ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1339/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1339/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 7 iunie 2022
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 3 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu C. S.A., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța:
să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 1.1 și art. 1.2 din actul adițional nr. x din 19 septembrie 2010 la contractul de credit nr. x din 18 februarie 2008, cu privire la dobândă;
să oblige pârâta să recalculeze dobânda percepută în temeiul contractului de credit, după formula marja fixă de 4.3 + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni începând cu data încheierii actului adițional, respectiv de la 19 septembrie 2010 până la finalizarea litigiului pendinte;
să oblige pârâta să le restituie toate sumele încasate cu titlu de dobândă, în mod excedentar, sume constând în diferența dintre dobânda efectiv încasată și dobânda ce va rezulta ca fiind datorată în urma refacerii calculului conform formulei marja fixă de 4.3% + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, începând cu data de 19 septembrie 2010 și până la finalizarea prezentului litigiu, sume la care se vor adaugă dobânzile legale aferente;
să oblige pârâta să calculeze și să perceapă în viitor rata dobânzii conform formulei marja fixă de 4,3% + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni;
să oblige pârâta să actualizeze la 3 luni dobânda percepută în temeiul contractului, în funcție de valoarea indicelui LIBOR;
să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 480 și art. 992 din C. civ. de la 1864, Directiva 93/13/CEE, art. 276 TFUE, Decizia CJUE în cauza C-26/13.
Prin sentința civilă nr. 3517 din 10 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a clauzei I.1 din actul adițional nr. x la contractul de credit nr. x din 18 februarie 2008, în ceea ce privește marja fixă a băncii de 6.3; a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumelor plătite nedatorat de aceștia în temeiul clauzei constatate ca abuzive și nule absolut, respectiv sumele achitate cu titlu de dobândă peste valoarea dobânzii curente compuse din marja fixă a băncii de 4,3 %/an + valoarea indicelui LIBOR la 3 luni, de la 19 septembrie 2010 și până la data rămânerii definitive a sentinței, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data plății fiecărei sume restituite până la achitarea integrală a debitului. De asemenea, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 2880 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Împotriva sentinței sus-menționate, pârâta C. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3517/10.10.2017m pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei I.1 din actul adițional nr. x la contractul de credit nr. x din 18 februarie 2008 în ceea ce privește marja fixă a băncii de 6.3., obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumelor plătite nedatorat de către aceștia în temeiul clauzei constatate ca abuzive și nule absolut și la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data plății fiecărei sume restituite până la achitarea integrală a debitului. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Totodată, a obligat apelanții să plătească pârâtei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs, solicitând admiterea căii extraordinare de atac exercitate. Împreună cu cererea de recurs, reclamanții au depus la 10 octombrie 2018 și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (3) și (4) C. proc. civ. raportat la art. 518 și art. 27 din același Cod, în interpretarea dată de decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În motivare, recurenții au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.
Prin încheierea completului de filtru din 20 octombrie 2020, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului și a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, stabilind termen de judecată la 16 februarie 2021, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților. Totodată, a prorogat discutarea cererii formulate de petenții A. și B., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 521 alin. (3), art. 4 raportat la art. 518 și art. 27 C. proc. civ. raportat la Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
La 6 februarie 2021, recurenții-reclamanți au adus la cunoștința instanței împrejurarea că a încetat contractul de credit ce face obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sens în care au transmis și o adresă eliberată de intimată, care confirmă încetarea contractului de credit.
Prin încheierea din 8 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecății recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pentru neîndeplinirea de către recurenții-reclamanți a obligațiilor stabilite prin încheierea din 16 februarie 2021.
Față de împrejurarea că, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pricina a fost suspendată la 8 iunie 2021, dată de la care au trecut mai mult de 6 luni, prin referatul întocmit la 29 martie 2022, s-a propus fixarea unui termen de judecată pentru constatarea perimării. În acest sens, prin rezoluția din 29 martie 2022, a fost stabilit termen la 7 iunie 2022, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.
Asupra incidentului procedural al perimării, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) teza I C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".
Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în proces.
Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, de reformare sau retractare.
Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin încheierea din 8 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ.
Autorii recursului nu au solicitat repunerea cauzei pe rol după suspendarea judecății, dispusă prin încheierea din 8 iunie 2021. Astfel, recurenții nu au mai stăruit în soluționarea recursului.
Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina recurenților-reclamanți începând cu 8 iunie 2021 și până la 7 iunie 2022, când a fost luată în examinare perimarea cererii de recurs, rezultă că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina recurenților-reclamanți mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, conform art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) și art. 420 alin. (1) din același act normativ, va constata perimat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1489A/2018 din 5 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2022.