ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1060/2011

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 10589 din 06 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr. 32976/3/2007, judecătorul din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei de interes a cererii de dizolvare a SC D.A.A.I. SRL; a respins cererea de dizolvare a SC D.A.A.I. SRL; a respins cererile de excludere formulate de reclamantul-pârât D.G. (pe cale principală) și de pârâtul-reclamant A.V. (pe cale reconvențională); a respins cererile formulate de reclamantul-pârât D.G. privind modificarea actelor constitutive ale societății pârâte și plata unei sume de bani către pârâtul-reclamant; a admis excepția lipsei calității procesuale active în cererea pârâtului-reclamant de plată de către reclamantul-pârât a sumei de bani reprezentând prejudiciul cauzat SC D.A.A.I.

SRL și a respins această cerere, constatând că nu se mai impune analiza excepției prescripției dreptului la acțiunea în plata de despăgubiri către reclamantul pârât. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamantul D.G. a solicitat în principal dizolvarea societății pârâte SC D.A.A.I. SRL pentru neînțelegeri grave între asociați și numirea unui lichidator, iar în subsidiar, excluderea pârâtului A.V. din societate, cu acordarea către pârât a sumei reprezentând valoarea participării sale la societate. Prin cerere reconvențională, pârâtul A.V. a solicitat excluderea reclamantului din societate, cu obligarea la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat societăți, prin faptele sale de fraudă.

Totodată, pârâtul a invocat excepția lipsei de interes a cererii de dizolvare a societății, excepție unită cu fondul. Judecătorul a reținut că prin sentința nr. 978 din 20 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 42568/3/2008 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, definitivă și irevocabilă, s-a dispus dizolvarea societății pârâte. S-a apreciat că primul efect al acestei sentințe este acela al respingerii cererii de dizolvare formulată de reclamantul pârât, rămânând fără obiect și excepția lipsei de interes invocată de pârât. A apreciat, totodată, că al doilea efect al sentinței de dizolvare este reprezentat de inadmisibilitatea excluderii unui asociat, astfel încât a respins cererile reciproce formulate de părți.

S-a reținut că după pronunțarea dizolvării, singurele acte juridice ce pot fi efectuate sunt cele care au ca finalitate lichidarea societății, excluderea unui asociat neavând o asemenea finalitate. Ca urmare a respingerii cererii de excludere, judecătorul a apreciat că nu se mai pot analiza cererile conexe ale reclamantului vizând numirea lichidatorului, modificarea actelor constitutive ale societății și atribuirea către cel exclus a sumei corespunzătoare participării sale la capitalul social. În ce privește cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata despăgubirilor pentru daunele cauzate societății, judecătorul a reținut invocarea de către reclamant a excepțiilor lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Judecătorul a reținut temeinicia excepției lipsei calității procesuale active, raportat la prevederile art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data formulării acțiunii, text care prevedea expres competența adunării generale a asociaților de a decide urmărirea administratorilor pentru daunele cauzate societății. S-a apreciat că nu pot fi extinse prevederile privind societățile pe acțiuni la societățile de persoane pentru situații asemănătoare, legea stabilind expres cazurile în care dispozițiile din materia societăților pe acțiuni sunt aplicabile și societății cu răspundere limitată. Sentința de fond a fost apelată de pârâtul A.V., criticile acestuia vizând greșita soluționare a cauzei în ce privește cererea reconvențională.

Prin decizia comercială nr. 215 din 3 mai 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul pârâtului, a casat în parte sentința de fond și a trimis cauza spre rejudecarea cererii reconvenționale. În considerentele sentinței, judecătorii apelului au apreciat că dizolvarea societății comerciale nu are valoarea încetării activității, personalitatea juridică a acesteia continuând cu acele operațiuni comerciale aflate în curs de derulare la momentul dizolvării acesteia. Judecătorii apelului au mai reținut că dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu fac distincție după cum societatea este dizolvată sau, concluzia dedusă fiind aceea că atâta timp cât societatea își păstrează personalitatea juridică până la radiere (deci, inclusiv pe perioada lichidării), oricare asociat poate fi exclus, cu atât mai mult cu cât actele pretins frauduloase se referă la o perioadă de activitate anterioară dispunerii dizolvării.

Reținând că judecătorul fondului a soluționat cererea reconvențională fără a intra în cercetarea fondului, soluția din apel a fost aceea a casării sentinței, cu indicația pentru fond de a se cerceta cererea reconvențională atât sub aspectul excluderii asociatului reclamant, cât și sub aspectul despăgubirilor pretinse pentru actele frauduloase, apreciate ca fiind accesorii ale cererii de excludere. Decizia de apel a fost recurată de reclamantul D.V., care a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârât. Criticile reclamantului, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au vizat greșita aplicare a legii, acesta susținând inadmisibilitatea dispunerii excluderii asociatului în temeiul art. 222 din Legea nr. 31/1990, în condițiile existenței unei sentințe irevocabile prin care s-a dispus dizolvarea societății, aceasta intrând în procedura lichidării judiciare.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că textele legale incidente în speță nu exclud posibilitatea excluderii unui asociat dintr-o societate aflată în stare de dizolvare. Nu au fost administrare înscrisuri noi în recurs. La termenul din data de 9 decembrie 2010, s-a făcut dovada deschiderii procedurii insolvenței în forma simplificată față de societatea intimată, dispunându-se citarea acesteia prin lichidatorul judiciar. La termenul din data de 10 martie 2011, a fost respinsă cererea reclamantului de suspendare a judecății recursului în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, apreciindu-se că textul legal invocat de reclamant nu este incident în cauză, în raport de obiectul acțiunii.

