ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1501/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 mai 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

- să constatate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 4.1, 4.2, 4.3 și 4.6 din contractul de credit nr. x din 6 noiembrie 2007, referitoare la modificarea unilaterală a dobânzii;

- să oblige pârâta la restituirea sumelor încasate în baza clauzelor anterior indicate, cu dobânda legală aferentă;

- să constatate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 4.11 lit. a), b) și e), 5.4 și 8.1 alin. (3) din același contract de credit și la art. 1 pct. 2 și pct. 9 din actul adițional nr. x din 23 decembrie 2010, referitoare la comisionul de acordare și de administrare;

- să oblige pârâta la restituirea sumelor încasate în baza clauzelor anterior indicate, cu dobânda legală aferentă;

- să constatate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 4.3 din contract;

- să constatate că marja fixă a băncii este de 2,83% pe toată perioada de derulare a convenției de credit;

- să oblige pârâta să recalculeze nivelul dobânzii după formula marja fixă a băncii de 2,83% + valoarea indicelui de referință LIBOR la 3 luni;

- să oblige pârâta la semnarea unui act adițional, în cuprinsul căruia să fie definite elementele componente ale dobânzii, astfel cum s-a menționat anterior și să se specifice că dobânda nu poate varia decât în funcție de indicele LIBOR;

- să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor referitoare la rambursarea creditului, stipulate la art. 5.1 din contract cu privire la efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar;

- să fie înghețat cursul de schimb valutar CHF-LEU la valoarea de la data încheierii contractului;

- să oblige pârâta să recalculeze ratele la valoarea cursului de schimb valutar CHF-LEU de la încheierea convenției pe întreaga perioadă de valabilitate a acesteia și să restituie sumele încasate în plus;

- să oblige pârâta la restituirea sumelor încasate abuziv și nelegal, în baza clauzelor declarate abuzive, de la data încasării lor, cu dobânda legală aferentă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost indicate prevederile Legii nr. 193/2000, art. 1084 din C. civ. de la 1864, art. 1092 și 1271 din C. civ., Directiva 2014/17/UE, art. 1 și 10 din O.G. nr. 21/1992, art. 15 din Legea nr. 190/1999, art. 1, 6 și 77 din Legea nr. 296/2001, Directiva 93/13/CEE, Norma 17/2003.

Prin sentința civilă nr. 12793 din 28 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul acestei din urmă instanțe, cauza a fost înregistrată la secția a VI-a Civilă, la 7 decembrie 2016, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 68 din 17 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 34 din 23 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, instanță pe rolul căreia dosarul a fost reînregistrat la 7 aprilie 2017, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 2733/2017 din 5 iulie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C.

Împotriva hotărârii sus-menționate, reclamanții au declarat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 890 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că s-a admis, în parte, acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută a clauzei prin care pârâta își rezerva dreptul de a modifica unilateral dobânda, în acord cu "evoluția indicelui de referință stabilit de bancă" și s-au respins restul capetelor de cerere, ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei evocate, reclamanții A. și B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Totodată, recurenții-reclamanți și-au exprimat acordul ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil.

La 14 septembrie 2018, așa cum atestă dovada de înmânare aflată la dosarul de recurs, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte, care nu a depus întâmpinare.

La 10 decembrie 2019, intimata-pârâtă a transmis la dosar declarația recurenților-reclamanți, autentificată sub nr. x din 25 octombrie 2019 de Notar Public D. din cadrul S.P.N. "E.", prin care recurenții-reclamanți au renunțat la judecata cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 406 C. proc. civ. și au împuternicit-o pe pârâtă, conform art. 2032 alin. (2) C. civ., să depună declarația la dosar.

La aceeași dată, intimata a depus la dosar și o cerere în care și-a exprimat acordul față de cererea recurenților-reclamanți de renunțare la judecată, menționând că solicită judecata în lipsă și nu solicită cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., a luat în examinare cererea formulată de recurenții-reclamanți și a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă"; alin. (2) al aceluiași articol stipulează că:

"cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială", iar alin. (4) prevede că "dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. "când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză".

Art. 406 C. proc. civ. reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată.

De principiu, renunțarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziție al reclamantului, în calitatea sa de inițiator al demersului judiciar, de a renunța la soluționarea unei cauze, fără a avea obligația de a-și justifica manifestarea de voință.

Din înscrisul intitulat "declarație", depus la dosar și autentificat de Societatea Profesională Notarială "E." prin încheierea de autentificare nr. 3350 din 25 octombrie 2019, rezultă că reclamanții A. și F. au declarat că renunță "în mod expres și irevocabil la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție", motiv pentru care solicită instanței să ia act de această renunțare și, în consecință, să anuleze în tot hotărârile pronunțate în dosar.

Instanța supremă reține că această "declarație" constituie o veritabilă cerere de renunțare la judecată a reclamanților A. și B. privind cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă C., prin cererea depusă la dosar, și-a exprimat în mod clar acordul expres de a se lua act de cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., menționând că nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că această manifestare de dispoziție este neîndoielnică și neechivocă în sensul renunțării recurenților-reclamanți la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, iar această manifestare de voință a părților se înscrie în principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și întrunește condițiile de formă și fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Înalta Curte, admițând recursul în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 406 alin. (5) și (6) C. proc. civ., va lua act de renunțarea reclamanților A. și B. la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, și în consecință, va anula decizia civilă nr. 890 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2015, precum și sentința civilă nr. 2733 din 5 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 890 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. și, în consecință:

Anulează decizia civilă nr. 890 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, precum și sentința civilă nr. 2733 din 5 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 iulie 2020.