ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 22/2025

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și C., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: (i) obligarea pârâților C. și B. S.R.L., în solidar, la plata sumei totale de 1.400.000 RON către reclamantă, din care 1.300.000 RON cu titlu de despăgubire reprezentând daune morale și 97.780 RON cu titlu de despăgubire reprezentând daune materiale (actuale) ca urmare a neglijențelor din 06.05.2016; (ii) obligarea pârâților C. și B. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 2.500 RON lunar, de la data de 06.05.2016 și până la încetarea efectivă a stării de nevoie; (iii) obligarea pârâților C. și B. S.R.L., în solidar, la plata dobânzii legale la sumele stabilite potrivit capătului I de cerere, calculată de la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 06.05.2016 și până la momentul plății efective; la momentul înregistrării prezentei acțiuni, dobânda legală rezultată pentru perioada 06.05.2016 - 17.05.2018 este în cuantum de 165,468.31 RON; (iv) obligarea pârâtului B. S.R.L. la publicarea hotărârii definitive pronunțate în prezenta pricină, în extras, pe cheltuiala acestuia, într-un ziar cu apariție națională; (v) obligarea pârâților la suportarea cheltuielilor de judecată. La data de 11 iulie 2018, în temeiul art. 72 și următoarele C. proc. civ., pârâtul B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanție a D. S.A., solicitând ca, în măsura în care instanța va considera pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate, să fie obligată chemata în garanție la plata sumelor solicitate de reclamantă și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu. De asemenea, pârâta a susținut că la data de 12 martie 2016 între aceasta și chemata în garanție a fost încheiată polița de răspundere civilă profesională seria x nr. x La data de 13 iulie 2018, pârâta C. a formulat cerere de chemare în garanție a societății E. S.A., solicitând ca, în cazul în care instanța va constata ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei, să fie obligată societatea chemată în garanție la plata sumelor solicitate. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă Prin sentința civilă nr. 1631 din 28 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată și a respins cererile de chemare în garanție ca neîntemeiate. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanta A. și apel incident pârâtul B. S.R.L.. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin încheierea din 22 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat că E. S.A. și D. S.A. nu sunt părți în apel și nu vor fi citate în continuare, a încuviințat cererea de amânare formulată de apelantul-pârât B. S.R.L. pentru a lua cunoștință de conținutul cererii de intervenție accesorie în interesul apelantei-reclamante formulate de F., a dispus citarea F. cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii de intervenție, urmând ca la termenul următor să se pună în discuție excepția tardivității apelului incident formulat de către pârâtul B. S.R.L. în raport cu dispozițiile art. 183 C. proc. civ. și data înregistrării cererii de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 1432A din 03 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca tardiv, apelul incident formulat de apelantul-pârât B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1631/28.10.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 și a admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva aceleiași sentințe civile, a anulat în parte sentința apelată și a trimis cererea de chemare în judecată spre rejudecare primei instanțe, menținând în rest sentința apelată. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 22 septembrie 2023 și a deciziei civile nr. 1432A din data de 03 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs pârâta C. și pârâtul B. S.R.L.. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 21 decembrie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și procesul-verbal de repartizare aleatorie aflate la dosar . I.4.1. Recursul declarat de pârâta C. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă C. a solicitat admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 22 septembrie 2023 și a deciziei civile nr. 1432A din 3 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru rejudecarea apelului. A susținut că în data de 22 septembrie 2023, instanța de apel a constatat că E. S.A. și D. S.A. nu sunt părți în apel și nu vor mai fi citați în continuare, fără a arăta considerentele care au stat la baza acestei dispoziții, fiind astfel incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Or, instanța de apel nu putea constata că E. S.A. și D. S.A. nu sunt părți în apel având în vedere că în fața tribunalului a fost stabilit cadrul procesual pasiv, astfel încât părțile nu pot participa doar la o fază procesuală. Așadar, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, cadrul procesual pasiv fiind incomplet în apel, caz în care devine incident și art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. A mai susținut că instanța de apel a pus în discuție generic cadrul procesual, sens în care a acordat cuvântul exclusiv apelantei-reclamante, încălcând dreptul la apărare al pârâtei C. care a formulat cerere de chemare în garanție, instituție ce protejează și susține de plano apărările celui chemat în judecată în calitate de pârât, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, curtea de apel "a constatat" că respectivele chemate în garanție nu sunt părți în apel încălcând principiul contradictorialității și dreptului la apărare care se circumscrie dreptului la un proces echitabil. Soluția astfel adoptată de curtea de apel privind cererea de chemare în garanție are efect și în rejudecare, dat fiind că s-a dispus scoaterea acestora din cauză și necitarea acestora în continuare. Deși E. S.A. a fost citată și a depus întâmpinare invocând în apărare excepția calității procesuale pasive în apel, instanța de apel nu a pus în discuție excepția și a procedat la scoaterea din cauză a chemaților în garanție, soluție menținută și prin trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța de apel a trimis cauza spre rejudecare menținând soluția din apel dată chemaților în garanție, respectiv a constatării că nu sunt părți în apel, astfel încât în rejudecare chemații în garanție au fost scoși din cauză de către curtea de apel încălcându-se prevederile art. 478 C. proc. civ., fiind incident și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii. În rejudecare cadrul procesual trebuie să fie cel cu care instanța de fond a fost învestită de părți conform principiului disponibilității. În apel nu s-a contestat cadrul procesual stabilit în fond astfel încât instanța de apel nefiind investită cu un astfel de capăt de cerere, nu putea dispune/restabili discreționar cadrul procesual. A mai susținut că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, considerentele deciziei fiind contradictorii, iar decizia fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept. În cauză sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece instanța de apel susține că hotărârea apelată ar fi fost motivată parțial, fie că a fost nemotivată, instanța de fond nepronunțându-se asupra fondului. În acest sens, recurenta-pârâtă a redat următoarele paragrafe din decizia recurată: "În ceea ce privește apelul principal formulat Curtea constată că acesta este întemeiat având în vedere că prima instanță a analizat fondul cauzei doar în mod parțial, respectiv din perspectiva unei singure fapte ilicite și fără a se pronunța asupra tuturor categoriilor de prejudicii invocate prin cererea de chemare în judecată" (pagina 15). "...tribunalul a reținut în considerente existența unei singure fapte ilicite în sarcina pârâtei medic ..." (ultimul alineat, pagina 15). "Curtea, reține că, deși în aparență, s-ar putea reține că ne-am afla doar în fața unei probleme de nemotivare corespunzătoare a sentinței apelate în raport de art. 425. lit. b) C. proc. civ. având în vedere că instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, în realitate, prin modul defectuos de expunere a considerentelor și prin neanalizarea tuturor faptelor, în raport de toate prejudiciile invocate, ne aflăm în fața unei veritabile nepronunțări asupra fondului, instanța neintrând practic în cercetarea fondului pricinii ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.."(alin. (5), pagina 16). "Urmează că în rejudecare tribunalul să aibă în vedere celelalte apărări formulate de către părți, ținând cont, totodată, de consecințele faptului că a fost admis doar apelul principal, apelul incident formulat de către apelantul-pârât B. S.R.L. a fost respins ca tardiv, iar pârâta C. nu a formulat apel. Totodată va menține în rest sentința apelată, respectiv în ceea ce privește soluția dată cererilor de chemare în garanție". Recurenta-pârâtă a sustinut că directivele de casare trebuie să fie clare, neechivoce și lămuritoare, ceea ce în prezenta cauză nu există, instanța de apel neindicându-le. Nu s-a arătat care dispoziții din hotărârea de fond se mențin. Greșit și confuz instanța de apel a făcut aplicarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ.. Nu a fost identificată teza probatorie care a stat la baza trimiterii spre rejudecare. Apelanta a solicitat trimiterea spre rejudecare, însă instanța de apel a arătat că nu s-ar fi motivat fondul, motiv pentru care este neclar care este teza probatorie care a dus la trimiterea cauzei spre rejudecare și care sunt limitele rejudecării. Referitor la dezlegările de drept date de instanța de apel, din considerentele și dispozitivul deciziei recurate nu rezultă nicio dezlegare: "în rejudecare tribunalul să aibă în vedere celelalte apărări formulate de către părți, ținând cont, totodată, de consecințele faptului că a fost admis doar apelul principal, apelul incident formulat de către apelantul-pârât B. S.R.L. a fost respins ca tardiv, iar pârâta C. nu a formulat apel" (alin. (1), pagina 17). A opinat că decizia este motivată contradictoriu, nu se poate identifica ce s-a judecat, ce nu s-a judecat, ce se menține din hotărârea apelată, pentru care fapte este trimisă cauza spre rejudecare, întrucât conform temeiului legal, art. 480 alin. (3) C. proc. civ., nu s-a judecat fondul, deși în cauză fondul a fost judecat cel puțin în parte. A expus că în mod real a existat o singură acțiune, un singur act medical și o singură faptă care a generat în opinia reclamantei prejudiciile reclamate. Or, curtea de apel nu a indicat nici ce faptă a fost analizată, nici ce trebuie analizat în rejudecare. Pe de altă parte, toate prejudiciile pretinse de reclamantă au la bază un singur act medical și se bazează pe pierderea sânului, situație analizată pe larg de tribunal și ignorată de instanța de apel. A mai învederat că instanța de apel trebuia să aibă în vedere specificul cererii, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală și trebuia să indice care este actul medical care a generat consecințele generatoare de prejudicii (este un act medical sau mai multe, respectiv o faptă sau mai multe, dacă prejudiciile sunt consecința unei fapte sau mai multor fapte). Trebuiau analizate faptele imputate și stabilit dacă sunt fapte sau doar consecințele acestora. Contrar celor susținute de instanța de apel, tribunalul a analizat situația în fapt și în drept și a identificat corect fapta săvârșită de medic și care ar fi putut fi generatoare a prejudiciilor indicate de reclamantă. