ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1625/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 4893/120/2008, reclamanții
E.T.E., G.V., G.M.D. și Ș.M. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA,
solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună restituirea
în natură a imobilului situat în comuna Crevedia - Moșia Crevedia, format din
conac și curtea aferentă acestuia.
În motivarea cererii,
reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defuncților G.G. și G.D., iar Moșia
Crevedia a fost dobândită de M.G. de la M.A., conform actului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 911 din 27 decembrie 1917; în urma
decesului proprietarului, bunul a revenit celor doi fii, respectiv G.M.G. și
D.M.G., așa cum rezultă din actul de partaj voluntar, întocmit la data de 16
aprilie 1948.
În continuare, s-a
învederat că imobilul a fost supus naționalizării, fiind preluat prin două
procese-verbale, din 6 iulie 1949 și, respectiv, din 12 august 1949, iar la
data de 8 noiembrie 2001 au formulat notificarea nr. 79, în termen legal și cu
respectarea condițiilor impuse de lege, dar, cu toate diligențele depuse,
societatea notificată nu a răspuns; prin urmare, Tribunalul Dâmbovița a obligat
societatea la emiterea unei decizii motivate prin care să soluționeze
notificarea formulată, precum și la plata de daune moratorii.
La data de 27
octombrie 2008 s-a dispus introducerea în cauză a pârâtei SC C.C. SA - prin SC
I.P.E. SRL, iar la 17 noiembrie 2008 au fost introduși pârâții Statul Român
prin Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, ca urmare a completării acțiunii reclamanților.
Prin întâmpinarea
formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a
invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că, în cursul
procedurii administrative de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu a
fost învestită cu emiterea deciziei de restituire în natură sau echivalent, ci
alte entități, anume precizate de către legiuitor, în funcție de obiectul
pretențiilor de restituire și de situația juridică a imobilului.
În temeiul art. 115
C. proc. civ. a formulat întâmpinare, SC C.C. SA - prin SC I.P.E. SRL și a
arătat că procedura falimentului s-a închis la data de 11 decembrie 2008,
terenul nu mai este în administrarea acesteia, iar conacul nu a fost niciodată
administrat de societate, solicitând respingerea cererii reclamanților cu privire
la restituirea în natură a imobilului și admiterea cererii de acordare de
măsuri reparatorii prin echivalent pentru aceleași bunuri.
Prin Sentința nr. 786
din 23 martie 2009, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a ANRP, a respins acțiunea față de Autoritatea Națională
pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind formulată față de o persoană fără
calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea formulată de reclamanți în
contradictoriu cu pârâții S.C. C.C. SA și Statul Român-prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța a reținut în ceea ce privește excepția invocată de Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților că această entitate nu are calitate
procesuală pasivă, întrucât are atribuții de a asigura lucrările Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, comisie ce funcționează în
subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, în scopul analizării și
stabilirii cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, neavând competențe
în soluționarea pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, s-a
constatat că deși au depus o serie de înscrisuri doveditoare ale dreptului de
proprietate al autorilor lor, reclamanții nu au identificat suprafața de 8 ha
teren solicitată prin notificare.
Mai mult, cu toate că
au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică
în specialitatea topografie, nu s-au mai prezentat în instanță.
Pe cale de
consecință, a conchis tribunalul, în condițiile în care nu s-a putut identifica
imobilul solicitat, pentru a se putea verifica dacă acesta a făcut parte din
patrimoniul pârâtei, cererea formulată nu a putut fi analizată, reclamanții
manifestând dezinteres față de acțiunea introdusă.
Împotriva acestei
sentințe, au formulat apel reclamanții E.T.E., G.M.D., Ș.M. și G.V.,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru considerentul că
instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a fost identificată suprafața de
8 ha solicitată, deoarece s-au depus la dosar, odată cu cererea de chemare în
judecată, două rapoarte de expertiză din cuprinsul cărora, în mod evident,
reies limitele imobilului revendicat, precum și amplasamentul acestuia.
Totodată, apelanții
au arătat că instanța de fond în mod neîntemeiat a sancționat solicitarea de a
se judeca cauza în lipsa lor, solicitare întemeiată pe dispozițiile art. 242
alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că în măsura în care părțile nu înțeleg să
se prezinte la termenele de judecată beneficiază de posibilitatea de a solicita
judecarea cauzei în lipsă.
