ÎCCJ, decizie (scj.ro #81651)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81651) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Notificare

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Încetarea activității

persoanei juridice notificate ulterior depunerii cererii. Lipsa capacității

de folosință. Calitatea de entitate competentă să

emită dispoziția motivată de soluționare a

notificării.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Legea nr. 10/2001.

Index alfabetic :

notificare

-

măsuri reparatorii

-

capacitate de folosință

-

calitate procesuală pasivă

-

radiere

-

persoană juridică

Legea nr. 10, art. 21, art. 26

Legea nr. 247/2005, Titlul I, art. IV

În situația radierii persoanei juridice învestite cu soluționarea

notificării, intervenită după intrarea în vigoare a legii

speciale, Legea nr. 10/2001 nu conține o dispoziție expresă,

astfel cum este prevăzută pentru situația încetării

activității persoanei juridice anterior intrării în vigoare a

legii reparatorii (art. IV alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005).

Drept

urmare, ubi

eadem est

ratio

,

eadem lex

esse

debet,

nimic

nu se opune ca și în cazul în care momentul încetării

activității persoanei juridice prevăzute de art. 21 alin. (1)

[fost art. 20 alin. (1)] se plasează după intrarea în vigoare a legii

și, mai mult decât atât, după învestirea sa cu soluționarea unei

notificări formulate cu respectarea dispozițiilor legale, soluționarea

notificării să revină și în acest caz aceleiași

entități ca cea indicată prin norma sus citată – respectiv,

cea

care a exercitat, în numele statului, calitatea de

acționar la respectiva societate comercială

-, deoarece altfel, subiectul pasiv

al raportului de restituire nu ar putea fi identificat, ceea ce este

inacceptabil din perspectiva art. 3 Cod civil 1865.

Secția I civilă,

decizia nr. 1625 din 22 martie 2013

Prin cererea înregistrată  pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, reclamanții E.T.E., G.V., G.M.D. și

Ș.M. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând restituirea

în natură a imobilului situat în comuna Crevedia – moșia Crevedia,

format din conac și curtea aferentă acestuia.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt

moștenitorii defuncților G.G. și G.D., iar moșia Crevedia a

fost dobândită de M.G. de la M.A., conform actului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9xx/1917; în urma decesului

proprietarului, bunul a revenit celor doi fii, respectiv G.M.G. și D.M.G.,

așa cum rezultă din actul de partaj voluntar, întocmit la data de

16.04.1948.

În continuare, s-a învederat că imobilul a fost supus

naționalizării, fiind preluat prin două procese-verbale, din 6

iulie 1949 și, respectiv, din 12 august 1949, iar la data de 8 noiembrie

2001 au formulat notificarea nr.79, în  termen legal și cu

respectarea condițiilor impuse de lege, dar, cu toate diligențele

depuse, societatea notificată nu a răspuns; prin urmare, Tribunalul

Dâmbovița a obligat societatea la emiterea unei decizii motivate prin care

să soluționeze notificarea formulată, precum și la plata de

daune moratorii.

La  data de 27.10.2008 s-a dispus introducerea în cauză a pârâtei SC

C.C. SA - prin SC I.P.E. SRL, iar la 17.11.2008 au fost

introduși  pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, ca urmare a completării acțiunii

reclamanților.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților a invocat excepția lipsei calității

sale procesuale pasive, arătând că, în cursul procedurii

administrative de restituire prevăzută de Legea nr.10/2001, nu a fost

învestită cu emiterea deciziei de restituire în natură sau

echivalent, ci alte entități, anume precizate de către

legiuitor, în funcție de obiectul pretențiilor de restituire și

de situația juridică a imobilului.

SC C.C. SA, prin SC I.P.E. SRL a formulat întâmpinare prin care a arătat

că procedura falimentului s-a închis la data de 11.12.2008,  terenul

nu mai este în administrarea acesteia, iar conacul nu a fost niciodată

administrat de societate, solicitând respingerea cererii reclamanților cu

privire la restituirea în natură a imobilului și admiterea cererii de

acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru aceleași

bunuri.

Prin sentința nr.786 din 23 martie 2009, Tribunalul

Dâmbovița a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a ANRP, a respins acțiunea față de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind

formulată față de o persoană fără calitate

procesuală pasivă și a  respins acțiunea

formulată de reclamanți în contradictoriu cu  pârâții S.C.