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. I.4.2. Recursul formulat de recurentul-pârât B. SRL Prin cererea formulată, recurentul-pârât B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 22 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru rejudecarea apelului incident. Recurentul-pârât a susținut că instanța de apel, prin decizia nr. 1432A/2023, a respins apelul incident formulat de apelantul-pârât B. și a admis apelul principal formulat de A., a anulat în parte sentința apelată și a trimis cererea de chemare în judecată spre rejudecare primei instanțe, menținând în rest sentința apelată. Soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, considerentele deciziei sunt contradictorii, decizia fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept. A expus că instanța de apel a pronunțat această încheiere cu aplicarea în mod greșit a normelor de drept, astfel încât a respins apelul incident formulat de B. S.R.L.. Pentru a hotărî astfel, a reținut că apelul incident a fost transmis în ultima zi a termenului, însă după ora de închidere a programului de lucru al instanțelor de judecată, fiind considerat ca neintrodus în termen, invocând în drept Decizia nr. 34/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. A mai relevat faptul că Înalta Curte a fost sesizată, în repetate rânduri pentru a interpreta o problemă de drept și pentru a da forță obligatorie acestei interpretări, care se efectua deja de instanțele de judecată. În viziunea recurentei, opinia potrivit căreia actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen, este o interpretare dată unei situații juridice, dispozițiile acesteia aplicându-se tuturor situațiilor născute după intrarea în vigoare a Deciziei nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, a apreciat că textul de lege al art. 183 alin. (1) C. proc. civ. aplicabil la momentul introducerii cererii de chemare în judecată era următorul: "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen". Dată fiind și interpretarea ulterioară a Înaltei Curți, cea din 2020, voința legiuitorului este că prin serviciu specializat de comunicare se înțelege și e-mailul. Prin Decizia nr. 45/2020, Înalta Curte a clarificat acest efect, relevând voința legiuitorului de a modifica soluția legislativă anterioară. Totodată, instanța supremă a argumentat în mod just că depunerea prin fax sau e-mail nu trebuie făcută în timpul programului de lucru al instanței judecătorești, actele de procedură fiind valabil depuse până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului. În drept, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. I.

Apărările formulate în cauză I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. La data de 19 februarie 2024, în termenul legal de 30 zile prevăzut de dispozițiile art. 490 coroborat cu dispozițiile art. 417 1 alin. (3) C. proc. civ., intimata-reclamantă a formulat întâmpinare la recursurile formulate de recurenta-pârâtă C. și recurentul-pârât B. S.R.L.. Cu privire la recursul declarat de B. S.R.L., intimata-reclamantă a invocat excepția inadmisibilității respectivului recurs (motivat de faptul că nu a atacat și decizia nr. 1432/A/2023), excepția nulității recursului (motivat de faptul că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci se invocă încălcarea unor norme de procedură) și pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă C., a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. I.5.2. Răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-pârâtă C. La data de 11 martie 2024, recurenta-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A., arătând că susținerile privitoare la modalitatea de stabilire a cadrului procesual pasiv de către instanța de fond nu pot fi primite, întrucât aceste aspecte nu au făcut obiectul apelului, intrând astfel în puterea lucrului judecat. A mai arătat că în apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe și nici nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Totodată, a învederat că nu avea interes să formuleze apel împotriva respingerii cererii de chemare în garanție, întrucât instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată. I.