Astfel, au precizat
că, dat fiind faptul că domiciliază în București și fondul cauzei s-a judecat
la Tribunalul Dâmbovița, în orașul Târgoviște, costurile procesuale nu le-au
permis să se prezinte la fiecare dintre termenele de judecată, cu atât mai mult
cu cât prezenta cauză nu prezintă aspecte neclare și au depus la dosar toate
înscrisurile utile cauzei de care înțeleg să se folosească, caz în care lipsa
lor nu a fost de natură a prejudicia judecata cauzei și, cu atât mai puțin, nu
poate constitui un motiv de respingere a cererii de chemare în judecată.
Instanța de apel, în
temeiul art. 295 C. proc. civ. a dispus completarea probatoriilor cu efectuarea
unei expertize topometrice și a unei expertize construcții în vederea
identificării imobilului solicitat prin notificare.
La data de 17 iunie
2009, intimata pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a
depus note de ședință prin care a solicitat scoaterea sa din cauză, întrucât
prin sentința apelată, prima instanță a constatat că nu are calitate procesuală
pasivă, prin admiterea excepției cu acest obiect.
De asemenea, la 11
februarie 2010, Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar precizări prin
care a învederat instanței că solicită scoaterea sa din cauză, întrucât
potrivit art. II din Legea nr. 302/2009, Autoritatea pentru Valorificarea
Activelor Statului se substituie și dobândește calitatea procesuală a
Ministerului Finanțelor Publice și a instituțiilor publice implicate în privatizare.
Prin încheierea de
ședință din 24 februarie 2010 curtea de apel, în temeiul dispozițiilor cap. VII
din Legea nr. nr. 10/2001, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive
a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București și,
în atare situație, a dispus ca instituția respectivă să nu mai fie citată în
cauză.
De asemenea, la
același termen, în baza art. II din Legea nr. 302/2009 s-a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, motiv
pentru care nu a mai fost citat și s-a dispus introducerea în cauză, în
calitate de intimată, a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin Decizia civilă
nr. 206 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul formulat
de reclamanți, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte
acțiunea completată și a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii
constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 24.671 mp, situat pe
raza localității Crevedia, astfel cum a fost identificat în raportul de
expertiză G.E.; pentru construcțiile identificate în procesul-verbal din 12
august 1949 constând în: clădire casă de locuit parter, etaj și mansardă,
construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având 20 de încăperi și pivniță
(suprafață construită de 181 mp, 30% uzură), o clădire (garaj) cu 4 încăperi
construite din cărămidă (în suprafață de 115 mp, uzură 50%), o clădire (fostă
bucătărie de vară) cu 3 încăperi (în suprafață de 40 mp, 80% uzură), un cuptor
pentru copt pâine construit din chirpici (60% uzură), un bordei acoperit cu
stuf (în suprafață de 16 mp) și pentru construcțiile identificate în
procesul-verbal din 06 iulie 1949 constând în: un grajd de cărămidă, acoperit
cu țiglă roșie și o cocină pentru porci, compusă din 4 boxe, acoperită cu tablă
neagră uzată, un pătul din șipci de brad, acoperit cu tablă neagră și așezat pe
picioare de cărămidă deteriorată, cu un șopron în spatele pătulului, o magazie
de cărămidă acoperită cu tablă galvanizată și o casă pentru personal, din
paiantă acoperită cu țiglă, compusă din două camere, un antreu și un celar.
Prin aceeași decizie,
s-a respins cererea reclamanților privind restituirea în natură a imobilului
format din conac și curtea aferentă acestuia, situat în localitatea Crevedia și
s-a menținut restul dispozițiilor sentinței privind admiterea excepției lipsei
calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților și respingerii acțiunii față de această instituție
ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei
decizii, a declarat recurs intimata pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea
Activelor Statului, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă
nr. 7147 din 14 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I
civilă, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța supremă a apreciat în sensul celor ce urmează:
Instanța de apel a
făcut o aplicare greșită a Legii nr. 302/2009 pentru modificarea alin. (3) al
art. 31 al Legii nr. 10/2001.
Astfel, în art. II
din acest act normativ se prevede că, începând cu data intrării în vigoare a
acesteia, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie
Ministerului Finanțelor Publice în toate cauzele având ca obiect stabilirea,
potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, a măsurilor reparatorii prin
echivalent.
Înalta Curte a
constatat că acesta este temeiul de drept în raport de care instanța de apel a
schimbat persoana care are calitate procesuală pasivă în cauză, deși temeiul
juridic al prezentei cauze este altul, anume art. 21 alin. (1) din Legea nr.
10/2001.