C.C. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța a reținut, în ceea ce privește excepția

invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, că această entitate nu are calitate

procesuală pasivă, întrucât are atribuții de a asigura

lucrările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, comisie

ce funcționează în subordinea Ministerului Economiei și

Finanțelor, în scopul analizării și stabilirii cuantumului final

al despăgubirilor care se acordă, neavând competențe în

soluționarea pe fond a notificărilor formulate  în baza

Legii nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că deși au depus o serie de

înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate al autorilor lor,

reclamanții nu au identificat suprafața de 8 ha teren solicitată

prin notificare.

Mai mult, cu toate că au solicitat administrarea probei cu

înscrisuri, martori și expertiză tehnică în specialitatea

topografie, nu s-au mai prezentat în instanță.

Pe cale de consecință, a conchis tribunalul, în condițiile în

care nu s-a putut identifica imobilului solicitat, pentru a se putea verifica

dacă acesta a făcut parte din patrimoniul pârâtei, cererea

formulată nu a putut fi analizată, reclamanții manifestând

dezinteres față de acțiunea introdusă.

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel reclamanții, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru considerentul că

instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a fost

identificată suprafața de 8 ha solicitată, deoarece s-au depus

la dosar, odată cu cererea de chemare în judecată, două rapoarte

de expertiză din cuprinsul cărora, în mod evident, reies limitele

imobilului revendicat, precum și amplasamentul acestuia.

Totodată, apelanții au arătat că instanța de fond în

mod neîntemeiat a sancționat solicitarea  de a  se judeca cauza

în lipsa lor, solicitare întemeiată pe dispozițiile art. 242 alin.

(2) C.proc.civ., care prevăd că în măsura în care

părțile nu înțeleg să se prezinte la termenele de judecată

beneficiază de posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă.

Astfel, au precizat că, dat fiind faptul că domiciliază în

București și fondul cauzei s-a judecat la Tribunalul Dâmbovița,

în orașul Târgoviște, costurile procesuale nu le-au permis să se

prezinte la fiecare dintre termenele de judecată, cu atât mai mult cu cât

prezenta cauză nu prezintă aspecte neclare și au depus la dosar

toate înscrisurile utile cauzei de care înțeleg să se

folosească, caz în care  lipsa lor nu a fost de natură a prejudicia

judecata cauzei și, cu atât mai puțin, nu poate constitui  un

motiv de  respingere a cererii de chemare în judecată.

Instanța de apel, în temeiul art. 295 C.proc.civ., a dispus completarea

probatoriilor cu efectuarea unei expertize topometrice și a unei expertize

construcții în vederea identificării imobilului solicitat prin

notificare.

La data de 17.06.2009, intimata pârâtă Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților a solicitat scoaterea sa din

cauză, întrucât prin sentința apelată, prima instanță

a constatat că nu are calitate procesuală pasivă, prin admiterea

excepției cu acest obiect.

De asemenea, la 11.02.2010, Ministerul Finanțelor

Publice a solicitat scoaterea sa din cauză, întrucât potrivit art. II din

Legea nr. 302/2009, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

se  substituie și dobândește calitatea procesuală a

Ministerului Finanțelor Publice și a instituțiilor publice

implicate în privatizare.

Prin încheierea de ședință din 24.02.2010, Curtea de apel,

în temeiul dispozițiilor cap. VII din Legea nr.10/2001, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP

București și, în atare situație, a dispus ca instituția

respectivă să nu mai fie citată în cauză.

De asemenea, la același termen, în baza art. II din Legea nr.

302/2009,  s-a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Finanțelor Publice, motiv pentru care nu a mai fost

citat și s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimată,

a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin decizia civilă nr. 206 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel

Ploiești a admis apelul formulat de reclamanți, a schimbat în parte

sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea completată

și a constatat dreptul reclamanților la măsuri reparatorii

constând în despăgubiri pentru terenul în suprafață de 24.671

mp, situat pe raza localității Crevedia, astfel cum  a fost

identificat în raportul de expertiză; pentru construcțiile

identificate în procesul-verbal din 12.08.1949 constând în: clădire

casă de locuit parter, etaj și mansardă, construită din

cărămidă, acoperită cu tablă, având 20 de

încăperi și pivniță (suprafață construită de

181 mp, 30% uzură), o clădire (garaj) cu 4 încăperi construite

din cărămidă (în suprafață de 115 mp, uzură 50%),

o clădire (fostă bucătărie de vară) cu 3 încăperi

(în suprafață de 40 mp, 80% uzură), un cuptor pentru copt pâine

construit din chirpici (60% uzură), un bordei acoperit cu stuf (în

suprafață de 16 mp) și pentru construcțiile identificate în

procesul-verbal din 06 iulie  1949 constând în: un grajd de

cărămidă, acoperit cu țiglă roșie și o

cocină pentru porci, compusă din 4 boxe, acoperită cu tablă

neagră uzată, un pătul din șipci de brad, acoperit cu

tablă neagră și așezat pe picioare de

cărămidă deteriorată, cu un șopron în spatele

pătulului, o magazie  de cărămidă acoperită cu

tablă galvanizată și o casă pentru  personal, din

paiantă acoperită cu țiglă, compusă din două

camere, un antreu  și un celar.

Prin aceeași decizie, s-a respins cererea reclamanților privind

restituirea în natură a  imobilului format din conac și curtea

aferentă acestuia, situat  în localitatea Crevedia și s-a

menținut restul dispozițiilor sentinței privind admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

și respingerii acțiunii față de această

instituție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs intimata pârâtă A.V.A.S.,

criticând-o pentru motivul de  nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C.proc.civ.

Prin decizia civilă nr. 7147 din 14 octombrie 2011, Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția I Civilă a admis recursul,

a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a

apreciat în sensul celor ce urmează:

Instanța de apel a făcut o aplicare

greșită a Legii nr. 302/2009 pentru modificarea alin. (3) al art. 31

al Legii nr. 10/2001. Astfel, în art. II din acest act normativ se prevede

că, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului se substituie Ministerului

Finanțelor Publice în toate cauzele având ca obiect stabilirea, potrivit

art. 31 din Legea nr.l0/2001, a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Înalta Curte a constatat că acesta este temeiul de

drept în raport de care instanța de apel a schimbat persoana care are calitate

procesuală pasivă în cauză, deși temeiul juridic al

prezentei cauze este altul, anume art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Această susținere s-a întemeiat pe argumentul

că reclamanții, în calitate de moștenitori ai fostului

proprietar al imobilului, au solicitat măsuri reparatorii în baza Legii

nr. 10/2001 de la IAS C.C. Crevedia, căreia i-au înaintat notificarea din

8.11.2001, ce nu a fost soluționată.

Instanța de casare a mai reținut că la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC C.C. Crevedia avea

capital majoritar de stat, în proporție de 95%, astfel încât în cauză

sunt incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu

care imobilele – terenuri și construcții – preluate în mod abuziv,

indiferent de destinație, care sunt deținute, la data intrării

în vigoare a prezentei legi, de o societate comercială la care statul sau

o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar ori asociat majoritar, vor fi restituite persoanei

îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității

deținătoare.

În speță, la data preluării imobilul de

către stat, acesta era deținut în proprietate de două persoane

fizice, frații G. și D.G., în urma partajului voluntar intervenit

între ei, ca moștenitori ai proprietarului G.M., menționat în

contractul de vânzare-cumpărare nr. 9xx/1917. Ulterior, după

apariția Legii nr. 10/2001, notificarea formulată în temeiul acestei

legi a fost adresată unei societăți comerciale cu capital

majoritar de stat, deci neprivatizată, astfel încât nu se poate identifica

vreo obligație în sarcina recurentei nici în raport de prevederile art. 29

alin. (3) al Legii nr.10/2001, care stabilesc în sarcina instituției

implicate în privatizare, respectiv A.V.A.S., obligația de a propune

măsurile reparatorii în echivalent.

Prin urmare, instanța de casare a apreciat că

în cauză nu sunt incidente prevederile art. 31 din Legea nr.10/2001, care

reglementează o altă ipoteză, aceea a despăgubirilor solicitate

de persoanele fizice, în calitate de asociați ai persoanei juridice care

deținea imobilele și alte active în proprietate, la data

preluării acestora în mod abuziv.

Ca atare, Legea nr. 302/2009 vizează exclusiv

modificarea art. 31 din Legea nr.10/2001, însă cum acest text nu

constituie temeiul juridic al acțiunii, nici Legea nr. 302/2009 nu

își găsește aplicarea în prezenta cauză, astfel cum în mod

corect a învederat recurenta.