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24 septembrie 2024, completul de filtru a respins excepția inadmisibilității (constatând că, din motivarea recursului, reiese faptul că recurentul-pârât a înțeles să critice și decizia pronunțată de instanța de apel) și excepția nulității (constatând că sunt dezvoltate critici care fac posibilă încadrarea în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) recursului formulat de recurentul-pârât B. S.R.L., excepții invocate de intimata-reclamantă A. și a admis în principiu recursurile declarate de recurentul-pârât B. S.R.L. și de recurenta-pârâtă C. împotriva încheierii din 22 septembrie 2023 și deciziei nr. 1432A din 3 noiembrie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, stabilind termen de judecată la data de 14 ianuarie 2025, ora 10:30, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. II.1. Recursul formulat de recurentul-pârât B. SRL II.1.a. Recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 22 septembrie 2023 Înalta Curte observă în prealabil, că, deși recurentul-pârât a susținut că formulează recurs împotriva încheierii din 22 septembrie 2023, din motivarea căii de atac, în cadrul căreia susține "Instanța de apel a pronunțat această încheiere cu aplicarea în mod greșit a normelor de drept, astfel încât a respins apelul incident formulat de CMU", reiese că în realitate, se referă la încheierea de dezbateri (încheierea de amânare a pronunțării din data de 20 octombrie 2023), întrucât în cadrul acesteia s-a consemnat punerea în discuție și soluționarea excepției tardivității apelului incident. Prin chiar decizia instanței de apel, s-a consemnat (la fila x, paragraful 6) că la termenul din 20 octombrie 2023 a fost admisă excepția tardivității apelului incident. Așadar, în continuare, în analizarea recursului împotriva încheierii, prezenta instanță de recurs se va raporta la încheierea de ședință din 20 octombrie 2023, încheierea de amânare a pronunțării, ce face corp comun cu decizia recurată nr. 1432A din 3 noiembrie 2023. Procedând la examinarea criticilor aduse încheierii de ședință, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a invocat motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept atunci când i-a respins apelul incident ca fiind tardiv formulat. În dezvoltarea acestei critici, recurentul-pârât a susținut că în speță este aplicabilă Decizia nr. 45/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dispozițiile acesteia aplicându-se tuturor situațiilor născute după intrarea sa în vigoare. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, deși recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la criticile concrete de nelegalitate formulate prin care a susținut, în esență, greșita aplicare a unor norme de drept procesual, respectiv a dispozițiilor art. 183 alin. (1) C. proc. civ. în interpretarea dată prin Decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, această critică se impune a fi analizată din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității). Acest motiv de recurs nu este însă fondat. Astfel, Înalta Curte constată că la termenul din data de 20 octombrie 2023, instanța de apel a pus în discuția părților excepția tardivității apelului incident formulat de apelantul-pârât B. S.R.L., iar după deliberare a procedat la admiterea acestei excepții și respingerea apelului incident ca tardiv formulat, având în vedere că acesta a fost depus în ultima zi a termenului, însă după încetarea activității instanței. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele: "După deliberare, Curtea urmează a admite excepția tardivității în ceea ce privește apelul incident formulat de către B. S.R.L.. Are în vedere faptul că în raport de data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabil C. proc. civ. în forma de dinainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 310/2018. Reține faptul că acesta a fost comunicat la sediul ales, la data de 25.05.2023, așa cum susține și apelantul-pârât, reține că se aplică termenul de 15 zile calculat pe zile libere, ceea ce înseamnă că ultima zi era data de 12.06.2023, dată în care acesta a fost formulat. Doar că apelul incident formulat odată cu întâmpinarea a fost transmis prin e-mail în data de 12.06.2023 la ora 18:39, după închiderea programului instanțelor de judecată. Apelantul-pârât B. S.R.L. a invocat prin notele scrise aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar Curtea constată că în realitate este aplicabilă Decizia nr. 34/2017, care interpretează dispozițiile art. 183 C. proc. civ. în raport de C. proc. civ. în forma anterioară modificării. Dispozițiile Deciziei nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție menționează că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018 și completate prin Legea nr. 134/2010, actele de procedură transmise prin fax în ultima zi a termenului sunt socotite în termen. Deci se referă la interpretarea dispozițiilor modificate prin Legea nr. 310/2018. În schimb, Decizia anterioară nr. 34/2017 prevedea că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică în ultima zi a termenului, care se socotește pe zile după ora la care activitatea încetează, nu este socotit a fi formulat în termen. Prin urmare, față de ora la care a fost transmis, apelul incident este tardiv". În acord cu cele reținute de instanța de apel, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost respins ca fiind tardiv formulat apelul incident declarat de pârâtul B. S.R.L.. În ceea ce privește căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate, Înalta Curte reține că acestea sunt reglementate prin norme imperative, de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze și nici nici părțile, dar nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (1) C. proc. civ., apelul incident se depune de către intimat o dată cu întâmpinarea la apelul principal, întâmpinare ce se depune, potrivit art. 471 1 alin. (3) teza ultimă din același Cod, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării cererii de apel. Așadar, termenul