ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1060/2011

Deliberând asupra

recursului comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10589 din 06

iulie 2009, pronunțată în dosarul nr. 32976/3/2007, judecătorul din cadrul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei de

interes a cererii de dizolvare a SC D.A.A.I. SRL; a respins cererea de

dizolvare a SC D.A.A.I. SRL; a respins cererile de excludere formulate de

reclamantul-pârât D.G. (pe cale principală) și de pârâtul-reclamant A.V. (pe

cale reconvențională); a respins cererile formulate de reclamantul-pârât D.G.

privind modificarea actelor constitutive ale societății pârâte și plata unei

sume de bani către pârâtul-reclamant; a admis excepția lipsei calității

procesuale active în cererea pârâtului-reclamant de plată de către

reclamantul-pârât a sumei de bani reprezentând prejudiciul cauzat SC D.A.A.I.

SRL și a respins această cerere, constatând că nu se mai impune analiza

excepției prescripției dreptului la acțiunea în plata de despăgubiri către

reclamantul pârât.

În considerentele

sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamantul D.G. a solicitat în

principal dizolvarea societății pârâte SC D.A.A.I. SRL pentru neînțelegeri

grave între asociați și numirea unui lichidator, iar în subsidiar, excluderea

pârâtului A.V. din societate, cu acordarea către pârât a sumei reprezentând

valoarea participării sale la societate. Prin cerere reconvențională, pârâtul A.V.

a solicitat excluderea reclamantului din societate, cu obligarea la plata

despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat societăți, prin faptele sale de

fraudă. Totodată, pârâtul a invocat excepția lipsei de interes a cererii de

dizolvare a societății, excepție unită cu fondul.

Judecătorul a reținut

că prin sentința nr. 978 din 20 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 42568/3/2008

al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, definitivă și irevocabilă,

s-a dispus dizolvarea societății pârâte. S-a apreciat că primul efect al

acestei sentințe este acela al respingerii cererii de dizolvare formulată de

reclamantul pârât, rămânând fără obiect și excepția lipsei de interes invocată

de pârât. A apreciat, totodată, că al doilea efect al sentinței de dizolvare

este reprezentat de inadmisibilitatea excluderii unui asociat, astfel încât a

respins cererile reciproce formulate de părți. S-a reținut că după pronunțarea

dizolvării, singurele acte juridice ce pot fi efectuate sunt cele care au ca

finalitate lichidarea societății, excluderea unui asociat neavând o asemenea

finalitate.

Ca urmare a

respingerii cererii de excludere, judecătorul a apreciat că nu se mai pot

analiza cererile conexe ale reclamantului vizând numirea lichidatorului,

modificarea actelor constitutive ale societății și atribuirea către cel exclus

a sumei corespunzătoare participării sale la capitalul social.

În ce privește

cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata despăgubirilor pentru

daunele cauzate societății, judecătorul a reținut invocarea de către reclamant

a excepțiilor lipsei calității procesuale active și excepția prescripției

dreptului material la acțiune. Judecătorul a reținut temeinicia excepției

lipsei calității procesuale active, raportat la prevederile art. 194 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data formulării acțiunii, text care

prevedea expres competența adunării generale a asociaților de a decide

urmărirea administratorilor pentru daunele cauzate societății. S-a apreciat că

nu pot fi extinse prevederile privind societățile pe acțiuni la societățile de

persoane pentru situații asemănătoare, legea stabilind expres cazurile în care

dispozițiile din materia societăților pe acțiuni sunt aplicabile și societății

cu răspundere limitată.

Sentința de fond a

fost apelată de pârâtul A.V., criticile acestuia vizând greșita soluționare a

cauzei în ce privește cererea reconvențională.

Prin decizia

comercială nr. 215 din 3 mai 2010, completul de judecată din cadrul Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul pârâtului, a casat în

parte sentința de fond și a trimis cauza spre rejudecarea cererii

reconvenționale. În considerentele sentinței, judecătorii apelului au apreciat

că dizolvarea societății comerciale nu are valoarea încetării activității,

personalitatea juridică a acesteia continuând cu acele operațiuni comerciale

aflate în curs de derulare la momentul dizolvării acesteia. Judecătorii

apelului au mai reținut că dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu fac

distincție după cum societatea este dizolvată sau, concluzia dedusă fiind aceea

că atâta timp cât societatea își păstrează personalitatea juridică până la

radiere (deci, inclusiv pe perioada lichidării), oricare asociat poate fi

exclus, cu atât mai mult cu cât actele pretins frauduloase se referă la o

perioadă de activitate anterioară dispunerii dizolvării. Reținând că

judecătorul fondului a soluționat cererea reconvențională fără a intra în

cercetarea fondului, soluția din apel a fost aceea a casării sentinței, cu

indicația pentru fond de a se cerceta cererea reconvențională atât sub aspectul

excluderii asociatului reclamant, cât și sub aspectul despăgubirilor pretinse

pentru actele frauduloase, apreciate ca fiind accesorii ale cererii de

excludere.

Decizia de apel a

fost recurată de reclamantul D.V., care a solicitat admiterea recursului și

modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârât.

Criticile

reclamantului, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

au vizat greșita aplicare a legii, acesta susținând inadmisibilitatea

dispunerii excluderii asociatului în temeiul art. 222 din Legea nr. 31/1990, în

condițiile existenței unei sentințe irevocabile prin care s-a dispus dizolvarea

societății, aceasta intrând în procedura lichidării judiciare.

Prin întâmpinare,

pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că textele

legale incidente în speță nu exclud posibilitatea excluderii unui asociat

dintr-o societate aflată în stare de dizolvare.

Nu au fost

administrare înscrisuri noi în recurs.

La termenul din data

de 9 decembrie 2010, s-a făcut dovada deschiderii procedurii insolvenței în

forma simplificată față de societatea intimată, dispunându-se citarea acesteia

prin lichidatorul judiciar. La termenul din data de 10 martie 2011, a fost

respinsă cererea reclamantului de suspendare a judecății recursului în temeiul art.

36 din Legea nr. 85/2006, apreciindu-se că textul legal invocat de reclamant nu

este incident în cauză, în raport de obiectul acțiunii.

Analizându-se

legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate și de apărările

invocate, se apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Problema juridică

supusă dezbaterii este aceea de a se stabili dacă este posibilă excluderea unui

asociat dintr-o societate față de care s-a dispus dizolvarea și care se află în

procedura de lichidare. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit dacă prevederile art.

222 din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile în raport de prevederile art. 233 din

aceeași lege.

Trebuie subliniat că

prevederile art. 222 din Legea nr. 31/1990 constituie norma generală ce

reglementează modalitățile de excludere din societate a asociaților. Se observă

că în economia actului normativ articolul menționat este poziționat în cadrul

Titlului V, în timp ce prevederile referitoare la dizolvare sunt cuprinse în

Titlul VI al legii; concluzia ce se desprinde, în urma acestei analize

sistematice, este aceea că prevederile referitoare la excluderea asociaților

sunt inserate într-o succesiune logică, în continuarea Titlului referitor la

modificarea actului constitutiv, succesiune logică ce continuă cu situațiile de

ce au ca afect încetarea societății – respectiv dizolvarea. Se poate

concluziona, deci, că în concepția legiuitorului, cauzele de modificare ale

actului constitutiv (în care pot fi incluse și situațiile de excludere a

asociatului) sunt distincte de cele care atrag încetarea societății (cazurile

de dizolvare).

Din această

perspectivă, se apreciază că nu se pot aplica concomitent atât prevederi care

atrag modificarea actului constitutiv sau a structurii societății, cât și

prevederi care atrag încetarea societății.

Se reține, totodată,

că judecătorii apelului au făcut o greșită aplicare a textelor legale

incidente: chiar dacă art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu include limitări ale

aplicării sale, este evident că incidența acestui text de lege apare doar în

situația unei societăți ce funcționează normal, care nu suferă limitări ale

personalității juridice. Interpretarea dată de judecătorii apelului în sensul

că în lipsa unei limitări legale, art. 222 din Legea nr. 31/1990 se aplică și

societăților aflate în dizolvare este nelegală, fiind extinsă aplicabilitatea

normei în situații cu o reglementare specifică, strict reglementată cea a

actelor ce pot fi îndeplinite în perioada dizolvării și până la finalizarea

lichidării.

De asemenea,

judecătorii apelului interpretează și aplică greșit art. 233 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, interpretând prevederile alin. (1) și (2) ale art. 233 (primul

stabilind că dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii de

lichidare, iar cel  de-al doilea reglementând interdicția întreprinderii de noi

operațiuni), judecătorii apelului concluzionează că trebuie finalizate

operațiunile comerciale începute anterior dizolvării, asimilând operațiunea de

excludere a asociatului cu operațiunea comercială ce trebuie finalizată, fiind

începută anterior dizolvării. Or, excluderea asociatului nu poate fi asimilată

operațiunii comerciale, caz în care s-ar impune continuarea activității până la

finalizare, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății. Operațiunile

comerciale la care se referă textul legal menționat sunt cele efectuate pentru

aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, iar

finalizarea impusă de lege are în vedere încasarea creanței rezultate din operațiunea

respectivă, sau îndeplinirea obligației asumate de societate în raportul

comercial stabilit cu terți. În consecință, în mod nelegal judecătorii fondului

au extins aplicabilitatea art. 233 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 la

situația din speță, vizând excluderea asociatului.

Judecătorii apelului

nu au observat prevederile alin. (4) al art. 233 din Legea nr. 31/1990, care

prevede expres că societatea își păstrează personalitatea juridică pentru

operațiunile lichidării. În speță, aceștia au interpretat textul legal

trunchiat, reținând doar prelungirea personalității juridice a societății până

la ultimul act de lichidare și radierea societății, fără a observa modul de

redactare al articolului de lege care prevede păstrarea personalității juridice

doar pentru operațiunile lichidării. Or, procedura de excludere a asociatului

nu poate fi asimilată unei operațiuni de lichidare, față de care să se

aprecieze continuarea personalității juridice a societății. În consecință,

judecătorii apelului au interpretat greșit textul legal incident în speță,

acesta nefiind aplicabil, sub aspectul prelungirii personalității juridice a

societății, situației dedusă judecății, care viza excluderea asociatului.

De altfel, problema

excluderii asociatului trebuie analizată și din perspectiva elementelor noi

apărute în recurs, respectiv în urma deschiderii procedurii de insolvență în

forma simplificată, dispusă de judecătorul sindic, situație în care nu mai este

posibilă nicio schimbare în structura societății.

Pentru considerentele

reținute și constatându-se nelegalitatea deciziei pronunțate de completul de

apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant va fi

admis cu consecința modificării deciziei de apel în sensul respingerii apelului

declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei comerciale nr. 215 din 3 mai 2010

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în

sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V. împotriva

sentinței nr. 10589 din 6 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a VI a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2011.