În consecință, Înalta Curte a apreciat că

măsura dispusă de instanța de apel la termenul din 24.02.2010 de

scoaterea din cauză a Ministerului Finanțelor Publice și de

introducere a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului în

considerarea Legii nr. 302/2009, este nelegală, fiind dată cu

aplicarea greșită a acestui act normativ.

Luând în considerare că A.V.A.S. nu poate fi

obligată în raportul juridic dedus judecății, nici în temeiul

art. 29 alin. (3) și nici al art. 31 din Legea nr.10/2001, instanța

de casare a constatat că au rămas fără obiect celelalte

critici invocate în recurs.

Constatând că apelul a fost soluționat în

contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual

pasivă, în temeiul art. 312 alin. (5) C.proc.civ., a admis recursul, a

casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la

instanța de apel.

S-au dat dispoziții de îndrumare potrivit

cărora, cu ocazia rejudecării apelului se vor administra probe pentru

dovedirea existenței celor trei contracte de vânzare-cumpărare prin

care SC C.C. Crevedia ar fi vândut terenul în litigiu, contracte la care se

face referire în raportul de expertiză topo, urmând a se avea în vedere

împrejurarea că din înscrisurile administrate rezultă că

unitatea căreia i-a fost adresată notificarea, SC C.C. Crevedia, se

află în procedura falimentului, începută la data de 15.04.2004

și finalizată la 11.12.2008, sens în care se va depune hotărâre

judecătorească irevocabilă.

Primind cauza spre rejudecare, după depunerea de către

apelanții-reclamanți a unui extras emis de Oficiul Național al

Registrului Comerțului, din care reiese că intimata-pârâtă SC

C.C.  SA este radiată, ca urmare  a închiderii procedurii de

faliment, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția lipsei

capacității procesuale de folosință și, implicit, de

exercițiu, a acesteia, excepție invocată din oficiu.

De asemenea, în considerarea dispozițiilor din decizia de casare, s-a

dispus citarea în cauză în calitate de intimat-pârât a Ministerului

Finanțelor Publice București, ulterior fiind depuse la dosar și

copii ale contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3xx/2001

de BNP F.E.G., sub nr. 5xx/2000 și sub nr. 8xx/2000 de BNP G.D.

Prin decizia civilă nr. 53 din 28 iunie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I

civilă, apelul reclamanților a fost admis, sentința apelată

a fost schimbată în parte în sensul că s-a admis în parte

acțiunea completată și a constatat dreptul reclamanților la

despăgubiri pentru terenul în suprafață de 24.671 mp, situat pe

raza localității Crevedia, astfel cum  a fost identificat în

raportul de expertiză; pentru construcțiile identificate în

procesul-verbal din 12.08.1949 și pentru construcțiile identificate

în procesul-verbal din 06 iulie  1949. Prin aceeași decizie, s-a

respins cererea reclamanților privind restituirea în natură a

imobilului format din conac și curtea aferentă acestuia, situat

în localitatea Crevedia și s-a menținut restul dispozițiilor

sentinței privind admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive invocată de ANRP și respingerii acțiunii

față de această instituție ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Curtea de apel a reținut următoarele:

În temeiul Legii nr.10/2001, reclamanții, în calitate de moștenitori

ai defunctului G.M., prin  notificarea din 8.11.2001, au solicitat

restituirea în natură sau despăgubiri legale pentru terenul

intravilan  în suprafață de  8 ha, situat în localitatea

Crevedia, curtea și conacul preluate de Serviciul Gospodăriei

Agrozootehnice, o moară și  terenul din jurul ei, precum și

pentru  crescătoria avicolă.

Motivat de faptul că, ulterior notificării, moara  și

terenul aferent acesteia, dar și crescătoria solicitate, se aflau în

proprietatea unei alte unități deținătoare, prin prezenta

acțiune, reclamanții au solicitat restituirea în natură

sau  acordarea de despăgubiri de la  SC C. SA, doar pentru

conacul moșiei Crevedia și curtea aferentă acestuia.

Prin actul de vânzare-cumpărare  transcris la Grefa Tribunalului

Dâmbovița sub nr. 9xx/1917, s-a făcut dovada că M.G. a

cumpărat de la M.M.A. moșia Dârza, pendinte de comuna Crevedia, cu

toate clădirile și îmbunătățirile  aflate pe

aceasta, limitele  și vecinătățile acestei moșii,

fiind cele arătate în „Cartea de hotărnicie a moșiei Dârza”.

În anul 1938, între  moștenitorii defunctului M.G. s-a realizat un

partaj voluntar, ocazie cu care frații G. și D.G. au primit

„Moșia Crevedia  cu tot ce se afla pe ea, situată în comuna

Crevedia, județ Ilfov, care avea o suprafață de 80 ha”.

După instaurarea regimului comunist, la 6 iulie 1949, în baza unui

proces-verbal întocmit în baza Ordinului Comitetului Provizoriu al

județului Ilfov s-au inventariat și preluat de la frații G.

și D.G., pe lângă o serie de animale, obiecte și terenul

în  suprafață de 23.668 mp, și următoarele

clădiri: un grajd de cărămidă cu țiglă roșie

și o cocină pentru porci compusă din patru boxe, acoperită

cu tablă neagră, un pătul din șipci de brad, acoperit cu

tablă neagră și așezat pe picioare de

cărămidă deteriorată, cu un  șopron în

spatele  pătulului,  o magazie de cărămidă

acoperită cu tablă galvanizată și o casă pentru

personal, din paiantă acoperită cu țiglă, compusă din

2 camere, un antreu și un celar.

În temeiul unui alt proces-verbal, încheiat la data de 12 august 1949,

frații G. au predat ferma Crevedia, compusă din 72 ha teren,

unelte agricole și următoarele construcții: clădire

casă de locuit parter, etaj și mansardă, construită din

cărămidă, acoperită cu tablă, având 20 de

încăperi și pivniță, având  o suprafață

construită de 181 mp (30% uzură), o clădire (garaj) cu 4

încăperi construite din cărămidă, (suprafață de

115 mp 50% uzură), o clădire (fostă bucătărie de

vară) cu 3 încăperi, în suprafață de 40 mp (80%

uzură), un cuptor pentru copt pâine, construit din chirpici (60%

uzură) și  un bordei acoperit cu stuf, în suprafață de

16 mp.

Instanța de apel a mai apreciat că prin actele de stare civilă

depuse, reclamanții au făcut dovada că sunt persoane

îndreptățite să beneficieze de dispozițiile Legii nr.

10/2001, conform art. 4 alin. (2) din acest act normativ, în calitate de

moștenitori ai defuncților G. și D.G.

Expertiza construcții efectuată în cauză, pe baza

verificării actelor de proprietate și a constatărilor din teren,

a stabilit că nu mai există construcțiile (despre care se face

vorbire în procesele verbale de preluare) în materialitatea lor, ele fiind

demolate.

Pe de altă parte, expertiza topo a concluzionat  că terenul ce

face obiectul dosarului este  în suprafață de 24.671 mp și

a fost vândut de SC C. SA Crevedia, către SC A.B. SRL, conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. 3xx/2001 (13.787 mp), către

P.G., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 5xx/2000 (4.285 mp)

și SC K.L. SRL, potrivit actului de vânzare nr. 8xx/2000 (6.599mp).

Prin probele administrate, s-a făcut dovada faptului că statul a

preluat imobilul aparținând autorilor reclamanților, în mod abuziv,

încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății,

prin obligația impusă proprietarilor de a preda bunurile,

situație în care s-a constatat incidența art. 2  din Legea

10/2001.

De asemenea, s-a probat împrejurarea că autorii reclamanților au avut

calitatea de proprietari ai construcțiilor identificate  în

procesele-verbale  încheiate la 6  iulie 1949 și 12 august 1949

(astfel cum au fost detaliate) și a terenului aferent acestora, bunuri

care alcătuiau moșia Crevedia.

În condițiile în care construcțiile solicitate de reclamanți nu

mai există în materialitatea  lor, iar terenul aferent lor face

obiectul unor contracte de vânzare încheiate înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, acte de înstrăinare cu privire la care nu s-a constatat

nulitatea absolută, în condițiile prevăzute de  art.

