ÎCCJ, decizie (scj.ro #82063)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82063) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil preluat în mod abuziv de stat. Acțiune pentru restituirea
prin echivalent sau acordarea de titluri de valoare nominalăpentru o
întreprindere trecută în patrimoniul statului ca efect al naționalizării
dispusă prin Legea nr.119/1948.
Cuprins
pe materii.
Drept civil. Drepturi reale. Drept de
proprietate. Imobil preluat în mod abuziv de stat. Acțiune pentru restituirea
prin echivalent sau acordarea de titluri de valoare pentru o întreprindere
trecută în patrimoniul statului ca efect al naționalizării dispusă prin Legea
nr.119/1948.
Index
alfabetic
. Drept civil.
-
Imobil preluat în mod abuziv de stat;
-
Acțiune pentru restituirea prin echivalent sau acordarea de
titluri de valoare.
Legea nr. 10/2001: art. 32
Potrivit dispozițiilor art.32 din Legea nr.10/2001, persoanele
care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naționalizate prin
Legea nr.119/1948 sau prin alte acte normative, aveau dreptul la măsuri reparatorii
constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a
preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu prioritate la o
altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital.
În varianta republicată la 2 septembrie 2005, legea instituie ca
modalitate reparatorie pentru această categorie de persoane îndreptățite,
dreptul la despăgubiri bănești în condițiile legii speciale privind regimul de
stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Atât în vechea redactare a legii cât și potrivit textului în
vigoare, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice
poate fi atrasă doar de situația în care unitatea deținătoare nu a fost
identificată sau societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei
juridice naționalizate nu mai există.
Î.C.C.J.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 417 din 17 ianuarie
2006.
Prin notificarea formulată la 3 august 2001, W.A., prin mandatar
L.P., a cerut Primăriei Municipiului București, în calitate de moștenitoare a
autorului W.A., restituirea prin echivalent sau acordarea de titluri de valoare
nominală pentru Întreprinderea de produse chimice „Spic”, din București,
trecută în patrimoniul statului ca efect al naționalizării dispusă prin Legea
nr.119/1948.
Întrucât entitatea investită cu soluționarea notificării nu s-a
conformat dispozițiilor art.23 alin.1 din Legea nr.10/2001, aceleași solicitări
au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 16 decembrie 2002, în
contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a
IV-a civilă, prin sentința civilă nr.846 din 24 octombrie 2003, a admis cererea
și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei despăgubiri pentru acțiunile
deținute la S.A.R. pentru Industria Chimică „Spic” și terenul în suprafață de
26.010 mp din București, str. Ziduri între Vii, fost Cărămidari, în valoarea de
25.718.330.768 lei. A omologat raportul de expertiză contabilă, efectuat de
expert M.A.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că autorul
reclamantei a fost proprietarul unui număr de 20.000 acțiuni la S.A.R. pentru
Industria Chimică „Spic”, având fiecare o valoare nominală de 200.000 lei,
societate care la sfârșitul anului 1947, înaintea naționalizării, avea un
beneficiu brut de 6.225.031 lei, printre activele sale aflându-se și un teren,
în suprafață de 26.010 mp, pe care se afla o fabrică, cu parter și dependințe.
Imobilul și acțiunile, au intrat în proprietatea statului, fără
titlu valabil, iar reclamanta nu a primit răspuns la notificarea formulată în
baza Legii nr.10/2001, lipsa răspunsului putând fi interpretată ca un refuz al
cererii de restituire.
În esență, cu aceeași motivare, Curtea de Apel București ,
secția a III-a Civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român,
prin Ministerului Finanțelor Publice.
În cauză, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice care susține că instanța a depășit atribuțiile puterii
judecătorești iar hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată
cu încălcarea legii, după cum urmează:
-în mod greșit s-a procedat la soluționarea cauzei, în
condițiile în care nu era finalizată procedura administrativă prealabilă,
obligatorie potrivit legii speciale.
-greșita reținere a calității procesuale pasive a Ministerul
Finanțelor Publice, cererea formulată pe calea notificării, fiind de competența
APAPS, instituție implicată în procesul de privatizare al societății ce a
preluat patrimoniul întreprinderii naționalizate.