Această susținere s-a
întemeiat pe argumentul că reclamanții, în calitate de moștenitori ai fostului
proprietar al imobilului, au solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr.
10/2001 de la IAS C.C. Crevedia, căreia i-au înaintat Notificarea nr. 79 din 8
noiembrie 2001 ce nu a fost soluționată.
Instanța de casare a
mai reținut că astfel cum a rezultat din adresa de la fila 77 a dosarului din
apel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC C.C. Crevedia avea
capital majoritar de stat, în proporție de 95%, astfel încât în cauză sunt
incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care
imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de
destinație, care sunt deținute, la data intrării în vigoare a prezentei legi,
de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației
publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, vor fi
restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin
dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
În speță, la data
preluării imobilul de către stat, acesta era deținut în proprietate de două
persoane fizice, frații G.G. și D.G., în urma partajului voluntar intervenit
între ei, ca moștenitori ai proprietarului G.M., menționat în contractul de
vânzare-cumpărare nr. 911 din 27 decembrie 1917. Ulterior, după apariția Legii
nr. 10/2001, notificarea formulată în temeiul acestei legi a fost adresată unei
societăți comerciale cu capital majoritar de stat, deci neprivatizată, astfel
încât nu se poate identifica vreo obligație în sarcina recurentei nici în
raport de prevederile art. 29 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, care stabilesc în
sarcina instituției implicate în privatizare, respectiv Autorității pentru Valorificarea
Activelor Statului, obligația de a propune măsurile reparatorii în echivalent.
Prin urmare, instanța
de casare a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 31 din
Legea nr. 10/2001, care reglementează o altă ipoteză, aceea a despăgubirilor
solicitate de persoanele fizice, în calitate de asociați ai persoanei juridice
care deținea imobilele și alte active în proprietate, la data preluării
acestora în mod abuziv.
Ca atare, Legea nr.
302/2009 vizează exclusiv modificarea art. 31 din Legea nr. 10/2001, însă cum
acest text nu constituie temeiul juridic al acțiunii, nici Legea nr. 302/2009
nu își găsește aplicarea în prezenta cauză, astfel cum în mod corect a
învederat recurenta.
În consecință, Înalta
Curte a apreciat că măsura dispusă de instanța de apel la termenul din 24
februarie 2010 de scoaterea din cauză a Ministerului Finanțelor Publice și de
introducere a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în
considerarea Legii nr. 302/2009, este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită
a acestui act normativ.
Luând în considerare
că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate fi obligată în
raportul juridic dedus judecății, nici în temeiul art. 29 alin. (3) și nici al
art. 31 din Legea nr. 10/2001, instanța de casare a constatat că au rămas fără
obiect celelalte critici invocate în recurs.
Constatând că apelul
a fost soluționat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual
pasivă, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a admis recursul, a casat
decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel.
S-au dat dispoziții
de îndrumare potrivit cărora, cu ocazia rejudecării apelului se vor administra
probe pentru dovedirea existenței celor trei contracte de vânzare-cumpărare
prin care SC C.C. Crevedia ar fi vândut terenul în litigiu, contracte la care
se face referire în raportul de expertiză topo aflat la fila 189 a dosarului
din apel, urmând a se avea în vedere împrejurarea că din înscrisurile
administrate rezultă că unitatea căreia i-a fost adresată notificarea, SC C.C.
Crevedia, se află în procedura falimentului, începută la data de 15 aprilie
2004 și finalizată la 11 decembrie 2008, sens în care se va depune hotărâre
judecătorească irevocabilă.
Primind cauza spre
rejudecare, Curtea de Apel Ploiești a reînregistrat-o sub nr. 4083/120/2008/a1.
În temeiul
dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în ședința publică din data de 3 mai
2012, după depunerea de către apelanții-reclamanți a unui extras emis de
Oficiul Național al Registrului Comerțului, din care reiese că intimata-pârâtă
SC C.C. SA este radiată, ca urmare a închiderii procedurii de faliment,
instanța de apel a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință
și, implicit, de exercițiu, a acesteia, excepție invocată din oficiu.
De asemenea, în
considerarea acelorași dispoziții din decizia de casare, în ședința publică din
data de 23 februarie 2012 s-a dispus citarea în cauză în calitate de
intimat-pârât a Ministerului Finanțelor Publice București, ulterior fiind
depuse la dosar și copii ale contractelor de vânzare-cumpărare autentificate
sub nr. 366 din 14 februarie 2001 de Biroul Notarului Public F.E.G., sub nr.
