ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 439/2009

Examinând recursul de față

constată;

Prin sentința penală nr. 108/

F din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, s-a respins plângerea formulată de petiționarul C.N.

împotriva rezoluției nr. 160/ P din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov confirmată prin rezoluția nr. 863/II/2 din 10

octombrie 2008 a procurorului general al a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov și s-a menținut rezoluția atacată.

Instanța a reținut că

petiționarul s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov solicitând tragerea la răspundere penală a judecătorului M.D. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289 C. pen.

Prin rezoluția nr. 160/P/2008

din 17 septembrie 2008, Parchetul Curții de Apel Brașov a dispus neînceperea

urmăririi penale față de M.D., judecător în cadrul Judecătoriei Brașov, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 și 289 C. pen.

Procurorul a reținut, în

esență, că în cuprinsul sentinței nu au fost inserate aspecte care să nu

corespundă realității. S-a avut în vedere că mențiunea că pârâtul nu s-a prezentat

în fața instanței pentru a răspunde la interogatoriu corespunde adevărului, iar

modalitatea în care produce consecințe juridice conduita unei părți în raport

cu dispozițiile art. 255 C. proc. civ., rămâne la aprecierea instanței, care o

poate folosi în soluționarea cauzei drept prezumție simplă împreună cu

celelalte probe administrate. De asemenea, mențiunea din considerente, că

„valoarea de circulație a imobilului la acea dată, fiind stabilită printr-o

expertiză tehnică întocmită de un expert autorizat în acest sens”, trebuie

avută în vedere prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în

respectiva cauză, pe baza cărora s-a hotărât că nu sunt întrunite condițiile

pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtului I.D.

În raport de toate aceste

considerente procurorul a concluzionat că M.D. și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile

de serviciu și nu a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului sau

realității și că aspectele menționate în plângerea penală nu s-au confirmat,

astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Instanța a mai reținut că,

prin rezoluția nr. 863/II/2/2008 din 2 octombrie 2008, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a respins plângerea

petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Fiind investită cu

soluționarea plângerii formulate de petiționarul C.N. conform art. 278

1

C. proc. pen., instanța a reținut că acesta a formulat o cerere de chemare în

judecată ce a fost înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. 1764/197/2006

prin care solicita obligarea pârâtului I.D. la restituirea în întregime a sumei

de 43.000.000 lei reprezentând onorariul de avocat, ca urmare a neexecutării

culpabile a unui contract de asistență juridică.

Prin sentința civilă nr. 10829

din 29 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul M.D., cererea de chemare în

judecată a fost respinsă apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile pentru

angajarea răspunderii contractuale. Sentința a fost atacată cu apel de C.N.,

calea de atac fiind în curs de soluționare la Tribunalul Brașov.

Instanța a reținut că

soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă întrucât din actele

dosarului rezultă că judecătorul M.D. și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile

de serviciu și nu a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului sau

realității, iar soluția pronunțată de acesta este supusă verificării, sub

aspectul legalității și temeiniciei, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege

și nu pot constitui în sine latura obiectivă a vreunei infracțiuni.

Petiționarul a declarat

recurs împotriva sentinței susținând că aceasta reia cele reținute de procuror

și nu analizează aspectele susținute în plângere. A arătat că apărătorul său nu

și-a îndeplinit mandatul cu bună-credință, iar judecătorul M.D. a adoptat o

poziție pasivă, nu a avut rol activ și nu a dispus administrarea de probe în

dosar. De asemenea, deși menționează că se face aplicarea art. 255 C. proc.

civ., în motivare nu s-a procedat astfel.

A mai susținut recurentul

petiționar că în mod nereal s-a reținut în motivarea sentinței că a existat o

expertiză de evaluare a imobilului întrucât în realitate au fost evaluate numai

părțile din construcție ce putea fi partajate în vederea stabilirii sultelor,

iar procesul de partaj s-a transformat în exproprierea sa.

A susținut recurentul că

intimatul a aderat la un grup infracțional organizat și că se impune casarea

hotărârii, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și

trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor față de intimat.

Examinând cauza în raport cu

motivele de recurs invocate, dar și sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor și

materialului din dosar rezultă că prin plângerea penală cu care petiționarul a

sesizat organele de urmărire penală, cât și prin cele adresate procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și instanței, se pune

practic în discuție legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 10829 din 29

noiembrie 2007 a Judecătoriei Brașov prin care s-a respins cererea de chemare

în judecată formulată de C.N. împotriva pârâților D.I., fostul său avocat și a

Cabinetului de Avocat D.I.

Rezultă în mod evident că

petiționarul este nemulțumit de modul în care judecătorul a făcut aplicarea

unor dispoziții legale,  a interpretat materialul probator și a motivat

hotărârea.

Curtea reține că legalitatea

și temeinicia unei hotărâri judecătorești nu poate face obiectul examinării

decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și nu în cadrul soluționării

unei plângeri împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale.

Pronunțarea unei hotărâri

judecătorești, în cadrul și cu respectarea atribuțiilor judecătorului, chiar

dacă soluția nemulțumește vreuna dintre părți, nu poate constitui în sine temei

al răspunderii penale.

Față de considerentele

expuse, Curtea reține că în soluționarea plângerii formulate de petiționar

conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., prima instanță nu era

competentă să analizeze temeinicia și legalitatea sentinței civile formulate de

intimat în litigiul dintre petiționar și fostul său apărător.

Așa cum corect a reținut și

prima instanță, aceste aspecte puteau fi analizate exclusiv de instanțele de control

judiciar în cadrul căilor de atac.

Așa fiind, nici cu ocazia

soluționării prezentului recurs Curtea nu este în drept să se pronunțe asupra

modului în care intimatul a valorificat dispozițiile art. 255 C. proc. civ. și

nici dacă expertiza tehnică contabilă, efectuată în procesul anterior de partaj

în care a fost parte petiționarul, a evalua un întreg imobil sau numai o parte

a acestuia și, în funcție de aceasta, dacă soluția pronunțată de intimat este

întemeiată.

Referitor la susținerea

făcută de petiționar cu ocazia dezbaterilor în recurs în sensul că „intimatul a

aderat la un grup infracțional organizat” se constată că plângerea cu care au

fost sesizate organele de urmărire penală nu se referă la o astfel de faptă.

Constatând că nu rezultă

nici existența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din

oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 108/F din

3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 februarie 2009.