în care se poate formula apel incident este termenul de 15 zile în care partea are obligația de a formula întâmpinare la apelul principal, acesta fiind un termen de procedură legal, peremptoriu și absolut, care, în caz de nerespectare, determină respingerea cererii de apel incident ca tardiv formulată. În ceea ce privește calculul acestui termen, acesta este supus dispozițiilor art. 181 C. proc. civ., alin. (1) pct. 2 al acestui text de lege reglementând expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește. Astfel cum s-a arătat supra, cererea prin care se declară apel incident se depune o dată cu întâmpinarea la instanța învestită cu soluționarea apelului principal, iar data depunerii este data certă care rezultă din aplicarea ștampilei de înregistrare a acestei cereri depuse la instanță, recipisa oficiului poștal, înregistrarea ori atestarea făcută pe actul depus de către serviciul de curierat rapid, serviciul specializat de comunicare, unitatea militară sau administrația locului de deținere. Potrivit dispozițiilor art. 183 C. proc. civ. (forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 30 mai 2018), "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. (2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administrația locului de deținere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată". Înalta Curte observă că, din considerentele instanței de apel cu privire la excepția tardivității apelului incident, considerente mai sus redate, reiese că prima instanță de control judiciar a reținut că data comunicării cererii de apel principal a fost 25 mai 2023, la sediul procesual ales al intimatului-pârât B., iar în raport cu această dată a apreciat, în aplicarea dispozițiilor art. 182 și 183 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că ultima zi în care partea putea declara apel incident era data de 12 iunie 2023. A mai reținut instanța de apel că pârâtul B. S.R.L. a transmis apelul incident împreună cu întâmpinarea prin poștă electronică, la data de 12 iunie 2023, însă la ora 18:39, după închiderea programului instanței de judecată. Contrar susținerilor recurentului-pârât, potrivit cărora în speță ar fi incidente dispozițiile art. 183 alin. (1) C. proc. civ. în interpretarea dată prin Decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, 30 mai 2018, în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. forma în vigoare anterior modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, respectiv art. 183 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel. Prin această decizie, s-a dat o interpretare unitară prevederilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ. (în forma anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 310/2018), stabilindu-se că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen". În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 03 ianuarie 2017), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., reținând, la paragrafele 27 și 28, că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanță, iar potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul, partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu limitează dreptul părților de a comunica cu instanțele judecătorești, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanțelor prin orice mijloace, cu condiția, subînțeleasă, de a o face în termenele și condițiile prevăzute de lege. Curtea Constituțională a avut în vedere dispozițiile art. 182 și 183 din C. proc. civ. în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 310/2018, dispoziții care se aplică în prezenta cauză, astfel că, și potrivit deciziei menționate, în acord cu considerentele arătate, calea de atac, în măsura în care a fost depusă prin poștă electronică în ultima zi a termenului, era necesar a fi depusă până la închiderea programului de lucru al instanței, pentru a fi considerată efectuată în termen. Mai reține Înalta Curte că, sub incidența efectelor obligatorii ale Deciziei nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cad doar litigiile declanșate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, cum este și situația prezentului litigiu, ce a fost declanșat la data de 30 mai 2018, anterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 prin care a intervenit și modificarea textului art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ. care a extins sfera facilităților puse la dispoziția persoanelor interesate care nu pot sau întâmpină dificultăți în a se deplasa la sediul instanței pentru a depune acte de procedură. Aceasta, întrucât faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Astfel, art. 24 C. proc. civ. dispune că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar art. 25 alin. (1) C. proc. civ. prevede că procesele în curs de judecată și executările silite începute sub vechea lege rămân supuse dispozițiilor acesteia. Însăși instanța supremă a statuat în cuprinsul Deciziei nr. 45/2020, la paragrafele 82 și 83, că normele interpretate prin Decizia nr. 34/2017 sunt norme de procedură civilă, aplicarea în timp a acestora trebuie raportată la dispozițiile art. 24-27 din C. proc. civ., cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanșării lor, iar hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. De asemenea, prin aceeași decizie, s-au mai statuat: "85. Efectele dispozițiilor de modificare a unei dispoziții legale sunt individualizate de art. 62 teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că dispozițiile de modificare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. 