45 din Legea nr. 10/2001, conform art. 18 lit. c) din acest  act normativ,

imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură,  motiv pentru

care a fost respinsă cererea sub acest aspect,  iar măsurile

reparatorii, potrivit cererii părților exprimată prin

acțiunea introductivă, au fost stabilite sub forma

despăgubirilor al căror cuantum se va efectua conform prevederilor

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

În raport de considerentele expuse, instanța de apel a apreciat că

acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată și în

mod nelegal prima instanță a  dispus respingerea cererii.

Având  în vedere situația de fapt expusă,

instanța a constatat dreptul reclamanților la  măsuri

reparatorii

constând în  despăgubiri pentru imobilele identificate în

dispozitivul deciziei, admițându-se apelul și schimbându-se în tot

sentința apelată, în sensul celor arătate.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice a promovat recurs întemeiat pe motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304  pct. 8 și 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul

învederează că măsurile reparatorii constând în despăgubiri

se acordă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

astfel încât recurentul că nu are calitate procesuală pasivă în

cauză.

Potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, republicată, cu modificările și

completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul

arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei

legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale pentru  Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

investite cu soluționare notificărilor, a cererilor de retrocedare

sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrație publice

centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor,

după caz,  situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și de întreaga documentație aferente acestora,

inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate

depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive

a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

Urmare a modificărilor și completărilor

aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, competența privind

modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor

reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul

despăgubirilor ce vor consta în titluri de

despăgubiri.

Evaluarea făcută prin expertiză

tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 este provizorie și nu

leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16

alin.(1)-(2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va

conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi

acordate titlurile de despăgubire.

Analizând și dispozițiile art. 16 din Titlul

VII al Legii nr.247/2005, instanța a constatat că, pe baza

situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, urmează ca Secretariatul Comisiei Centrale să

procedeze la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)-(2) în

privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură. Împotriva aceste proceduri și a dispozițiilor emise de

către Comisia Centrală, persoana interesată are deschisă

calea de atac în fața instanței de contencios administrativ.

Pe de altă parte, prin art.1 alin. (1) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 sunt reglementate sursele de finanțare,

cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor care nu mai pot fi restituire în natură. În acest sens, art. 13

alin. (1) precizează că pentru analizarea și stabilirea

cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit

prevederilor Legii nr. 247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei

Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

iar conform ari. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de

către Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce

urmează.

Prin cererea formulată la 4.07.2008, în aplicarea

efectelor Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimații

reclamanți au solicitat instanței de judecată soluționarea

pe fond a pretențiilor ce fac obiectul notificării din 8.11.2001

adresate unității deținătoare SC C. SA în termenul legal

prevăzut de Legii nr. 10/2001, (acordarea de măsuri reparatorii

pentru terenul în suprafață de 24.671 mp și a  conacului

și celorlalte construcții – demolate, potrivit precizării

cererii), întrucât entitatea notificată a refuzat în mod nejustificat

emiterea deciziei motivate de soluționare a notificării, deși

anterior acțiunii de față s-a pronunțat sentința

civilă nr. 770/2007 de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a dispus

obligarea sa în acest sens.

Din punct de vedere al cadrului procesual pasiv, Înalta

Curte constată că intimații reclamanți, prin cererea

depusă la prima instanță, au precizat și completat cererea

inițială; astfel, în ce privește pârâta chemată în

judecată – SC C. SA au învederat că denumirea corectă a acesteia

este SC C.C. SA, arătând, totodată, că alături de pârâta

inițială înțeleg să cheme în judecată în calitate de

pârâți și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, fără ca însă reclamanții să

motiveze în  vreun fel calitatea procesuală pasivă a acestora,

iar instanța a dispus introducerea în cauză a entităților

chemate în judecată în calitate de pârâți.

Prin soluția pronunțată de prima

instanță, între altele, a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților potrivit considerentelor

arătate.

În ce privește prezența procesuală a

recurentului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel

cum rezultă din expozeul prezentei decizii, în fața instanței de

apel, în primul ciclu procesual, acest pârât a invocat excepția lipsei

calității  sale procesuale pasive, în susținerea

căreia s-a prevalat de dispozițiile art. II din Legea 302/2009 prin

care au fost modificate dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, astfel că a invocat că în cauză operează o

transmitere legală de calitatea procesuală pasivă în favoarea

AVAS care îl va substitui în proces.