-reclamanta nu a făcut dovada calității de acționar, al
autorului său și, chiar dacă ar fi făcut această dovadă, despăgubirea acordată
trebuia să fie proporțională cu numărul acțiunilor deținute, cota parte ce i-ar
fi revenit acesteia fiind de doar 1/6 din imobil.
La 3 iunie 2005, O.V. a formulat cerere de intervenție
accesorie, în sprijinul recurentului pârât, cerere admisă în principiu prin
încheierea din 7 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în limitele
și pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.32 din Legea nr.10/2001, în
redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, persoanele
care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naționalizate prin
Legea nr.119/1948 sau prin alte acte normative, au dreptul la măsuri
reparatorii constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea comercială
care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu prioritate
la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital.
Potrivit alineatului 3 al textului susmenționat, acțiunile se
acordă, la cererea persoanei îndreptățite, de către instituția publică
implicată în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul
persoanei juridice naționalizate.
În varianta republicată la 2 septembrie 2005, legea instituie ca
modalitate reparatorie pentru această categorie de persoane îndreptățite,
dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de
stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Atât în vechea redactare a legii cât și potrivit textului în
vigoare, calitatea procesuală pasivă a Ministerul Finanțelor Publice poate fi
atrasă doar de situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată sau
societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice
naționalizate nu mai există, ceea ce nu este cazul în speță, din actele cauzei rezultând
că succesoarea SPIC SAR, este SC Sintofarm SA din București,.
Ca atare, în mod greșit instanțele au reținut calitatea
procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,
criticile formulate sub acest aspect fiind fondate.
În ceea ce privește domeniul de aplicare al art.32 din lege,
atât doctrina cât și practica judecătorească au fost unanime în a considera că
textul prevede un alt caz de restituire prin echivalent, obligatorie în
favoarea persoanelor fizice și persoanelor juridice care aveau calitatea de
asociați ori acționari la persoanele juridice naționalizate prin Legea
nr.119/1948 sau alte acte normative, dacă aceste persoane nu au primit
despăgubiri până la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, potrivit
acordurilor internaționale încheiate de România, privind reglementarea
problemelor financiare în suspensie enumerate în anexa 1, ca parte integrantă
din lege.
Aceeași asimilare o face și Hotărârea de Guvern nr.498 din 18
aprilie 2003 care în capitolul II pct.32.1 și 32.3 face trimitere la
necesitatea dovedirii calității de acționar sau de asociat, la respectivele
entități juridice.
În considerarea acestor argumente, este lipsită de suport
critica ce vizează inadmisibilitatea pe fond a cererii, întrucât în opinia
recurentului, legea nu ar acoperi situațiile în care persoana îndreptățită a
avut calitatea de acționar la persoana juridică naționalizată.
Nefondat este și motivul ce vizează depășirea de către instanțe
a atribuțiilor puterii judecătorești ca urmare a respingerii excepției de
prematuritate a acțiunii și a soluționării cauzei pe fond, în contextul în care
entitatea investită cu soluționarea notificării a depășit cu mult termenul
prevăzut de lege pentru emiterea unei decizii sau dispoziții motivate.
Or, printr-o practică constantă, instanța supremă a statuat că
deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care se refuză a se
răspunde solicitării adresată pe calea notificării (aceasta fiind o lacună a
Legii nr.10/2001) totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești
competente, în vederea apărării intereselor lor legitime, pe care, din culpa
unității deținătoare, nu le-au putut valorifica pe calea procedurii
administrativ prealabile, instituită de lege.
Așa cum s-a arătat mai sus însă, acțiunea, deși admisibilă pe
fond, a fost greșit îndreptată împotriva Statului Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice, în condițiile în care, la 3 august 2001, persoana
îndreptățită a notificat, potrivit legii, Primăria Municipiului București .
De altfel, la 17 ianuarie 2006, la dosarul Înaltei Curți a fost
depusă dispoziția nr.4012 din 7 martie 2005, prin care Primăria Municipiului
București a respins notificările formulate de reclamanta W.A. și intervenientul
O.V.
Împotriva acestei dispoziții, persoanele îndreptățite au
deschisă calea contestației, în condițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001,
republicată, calitatea procesuală pasivă aparținând, în mod firesc, entității
investite cu soluționarea notificării.
Așa fiind, recursul și cererea de intervenție accesorie au fost
admise, cu consecința casării hotărârilor pronunțate în cauză iar pe fond, a
respingerii contestației.