590 din 23 martie 2000 și sub nr. 805 din 18 aprilie 2000 de biroul Notarului
Public G.D.
Prin Decizia civilă
nr. 53 din 28 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I
civilă, apelul reclamanților a fost admis, sentința apelată a fost schimbată în
parte în sensul că a admis în parte acțiunea completată și a constatat dreptul
reclamanților la despăgubiri pentru terenul în suprafață de 24.671 mp, situat
pe raza localității Crevedia, astfel cum a fost identificat în raportul de
expertiză G.E.; pentru construcțiile identificate în procesul-verbal din 12
august 1949 constând în: clădire casă de locuit parter, etaj și mansardă,
construită din cărămidă, acoperită cu tablă, având 20 de încăperi și pivniță
(suprafață construită de 181 mp, 30% uzură), o clădire (garaj) cu 4 încăperi
construite din cărămidă (în suprafață de 115 mp, uzură 50%), o clădire (fostă
bucătărie de vară) cu 3 încăperi (în suprafață de 40 mp, 80% uzură), un cuptor
pentru copt pâine construit din chirpici (60% uzură), un bordei acoperit cu
stuf (în suprafață de 16 mp) și pentru construcțiile identificate în
procesul-verbal din 6 iulie 1949 constând în: un grajd de cărămidă, acoperit cu
țiglă roșie și o cocină pentru porci, compusă din 4 boxe, acoperită cu tablă
neagră uzată, un pătul din șipci de brad, acoperit cu tablă neagră și așezat pe
picioare de cărămidă deteriorată, cu un șopron în spatele pătulului, o magazie
de cărămidă acoperită cu tablă galvanizată și o casă pentru personal, din
paiantă acoperită cu țiglă, compusă din două camere, un antreu și un celar.
Prin aceeași decizie,
s-a respins cererea reclamanților privind restituirea în natură a imobilului
format din conac și curtea aferentă acestuia, situat în localitatea Crevedia și
s-a menținut restul dispozițiilor sentinței privind admiterea excepției lipsei
calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților și respingerii acțiunii față de această instituție
ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța
soluția de mai sus, curtea de apel a reținut următoarele:
În temeiul Legii nr.
10/2001, reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului G.M., prin
Notificarea nr. 79 din 8 noiembrie 2001 au solicitat restituirea în natură sau
despăgubiri legale pentru terenul intravilan în suprafață de 8 ha, situat în
localitatea Crevedia, curtea și conacul preluate de Serviciul Gospodăriei
Agrozootehnice, o moară și terenul din jurul ei, precum și pentru crescătoria
avicolă.
Motivat de faptul că,
ulterior notificării, moara și terenul aferent acesteia, dar și crescătoria
solicitate, se aflau în proprietatea unei alte unități deținătoare, prin
prezenta acțiune, reclamanții au solicitat restituirea în natură sau acordarea
de despăgubiri de la SC C. SA, doar pentru conacul moșiei Crevedia și curtea
aferentă acestuia.
Prin actul de
vânzare-cumpărare transcris la Grefa Tribunalului Dâmbovița sub nr. 911 din 27
decembrie 1917 s-a făcut dovada că G.M. a cumpărat de la M.M.A. Moșia Dârza,
pendinte de comuna Crevedia, cu toate clădirile și îmbunătățirile aflate pe
aceasta, limitele și vecinătățile acestei moșii, fiind cele arătate în „Cartea
de hotărnicie a moșiei Dârza”.
În anul 1938, între
moștenitorii defunctului G.M. s-a realizat un partaj voluntar, ocazie cu care
frații G.G. și D.G. au primit „Moșia Crevedia cu tot ce se afla pe ea, situată
în comuna Crevedia, județ Ilfov, care avea o suprafață de 80 ha”.
După instaurarea
regimului comunist, la 6 iulie 1949, în baza unui proces-verbal întocmit în
baza Ordinului Comitetului Provizoriu al județului Ilfov s-au inventariat și
preluat de la frații G.G. și D.G., pe lângă o serie de animale, obiecte și
terenul în suprafață de 23.668 mp, și următoarele clădiri: un grajd de cărămidă
cu țiglă roșie și o cocină pentru porci compusă din patru boxe, acoperită cu
tablă neagră, un pătul din șipci de brad, acoperit cu tablă neagră și așezat pe
picioare de cărămidă deteriorată, cu un șopron în spatele pătulului, o magazie
de cărămidă acoperită cu tablă galvanizată și o casă pentru personal, din
paiantă acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere, un antreu și un celar.