Analizându-se legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Problema juridică supusă dezbaterii este aceea de a se stabili dacă este posibilă excluderea unui asociat dintr-o societate față de care s-a dispus dizolvarea și care se află în procedura de lichidare. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit dacă prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile în raport de prevederile art. 233 din aceeași lege. Trebuie subliniat că prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990 constituie norma generală ce reglementează modalitățile de excludere din societate a asociaților.

Se observă că în economia actului normativ articolul menționat este poziționat în cadrul Titlului V, în timp ce prevederile referitoare la dizolvare sunt cuprinse în Titlul VI al legii; concluzia ce se desprinde, în urma acestei analize sistematice, este aceea că prevederile referitoare la excluderea asociaților sunt inserate într-o succesiune logică, în continuarea Titlului referitor la modificarea actului constitutiv, succesiune logică ce continuă cu situațiile de ce au ca afect încetarea societății – respectiv dizolvarea. Se poate concluziona, deci, că în concepția legiuitorului, cauzele de modificare ale actului constitutiv (în care pot fi incluse și situațiile de excludere a asociatului) sunt distincte de cele care atrag încetarea societății (cazurile de dizolvare).

Din această perspectivă, se apreciază că nu se pot aplica concomitent atât prevederi care atrag modificarea actului constitutiv sau a structurii societății, cât și prevederi care atrag încetarea societății. Se reține, totodată, că judecătorii apelului au făcut o greșită aplicare a textelor legale incidente: chiar dacă art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu include limitări ale aplicării sale, este evident că incidența acestui text de lege apare doar în situația unei societăți ce funcționează normal, care nu suferă limitări ale personalității juridice. Interpretarea dată de judecătorii apelului în sensul că în lipsa unei limitări legale, art. 222 din Legea nr. 31/1990 se aplică și societăților aflate în dizolvare este nelegală, fiind extinsă aplicabilitatea normei în situații cu o reglementare specifică, strict reglementată cea a actelor ce pot fi îndeplinite în perioada dizolvării și până la finalizarea lichidării.

De asemenea, judecătorii apelului interpretează și aplică greșit art. 233 din Legea nr. 31/1990. Astfel, interpretând prevederile alin. (1) și (2) ale art. 233 (primul stabilind că dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, iar cel de-al doilea reglementând interdicția întreprinderii de noi operațiuni), judecătorii apelului concluzionează că trebuie finalizate operațiunile comerciale începute anterior dizolvării, asimilând operațiunea de excludere a asociatului cu operațiunea comercială ce trebuie finalizată, fiind începută anterior dizolvării. Or, excluderea asociatului nu poate fi asimilată operațiunii comerciale, caz în care s-ar impune continuarea activității până la finalizare, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății.

Operațiunile comerciale la care se referă textul legal menționat sunt cele efectuate pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, iar finalizarea impusă de lege are în vedere încasarea creanței rezultate din operațiunea respectivă, sau îndeplinirea obligației asumate de societate în raportul comercial stabilit cu terți. În consecință, în mod nelegal judecătorii fondului au extins aplicabilitatea art. 233 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 la situația din speță, vizând excluderea asociatului. Judecătorii apelului nu au observat prevederile alin. (4) al art. 233 din Legea nr. 31/1990, care prevede expres că societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării.

În speță, aceștia au interpretat textul legal trunchiat, reținând doar prelungirea personalității juridice a societății până la ultimul act de lichidare și radierea societății, fără a observa modul de redactare al articolului de lege care prevede păstrarea personalității juridice doar pentru operațiunile lichidării. Or, procedura de excludere a asociatului nu poate fi asimilată unei operațiuni de lichidare, față de care să se aprecieze continuarea personalității juridice a societății. În consecință, judecătorii apelului au interpretat greșit textul legal incident în speță, acesta nefiind aplicabil, sub aspectul prelungirii personalității juridice a societății, situației dedusă judecății, care viza excluderea asociatului.

De altfel, problema excluderii asociatului trebuie analizată și din perspectiva elementelor noi apărute în recurs, respectiv în urma deschiderii procedurii de insolvență în forma simplificată, dispusă de judecătorul sindic, situație în care nu mai este posibilă nicio schimbare în structura societății. Pentru considerentele reținute și constatându-se nelegalitatea deciziei pronunțate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant va fi admis cu consecința modificării deciziei de apel în sensul respingerii apelului declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei comerciale nr. 215 din 3 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V. împotriva sentinței nr. 10589 din 6 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a VI a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.