La termenul din 24.10.2010, instanța de apel a dispus

scoaterea din cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și introducerea în cauză a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Recursul formulat de AVAS a fost admis prin decizia

civilă nr. 7147 din 14 octombrie 2011a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, Secția I civilă, care a statuat că

dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în

speță, situație în care s-a apreciat că în mod nelegal Ministerul

Finanțelor Publice a fost scos din cauză și ca atare, nelegal

s-a constatat preluarea calității sale procesuale pasive de

către AVAS care a fost citată în cauză în calitate de

intimată pârâtă; drept urmare, s-a casat decizia instanței de

apel întrucât calea de atac a fost soluționată în contradictoriu cu o

persoană fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași decizie de casare, instanța de

recurs a mai stabilit că pentru soluționarea cererii de acordare a

măsurilor reparatorii, în cauză sunt incidente dispozițiile art.

21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dată fiind împrejurarea că la

momentul formulării notificării către SC C.C. SA, aceasta era o

societate cu capital majoritar de stat, structura capitalului social fiind

aceeași și la 1.04.2003, astfel cum s-a reținut că

rezultă din întâmpinarea formulată de aceasta la prima

instanță.

Totodată, instanța de casare a stabilit că

la momentul rejudecării apelului se vor administra probe pentru dovedirea

existenței celor trei contracte de vânzare-cumpărare prin care SC

C.C. SA ar fi vândut terenul în litigiu, urmând a se avea în vedere

împrejurarea că din înscrisurile cauzei a rezultat că unitatea

căreia i-a fost adresată notificarea - SC C.C. SA - se afla în

procedura falimentului, începută la data de 15.04.2004 și

finalizată la 11.12.2008.

Cu respectarea dispozițiilor art. 315 C.proc.civ.,

în rejudecare, instanța de apel, în ședința publică din

data de 23 februarie 2012 a dispus citarea în cauză în calitate de

intimat-pârât a Ministerului Finanțelor Publice București; de asemenea,

s-au solicitat relații de la Oficiul Național al Registrului

Comerțului, din care reieșit că intimata-pârâtă SC C.C. SA

este radiată din 30.01.2009, procedura insolvenței fiind,

într-adevăr, finalizată.

Drept urmare, la termenul din 3.05.2012 curtea de apel a

invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de

folosință (și de exercițiu) a intimatei pârâte,

excepție care a fost admisă la același termen.

După adoptarea acestei măsuri, entitatea

notificată a fost eliminată din cadrul procesual al cauzei și,

astfel, Ministerul Finanțelor Publice a devenit singurul pârât al

pricinii.

De asemenea, instanța de rejudecare a dispus

depunerea la dosar și a contractelor de vânzare-cumpărare

menționate în raportul de expertiză topo efectuat în cauză,

fiind astfel depuse în copie trei contracte: contractul autentificat sub nr.

3xx/2001 de BNP F.E.G., sub nr. 5xx/2000 și sub nr. 8xx/2000 de BNP G.D.,

dovedindu-se astfel că întreaga suprafață de teren (24.671 mp ce

face obiectul pricinii) era înstrăinată la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, construcțiile fiind demolate.

Înalta Curte constată că, în condițiile în

care entitatea deținătoare nu și-ar fi pierdut capacitatea

procesuală de folosință pe parcursul soluționării

pricinii ca urmare a radierii ei după închiderea procedurii insolvenței,

calitatea procesuală pasivă în cauză îi revenea, conform legii,

așa

cum

deja s-a statuat în decizia de casare.

Calitatea de entitate competentă să emită

dispoziția motivată de soluționare a notificării decurge

din dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001, chiar în

condițiile în care terenurile solicitate prin notificare erau deja

înstrăinate, date fiind prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 care dispun: „(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și

în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la

art. 21 alin. (1), (2) și (4).”

Pe de altă parte, cererea de față fiind

formulată în aplicarea efectelor Deciziei nr. XX/2007, raportul juridic

dedus judecății purta între entitatea notificată (SA C.C. SA)

și titularii notificării ce se pretind persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii (intimații

reclamanți), notificarea fiind adresată acesteia și

fără a fi fost înaintată unei alte entități  până

la momentul radierii și a dispariției sale ca subiect de drept.