În temeiul unui alt
proces-verbal, încheiat la data de 12 august 1949 frații G. au predat ferma
Crevedia, compusă din 72 ha teren, unelte agricole și următoarele construcții:
clădire casă de locuit parter, etaj și mansardă, construită din cărămidă,
acoperită cu tablă, având 20 de încăperi și pivniță, având o suprafață
construită de 181 mp (30% uzură), o clădire (garaj) cu 4 încăperi construite
din cărămidă, (suprafață de 115 mp 50% uzură), o clădire (fostă bucătărie de
vară) cu 3 încăperi, în suprafață de 40 mp (80% uzură), un cuptor pentru copt
pâine, construit din chirpici (60% uzură) și un bordei acoperit cu stuf, în
suprafață de 16 mp.
Instanța de apel a
mai apreciat că prin actele de stare civilă depuse, reclamanții din prezenta
cauză au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite să beneficieze de
dispozițiile Legii nr. 10/2001, conform art. 4 alin. (2) din acest act
normativ, în calitate de moștenitori ai defuncților G.G. și D.G.
Expertiza construcții
efectuată în cauză de ing. G.N., pe baza verificării actelor de proprietate și
a constatărilor din teren, a stabilit că nu mai există construcțiile (despre
care se face vorbire în procesele verbale de preluare) în materialitatea lor,
ele fiind demolate.
Pe de altă parte,
expertiza topo efectuată de ing. G.E. a concluzionat că terenul ce face
obiectul dosarului este în suprafață de 24.671 mp și a fost vândut de SC C. SA
Crevedia, către SC A.B. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.
366/2001 (13.787 mp), către P.G., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.
590/2000 (4.285 mp) și SC K.L. SRL, potrivit actului de vânzare nr. 805/2000
(6.599mp).
Prin probele
administrate în cauză s-a făcut dovada faptului că statul a preluat imobilul
aparținând autorilor reclamanților, în mod abuziv, încălcând regimul
constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarilor
de a preda bunurile, situație în care s-a constatat incidența art. 2 din Legea
nr. 10/2001.
De asemenea, s-a
probat fără putință de tăgadă împrejurarea că autorii reclamanților au avut
calitatea de proprietari ai construcțiilor identificate în procesele-verbale
încheiate la 6 iulie 1949 și 12 august 1949 (astfel cum au fost detaliate) și a
terenului aferent acestora, bunuri care alcătuiau Moșia Crevedia.
În condițiile în care
construcțiile solicitate de reclamanți nu mai există în materialitatea lor, iar
terenul aferent lor face obiectul unor contracte de vânzare încheiate înainte
de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acte de înstrăinare cu privire la
care nu s-a constatat nulitatea absolută, în condițiile prevăzute de art. 45
din Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din acest act normativ, imobilul
solicitat nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care a fost respinsă
cererea sub acest aspect, iar măsurile reparatorii, potrivit cererii părților
exprimată prin acțiunea introductivă, au fost stabilite sub forma
despăgubirilor al căror cuantum se va efectua conform prevederilor Titlului VII
din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor.
În raport de considerentele
expuse, instanța de apel a apreciat că acțiunea formulată de reclamanți este
întemeiată și în mod nelegal prima instanță a dispus respingerea cererii.
Având în vedere
situația de fapt expusă, instanța a constatat dreptul reclamanților la măsuri
reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilele identificate în
dispozitivul deciziei, admițându-se apelul și schimbându-se în tot sentința
apelată, în sensul celor arătate.
În termen legal,
împotriva acestei decizii, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a promovat
recurs întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, recurentul învederează că măsurile reparatorii constând în
despăgubiri se acordă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005,
astfel încât recurentul învederează că nu are calitate procesuală pasivă în
cauză.
Potrivit art. 16 din
Titlul VII al Legii nr. 247/2005, notificările formulate potrivit prevederilor
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu
modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul
arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se
predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile
emise de entitățile investite cu soluționare notificărilor, a cererilor de
retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrație publice
centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz,
situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga
documentație aferente acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu
imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite
în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a
deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor; recurentul învederează că
în acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție de ex., prin
Decizia nr. 99 din 9 ianuarie 2009, din considerentele căreia recurentul mai
arată:
Urmare a
modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005,
competența privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor
reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care
emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul
despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Evaluarea făcută prin
expertiză tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe dispozițiile
art. 26 din Legea nr. 10/2001 este provizorie și nu leagă Comisia Centrală în procedura
stabilită prin art. 16 alin. (1)-(2), finalizată prin emiterea raportului de
evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi
acordate titlurile de despăgubire.
Analizând și
dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța a constatat
că, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de
despăgubiri, urmează ca Secretariatul Comisiei Centrale să procedeze la
analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)-(2) în privința legalității respingerii
cererii de restituire în natură. Împotriva aceste proceduri și a dispozițiilor
emise de către Comisia Centrală, persoana interesată are deschisă calea de atac
în fața instanței de contencios administrativ.
Pe de altă parte,
prin art. 1 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt reglementate
sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor
aferente imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens,
art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului
final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr.
247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5),
secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților.
Prin urmare,
recurentul conchide că este lipsit de calitate procesuală pasivă în cauza de
față.
Intimații reclamanți
nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs, depunând însă, concluzii
scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât
recurentul pârât are calitatea procesuală pasivă în cauză, sens în care invocă
dispozițiile art. 28 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, republicată care
prevăd, în esență, că persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul prin
Ministerul Finanțelor Publice, în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost
identificată.
La termenul de azi,
în ședință publică, intimații reclamanți, prin apărătorul prezent, au invocat
excepția nulității recursului în susținerea căreia au arătat că, în opinia
acestora, motivarea recursului lipsește.
În temeiul art. 306
alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin motivele de
recurs se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție
absolută, de fond, de ordine publică posibil a fi invocată și direct în fața
instanței de recurs, întrucât, astfel cum se va arăta, analizarea ei nu
presupune verificarea unor împrejurări de fapt în afara dosarului, sens în care
prevede art. 162 C. proc. civ.; pe de altă parte, recurentul pârât invocă
diferite norme juridice fie din Legea nr. 10/2001, fie din Titlul VII din Legea
nr. 247/2005 prin care argumentează excepția invocată; în consecință, Înalta Curte
constată că acestea sunt susceptibile de a fi analizate pe temeiul motivului de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ca atare, excepția
nulității recursului nu va fi reținută.
Recursul formulat
este fondat, potrivit celor ce urmează.
Prin cererea
formulată la 4 iulie 2008, în aplicarea efectelor Deciziei nr. XX/2007
pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,
intimații reclamanți au solicitat instanței de judecată soluționarea pe fond a
pretențiilor ce fac obiectul Notificării nr. 79 din 8 noiembrie 2001 adresate
unității deținătoare SC C. SA în termenul legal prevăzut de Legii nr. 10/2001,
(acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 24.671 mp și a
conacului și celorlalte construcții - demolate, potrivit precizării cererii),
întrucât entitatea notificată a refuzat în mod nejustificat emiterea deciziei
motivate de soluționare a notificării, deși anterior acțiunii de față s-a
pronunțat Sentința civilă nr. 770 din 27 iulie 2007 de Tribunalul Dâmbovița
prin care s-a dispus obligarea sa în acest sens.
Din punct de vedere
al cadrului procesual pasiv, Înalta Curte constată că intimații reclamanți,
prin cererea din 17 septembrie 2008 depusă la fila 54 dosar primă instanță, au
precizat și completat cererea inițială; astfel, în ce privește pârâta chemată
în judecată - SC C. SA au învederat că denumirea corectă a acesteia este SC
C.C. SA, arătând, totodată, că alături de pârâta inițială înțeleg să cheme în
judecată în calitate de pârâți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fără ca
însă reclamanții să motiveze în vreun fel calitatea procesuală pasivă a
acestora, iar instanța a dispus introducerea în cauză a entităților chemate în judecată
în calitate de pârâți.
Prin soluția
pronunțată de prima instanță, între altele, a fost admisă excepția lipsei
calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților potrivit considerentelor arătate.
În ce privește prezența
procesuală a recurentului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, astfel cum rezultă din expozeul prezentei decizii, în fața instanței
de apel, în primul ciclu procesual, acest pârât a invocat excepția lipsei
calității sale procesuale pasive, în susținerea căreia s-a prevalat de
dispozițiile art. II din Legea nr. 302/2009 prin care au fost modificate
dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că a invocat că în
cauză operează o transmitere legală de calitatea procesuală pasivă în favoarea
AVAS care îl va substitui în proces.
La termenul din 24
octombrie 2010, instanța de apel a dispus scoaterea din cauză a Statului Român
prin Ministerul Finanțelor Publice și introducerea în cauză a Autorității
pentru Valorificarea Activelor Statului.
Recursul formulat de
AVAS a fost admis prin Decizia civilă nr. 7147 din 14 octombrie 2011 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care a statuat că dispozițiile
art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în speță, situație în
care s-a apreciat că în mod nelegal Ministerul Finanțelor Publice a fost scos
din cauză și ca atare, nelegal s-a constatat preluarea calității sale
procesuale pasive de către AVAS care a fost citată în cauză în calitate de
intimată pârâtă; drept urmare, s-a casat decizia instanței de apel întrucât
calea de atac a fost soluționată în contradictoriu cu o persoană fără calitate
procesuală pasivă.
Prin aceeași decizie
de casare, instanța de recurs a mai stabilit că pentru soluționarea cererii de
acordare a măsurilor reparatorii, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 21
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dată fiind împrejurarea că la momentul
formulării notificării către SC C.C. SA, aceasta era o societate cu capital
majoritar de stat, structura capitalului social fiind aceeași și la 1 aprilie
2003, astfel cum s-a reținut că rezultă din întâmpinarea formulată de aceasta
la prima instanță.
Totodată, instanța de
casare a stabilit că la momentul rejudecării apelului se vor administra probe
pentru dovedirea existenței celor trei contracte de vânzare-cumpărare prin care
SC C.C. SA ar fi vândut terenul în litigiu (contracte menționate în raportul de
expertiză topo aflat la fila 189 a dosarului din apel), urmând a se avea în
vedere împrejurarea că din înscrisurile cauzei a rezultat că unitatea căreia
i-a fost adresată notificarea - SC C.C. SA - se afla în procedura falimentului,
începută la data de 15 aprilie 2004 și finalizată la 11 decembrie 2008.
Cu respectarea
dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în rejudecare, instanța de apel, în
ședința publică din data de 23 februarie 2012 a dispus citarea în cauză în
calitate de intimat-pârât a Ministerului Finanțelor Publice București; de
asemenea, s-au solicitat relații de la Oficiul Național al Registrului Comerțului,
din care reieșit că intimata-pârâtă SC C.C. SA este radiată din 30 ianuarie
2009, procedura insolvenței fiind, într-adevăr, finalizată.
Drept urmare, la
termenul din 3 mai 2012 curtea de apel a invocat din oficiu excepția lipsei
capacității procesuale de folosință (și de exercițiu) a intimatei pârâte,
excepție care a fost admisă la același termen.
După adoptarea
acestei măsuri, entitatea notificată a fost eliminată din cadrul procesual al
cauzei și, astfel, Ministerul Finanțelor Publice a devenit singurul pârât al
pricinii.
De asemenea, instanța
de rejudecare a dispus depunerea la dosar și a contractelor de
vânzare-cumpărare menționate în raportul de expertiză topo efectuat în cauză,
fiind astfel depuse în copie trei contracte: contractul autentificat sub nr.
366 din 14 februarie 2001 de Biroul Notarului Public F.E.G., sub nr. 590 din 23
martie 2000 și sub nr. 805 din 18 aprilie 2000 de biroul Notarului Public G.D.,
dovedindu-se astfel că întreaga suprafață de teren (24.671 mp ce face obiectul
pricinii) era înstrăinată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,
construcțiile fiind demolate.
Înalta Curte constată
că, în condițiile în care entitatea deținătoare nu și-ar fi pierdut capacitatea
procesuală de folosință pe parcursul soluționării pricinii ca urmare a radierii
ei după închiderea procedurii insolvenței, calitatea procesuală pasivă în cauză
îi revenea, conform legii, așa cum deja s-a statuat în decizia de casare.
Calitatea de entitate
competentă să emită dispoziția motivată de soluționare a notificării decurge
din dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, chiar în condițiile
în care terenurile solicitate prin notificare erau deja înstrăinate, date fiind
prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care dispun: „(2) Dispozițiile
alin. (1) sunt aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele
juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4)”.
Pe de altă parte,
cererea de față fiind formulată în aplicarea efectelor Deciziei nr. XX/2007,
raportul juridic dedus judecății purta între entitatea notificată (SA C.C. SA)
și titularii notificării ce se pretind persoane îndreptățite la măsuri
reparatorii (intimații reclamanți), notificarea fiind adresată acesteia și fără
a fi fost înaintată unei alte entități până la momentul radierii și a
dispariției sale ca subiect de drept.
