ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 800/2024

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr. x/303/2013, reclamanta Asociația A a chemat în judecată Municipiul B, solicitând obligarea acestuia la reconstruirea, pe amplasamentul pe care se găseau înainte de demolare, a imobilelor din lista anexă a autorizației de construire/desființare nr. 546/10.11.2010, reconstruire ce reprezintă repararea prejudiciului adus Municipiului B prin demolarea ilegală a respectivelor imobile. Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei la data de 15.01.2014, reclamanta a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea pârâtului la reconstruirea imobilelor situate în București, sector 1, la adresele din Str. (...), Str. (… ), Calea (...), pe locația în care acestea se aflau la data de 10.11.2010, reconstruire ce reprezintă repararea prejudiciului adus prin demolarea ilegală a acestor imobile. Prin sentința civilă nr. 4294/21.05.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetentei materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. După trimiterea dosarului, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/3/2014. Reclamanta a invocat în fața instanței de contencios administrativ excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, ca instanță de contencios administrativ și fiscal, solicitând, în principal, declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București pentru judecarea întregii cereri de chemare în judecată, iar, în subsidiar, disjungerea cererii de reconstruire a imobilului din Str. (...) și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București pentru judecarea acestei cereri. Prin sentința civilă nr. 8178/08.12.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile constituite în cadrul Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă sub nr. unic x/3/2014** la data de 08.10.2015. Prin sentința civilă nr. 1273/2.11.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis dosarul pentru soluționarea acestuia la Curtea de Apel București – Secția civilă. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2014**. Prin sentința civilă nr. 40/07.03.2016, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociația A și pe pârâtul Municipiul B în favoarea Tribunalului București, Secția civilă. Cauza a fost reînregistrată la data de 31.03.2016 pe rolul Tribunalul București – Secția a III-a civilă sub același număr de dosar.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 315/06.03.2017, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația A, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, pentru lipsa calității procesuale active.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 917/A/25.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta- reclamantă, sentința civilă nr. 315/06.03.2017 a fost anulată și cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă sub nr. x/3/2014*** la data de 17.12.2017.

Hotărârea pronunțată, în rejudecare, de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1078/01.07.2021, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/3/2014*** , a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, astfel cum a fost reiterată, ca neîntemeiată, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii și, drept consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanta și pârâtul Municipiul B.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1736A din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel București –Secția a IV-a civilă a dispus următoarele: A respins apelul declarat de pârâtul Municipiul B, ca nefondat. A admis apelul declarat de reclamanta Asociația A, a anulat, în parte, sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce privește cererea care vizează imobilele situate în Str. (...), Str. (...), Str. (...), comun cu Str. (...) , Str. (...), Str. (...), comun cu Str. (...).

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs reclamanta Asociația A, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de reconstruire a imobilelor din Calea (...) și Str. (...) (comun cu (...)) - corpul principal, rejudecarea excepției inadmisibilității și respingerea acesteia. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, în esență, următoarele aspecte: Instanța de apel a apreciat greșit incidența puterii de lucru judecat izvorâtă din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/3/2011 și a principiului electa una via non datur recursus ad alteram, temeiul juridic al acțiunii de față fiind diferit de cel din dosarul nr. x/3/2011. Instanțele au respins cererea de reconstruire în dosarul nr. x/3/2011, întrucât imobilele nu au valoare de monument istoric, pe când în prezentul dosar, nu a invocat calitatea de monument istoric, ci apartenența acestora la noțiuni mai largi ale patrimoniului construit (zona protejată, ansamblu și sit monument istoric). Astfel, în dosarul nr. x/3/2011, s-a solicitat reconstruirea