ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 439/2009

Examinând recursul de față constată; Prin sentința penală nr. 108/ F din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva rezoluției nr. 160/ P din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov confirmată prin rezoluția nr. 863/II/2 din 10 octombrie 2008 a procurorului general al a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și s-a menținut rezoluția atacată. Instanța a reținut că petiționarul s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov solicitând tragerea la răspundere penală a judecătorului M.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289 C. pen.

Prin rezoluția nr. 160/P/2008 din 17 septembrie 2008, Parchetul Curții de Apel Brașov a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.D., judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și 289 C. pen. Procurorul a reținut, în esență, că în cuprinsul sentinței nu au fost inserate aspecte care să nu corespundă realității. S-a avut în vedere că mențiunea că pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a răspunde la interogatoriu corespunde adevărului, iar modalitatea în care produce consecințe juridice conduita unei părți în raport cu dispozițiile art. 255 C. proc. civ., rămâne la aprecierea instanței, care o poate folosi în soluționarea cauzei drept prezumție simplă împreună cu celelalte probe administrate.

De asemenea, mențiunea din considerente, că „valoarea de circulație a imobilului la acea dată, fiind stabilită printr-o expertiză tehnică întocmită de un expert autorizat în acest sens”, trebuie avută în vedere prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în respectiva cauză, pe baza cărora s-a hotărât că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtului I.D. În raport de toate aceste considerente procurorul a concluzionat că M.D. și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu și nu a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului sau realității și că aspectele menționate în plângerea penală nu s-au confirmat, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Instanța a mai reținut că, prin rezoluția nr. 863/II/2/2008 din 2 octombrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a respins plângerea petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Fiind investită cu soluționarea plângerii formulate de petiționarul C.N. conform art. 278 1 C. proc. pen., instanța a reținut că acesta a formulat o cerere de chemare în judecată ce a fost înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. 1764/197/2006 prin care solicita obligarea pârâtului I.D. la restituirea în întregime a sumei de 43.000.000 lei reprezentând onorariul de avocat, ca urmare a neexecutării culpabile a unui contract de asistență juridică. Prin sentința civilă nr. 10829 din 29 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul M.D., cererea de chemare în judecată a fost respinsă apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale.

Sentința a fost atacată cu apel de C.N., calea de atac fiind în curs de soluționare la Tribunalul Brașov. Instanța a reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă întrucât din actele dosarului rezultă că judecătorul M.D. și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu și nu a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului sau realității, iar soluția pronunțată de acesta este supusă verificării, sub aspectul legalității și temeiniciei, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și nu pot constitui în sine latura obiectivă a vreunei infracțiuni. Petiționarul a declarat recurs împotriva sentinței susținând că aceasta reia cele reținute de procuror și nu analizează aspectele susținute în plângere.

A arătat că apărătorul său nu și-a îndeplinit mandatul cu bună-credință, iar judecătorul M.D. a adoptat o poziție pasivă, nu a avut rol activ și nu a dispus administrarea de probe în dosar. De asemenea, deși menționează că se face aplicarea art. 255 C. proc. civ., în motivare nu s-a procedat astfel. A mai susținut recurentul petiționar că în mod nereal s-a reținut în motivarea sentinței că a existat o expertiză de evaluare a imobilului întrucât în realitate au fost evaluate numai părțile din construcție ce putea fi partajate în vederea stabilirii sultelor, iar procesul de partaj s-a transformat în exproprierea sa. A susținut recurentul că intimatul a aderat la un grup infracțional organizat și că se impune casarea hotărârii, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor față de intimat.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat. Din examinarea actelor și materialului din dosar rezultă că prin plângerea penală cu care petiționarul a sesizat organele de urmărire penală, cât și prin cele adresate procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și instanței, se pune practic în discuție legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 10829 din 29 noiembrie 2007 a Judecătoriei Brașov prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de C.N. împotriva pârâților D.I., fostul său avocat și a Cabinetului de Avocat D.I. Rezultă în mod evident că petiționarul este nemulțumit de modul în care judecătorul a făcut aplicarea unor dispoziții legale, a interpretat materialul probator și a motivat hotărârea.

Curtea reține că legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești nu poate face obiectul examinării decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și nu în cadrul soluționării unei plângeri împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale. Pronunțarea unei hotărâri judecătorești, în cadrul și cu respectarea atribuțiilor judecătorului, chiar dacă soluția nemulțumește vreuna dintre părți, nu poate constitui în sine temei al răspunderii penale. Față de considerentele expuse, Curtea reține că în soluționarea plângerii formulate de petiționar conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., prima instanță nu era competentă să analizeze temeinicia și legalitatea sentinței civile formulate de intimat în litigiul dintre petiționar și fostul său apărător.

Așa cum corect a reținut și prima instanță, aceste aspecte puteau fi analizate exclusiv de instanțele de control judiciar în cadrul căilor de atac. Așa fiind, nici cu ocazia soluționării prezentului recurs Curtea nu este în drept să se pronunțe asupra modului în care intimatul a valorificat dispozițiile art. 255 C. proc. civ. și nici dacă expertiza tehnică contabilă, efectuată în procesul anterior de partaj în care a fost parte petiționarul, a evalua un întreg imobil sau numai o parte a acestuia și, în funcție de aceasta, dacă soluția pronunțată de intimat este întemeiată. Referitor la susținerea făcută de petiționar cu ocazia dezbaterilor în recurs în sensul că „intimatul a aderat la un grup infracțional organizat” se constată că plângerea cu care au fost sesizate organele de urmărire penală nu se referă la o astfel de faptă.

Constatând că nu rezultă nici existența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 108/F din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2009.