86. Modificarea unui act normativ printr-un nou act normativ, care legiferează parțial în același domeniu, impune ca norma modificată să nu poată fi interpretată și aplicată independent de obiectul de reglementare a acestuia, ci în acord cu scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actului normativ modificator. 87. Trebuie observat că, în esență, interpretarea prevederilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., realizată prin Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut ca premisă caracterul derogator de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., a art. 183 din C. proc. civ., cu consecința aplicării metodei interpretării restrictive a ultimei norme de drept, care nu reglementa și ipoteza comunicărilor de acte de procedură realizate prin fax sau e-mail. 88. Dată fiind omisiunea legiuitorului de a reglementa, printr-o normă specială, efectele "depunerii" actelor de procedură la instanță, în modalitatea alternativă a utilizării mijloacele moderne de comunicare reprezentate de fax sau e-mail, din perspectiva momentului la care termenul calculat pe zile se consideră împlinit, prin decizia amintită s-a concluzionat în sensul că, în acest caz, sunt aplicabile prevederile art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.. În consecință, actul de procedură astfel transmis, în ultima zi a termenului poate fi considerat ca fiind depus în termen, numai dacă ora depunerii - care, în lipsa altor dispoziții legale derogatorii, se impunea a fi atestată conform regulii consacrate de art. 199 din C. proc. civ. și art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015 - se situa înăuntrul programului de lucru al instanțelor. 89. Astfel, potrivit art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse acestuia prin Legea nr. 310/2018, doar actele de procedură depuse prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depuse la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege puteau fi socotite a fi fost depuse înăuntrul termenului de decădere prevăzut de lege, deși nu îndeplineau condiția de a fi fost depuse la instanță de parte personal sau prin reprezentant și nici de a fi fost transmise instanței prin poștă, curier, fax sau poștă electronică până la ora la care activitatea instanței încetează în mod legal". Totodată, se impune a se preciza faptul că, așa cum rezultă în mod expres din dispozitivul Deciziei nr. 45/2020, precum și din considerente, soluția adoptată prin această hotărâre s-a raportat la textul art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în forma modificată prin art. I pct. 24 din Legea nr. 310/2018, astfel că în cauza pendinte nu sunt incidente dispozițiile acestei decizii, astfel cum în mod eronat susține recurentul-pârât, litigiul fiind sub incidența C. proc. civ. în forma anterioară acestei legi, astfel cum s-a arătat supra. La paragraful 92 din considerentele Deciziei nr. 45/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, spre deosebire de reglementarea inițială a art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., la momentul adoptării Legii nr. 310/2018, legiuitorul a renunțat la soluția legislativă anterioară care, deși stipula expres posibilitatea părților de a utiliza mijloacele electronice de comunicare pentru a transmite acte de procedură către instanțe [art. 148 alin. (2), art. 149 alin. (4), art. 199 alin. (1), art. 154 alin. (6), art. 241 alin. (3) și art. 471 alin. (3) din C. proc. civ..], nu reglementa, în mod distinct, efectele depunerii actelor de procedură la instanță în această modalitate. În consecință, cad sub incidența efectelor obligatorii ale Deciziei nr. 34/2017 litigiile declanșate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, iar pronunțarea Deciziei nr. 45/2020 nu are semnificația "abrogării" Deciziei nr. 34/2017, ci presupune aplicarea acesteia în cadrul litigiilor inițiate după intrarea în vigoare a modificărilor adoptate prin Legea nr. 310/2018, într-o corectă aplicare în timp a legii procesuale (rationae temporis). Așa fiind, odată stabilite aceste premise de analiză ce privesc fixarea legii aplicabile în timp (inclusiv a dezlegărilor obligatorii date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare), Înalta Curte constată că, în speța de față, din perspectiva excepției tardivității, în mod corect instanța de apel a apreciat că transmiterea apelului incident prin intermediul poștei electronice în ultima zi a termenului (12 iunie 2023, ora 18:39), după ora la care se încheiase activitatea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a avut loc cu depășirea termenului de 15 zile reglementat de 474 alin. (1) corob. cu art. 471 1 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ.. Așadar, instanța de apel a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ. în forma anterioară Legii nr. 310/2018, folosind ca fundament inclusiv statuările din Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu respectarea dispozițiilor art. 521 C. proc. civ. Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia a atras sancțiunea decăderii părții din exercitarea dreptului la apel incident, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel constatând în mod corect incidența acesteia. II.1.b. Recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel Recurentul-pârât a criticat și decizia pronunțată de instanța de apel, susținând că soluția pronunțată este nelegală, întrucât considerentele deciziei sunt contradictorii, decizia fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept. Înalta Curte constată că aceste critici, susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sunt invocate formal, astfel încât nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, întrucât nu sunt însoțite de argumente concrete care pe de o parte, să identifice aspectele contradictorii din motivarea instanței de apel, în condițiile în care examinarea formală a deciziei recurate relevă existența unei construcții faptice și logico-juridice ce justifică soluția, astfel încât o eventuală nemotivare sau contradictorialitate a acesteia trebuie să fie concretizată. Pe de altă parte, nu sunt indicate normele de drept alegat a fi încălcate și nici modul concret în care ar fi fost încălcate. Pentru toate considerentele expuse, având în vedere și că dispozițiile legale de drept procesual au fost corect aplicate de instanța de apel cu privire la apelul incident, Înalta Curte va constata că recursul formulat de recurentul-pârât B. S.R.L. nu este fondat, motiv pentru care îl va respinge. II.2. Recursul formulat de recurenta-pârâtă C. II.2.a. Recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 22 septembrie 2023 Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă critică faptul că instanța de apel, prin încheierea din 22 septembrie 2023, a dispus scoaterea din cauză a chemaților în garanție E. S.A. și D. S.A. în etapa apelului, fără a arăta considerentele care au stat la baza acestei dispoziții, fiind astfel incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Procedând la examinarea încheierii de ședință din 22 septembrie 2023, Înalta Curte observă că instanța de apel, constatând că nu sunt părți în apel, a dispus ca E. S.A. și D. S.A. să nu mai fie citate în continuare. Așadar, ținând cont de împrejurarea că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, iar considerentele încheierii din 22 septembrie 2023 nu relevă omisiunea de a argumenta decizia de a scoate din cauză, în etapa apelului, a chemaților în garanție, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticii deduse judecății recursului, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Un al doilea motiv de recurs, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, cadrul procesual fiind incomplet în apel, precum și principiul contradictorialității și dreptului la apărare al pârâtei, întrucât instanța de apel a pus în discuție în mod generic cadrul procesual și a acordat cuvântul exclusiv apelantei-reclamante, deși recurenta-pârâtă era una dintre părțile care au formulat cerere de chemare în garanție. De asemenea, a mai susținut că E. S.A. a formulat întâmpinare în apel prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, însă instanța de apel nu a pus în discuție această excepție. O altă critică adusă încheierii recurate, vizează încălcarea dispozițiilor art. 478 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susținând că este incident și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a legii, având în vedere că instanța de apel a trimis cauza spre rejudecare menținând soluția de scoatere din cauză a chemaților în garanție. Însă în rejudecare cadrul procesual trebuie să fie cel cu care instanța de fond a fost învestită. A mai susținut recurenta-pârâtă că instanța de apel nu putea constata că E. S.A. și D. S.A. nu sunt părți în apel, întrucât în fața instanței de fond a fost stabilit cadrul procesual pasiv, astfel încât părțile nu pot participa doar la o fază procesuală. În ceea ce privește această din urmă critică, Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă susține incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta critică încălcarea unor norme de procedură. Prin urmare, și această critică urmează a fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și tratată de instanță împreună cu criticile ce vizează încălcarea principiilor disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare. Astfel, Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 1631 din 28 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererile de chemare în garanție formulate în cauză, apreciind că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că a respins cererea de chemare în judecată, pe motiv că nu a putut fi reținută răspunderea civilă delictuală, întrucât nu s-a dovedit existența unui prejudiciu și nici a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Înalta Curte reține că, așa cum rezultă din chiar interpretarea prevederilor art. 72 alin. (1) C. proc. civ., soluția dată cererii de chemare în garanție depinde întotdeauna de soluția dată cererii principale. Această împrejurare influențează și exercitarea căii de atac. Astfel, în ipoteza în care cererea de chemare în garanție a fost formulată de pârât (cum este cazul în speță), iar ambele cereri (atât cea principală, precum și cea de chemare în garanție) au fost respinse, reclamantul va introduce apel împotriva pârâtului, nu și împotriva chemaților în garanție, întrucât între ei nu există raporturi juridice substanțiale. Însă, introducerea apelului împotriva pârâtului este de natură a naște interesul acestuia din urmă de a relua în discuție în apel cererea de chemare în garanție. Or, în speța pendinte, pârâta C., deși a fost atrasă la judecata în apel, în calitate de intimată, prin formularea căii de