Decizia nr. 2032/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2013, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr. x/2013, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul București la reconstruirea imobilelor din lista anexă a Autorizației de construire/desființare nr. x/10.11.2010, reconstruire ce reprezintă repararea prejudiciului adus de Municipiul București prin demolarea ilegală a respectivelor imobile. A fost invocată excepția de nelegalitate a acestei autorizații. În esență, reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale pentru demolarea imobilelor aflate în proprietatea pârâtului și în zona de protecție a unor monumente istorice în temeiul unei autorizații nelegale, arătând că reconstruirea imobilelor este singura posibilitate de reparare a pagubei. Prin sentința civilă nr. 5869 din 10 iulie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București. În urma declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă, la data de 25 iulie 2014, sub nr. x/2014. Prin încheierea din 24 octombrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București – secția a III-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 21 noiembrie 2014, sub nr. x/2014*. Prin încheierea din 13 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre Secțiile civile ale Tribunalului București. La data de 23 aprilie 2015, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă sub nr. x/2014. Prin sentința civilă nr. 655 din 22 mai 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București – secția a III-a civilă a respins excepția necompetenței funcționale a secției civile ca neîntemeiată, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență. Prin sentința civilă nr. 170F din 25 august 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a stabilit în favoarea Tribunalului București - secție civilă competența de soluționare a cauzei. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a civilă: Prin sentința civilă nr. 856 din 26 iunie 2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția de nelegalitate a Autorizației de construire/desființare nr. x/10.11.2010 invocată de către reclamantă, ca rămasă fără obiect și a respins în rest cererea ca neîntemeiată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie: Prin decizia civilă nr. 56A din 27 ianuarie 2025, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 856/26.06.2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul București, ca nefondat. I.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 56A din 27 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta A.. Prin cererea formulată, recurenta-reclamantă, invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în principal, trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare, iar în subsidiar rejudecarea apelului și schimbarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției, fără a fi evocate și analizate motivele de casare, astfel încât nu vor mai fi redate motivele de recurs concret invocate. I.

Apărările formulate în cauză: La data de 7 mai 2025, intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă, în temeiul art. 489 C. proc. civ., iar, pe fondul său, ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate și obligarea recurentei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată pricinuite intimatei-pârâte cu judecarea prezentului litigiu. I.

Răspunsul la întâmpinare: Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-pârât, aceasta din urmă fiindu-i comunicată la data de 19 mai 2025, potrivit dovezii aflate la dosar. I.

Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 martie 2025 și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 9 (așa cum reiese din fișa Ecris și din procesul-verbal de repartizare aleatorie, aflate la dosar recurs). Prin rezoluția de primire din 26 martie 2025, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului după efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că recursul este formulat împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, că prezenta cerere de recurs îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, că, în ceea ce privește taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs, prin încheierea din 10 iunie 2025 aceasta a fost redusă de la suma inițială de 8490,62 RON la suma de 500 RON și eșalonată în cinci tranșe egale, a câte 100 RON fiecare, scadente la data de 20 a fiecărei luni, începând cu data de 20 iunie 2025, la dosar fiind depuse, la data întocmirii raportului, două tranșe în valoare totală de 200 RON, din această taxă de timbru, că prezenta cerere de recurs este formulată cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, respectiv cu încălcarea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, recursul fiind transmis prin e-mail, în ultima zi a termenului, 6 martie 2025, însă la ora 23:13, după închiderea programului instanței. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula în scris, un punct de vedere. Recurenta-reclamantă a depus la dosar, la data de 22 septembrie 2025, un punct de vedere cu privire la raport, susținând în esență, că recursul este depus în termen, pentru că la data de 06 martie 2025, activitatea nu a încetat la instanță la ora 23:13, fiind perioada electorală a alegerilor prezidențiale 2025, iar conform art. 69 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, instanțele judecătorești au obligația legală de a asigura permanența activității pe întreaga perioadă electorală. La data de 26 septembrie 2025, intimatul-pârât a depus la dosar punct de vedere la raport prin care a susținut că recursul declarat de recurenta-reclamantă este tardiv formulat. Prin rezoluția din 3 septembrie 2025 a fost stabilit termen de judecată la data de 18 noiembrie 2025, fără citarea părților, pentru analiza admisibilității în principiu a cererii de recurs, termen la care instanța a invocat excepția tardivității recursului și a reținut cauza în pronunțare cu privire la această excepție. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport cu excepția tardivității, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme imperative, de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Termenul de exercitare a recursului este, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Acesta este un termen de procedură legal, peremptoriu și absolut, care, în caz de nerespectare, determină respingerea cererii de recurs ca tardiv formulată. Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiași articol se prevede expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește. Data depunerii cererii de recurs este data certă care rezultă din aplicarea ștampilei de înregistrare a acestei cereri depuse la instanța a cărei hotărâre se atacă [art. 490 coroborat cu art. 199 C. proc. civ..], recipisa oficiului poștal, înregistrarea ori atestarea făcută pe actul depus de către serviciul de curierat rapid, serviciul specializat de comunicare, unitatea militară sau administrația locului de deținere. Conform art. 199 C. proc. civ., "(1) Cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 183 C. proc. civ. (forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, 12 noiembrie 2013), "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. (2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administrația locului de deținere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată". Raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, 12 noiembrie 2013, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. forma în vigoare anterior modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, respectiv art. 183 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin această decizie, s-a dat o interpretare unitară prevederilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ. (în forma anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 310/2018), stabilindu-se că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen". În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 03 ianuarie 2017), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., reținând, la paragrafele 27 și 28, că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanță, iar potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul, partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu limitează dreptul părților de a comunica cu instanțele judecătorești, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanțelor prin orice mijloace, cu condiția, subînțeleasă, de a o face în termenele și condițiile prevăzute de lege. Curtea Constituțională a avut în vedere dispozițiile art. 182 și 183 din C. proc. civ. în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 310/2018, dispoziții care se aplică în prezenta cauză, astfel că, și potrivit deciziei menționate, în acord cu considerentele arătate, calea de atac, în măsura în care a fost depusă prin poștă electronică în ultima zi a termenului, era necesar a fi depusă până la închiderea programului de lucru al instanței, pentru a fi considerată efectuată în termen. Mai reține Înalta Curte că, sub incidența efectelor obligatorii ale Deciziei nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cad doar litigiile declanșate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, cum este și situația prezentului litigiu, ce a fost declanșat la data de 12 noiembrie 2013, anterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 prin care a intervenit și modificarea textului art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ. care a extins sfera facilităților puse la dispoziția persoanelor interesate care nu pot sau întâmpină dificultăți în a se deplasa la sediul instanței pentru a depune acte de procedură. Aceasta, întrucât faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Astfel, art. 24 C. proc. civ. dispune că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar art. 25 alin. (1) C. proc. civ. prevede că procesele în curs de judecată și executările silite începute sub vechea lege rămân supuse dispozițiilor acesteia. Însăși instanța supremă a statuat în cuprinsul Deciziei nr. 45/2020, la paragrafele 82 și 83, că normele interpretate prin Decizia nr. 34/2017 sunt norme de procedură civilă, aplicarea în timp a acestora trebuie raportată la dispozițiile art. 24-27 din C. proc. civ., cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanșării lor, iar hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. De asemenea, prin aceeași decizie, s-au mai statuat: "88. Dată fiind omisiunea legiuitorului de a reglementa, printr-o normă specială, efectele "depunerii" actelor de procedură la instanță, în modalitatea alternativă a utilizării mijloacelor moderne de comunicare reprezentate de fax sau e-mail, din perspectiva momentului la care termenul calculat pe zile se consideră împlinit, prin decizia amintită s-a concluzionat în sensul că, în acest caz, sunt aplicabile prevederile art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.. În consecință, actul de procedură astfel transmis, în ultima zi a termenului poate fi considerat ca fiind depus în termen, numai dacă ora depunerii - care, în lipsa altor dispoziții legale derogatorii, se impunea a fi atestată conform regulii consacrate de art. 199 din C. proc. civ. și art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015 - se situa înăuntrul programului de lucru al instanțelor. 89. Astfel, potrivit art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse acestuia prin Legea nr. 310/2018, doar actele de procedură depuse prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depuse la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege puteau fi socotite a fi fost depuse înăuntrul termenului de decădere prevăzut de lege, deși nu îndeplineau condiția de a fi fost depuse la instanță de parte personal sau prin reprezentant și nici de a fi fost transmise instanței prin poștă, curier, fax sau poștă electronică până la ora la care activitatea instanței încetează în mod legal". În consecință, cad sub incidența efectelor obligatorii ale Deciziei nr. 34/2017 litigiile declanșate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, inclusiv prezentul litigiu. Așa fiind, odată stabilite aceste premise de analiză ce privesc fixarea legii aplicabile în timp (inclusiv a dezlegărilor obligatorii date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare), Înalta Curte constată că, în speța de față, din perspectiva excepției tardivității, recursul este tardiv formulat. Astfel, în cauză, hotărârea recurată, respectiv decizia civilă nr. 56A din 27 ianuarie 2025, a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 3 februarie 2025, astfel cum reiese din dovada de comunicare aflată la dosarul de apel, dată de la care curge termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului. Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., referitor la calculul termenelor procedurale stabilite pe zile, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la data de 6 martie 2025 (joi, zi lucrătoare). Or, în speța pendinte, recurenta-reclamantă a transmis recursul prin intermediul poștei electronice în ultima zi a termenului (6 martie 2025, ora 23:13), după ora la care se încheiase activitatea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ., termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24 00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul, iar, dacă este vorba despre un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal. Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic și începe, de regulă, la ora 8 00 și se încheie la ora 16 00 , conform art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022. Prin urmare, depunerea la curtea de apel a recursului, prin poștă electronică, în ultima zi a termenului, după ora 16:00, este socotită a fi fost realizată cu nerespectarea termenului legal, având în vedere că prezenta cerere de recurs a fost înregistrată în evidența instanței a doua zi, respectiv pe data de 7 martie 2025, când a primit dată certă. În consecință, coroborând dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere situația de fapt ce reiese din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză a fost formulat cu depășirea termenului legal de 30 de zile reglementat de 485 alin. (1) C. proc. civ. Or, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante expusă în punctul de vedere la raport, potrivit căreia pe data de 6 martie 2025, activitatea instanței nu a încetat la ora 23:13, deoarece era perioadă electorală a alegerilor prezidențiale din anul 2025, iar potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României instanțele judecătorești au obligația legală de a asigura permanența activității pe întreaga perioadă electorală. Dispozițiile legale invocate de partea recurentă trebuie interpretate restrictiv, în legătură cu obiectul legii (adică exercitarea drepturilor electorale și soluționarea cererilor electorale) și finalitatea legii (legea reglementează exclusiv procesul electoral, nu activitatea generală a instanțelor), nu pentru orice cerere adresată instanței. Astfel, potrivit textului legal indicat de recurentă, "(2) Pe întreaga perioadă electorală, birourile electorale funcționează conform programului stabilit de Biroul Electoral Central prin regulamentul de organizare și funcționare a birourilor electorale și a aparatului de lucru al acestora. Instanțele judecătorești asigură permanența activității în vederea exercitării de către cetățeni a drepturilor electorale". Așadar, prin instituirea obligației de a asigura permanența activității se urmărește a se permite soluționarea rapidă a contestațiilor și cererilor din procesul electoral (contestații privind candidaturile, contestații privind operațiuni ale birourilor electorale, litigii privind listele electorale, campanie, proceduri electorale, alte cereri prevăzute expres de legea electorală), deoarece acestea au termene foarte scurte și se judecă în procedură urgentă (de tip ordonanță președințială). Așadar, aceste dispoziții legale nu se aplică tuturor cererilor adresate instanței și nu transformă instanțele într-un registru permanent pentru orice tip de acțiune sau cerere privind activitatea instanțelor de judecată, textul legal arătând clar și limitativ - fiind un text procesual de excepție față de norma generală privind activitatea instanțelor și aplicându-se astfel, principiul general juridic specialia generalibus derogant (specialul derogă de la general) - pentru ce materie se asigură permanența. Această permanență este instituită funcțional în acea perioadă, numai pentru cauzele electorale. În consecință, argumentul recurentei-reclamante potrivit căruia, fiind perioadă electorală, instanța trebuia să primească orice cerere până la orice oră este eronat, permanența vizând doar contenciosul electoral, astfel cum s-a dezvoltat supra. Pentru aceste considerente, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare a recursului a fost depășit, în temeiul art. 185 alin. (1) coroborat cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ. și art. 496 din același Cod, Înalta Curte va admite excepția tardivității și va respinge recursul declarat în cauză, întrucât este tardiv formulat.