a 3 imobile, acțiunea fiind respinsă, ca neîntemeiată, iar în prezentul dosar s-a solicitat reconstruirea acelorași 3 imobile (alături de alte 5), temeiul de drept fiind diferit. Susține că o cerere de reconstruire a unui imobil desființat în urma unei autorizații de desființare nelegale are un caracter civil. În acest sens, arată că există patru norme juridice care interzic instanței de contencios administrativ să dispună operațiunea materială a desființării/reconstruirii unui imobil realizat/desființat în baza unei autorizații nelegale, respectiv art. 82 art. 16 alin. (1) art. 18 din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile Codului de procedură civilă care limitează calea de atac în contenciosul administrativ la chestiuni de nelegalitate, nu și la reinterpretarea situației de fapt, astfel că instanța competentă să dispună operațiunea materială a desființării/reconstruirii unui imobil realizat/desființat în baza unei autorizații nelegale este instanța civilă. Citând din doctrina invocată în susținerea motivului de casare, arată că aceasta a concluzionat în sensul că petitul privind desființarea unei construcții este de competența instanței de drept comun. De asemenea, în susținerea admisibilității acțiunii pe dreptul comun, a invocat deciziile nr. 1788 din 5 decembrie 2017 și nr. 126 din 31 ianuarie 2017 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, precum și decizii ale instanțelor inferioare, citând din considerentele acestora.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Municipiul B nu a formulat întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul, stabilind termen în ședință publică, pentru judecata acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Pentru a răspunde motivelor de recurs este necesar a se stabili, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, care este regimul juridic al acesteia și dacă pot fi analizate susținerile formulate de reclamantă în temeiul dispozițiilor de drept comun privind răspunderea civilă delictuală. Înalta Curte reține că, potrivit precizărilor depuse de reclamantă la data de 15.01.2014, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la reconstruirea imobilelor situate în București sector 1, din Str. (...), Str. (...), Calea (...), pe locația în care acestea se aflau la data de 10.11.2010, reconstruire ce reprezintă repararea prejudiciului adus prin demolarea ilegală a acestor imobile, în temeiul răspunderii civile delictuale. Pârâtului Municipiul B i se reproșează desființarea ilegală a celor 7 imobile în baza autorizației de desființare nr. 546/10.11.2000, pe care a emis-o în baza unui certificat de urbanism expirat din data de 14.05.2010, fără avizul Ministerului Culturii, în regim de urgență, deși nu erau întrunite condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 7 din Legea nr. 50/1991, în baza Planului Urbanistic Zonal contestat în fața instanțelor, a H.G. nr. 590/2010 de expropriere ilegală, în lipsa unui titlu de proprietate pentru imobilele demolate și a unui acord de mediu. Reconstruirea celor 7 imobile vizate de cererea de chemare în judecată a fost solicitată și la instanța de contencios administrativ în două dosare separate, soluționate prin sentința civilă nr. 2383/12.04.2016, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/3/2011, definitivă prin decizia nr. 1127/13.03.2017 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și prin sentința civilă nr. 2452/16.04.2018, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. y/3/2011, definitivă prin decizia nr. 6839/04.12.2018 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. În primul dosar menționat, instanța de contencios administrativ a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind reconstruirea imobilelor situate în București Calea (...), Str. (...) – comun cu Str. (..). și Str. (...), cererea fiind soluționată în baza dispozițiilor Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 50/1991 și ale Legii nr. 442/2001. În al doilea dosar, instanța de contencios administrativ, a respins, ca inadmisibilă, cererea de obligare la reconstituirea imobilelor situate în București, Str. (...) și Str. (...), reținând că reconstruirea imobilelor nu reprezintă o operațiune administrativă, ci una pur civilă, dată în competența de soluționare a instanțelor de drept comun. Temeiul cererii de reconstruire a imobilelor menționate este reprezentant de faptul că instanța de contencios administrativ a constatat în mod definitiv nelegalitatea autorizației de desființare nr. 546/10.11.2000, a HCGMB nr. 262/2006 privind declararea de utilitate publică a lucrării de interes local „(...), etapa 1 din tronsonul (..) – (..)” și a H.G. nr. 590/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local „(...)”