atac de către reclamantă, nu a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 473 C. proc. civ., în sensul de a ataca soluția de respingere a cererii de chemare în garanție pe calea apelului provocat, pentru a repune în discuție această cerere în fața instanței de control judiciar. Prin urmare, soluția dată de prima instanță cererilor de chemare în garanție a societăților de asigurare E. S.A. și D. S.A. a devenit definitivă prin neapelare și a intrat sub autoritatea de lucru judecat. Mai reține Înalta Curte că limitele devoluțiunii în apel sunt date de criticile pe care apelantul a înțeles să le aducă hotărârii primei instanțe, iar în cazul de față, apelanta-reclamantă a criticat hotărârea pe motiv că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, întrucât nu s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut, iar apelantul-pârât B. S.R.L., prin apelul incident, a criticat soluția primei instanțe doar cu privire la considerentul prin care s-a reținut în sarcina medicului C. săvârșirea faptei ilicite. În consecință, nu se poate reține o încălcare a limitelor devoluțiunii, astfel cum sunt ele reglementate de art. 478 C. proc. civ., atât timp cât acestea au fost stabilite de apelanta-reclamantă prin apelul principal, în cauză nefiind formulat un apel provocat prin care să se critice respingerea cererilor de chemare în garanție. În aceste coordonate, instanța de apel în mod corect, a apreciat că E. S.A. și D. S.A. nu au calitate de părți în etapa apelului, soluția de scoatere a acestora din citativ nefiind una nelegală, ci doar o procedură administrativă subsecventă soluției definitive de respingere a cererilor de chemare în garanție. Pe de altă parte, reținând că societățile de asigurare anterior menționate nu sunt părți în apel, nu se impunea a se mai pune în discuție de către instanța de apel excepția lipsa calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de E. S.A.. Mai mult, nu se poate reține nici faptul că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității și dreptului la apărare al recurentei-pârâte, prezenta instanță de recurs constatând că, așa cum reise din cuprinsul încheierii de ședință din 22 septembrie 2023, instanța de apel a pus în discuția contradictorie a părților cadrul procesual în apel, respectiv dacă E. S.A. și D. S.A. au calitate de intimați în apel, consemnând în acest sens în încheierea atacată "Curtea pune în discuție cadrul procesual în apel, respectiv dacă E. S.A. și D. S.A. au calitate de intimați în apel" (pagina 1, paragraful 5). De asemenea, examinarea încheierii atacate relevă faptul că intimată-pârâtă C. (recurenta-pârâtă din prezentul recurs) a fost prezentă la respectivul termen de judecată prin apărător ales, doamna avocat G., cu împuternicire avocațială la dosarul de apel, beneficiind așadar de apărare calificată și a avut posibilitatea de a-și prezenta apărările prin formularea de concluzii orale, cu ocazia punerii în discuție a cadrului procesual în apel. Or, pentru ca principiul contradictorialității să fie respectat nu este necesar ca partea să își fi exprimat efectiv opinia, ci este suficient să i se fi conferit această posibilitate. Așadar, toate aceste aspecte duc la concluzia că au fost respectate principiile contradictorialității și dreptului de apărare, astfel că nu se poate reține o încălcare a acestora, contrar susținerii recurentei-pârâte. II.2.b. Recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel În ceea ce privește criticile aduse deciziei instanței de apel, recurenta-pârâtă, invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel, deși a reținut că hotărârea apelată ar fi fost motivată parțial, a concluzionat totuși că a fost nemotivată, întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a expus următoarele considerente din decizia recurată, pretins a fi contradictorii: "În ceea ce privește apelul principal formulat Curtea constată că acesta este întemeiat având în vedere că prima instanță a analizat fondul cauzei doar în mod parțial, respectiv din perspectiva unei singure fapte ilicite și fără a se pronunța asupra tuturor categoriilor de prejudicii invocate prin cererea de chemare în judecată" (pagina 15). "...tribunalul a reținut în considerente existența unei singure fapte ilicite în sarcina pârâtei medic ..."(ultimul alineat, pagina 15). "Curtea reține că, deși în aparență, s-ar putea reține că ne-am afla doar în fața unei probleme de nemotivare corespunzătoare a sentinței apelate în raport de art. 425. lit. b) C. proc. civ. având în vedere că instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, în realitate, prin modul defectuos de expunere a considerentelor și prin neanalizarea tuturor faptelor, în raport de toate prejudiciile invocate, ne aflăm în fața unei veritabile nepronunțări asupra fondului, instanța neintrând practic în cercetarea fondului pricinii ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.."(alin. (5), pagina 16). "Urmează că în rejudecare tribunalul să aibă în vedere celelalte apărări formulate de către părți, ținând cont, totodată, de consecințele faptului că a fost admis doar apelul principal, apelul incident formulat de către apelantul-pârât B. S.R.L. a fost respins ca tardiv, iar pârâta C. nu a formulat apel. Totodată va menține în rest sentința apelată, respectiv în ceea ce privește soluția dată cererilor de chemare în garanție". Înalta Curte notează că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărâre