Decizia nr. 803/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 26 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului București, atribuirea în proprietate a unei suprafețe de teren intravilan de 500 mp, în vederea construirii unei locuințe. În subsidiar, a solicitat ca, în cazul în care pârâtul nu dispune de teren, acesta să fie obligat la plata despăgubirilor pentru suprafața de 500 mp intravilan, evaluate la suma de 100.000 euro, în vederea construirii unei locuințe. În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 347/2006 și ale art. 1381 și art. 1386 C. civ. Prin întâmpinare, pârâtul Primarul General al Municipiului București a invocat excepția inadmisibilității, ca urmare a lipsei unei cereri formulate în temeiul art. 5 lit. n) din Legea nr. 341/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. Reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată la 15 decembrie 2017, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâții Municipiul București, prin primarul general, Primăria Sectorului 6 București, prin primar și Consiliul Local al Sectorului 6 București. Prin întâmpinare, pârâta Primăria Sectorului 6 București, prin primar, a invocat excepția lipsei capacității de folosință și excepția lipsei calității procesuale pasive. La rândul său, prin întâmpinare, pârâtul Municipiul București, prin primarul general, a invocat excepția inadmisibilității, ca urmare a lipsei unei cereri formulate în temeiul art. 5 lit. n) din Legea nr. 341/2004, și excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin cererea depusă la 22 iunie 2018, reclamantul a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâtul Primarul Sectorului 6 București. Prin încheierea din 6 iulie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București, Municipiul București, prin primarul general, Primăria Sectorului 6 București, prin primar, și Consiliul Local al Sectorului 6 București, în favoarea secției civile a Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă sub nr. x/2017**.

Sentința Tribunalului București Prin sentința nr. 348 din 25 februarie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul General al Municipiului București și Municipiul București, prin primarul general, și a respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu acești pârâți pentru acest motiv. A admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților Primăria Sectorului 6 București și Consiliul Local al Sectorului 6 București și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți pentru acest motiv.

Decizia Curții de Apel București 3.1 Prin decizia nr. 1620A din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 348 din 25 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primarul General al Municipiului București, Municipiul București, prin primarul general, Primăria Sectorului 6 București, prin primar și Consiliul Local al Sectorului 6 București. A anulat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin primarul general, ca neîntemeiată. A păstrat celelalte dispoziții din sentința civilă apelată. A reținut cauza pentru evocarea fondului. 3.2 Prin decizia nr. 1036 din 29 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea subsidiară formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general. L-a obligat pe pârât la plata către reclamant a despăgubirilor materiale în valoare de 21.500 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând valoarea unei suprafețe de 500 mp teren intravilan, sumă calculată potrivit grilei notariale din anul 2021, corespunzătoare valorii minime (zona 82 - A3).

Recursul Împotriva deciziei nr. 1036 din 29 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâtul Municipiul București, prin primarul general, a declarat recurs. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 341/2004, de Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1412/2004, cu modificările ulterioare, de Legea nr. 18/1991, precum și de dispozițiile art. 213, art. 792, art. 803, art. 1349, art. 1381 și art. 1385 C. civ. Recurentul a afirmat că, prin întâmpinarea depusă în etapa procesuală a fondului, a învederat că atribuirea unor terenuri, în baza art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, se va putea face doar după finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, în limitele suprafețelor rămase disponibile, de către Comisiile locale ale sectoarelor municipiului București, conform art. 12 din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare. A mai arătat recurentul că, prin adresa emisă de Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență Patrimoniu (solicitată și administrată în rejudecare), s-a menționat că această entitate nu deține o listă cu terenurile aflate în proprietate, care să fi fost identificate în vederea aplicării dispozițiilor legale invocate de reclamant. Însă, curtea a apreciat că reclamantul este îndreptățit, în temeiul Legii nr. 341/2004, să solicite Municipiului București o suprafață de 500 mp teren intravilan, categoria curți-construcții, care să îi fie atribuită în proprietate, pentru construirea unei locuințe, în caz contrar având dreptul la valoarea imobilului. Acordarea de despăgubiri a fost dispusă în condițiile în care instanța de apel a reținut că recurentul trebuia să acționeze cu bună credință în îndeplinirea obligațiilor sale legale, prin soluționarea cererilor de retrocedare în termenele stabilite prin Legea nr. 165/2013, care completează legislația fondului funciar, și prin Legea nr. 10/2001, precum și prin depunerea tuturor diligențelor pentru a clarifica situația bunurilor deținute în patrimoniu. Or, în mod eronat a apreciat instanța de apel că recurentul nu a acționat, prin entitățile sale administrative, cu diligența unei bune administrări a patrimoniului său, acest aspect creându-i reclamantului un drept iluzoriu, iar nu unul legal și concret, astfel cum a stabilit legiuitorul prin Legea nr. 341/2004, lipsa de acțiune, în limita legală conferită de art. 5 lit. n) din acest act normativ, îmbrăcând forma ilicită delictuală. Sub aspectul răspunderii civile delictuale, a arătat că, pentru inițierea acesteia, este necesar ca prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Și în situația în care s-ar dovedi existenței unei fapte ilicite (prin omisiune sau neglijență), prejudiciul suferit de reclamant nu este cert, existând o discrepanță între ceea ce s-a solicitat prin capătul de cerere subsidiar (100.000 euro) și ceea ce a acordat instanța (21.500 euro), în lipsa administrării unui probatoriu adecvat și doar prin raportare la grila notarială din anul 2021. Din interpretarea și aplicarea normelor de drept material menționate de instanța de apel, în special a dispozițiilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 341/2004, recurentul a susținut că nu rezultă existența unei fapte ilicite, întrucât textele de lege nu impun o obligație imperativă în sarcina sa, ci reglementează doar posibilitatea atribuirii în proprietate, în limita posibilităților, a unui teren de 500 mp intravilan sau posibilitatea trecerii unor suprafețe de teren din domeniul public în domeniul privat cu această destinație. De vreme ce nu există o obligație stabilită de lege în sarcina recurentului, a apreciat că nu se poate pune problema unei omisiuni ce îmbracă forma ilicită delictuală, mai ales că nu s-a făcut dovada caracterului cert al prejudiciului. Recurentul a apreciat și că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, modalitatea de redactare fiind confuză și repetitivă.

Procedura de filtru Raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din 26 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru soluționarea acestuia la 11 mai 2023, cu citarea părților în ședință publică.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: În esență, motivele de recurs deduse judecății, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 341/2004, a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1412/2004, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 18/1991 și ale art. 213, art. 792, art. 803, art. 1349, art. 1381 și art. 1385 C. civ., în sensul constatării greșite a curții de apel cu privire la faptul că reclamantul este îndreptățit la atribuirea în proprietate a unei suprafețe de teren intravilan de 500 mp pentru construirea unei locuințe, iar, în lipsa acestui disponibil, la acordarea despăgubirilor materiale în valoare de 21.500 euro pe temeiul răspunderii civile delictuale. Fără a motiva critica încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, modalitatea de redactare fiind confuză și repetitivă. Înalta Curte reține că intimatul A. este deținătorul unui certificat de luptător determinant pentru victoria revoluției din decembrie 1989, obținut în baza Legii nr. 341/2004, act normativ adoptat în scopul manifestării recunoștinței față de eroii-martiri, de persoanele care au avut rol determinant în obținerea victoriei Revoluției Române din decembrie 1989 și de luptătorii participanți la acțiunile desfășurate pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, a grijii față de urmașii eroilor-martiri, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987. Conform art. 5 alin. (1) lit. n) din acest act normativ, persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 beneficiază de atribuirea, în limita posibilităților, în proprietate, a 10.000 mp de teren în extravilan și 500 mp de teren în intravilan cu destinația de locuință, dacă nu au avut sau nu dețin în proprietate alt spațiu locativ. Din modalitatea de redactare a dispozițiilor citate reiese că atribuirea în proprietate a suprafețelor de teren menționate poate avea loc numai în situația în care, la nivelul unității administrativ-teritoriale, există suprafețe excedentare, care pot primi destinația indicată în textul legal evocat. Norma conținută de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 nu reglementează, astfel, în sarcina unității teritorial-administrative, obligația de a atribui, în proprietate, persoanei îndreptățite una dintre suprafețele de teren menționate, ci creează doar o vocație a acesteia la dobândirea unui astfel de imobil, vocație care poate deveni efectivă numai în condițiile în care există suprafețe de teren disponibile la nivelul unității administrativ-teritoriale. Prin art. 34 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, s-a stabilit că, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. n) din lege, în situația în care autoritățile administrației publice locale nu dispun de suprafețele de teren necesare satisfacerii solicitărilor persoanelor îndreptățite, se poate proceda, în condițiile legii, la trecerea unor suprafețe de teren din domeniul public în domeniul privat, cu această destinație. Norma a fost reluată în H.G. nr. 99/2015, pct. 27, "În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, în situațiile în care autoritățile administrației publice locale nu dispun de suprafețele de teren necesare satisfacerii solicitărilor, se poate proceda, în condițiile legii, la trecerea unor suprafețe de teren din domeniul public în domeniul privat, cu această destinație."". Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, instanța de apel, ca urmare a evaluării probatoriului administrat în cauză, a reținut că reclamantul s-a adresat Primăriei Sectorului 6 a Municipiului București cu o solicitare formulată în baza art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, în sensul de a-i fi atribuită în proprietate o suprafață de teren de 500 mp intravilan în vederea edificării unei locuințe. Răspunsul Primăriei Sectorului 6 a Municipiului București, consemnat în adresele nr. x din 31 mai 2016 și nr. 5854 din 9 martie 2017, a fost în sensul că cererile formulate în baza Legii nr. 341/2004 nu pot fi soluționate prioritar celor care au ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 165/2013, dar că urmează a fi păstrate în evidențele sale până la finalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate în baza acestor acte normative. Prin adresa din 5 martie 2018, Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu - Serviciul Evidență Domeniul Public și Privat i-a comunicat reclamantului că, la nivelul municipiului București sunt în aplicare legile ce vizează restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, iar parte dintre imobilele aflate pe raza administrativ teritorială a capitalei nu au un statut juridic cert. Aceleași aspecte au fost reiterate de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu prin adresa din 20 mai 2021, respectiv că această instituție nu deține o listă cu terenuri aflate în proprietatea Municipiului București, care să poată fi identificate în vederea aplicării art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004. Prin apărările invocate în cuprinsul întâmpinării depuse în etapa procesuală a fondului, pârâtul Municipiul București, prin primarul general, a arătat că, la nivelul unității teritorial administrative nu există terenuri disponibile pentru a fi atribuite reclamantului în baza dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, iar, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că reclamantul deține în proprietate un spațiu locativ care i-a fost vândut în baza altor reglementări în vigoare, vânzarea terenului aferent nefiind posibilă potrivit art. 34 din Normele metodologice ale Legii nr. 341/2004. În acest context, curtea a reținut că pârâtul Municipiul București nu a acționat, prin entitățile sale administrative, cu diligența datorată în mod legal în ceea ce privește administrarea patrimoniului său, creându-i reclamantului un drept iluzoriu la beneficiile prevăzute prin Legea nr. 341/2004, iar nu unul concret. Reținând că fapta pârâtului se circumscrie unei omisiuni de acțiune, rezultate din neatribuirea în proprietatea reclamantului a suprafeței de teren prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, curtea a apreciat că aceasta îmbracă formă ilicită delictuală, pârâtul datorând despăgubiri pentru prejudiciul material adus prin lipsirea de un drept patrimonial și prin încălcarea obligațiilor trasate de legiuitor. Această constatare a curții de apel este greșită din moment ce norma de drept invocată a instituit ca debitorul obligației să acționeze "în limita posibilităților", să dispună atribuirea în proprietate a unui astfel de imobil numai în condițiile în care există suprafețe de teren disponibile la nivelul unității administrativ-teritoriale. Astfel, este impropriu a se reține cu certitudine existența faptei ilicite a pârâtului, constând în neglijența/omisiunea de a acționa cu privire la soluționarea cererii reclamantului, câtă vreme nu s-a verificat, în condițiile instituite de art. 34 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, dacă acesta, are posibilitatea de a proceda, în condițiile legii, la trecerea unor suprafețe de teren din domeniul public în domeniul privat, cu această destinație. Or, așa cum s-a reținut și anterior, actele normative de care se prevalează reclamantul în susținerea cererii sale nu instituie o obligație în sarcina unității administrativ teritoriale de a atribui în proprietate persoanei îndreptățite o suprafață de teren, ci impune anumite limite, în funcție de disponibilul imobiliar deținut în scopul prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 sau care ar putea rezulta din eventuala trecere din domeniul public în cel privat a unor terenuri pentru aceeași rațiune. În plus, o a doua condiție se cere a fi îndeplinită și în persoana solicitantului, respectiv dacă acesta nu a avut sau nu are în proprietate un alt spațiu locativ. Înalta Curte nu validează nici aspectele statuate de curtea de apel cu privire la existența unui "real prejudiciu material egal cu valoarea unei suprafețe de 500 mp teren intravilan categoria curți/construcții", de vreme ce actul normativ pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile nu prevede un termen-limită înăuntrul căruia se impunea a-i fi soluționată cererea, iar prejudiciul pretins a fost calculat în lipsa unor criterii legale, doar prin raportare la grila notarială din anul 2021 și la declarația reclamantului pe proprie răspundere, potrivit căreia acesta nu a deținut și nu deține în proprietate pe întreg teritoriul țării un teren intravilan. În aceste condiții, curtea nu putea identifica elementele răspunderii civile delictuale anterior analizate, respectiv fapta ilicită a pârâtului și caracterul cert al prejudiciului reclamat, în lipsa examinării condițiilor reglementate de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 și art. 34 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, prin prisma cărora se impune rejudecarea cauzei în apel. Cum situația litigioasă dedusă judecății a fost dezlegată greșit de curtea de apel, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., față de considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului Municipiul București, prin primarul general, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, în vederea verificării îndeplinirii cerințelor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 și art. 34 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, menționate în considerentele prezentei hotărâri. Cu referire la pretinsa incidență în recurs a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul nu a motivat critica astfel încadrată în drept, sens în care nu poate face o cenzură a deciziei recurate din această perspectivă.