Decizia nr. 550/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 21.03.2017 (astfel cum a fost modificată), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, str. x în suprafață de 943 mp prin uzucapiunea de 30 de ani; să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren prin accesiune imobiliară. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 577, art. 928, art. 933 C. civ. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința nr. 4023/16.05.2018, Judecătoria Sector 5 București a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Reclamantul a formulat cerere de introducere în cauză a numitei B. și o precizare a motivelor de fapt a cererii de chemare în judecată, arătând că terenul este situat între imobilul de la nr. x și cel de la x (proprietar C.), intervenienta fiind soră cu reclamantul. Intervenienta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 526/02.04.2021, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâtul Municipiul București, prin primar general, prin întâmpinare; a admis în parte acțiunea; a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, ca efect al uzucapiunii și joncțiunii posesiilor, exclusiv asupra imobilului teren în suprafață măsurată de 950,00 mp situat în municipiul București, str. x, conform raportului de expertiză judiciară specialitatea topografie întocmit de expertul D. și avizat de OCPI – BCPI Sector 5 conform procesului-verbal de recepție nr. x/18.05.2020, acest raport fiind parte integrantă a prezentei hotărâri; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată, modificată și precizată, respectiv capătul de cerere privind accesiunea imobiliară artificială ce vizează construcțiile (corp A și corp B) edificate pe terenul în suprafață de 950,00 mp, astfel cum acestea sunt identificate și măsurate prin raportul judiciar de expertiză întocmit de expert E..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 148/09.02.2022, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva sentinței; a anulat în parte sentința și, evocând fondul, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Municipiul București prin primar general, prin întâmpinare; a admis în parte acțiunea; a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, ca efect al uzucapiunii și joncțiunii posesiilor, exclusiv asupra imobilului-teren în suprafață măsurată de 950,00 mp, situat în municipiul București, str. x, conform raportului de expertiză judiciară specialitatea topografie întocmit de expertul D. și avizat de OCPI București - BCPI Sectorul 5, conform procesului-verbal de recepție nr. x/18.05.2020; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate; a obligat intimatul-reclamant la plata, către apelantul-pârât, a sumei de 5.345,82 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Buucrești, prin primar general. Recurentul a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de art. 1847 și art. 1890 C. civ. de la 1864, întrucât instanța de apel, deși a admis apelul recurentului, în evocarea fondului a respins, în mod eronat, excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin primar general, reținând că "nu s-a reușit identificarea în concret a persoanei fizice sau juridice care este titularul cotei din dreptul de proprietate asupra imobilului, privitor la care reclamantul susține că a fost dobândită prin uzucapiune". Pe de altă parte, instanța de apel admite totuși că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, este o sancțiune îndreptată împotriva vechiului proprietar care, dând dovadă de lipsă de diligență, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, astfel încât acțiunea având un asemenea temei trebuie formulată în contradictoriu cu adevăratul proprietar al terenului, motiv pentru care revine reclamantului, care pretinde că pârâtul este proprietarul imobilului, sarcina probei dobândirii de către acesta a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului, recunoscând "că în cauză nu s-a susținut că pârâtul Municipiul București ar deține dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, dobândit printr-un act juridic" și că "reclamantul are sarcina să probeze că cererea de chemare în judecată ar fi formulată în conttradictoriu cu Municipiul București" pentru a se aprecia apoi că "Municipiul București este singurul în măsură să constate eventualul drept de proprietate al reclamantului asupra imobilului litigios, astfel că este justificată reținerea calității procesuale pasive a acestui pârât". Din lecturarea considerentelor hotărârii pronunțate (și în mod deosebit a paginilor 9,10 și 11) rezultă fără echivoc aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de art. 1847 și art. 1890, în condițiile în care terenul în litigiu (în suprafață de 950 mp) a figurat și figurează în evidențele recurentului ca proprietate particulară (având adresa poștală str. x bis), categoria de folosință "vii hibride" iar ca posesor de parcelă (la momentul întocmirii evidențelor) F., care are și calitatea de intimat-pârât în prezenta cauză, alături de Municipiul București. Practic, în speța ce constituie obiectul prezentului litigiu există 2 proprietari nediligenți, neglijenți, cu privire la terenul în cauză (în suprafață de 950 mp), respectiv Municipiul București și F., singurul pârât care justifică efectiv, legitimarea procesuală pasivă, fiind, în opinia recurentului, F.. Sub acest aspect, al motivării soluției pronunțate, pe critica (apărarea) vizând lipsa calității procesuale pasive a Municipiului București în cauză, hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, reflectate (expuse) la pag. 10 alin. (1) din considerente, unde se consemnează că, în evidențele oficiale ale pârâtului și ale celorlalte instituții, nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, iar bunul imobil se află pe raza Municipiului București și există prezumția că face parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, deși anterior, la pag. 8 alin. ultim, instanța de apel reține cu acuratețe faptul incontestabil că, potrivit relațiilor furnizate de către Direcția Patrimoniu-Serviciul Evidență Patrimoniu, terenul în litigiu reprezintă o secțiune a terenului în suprafață de 1569 mp ce apare în evidențele cadastrale de la nivelul anului 1986 deținute de primărie ca având adresa str. x, terenul de 925 mp fiind menționat ca proprietate particulară, categoria de folosință "vii hibride" cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor, F.. Practic, instanța de apel operează în speță cu prezumția că terenul în litigiu (în suprafață de 950 mp, în evidențele recurentului având o suprafață de 925 mp) s-ar afla în domeniul privat al Municipiului București, deși nu există probe, dovezi în acest sens, în condițiile în care, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit să pună în discuția părților administrarea unui probatoriu adecvat și pertinent, care să lămurească fără echivoc, dacă acest teren aparține pârâtului F. (așa cum susține recurentul) sau Municipiul București, ca unitate administrativ-teritorială (care ar avea astfel, calitate de proprietar nediligent, neglijent), mai ales că pentru acest teren litigios este folosită și adresa poștală str. x bis (instanța de apel neadministrând probe care să ateste dacă acest număr a fost atribuit în mod oficial și dacă există și în prezent, inclusiv prin obținerea unor evidențe fiscale, cu privire la această adresă poștală). În lipsa unui probatoriu cuprinzător și adecvat, care să lămurească fără echivoc cine are efectiv calitatea de proprietar nediligent, neglijent în cauză cu privire la terenul respectiv și cine trebuie să fie sancționat prin admiterea cererii reclamantului de constatare a dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii și al joncțiunii posesiilor, instanța de apel a pronunțat o hotărâre, în contradictoriu cu doi pârâți, proprietari neglijenți (respectiv, Municipiul București și F.), hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material menționate și cuprinzând o motivare contradictorie.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 07.12.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 05.04.2023.

Apărările formulate în cauză La data de 25.08.2022 (data poștei), în termen legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Dup ce a expus, pe scurt, istoricul litigiului, intimatul-reclamant a arătat că hotărârea instanței de apel este motivată conform legii, nefiind încălcate sau aplicate greșit normele de drept material la care face referire recurentul. Câtă vreme în cauză nu s-a reușit identificarea, în mod concret, a persoanei fizice sau juridice care este titularul cotei din dreptul de proprietate asupra imobilului, imobilul se află în evidențele pârâtului și există prezumjția că face parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, pârâtul Municipiul București este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamantului. Totodată, și pârâtul F. trebuie să stea în judecată, având în vedere evidențele Primăriei Municipiului București, din anul 1986. Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pretinde că instanța de apel a realizat o motivare contradictorie în privința soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive prin aceea că, în considerentele hotărârii acestei instanțe se reține, pe de o parte, că în evidențele autorității administrative nu s-a identificat un proprietar actual al terenului în litigiu și, pe de altă parte, că potrivit relațiilor comunicate de către Direcția Patrimoniu-Serviciul Evidență Patrimoniu la nivelul anului 1986, terenul în suprafață de 925 mp era menționat ca proprietate particulară, cu posesor F.. Contrar susținerilor recurentului, considerentele enunțate nu sunt contradictorii și nu se circumscriu motivului de recurs invocat. Considerentele contradictorii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt cele din perspectiva cărora nu se poate stabili care sunt argumentele ce au fundamentat soluția instanței, determinând astfel imposibilitatea exercitării controlului de legalitate. Or, în cauză, pretinsa contradictorialitate invocată de către recurent prin intermediul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este cea vizată de textul legal menționat, accepțiunea dată de recurent fiind una deturnată de la sensul normei care o consacră. Astfel, contrar interpretărilor date de către recurent, instanța de apel a reținut că nu s-a reușit identificarea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului teren referitor la care se invocă uzucapiunea, întrucât, în considerarea relațiilor obținute de la Consiliul Popular Sector 5, probatoriul a evidențiat faptul că persoana despre care recurentul pretinde că a fost proprietarul terenului (F.) a edificat o construcție și pe terenul învecinat celui dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.11.1967. Prin urmare, instanța de apel a constatat că pentru terenul în litigiu (învecinat cu terenul al cărui proprietar este F.) nu s-a identificat un proprietar. Aceste statuări sunt clare, fără echivoc și nu atrag incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În plus, considerentele despre care recurentul pretinde că sunt contradictorii evidențiază nu faptul că recurentul ar fi titularul unui drept de proprietate, cum în mod eronat susține acesta, ci că, în considerarea situației de fapt (aceea a neidentificării unui proprietar al terenului în discuție), pârâtul Municipiul București ar putea invoca un drept de proprietate asupra terenului sau ar putea contesta dreptul de proprietate dobândit de reclamant prin uzucapiune. Prin urmare, critica nu poate fi primită. În ce privește critica întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, recurentul pretinde că au fost încălcate dispozițiile art. 1847 și art. 1890 C. civ. și expune, în cadrul acesteia, apărări privind excepția lipsei calității procesuale pasive pe care le-a dezvoltat deja în argumentarea motivului de recurs anterior, respectiv reiterează faptul că nu este titularul dreptului de proprietate asupra terenului, despre care arată că ar aparține unei terțe persoane (F.). Totodată, recurentul pretinde aplicarea greșită a normelor de drept material privind uzucapiunea, prin aceea că posesia exercitată de către reclamant nu ar fi fost utilă, astfel încât condițiile uzucapiunii nu sunt îndeplinite. Contrar acestor susțineri, instanța de apel nu a statuat asupra calității de proprietar a Municipiului București, ci, așa cum s-a evidențiat cu ocazia analizării motivului de recurs anterior, în contextul neidentificării unui proprietar al terenului obiect al uzucapiunii, a reținut că recurentul este cel care ar putea pretinde dobândirea unui drept de proprietate sau, după caz, ar putea contesta dobândirea dreptului de proprietate de către reclamant prin uzucapiune (ceea ce recurentul-pârât a și făcut, inclusiv prin prezentul recurs). În privința caracterului util al posesiei, instanțele de fond au evaluat probatoriul și au reținut, în mod corect, îndeplinirea condițiilor uzucapiunii. De altfel, critica recurentului în acest sens a fost apreciată de către instanța de apel drept una formulată în termen generali, singurul argument ce a putut fi analizat fiind cel legat de pretinsul caracter echivoc al posesiei determinat de neplata, de către reclamant, a impozitului pentru teren. În acest sens, instanța de apel a constatat că, în contextul factual al speței, respectiv acela al imposibilității reclamantului de a fi înregistrat ca plătitor de impozit datorită lipsei titlului (pe care urmărește a-l obține prin prezentul demers judiciar), o asemenea chestiune nu poate contura caracterul neutil al posesiei. De altminteri, este de observat că prin invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul urmărește, în realitate, o reevaluare a situației de fapt, alta decât cea stabilită la judecata în fond în sensul celor arătate, ceea ce nu îi este permis. Aceasta întrucât, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", stabilirea unei alte situații de fapt nefiind posibilă în calea extraordinară de atac. Față de cele arătate, nici această critică nu poate fi primită. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 148 din 9 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.