Pentru o astfel de ipoteză a radierii persoanei

juridice învestite cu soluționarea notificării produsă după

intrarea în vigoare a legii speciale, Legea nr. 10/2001 nu conține o

dispoziție expresă, însă, se constată că pentru

situația încetării activității persoanei juridice anterior

intrării în vigoare a legii reparatorii, la art. IV alin. (1) din Titlul I

al Legii nr. 247/2005 se prevede în următorul sens:

„(1) În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi,

societatea comercială prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu

modificările aduse prin prezentul titlu, și-a încetat activitatea ca

persoană juridică, competența de soluționare a cererii de

restituire revine entității care a exercitat, în numele statului,

calitatea de acționar la respectiva societate comercială.”

Drept urmare,

ubi

eadem est

ratio

, eadem lex

esse

debet,

Înalta Curte constată că nimic nu se opune ca

și în cazul în care momentul încetării activității

persoanei juridice prevăzute de art. 21 alin. (1 ) [fost art. 20 alin.

(1)] se plasează după intrarea în vigoare a legii și, mai mult

decât atât, după învestirea sa cu soluționarea unei notificări

formulate cu respectarea dispozițiilor legale, soluționarea

notificării să revină și în acest caz aceleiași

entități ca cea indicată prin norma  citată, deoarece

altfel, subiectul pasiv al raportului de restituire nu ar putea fi identificat,

ceea ce este inacceptabil din perspectiva art. 3 Cod civil 1865.

Ca

atare, prin analogia legii, Înalta Curte apreciază că, în cauză,

competența soluționării notificării intimaților

reclamanți revine acționarului în numele statului la fosta societate

SC C.C. SA, anume, Agenția Domeniilor Statului care a avut calitatea de

acționar majoritar cu o cotă de participație de 98,4135%, astfel

cum reiese din adresa emisă de Oficiul Național al Registrului

Comerțului.

Totodată,

același tip de raționament [analogia legii - cu dispozițiile

art. 27 alin. (1)- (4) din Legea nr. 10/2001, republicată], indică

soluția potrivit căreia de la data pronunțării prezentei

decizii (ca moment al identificării persoanei juridice cu competență

în soluționarea notificării și al luării la

cunoștință de către intimații reclamanți despre

aceasta) aceștia au un nou termen cu cel prevăzut de art. 22 alin.(1)

din Legea nr. 10/2001, republicată pentru a adresa notificarea către

Administrația Domeniilor Statului, entitate desemnată prin dispozițiile

legii în vederea soluționării notificării.

În

consecință, față de cele arătate, reiese că

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

recurent este întemeiată, întrucât nici la data atragerii sale în proces

de către reclamanți prin cererea completatoare din

17.09.2008

(fără o justificare și motivare în temeiul

dispozițiilor legii speciale) nu avea vreo competență în

legătură cu soluționarea notificării și nici ulterior

după radierea persoanei

juridice notificate. În același

timp, se impune precizarea că asupra excepției lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice nu

există autoritate de lucru judecat, față de temeiurile scoaterii

din cauză acestui pârât reținute de instanța de apel în primul

ciclu procesual, art. II din Legea nr.302/2009, act normativ neincident,

întrucât raportul juridic dedus judecății nu este guvernat de

dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, ci de art. 21 alin. (1),

normă în raport cu care se identifică și părțile între

care poartă acest raport și, implicit, se verifică și

calitatea procesuală pasivă.

În plus, Înalta Curte constată că

dispozițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001, invocate de intimații

reclamanți (pentru a legitima chemarea în proces a Ministerului

Finanțelor Publice) nu sunt incidente, deoarece aceștia nu se aflau

în situația de a nu fi cunoscut unitatea deținătoare și de

a se fi adresat, în termenii acestei norme, cu o solicitare în acest sens

primăriei în a cărei rază teritorială se află terenul;

dimpotrivă, reclamanții au avut cunoștință de unitatea

deținătoare ca fiind SC C.C. SA (ceea ce a fost confirmat și

prin probele cauzei de față) au formulat în termen legal notificarea

pe care au adresat-o acesteia, însă entitatea legal învestită nu a

soluționat-o până la momentul încetării sale ca subiect de

drept.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304 pct. 9

C.proc.civ. a admis recursul pârâtului, a modificat în tot decizia

recurată în sensul că s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice,

fiind schimbată în parte sentința; drept urmare, cererea

formulată împotriva pârâtului Ministerului Finanțelor Publice a fost

respinsă pe calea acestei excepții; au fost păstrate celelalte

dispoziții ale sentinței.