Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2019
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5546/2019

HOTĂRÂRE
13.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5546/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cererii de chemare în judecată de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 01 august 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 6 București, Primăria Sectorului 6 București și Serviciul Autorizații în Construcții din cadrul Primăriei Sectorului 6 București, a solicitat anularea autorizației de construire nr. x/11.10.2018 și a oricărei autorizații de construire emisă pentru adresa din București, str. x, precum și oprirea executării lucrărilor de construcție de la adresa precizată, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

2. Apărările pârâților Pârâții Primarul Sectorului 6 București, Primăria Sectorului 6 București și Serviciul Autorizații în Construcții din cadrul Primăriei Sectorului 6 București au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentei cauze, excepția lipsei plângerii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sector 6 și a Serviciului Autorizații în Construcții din cadrul Primăriei Sectorului 6 București iar, în subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată. În susținerea excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâții arată, în esență, că, față de obiectul cererii de chemare în judecată vizând anularea unei autorizații de construire emise de o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

II. Soluția Înaltei Curți În temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de către pârâți prin întâmpinare, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente: Conform art. 97 din C. proc. civ., competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Cererea dedusă judecății nu face parte din cererile prevăzute a fi soluționate, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție. În speță, reclamantul A. a promovat prezenta cerere de chemare în judecată solicitând, în principal, anularea autorizației de construire nr. x/11.10.2018 emise de pârâta Primăria Sectorului 6, prin primar, pentru executarea lucrărilor de construire la imobilul din București, str. x. Subsecvent, a solicitat și suspendarea lucrărilor de construcție de la adresa precizată, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Deși reclamantul nu a indicat textele de lege pe care își întemeiază acțiunea, Înalta Curte constată că pretențiile deduse judecății se circumscriu prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 554/2004, reclamantul considerându-se persoană vătămată într-un interes legitim, de către autoritatea publică locală pârâtă, prin emiterea unui act administrativ (autorizația de construire în discuție).

Potrivit art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, (...), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, (...).". Raportat la obiectul principal al cererii precum și la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ și vizează un act administrativ unilateral, iar competența materială se stabilește după criteriul rangului autorității emitente, instituit de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cum, în speță, emitentul actului este Primăria Sectorului 6 (autoritate publică locală), competența materială în primă instanță revine tribunalului administrativ-fiscal, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004. Sub aspectul competenței teritoriale, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării instanței - 01.08.2019), care statuează în mod expres că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)". Având în vedere că domiciliul reclamantului se află în București, raportat la dispozițiile legale precitate, competența teritorială revine Tribunalului București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată prin întâmpinare. Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 6 București, Primăria Sectorului 6 București și Serviciul Autorizații în Construcții din cadrul Primăriei Sectorului 6 București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019. GGC - OB

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 800/2024
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr. x/303/2013, recl
ÎCCJ 2023-05-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 803/2023
a invocat excepția lipsei capacității de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive. La rândul său, prin întâmpinare, pârâtul Municipiul București, prin primarul general, a invocat excepția inadmisibilității, ca urmare a lipse
ÎCCJ 2015-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 826/2015
C. ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. A admis recursurile declarate de recurenții-reclamanți C., B. și A., în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., D., E., F. și intimații-pârâți primarul sectorului 6 Bucu
ÎCCJ 2018-09-17
0,94
ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 58/2018
a procesului 6. Prin Cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2014 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă, cu nr. 34.575/3/2014, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții municipiul București, prin primarul general, Pr
ÎCCJ 2018-04-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1516/2018
ță. Pe fond, a considerat că acțiunea trebuie să fie respinsă ca neîntemeiată, nefiind încălcate dispozițiile legale imperative la emiterea avizului ori a autorizației. Pârâții Primarul General al Municipiului București și Municipiul Bucure
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă