ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3394/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/99/2014, declinată în favoarea Curții de Apel Iași prin sentința nr. 354 din 10 martie 2015, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, o plângere împotriva "notei de constatare a condițiilor igienico sanitare" în autogări, solicitând "revocarea" acestui act administrativ.

Prin sentința nr. 102/2015 din 9 iunie 2015, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor, prin întâmpinare, iar pe fond, a respins acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 102/2015 din 9 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind inadmisibilă.

În motivarea recursului, recurentul-pârât critică soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de către acesta prin întâmpinare, pe motiv că "Nota de constatare a condițiilor igienico - sanitare în autogări" ar fi un act administrativ, recurentul susținând însă că acest act formează "corp comun" cu actul de constatare și urmează situația acestuia, respectiv a procesului-verbal de contravenție, astfel că, neavând natura unui act administrativ în sensul dat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, singura modalitate în care se poate verifica temeinicia celor inserate în nota de constatare este calea de atac exercitată împotriva procesului-verbal de contravenție, când se analizează legalitatea și temeinicia acestuia.

Astfel, susține că în ipoteza anulării procesului-verbal de contravenție pentru vicii de formă, nota de constatare, prin ea însăși, nu poate produce nici un efect juridic, iar pe de altă parte, prin analizarea separată a celor două acte, s-ar putea ajunge la soluții contradictorii. În acest sens a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 194 din 12 februarie 2009, reținând că nota de constatare constituie doar un act preparatoriu, ce nu produce, în mod direct, efecte juridice cu privire la persoana controlată și că actele de control constatatoare ale unor situații de fapt nu pot forma obiectul unor cereri adresate instanțelor de contencios administrativ din moment ce acestea nu produc, în mod direct, efecte juridice cu privire la persoana controlată.

Se mai susține de către recurentul-pârât că în speță, act administrativ este chiar Procesul-verbal de constatare a contravențiilor nr. x prin care se individualizează fapta ilicită și contravenientul, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală schimbând natura juridică a actului dedus judecății.

De asemenea, referitor la susținerile instanței de fond în sensul că prin nota respectivă se stabilește și măsura înlăturării neregulilor și lipsurilor constatate într-un termen de 30 de zile, recurentul-pârât arată că Înalta Curte a statuat că un act preparator nu produce efecte, deoarece nu stabilește niciun raport obligațional, fiind un act premergător unui act administrativ, nesusceptibil de a fi contestat separat de actul administrativ, în condițiile în care pentru a fi act administrativ, acesta trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de lege.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 iunie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în promovarea recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este lipsit de interes.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze constă în plângerea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva "notei de constatare a condițiilor igienico sanitare" în autogări, emisă de pârâtul Ministerul Transporturilor, prin care se solicită "revocarea" acestui act administrativ.

Prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, pârâtul Ministerul Transporturilor a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că nota de constatare nu este un act administrativ de sine stătător, ci o operațiune administrativă premergătoare procesului-verbal nr. x din 17 iunie 2014.

Prin sentința recurată, nr. 102/2015 din 9 iunie 2015, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor, iar pe fond, a respins acțiunea reclamantei S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

În calea de atac a recursului, criticile recurentului-pârât vizează, în esență, soluția de respingere a excepției inadmisibilității, pronunțată de către prima instanță, recurentul-pârât opinând că se impunea a fi dată o soluție de admitere acestei excepții, în considerarea faptului că actul contestat nu are caracter de act administrativ.

Înalta Curte constată că în fapt, recurentul a avut calitatea de pârât în fața primei instanțe, iar prin soluția de respingere pe fond a pretențiilor formulate de către reclamantă împotriva sa, practic acesta a câștigat procesul, context în care recurarea acestei soluții apare ca fiind lipsită de interes din poziția calității procesuale pe care recurentul a avut-o în fața primei instanțe și a soluției pronunțate de aceasta.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, și care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze.

În contextul arătat, se constată că în ceea ce privește prezenta cerere de recurs, recurentul-pârât nu justifică un interes, respectiv un folos practic, material sau moral la care să fie îndrituit a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs, atâta timp cât respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată, formulată împotriva sa, în întregul ei, este mai favorabilă recurentului decât admiterea excepției de inadmisibilitate pe care acesta a invocat-o.

Astfel fiind, lipsa de interes se opune cu prioritate recursului declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe, care a respins cererea de chemare în judecată în întregul ei, ca neîntemeiată.

În consecință, reținând că recursul declarat este lipsit de interes, nu mai este necesară analizarea celorlalte critici formulate de către pârât în prezenta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor - Direcția medicală împotriva sentinței nr. 102/2015 din 9 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor - Direcția medicală împotriva sentinței nr. 102/2015 din 9 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2017.