ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 34/2017

Decizia nr. 34/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta II A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., suspendarea executării Deciziei nr. 16393 din 19 mai 2014 de soluționare a contestației nr. 13.245 din 18 aprilie 2014 formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 14 martie 2014 privind Proiectul „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea MI C. - beneficiar I.I. A.

Soluția Curții de Apel București;

Prin Încheierea de ședință din 30 ianuarie 2015,Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de

reclamanta II A.

privind executarea procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 18 martie 2014 și a Deciziei nr. 16393 din 19 mai 2014 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Totodată, a suspendat judecarea cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 N.C.P.C. până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2/2014 al Curții de Apel București.

Cererea de recurs

Împotriva Încheierii de ședință din 30 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește soluția de suspendare a executării celor două acte administrative atacate.

Recurenta - pârâtă și-a întemeiat, în drept, calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”

Criticile subsumate motivului de recurs invocat sunt următoarele:

- Curtea de apel prin considerentele hotărârii a analizat fondul cauzei, încălcând astfel dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. A analiza temeinicia susținerilor reclamantei legate de nedovedirea neregulilor menționate în titlul de creanță, echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalității sau a nelegalității actului administrativ, instanța pronunțându-se asupra probelor ce vizează fondul litigiului pentru a reține existența „cazului bine justificat”.

- Prima instanță a apreciat, în mod greșit, că aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat rezultă din faptul că din cuprinsul procesului-verbal a cărui suspendare a executării se solicită, nu reiese că autoritatea pârâtă ar fi constatat că, prin implementarea proiectului de către reclamantă, nu au fost realizate obiectivele generale, specifice și operaționale ale Măsurii 312.

- În mod greșit, curtea de apel a apreciat că este îndeplinită condiția iminenței producerii unei pagube de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ. Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru argumentele prezentate în continuare.

Argumente de fapt și de drept;

Așa cum s-a arătat în expunerea prezentată mai sus, prima instanță, admițând acțiunea reclamantei, a dispus suspendarea executării

procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 18 martie 2014 și a Deciziei nr. 16393 din 19 mai 2014 până la soluționarea definitivă a cauzei,

în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - opelegis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, Înalta Curte constată că, din analiza cererii de suspendare formulată de reclamantă, nu au fost dezvoltate în mod concret argumentele pe care societatea le-a avut în vedere când a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, insistând mai mult asupra dovedirii iminenței producerii unei pagube prin punerea în executare a actelor, ignorând faptul că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu toate acestea, prima instanță a reținut, sumar, ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, criticile de nelegalitate invocate de reclamanți în susținerea cererii de anulare a respectivelor acte administrative.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

În concret, curtea de apel a reținut că autoritatea pârâtă nu ar fi constatat că, „prin implementarea proiectului de către reclamantă, nu au fost realizate obiectivele generale, specifice și operaționale ale Măsurii 312”. Or, acest argument nu are legătură cu motivul pentru care organul de control a dispus retragerea sprijinului nerambursabil, respectiv „nu se respectă declarația de încadrare a beneficiarului în categoria întreprinderilor autonome, depusă de acesta atașat Cererii de finanțare” (fila 53 dosar fond Curtea de Apel București).

Prin urmare, unicul motiv pentru care prima instanță a apreciat că este dovedit cazul bine justificat, pe lângă faptul că antamează fondul cauzei, nici nu are corespondent în actele administrative contestate, astfel încât critica recurentei-pârâte vizând neîndeplinirea condiției existenței unui caz bine justificat este întemeiată.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu efectiv, care nu ar putea fi înlăturat decât prin suspendarea executării actului administrativ considerat vătămător.

În cauză, este necontestat că prin retragerea sprijinului nerambursabil, veniturile reclamante iar suferi o diminuare și ar putea întâmpina anumite dificultăți financiare dar, atâta vreme cât această situație are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea Curții de Apel București este casabilă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., republicat, invocat de recurentă în susținerea căii de atac exercitate, motiv pentru care va admite recursul și, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Temeiul legal al soluției pronunțată în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat va admite recursul, va casa încheierea atacată și va respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta II A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D. împotriva Încheierii din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge cererea de suspendare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.