manifestarea de voință și fără a fi constrâns din punct de vedere temporal, în privința acesteia. Din înscrisul intitulat "declarație", depus la dosar și autentificat prin încheierea de autentificare nr. 80 din 19 ianuarie 2021 de Notar Public D., rezultă că reclamantul A. a declarat că "renunță în mod expres și irevocabil la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție", motiv pentru care solicită instanței să ia act de această renunțare. Această "declarație" constituie o veritabilă cerere de renunțare la judecată a reclamantului A. privind cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, Înalta Curte constată că această manifestare de voință este neîndoielnică și neechivocă în sensul renunțării recurentului-reclamant la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, iar acest act de dispoziție al părții reflectă principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și întrunește condițiile de formă și de fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 406 C. proc. civ. Constată, de asemenea, că intimatelor-pârâte le-a fost comunicată cererea de renunțare la judecată, iar lipsa răspunsului acestora se consideră acord tacit la renunțare, conform art. 406 alin. (4) teza ultimă C. proc. civ. Înalta Curte, în temeiul art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunțarea reclamantului A. la cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 și va anula decizia civilă nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, precum și sentința civilă nr. 4061 din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în același dosar.