Pentru o astfel de
ipoteză a radierii persoanei juridice învestite cu soluționarea notificării
produsă după intrarea în vigoare a legii speciale, Legea nr. 10/2001 nu conține
o dispoziție expresă, însă, Înalta Curte pentru situația încetării activității
persoanei juridice anterior intrării în vigoare a legii reparatorii, prevede la
art. IV alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 în următorul sens:
„(1) În cazul în
care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, societatea comercială
prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse prin prezentul titlu, și-a
încetat activitatea ca persoană juridică, competența de soluționare a cererii
de restituire revine entității care a exercitat, în numele statului, calitatea
de acționar la respectiva societate comercială”.
Drept urmare, ubi
eadem est ratio, eadem lex esse debet, Înalta Curte constată că nimic nu se
opune ca și în cazul în care momentul încetării activității persoanei juridice
prevăzute de art. 21 alin. (1) (fost art. 20 alin. 1) se plasează după intrarea
în vigoare a legii și, mai mult decât atât, după învestirea sa cu soluționarea
unei notificări formulate cu respectarea dispozițiilor legale, soluționarea
notificării să revină și în acest caz aceleiași entități ca cea indicată prin
norma citată, deoarece altfel, subiectul pasiv al raportului de restituire nu
ar putea fi identificat, ceea ce este inacceptabil din perspectiva art. 3 C.
civ. din 1864.
Ca atare, prin
analogia legii, Înalta Curte apreciază că, în cauză, competența soluționării
notificării intimaților reclamanți revine acționarului în numele statului la
fosta societate SC C.C. SA, anume, Agenția Domeniilor Statului care a avut
calitatea de acționar majoritar cu o cotă de participație de 98,4135%, astfel
cum reiese din adresa emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Totodată, același tip
de raționament (analogia legii - cu dispozițiile art. 27 alin. (1)-(4) din
Legea nr. 10/2001, republicată), indică soluția potrivit căreia de la data
pronunțării prezentei decizii (ca moment al identificării persoanei juridice cu
competență în soluționarea notificării și al luării la cunoștință de către
intimații reclamanți despre aceasta) aceștia au un nou termen cu cel prevăzut
de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru a adresa
notificarea către Administrația Domeniilor Statului, entitate desemnată prin
dispozițiile legii în vederea soluționării notificării.
În consecință, față
de cele arătate, reiese că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată
de recurent este întemeiată, întrucât nici la data atragerii sale în proces de
către reclamanți prin cererea completatoare de la 17 septembrie 2008 depusă la
fila 54 dosar primă instanță (fără o justificare și motivare în temeiul
dispozițiilor legii speciale) nu avea vreo competență în legătură cu
soluționarea notificării și nici ulterior după radierea persoanei juridice
notificate. În același timp, se impune precizarea că asupra excepției lipsei
calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice nu există
autoritate de lucru judecat, față de temeiurile scoaterii din cauză acestui
pârât reținute de instanța de apel în primul ciclu procesual, art. II din Legea
nr. 302/2009, act normativ neincident, întrucât raportul juridic dedus
judecății nu este guvernat de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, ci de
art. 21 alin. (1), normă în raport cu care se identifică și părțile între care
poartă acest raport și, implicit, se verifică și calitatea procesuală pasivă.
În plus, Înalta Curte
constată că dispozițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001, invocate de intimații
reclamanți (pentru a legitima chemarea în proces a Ministerului Finanțelor
Publice) nu sunt incidente deoarece aceștia nu se aflau în situația de a nu fi
cunoscut unitatea deținătoare și de a se fi adresat, în termenii acestei norme,
cu o solicitare în acest sens primăriei în a cărei rază teritorială se află
terenul; dimpotrivă, reclamanții au avut cunoștință de unitatea deținătoare ca
fiind SC C.C. SA (ceea ce a fost confirmat și prin probele cauzei de față) au
formulat în termen legal notificarea pe care au adresat-o acesteia, însă
entitatea legal învestită nu a soluționat-o până la momentul încetării sale ca
subiect de drept.
Având în vedere toate
aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) rap. la
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul pârâtului, va modifica în tot
decizia recurată în sensul că se va admite excepția lipsei calității procesuale
pasive a Ministerului Finanțelor Publice, urmând a se schimba în parte
sentința; drept urmare, cererea formulată împotriva pârâtului Ministerului
Finanțelor Publice va fi respinsă pe calea acestei excepții; vor fi păstrate
celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 53 din
28 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Modifică în parte
decizia, în sensul că:
Admite excepția
lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Schimbă în parte
sentința, astfel:
Respinge cererea
împotriva pârâtului Ministerului Finanțelor Publice ca fiind formulată
împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte
dispoziții ale deciziei și sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 martie 2013.
Procesat de GGC - DG