. Întrucât în privința primelor 3 imobile menționate a avut loc o judecată pe fond cu privire la cererea de reconstruire, fiind pronunțată o soluție de respingere, ca neîntemeiată, a acestei solicitări, instanța de apel a considerat că este inadmisibilă reiterarea aceluiași demers procesual în fața instanței civile de drept comun. În schimb, în privința celorlalte imobile, atât timp cât instanța de contencios administrativ a apreciat că reclamanta a ales o cale procesuală greșită, nefiind în prezența unei operațiuni administrative și respingând, ca inadmisibilă, o atare solicitare, pentru asigurarea accesului la justiție se impune recunoașterea posibilității de introducere a cererii de reconstruire a imobilelor demolate în fața instanței civile de drept comun. Prin cererea de recurs formulată, recurenta critică exclusiv soluția instanței de apel prin care a fost menținută soluția de admitere a excepției inadmisibilității cererii de reconstruire a imobilelor situate în București, Calea (...), Str. (...) – comun cu Str. (...) și Str. (...), susținând, pe de o parte, că instanța de apel a apreciat greșit incidența puterii de lucru judecat izvorâtă din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/3/2011 și a principiului electa una via non datur recursus ad alteram, temeiul juridic al acțiunii de față fiind diferit de cel din dosarul nr. x/3/2011, iar, pe de altă parte, că o cerere de reconstruire a unui imobil, desființat în urma unei autorizații de desființare nelegale, are un caracter civil, neputând fi decât de competența instanței de drept comun. Criticile sunt nefondate. În speță, obiectul acțiunii privește repararea pagubei produse ca urmare a anulării unor acte administrative emise nelegal, cerere dedusă inițial spre soluționare instanței de contencios administrativ, care, în privința imobilelor situate în București, Calea (...), Str. (...) – comun cu Str. (...) și Str. (...), s-a considerat competentă din punct de vedere procesual și a pronunțat o soluție pe fond, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de reconstruire. În raport de împrejurarea că cererea de reconstruire a imobilelor menționate a beneficiat de o judecată pe fondul său, în fața instanței de contencios administrativ, în mod just a reținut instanța de apel legalitatea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a aceleiași cereri, reiterate în fața instanței civile de drept comun. În primul rând, s-a avut în vedere în mod corect principiul electa una via non datur recursus ad alteram, atât timp cât, cu ocazia soluționării cererii în dosarul nr. x/3/2011, instanța de contencios administrativ s-a declarat competentă în soluționarea fondului cererii de reconstruire a imobilelor mai sus indicate. Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală și că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o normă specială. Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală. Conflictul dintre legea specială anterioară și legea generală ulterioară se rezolvă prin aplicarea conjugată a principiilor potrivit cărora norma specială se aplică cu prioritate față de norma generală - specialia generalibus derogant -, iar o normă specială nu poate să fie modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o normă generală ulterioară. În plus, regula electa una via, non datur recursus ad alteram a fost recunoscută de dreptul național raportat la necesitatea înlăturării riscului de a obține o dublă reparație pentru valorificarea pretențiilor în legătură cu același drept, rațiunea instituirii respectivului principiu având, astfel, menirea preîntâmpinării pronunțării unor hotărâri contradictorii. Or, în speță, reclamanta a ales să-și valorifice prerogativele ce decurg din calitatea sa de organism social - care a invocat vătămarea prin actul administrativ atacat a unui interes legitim public și subsecvent acestei anulări a acestui act, a solicitat și reconstruirea imobilelor din litigiu, ca o modalitate de reparare a pagubei produse de actul administrativ anulat - pe calea dreptului special, iar nu potrivit procedurii de drept comun. De altfel, rațiunea pentru care este prevăzut caracterul exclusiv al opțiunii pentru una dintre cele două căi procedurale este tocmai împiedicarea pronunțării unor soluții contradictorii în una și aceeași problemă sesizată instanței. Așadar, incidența principiilor electa una via non datur recursus ad alteram și specialia generalibus derogant înlătură, totodată, posibilitatea coexistenței a două căi judiciare, una pe legea specială și cealaltă pe dreptul comun. În acest sens, trebuie relevată jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cum ar fi: Deciziile pronunțate de Completul pentru recurs în interesul legii nr. 33/2008, nr. 27/2011 și nr. 22/2019, decizii în cuprinsul cărora au fost oferite dezlegări de principiu cu privire la aplicarea principiilor de drept menționate anterior. În acest sens, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că reclamanta a optat pentru procedura specială în fața instanței de contencios administrativ, pentru obținerea reconstruirii imobilelor situate