ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 306/2013

Deliberând, conform art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18 decembrie 2007, reclamanții D.V.G.L.A. și D.O.D.G. au solicitat anularea Deciziei nr. 408 din 29 noiembrie 2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, urmare a notificării nr. 3033/2001 depusă de contestatori și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății la măsuri reparatorii pentru imobilul din Ploiești, județul Prahova. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului D.G. Acesta a dobândit în anul 1937, prin contractul de vânzare-cumpărare din 11 ianuarie, suprafața de teren de 2370 mp.

situată în Poiești. Pe acest teren a fost edificată o construcție în suprafață de 75 mp din cărămidă, acoperită cu tablă, dotată cu toate utilitățile. Imobilul a fost naționalizat de către stat fără titlu. Construcția a fost demolată iar terenul a trecut în administrarea fostei societăți R.G. SA Ploiești, care a fost privatizată prin vânzarea către societatea T.R. SA în anul 1997. Reclamanții au mai arătat că A.V.A.S. nu a soluționat notificarea în termenul legal, fiind obligată să emită o decizie motivată în acest sens prin sentința civilă nr. 644 din 09 mai 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă, irevocabilă. Prin încheierea din 11 aprilie 2008, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, având în vedere că respectiva instituție are alte atribuții conferite de Legea nr. 10/2001, față de obiectul cererii și a dispus scoaterea din cauză a acestei pârâte.

Prin sentința nr. 791 din 25 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de D.V.G.L.A. și D.O.D.G. în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în cauză contestatorii aveau obligația, potrivit Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 și a Normelor metodologice de aplicare al acesteia, să facă dovada în fața unității deținătoare, respectiv a unității care a dispus privatizarea, a calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii și a dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul autorului acestora.

Faptul că respectivele înscrisuri au fost depuse în Dosarul nr. 16441/2003 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București nu îndeplinește condiția prevăzută de lege de a face dovezi în fața instituției notificate deoarece dosarele judecătoriilor se păstrează în arhivele acestora. În cauza de față, deși s-a depus contractul de vânzare - cumpărare din 11 ianuarie 1937, prin care D.G. a dobândit suprafața de teren, nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte transmiterea succesiunii de la fostul proprietar către reclamanți, depunându-se certificatele de moștenitor de pe urma părinților acestora, iar proprietarul imobilului, așa cum rezultă din acte, fiind bunicul acestora. Obligația completării dosarului care a însoțit notificarea incumbă reclamanților iar între aceștia și instituțiile statului s-a purtat o corespondență amplă, prin care li s-a pus în vedere ce anume acte trebuie să depună, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru a completa dosarul.

Tribunalul a mai constatat că nici în cursul soluționării contestației, reclamanții nu au făcut dovada acceptării succesiunii de către D.A. și D.G.J.H., decedat în anul 1956, a moștenirii lăsate de proprietarul imobilului și nici a identității (eventuale dintre D.G. și D.G.J.H.). Prin Decizia nr. 194 din 12 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 791 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. A schimbat sentința în sensul că a admis contestația, a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata de despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești (teren și construcție demolată), Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor urmând a face plata acestora.

S-a reținut de către instanța de apel că este valabilă comunicarea actelor către pârâtă care a avut loc la 4 martie 2004. Finalitatea obligației prevăzută de Legea nr. 10/2001 de a se comunica la cerere, actele considerate necesare soluționării unei notificări, este realizată, știut fiind că formalismul nu caracterizează dreptul român, aceasta cu atât mai mult cu cât transmiterea înscrisurilor avea loc într-un cadru legal. De altfel, prin sentința civilă nr. 4756 din 24 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 1 București menținută până la Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 580 din 30 noiembrie 2006), s-a dispus obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la emiterea deciziei motivate privind notificarea în cauză, reținându-se că petenții au calitatea de a solicita restituirea imobilului.

În aceste condiții, cererea reclamanților de a primi despăgubiri pentru imobilul preluat de stat anterior anului 1989 a apărut ca îndreptățită. Prin Decizia civilă nr. 1967 din 23 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 194 din 12 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că instanța de apel, în afară de constatarea valabilității comunicării către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a actelor, nu a analizat sub nici un aspect înscrisurile în dovedirea calității de persoane îndreptățite ale reclamanților precum și a dreptului de proprietate al autorului acestora asupra imobilului în litigiu, pentru a combate astfel reținerile instanței de fond privitoare la acestea.

S-a reținut de asemenea, că este greșită obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, de către instanța de apel, la plata despăgubirilor pentru imobilul în litigiu,deoarece, în raport de dispozițiile Titlului VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are competența de a stabili valoarea și de a acorda măsuri reparatorii în echivalent ci numai de a propune instituției competente, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acordarea despăgubirilor. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în rejudecare, prin Decizia nr. 128/ A din 22 martie 2012, a admis apelul declarat de reclamanți.

Împotriva sentinței nr. 791 din 25 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în tot. A admis contestația reclamanților. A anulat decizia Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 408 din 29 noiembrie 2007. A obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să emită decizie prin care să propună în favoarea contestatorilor, acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 2049,55 m.p. identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert G.S. A obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să trimită notificarea formulată de contestatori Primăriei Municipiului Ploiești pentru soluționarea cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru diferența de teren în suprafață de 682,53 m.p.

și construcția demolată. Instanța de apel a reținut că reclamanții au depus la dosar actele doveditoare ale dreptului de proprietate și pe cele care atestă calitatea de moștenitor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 23.1 lit. a) și b), din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, reclamanții făcând dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea 10/2001, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în mod greșit respingând notificarea.

Referitor la terenul în suprafață de 682,53 ocupată de strada Bărcănești și de blocul de locuințe, identificată prin raportul de expertiză administrat în cauză, teren care, potrivit adresei emisă de Primăria Municipiului Ploiești face parte din domeniul public al localității (fila 66), instanța de apel a constatat că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu are calitatea de unitate deținătoare, notificarea sub acest aspect urmând a fi soluționată de unitatea administrativ teritorială - Primăria Municipiului Ploiești, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 1072001. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și, invocând dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc.

civ., a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților. La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2013, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, excepția tardivității recursului, pe care, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., o va analiza cu prioritate. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, decizia atacată a fost comunicată pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la data de 25 mai 2012, fiind înmânată funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței (referent N.M.), astfel cum reiese din dovada de primire și procesul verbal de predare a hotărârii de la fila 167 din Dosarul nr. 5680/2/2010 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Raportat la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit termenul), urmează a se reține că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 10 iunie 2012, respectiv într-o zi nelucrătoare (duminică), astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (5) C. proc.

civ., el s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, respectiv luni, 11 iunie 2012. Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat, însă, recurs la data de 14 iunie 2012, dată care rezultă din ștampila de înregistrare a recursului la Curtea de Apel București, aplicată pe cererea de recurs (fila 3 dosar I.C.C.J.). Prin urmare, pârâta a declarat recursul după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 128/ A din data de 22 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca tardiv. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.