în București Calea (...), Str. (...) – comun cu Str. (...) și Str. (...), care a fost epuizată/soluționată definitiv prin respingerea cererii de reconstruire, ca neîntemeiată, și că, în baza principiului electa una via non datur recursus ad alteram, reclamanta nu are deschisă calea acțiunii de drept comun întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru a obține repararea pagubei rezultate din emiterea unor acte administrative nelegale, concluzionând că prima instanță în mod corect a admis excepția inadmisibilității cu privire la cererea care vizează aceste imobile. De asemenea, contrar susținerilor din recurs, își găsește aplicabilitate și puterea de lucru judecat, chiar dacă aparent nu există identitate de cauză, așa cum pretinde recurenta. În realitate, identitatea de cauză juridică există, răspunderea civilă fiind solicitată pe baza comiterii aceleiași fapte ilicite, care a constituit și baza anulării actelor administrative contestate, iar finalitatea demersurilor juridice ale reclamantei din contencios administrativ și din prezenta cauză este aceeași, reconstruirea imobilelor. De altfel, în respectarea accesului la justiție, prevăzut de art. 6 din CEDO și art. 21 din Constituția României, instanța de apel, în baza aceluiași principiu, electa una via non datur recursus ad alteram, cu referire la cererea de reconstruire a celorlalte 5 imobile din litigiu vizate de sentința civilă nr. 2452/16.04.2018, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. y/3/2011 (prin care s-a apreciat ca inadmisibilă cererea de reconstituire a imobilelor formulată în contencios administrativ în considerarea naturii sale civile), a reținut că, dacă, în calea specială, pentru care partea a înțeles să opteze, s-a stabilit definitiv că aceasta reprezintă o cale inadmisibilă, atunci se impune recunoașterea accesului acesteia la calea oferită de dreptul comun, căci în caz contrar, partea s-ar afla în situația în care atât calea specială, cât și calea dreptului comun i-ar fi refuzate, situație în care ar fi lezat însuși accesul la justiție, soluție ce nu a fost recurată de către reclamantă. Prin urmare, susținerile recurentei referitoare la caracterul civil al cererii de reconstruire a imobilelor situate în București Calea (...), Str. (...) – comun cu Str. (...) și Str. (...) nu au relevanța propusă de aceasta, întrucât cererea nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, din perspectiva caracterului civil sau nu al acesteia, ci prin prisma faptului că în calea specială, instanța de contencios administrativ a efectuat o cercetare definitivă, pe fond, a pretențiilor reclamantei, constând în reconstruirea imobilelor demolate și a ajuns la concluzia că o atare solicitare nu este întemeiată, motiv pentru care nu i se mai poate recunoaște accesul reclamantei la calea oferită de dreptul comun. Susținerile recurentei în sensul că cererea de reconstruire a imobilelor demolate nelegal este una pur civilă, dedusă spre soluționare în fața instanțelor civile de drept comun, nu pot fi primite, atât timp cât judecata anterioară vizând aceleași imobile s-a efectuat în fața instanței specializate în materia contenciosului administrativ și s-a reținut, în mod definitiv, competența de soluționare a respectivei instanțe. Or, așa cum s-a reținut în jurisprudența CEDO, dreptul de acces la justiție include nu numai dreptul de iniția un proces civil în fața instanței de judecată, ci, în special, dreptul de a obține tranșarea litigiului printr-o hotărâre judecătorească. În anumite cazuri, respingerea cererii, ca inadmisibilă, nu înseamnă că s-a negat accesul la justiție, dacă cererea a fost examinată de instanță și s-a constatat că reglementările invocate nu au dat naștere dreptului pentru reclamanți și a obligației pentru pârâți (paragraful 105 din hotărârea pronunțată în cauza Velikovi și alții c. Bulgariei din 15 martie 2007). Oricum, în ceea ce privește elementele de practică judiciară, acestea au caracter orientativ, potrivit art. 5 alin. (4) C. proc. civ., fiind interzis judecătorului să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății, iar chestiunea la care se face referire în motivele de recurs este nerelevantă. Totodată, Înalta Curte reține că, în măsura în care se invocă anumite limitări ale aplicării dispozițiilor art. 8 art. 16 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, acestea trebuiau invocate în fața instanței de contencios administrativ, nu în fața instanței civile, care ar fi trebuit să aplice o lege specială, fără a avea o legitimare în acest sens. Cu alte cuvinte, instanța civilă nu se poate substitui instanței specializate pentru a statua pe dreptul comun că în contencios administrativ nu pot fi pronunțate anumite soluții, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. În consecință, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este legală și nu este afectată de niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.