ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1171/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1171/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie

2007, reclamantele B.T.C.C. și S.M.V., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, au

solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtei la restituirea în natură a construcției situate în localitatea

Techirghiol, județul Constanța, imobil cunoscut sub nomenclatura de „fostele

Băi M.” și, în măsura în care instanța va aprecia cererea anterioară întemeiată,

obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pentru

fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației de restituire.

Tot prin acțiune,

cele două reclamante, l-au chemat în judecată și pe S.C.D.P., dar nu în

calitate de pârât, ci ca intervenient în nume propriu, având în vedere temeiul

în drept invocat de reclamante, art. 57 C. proc. civ., ce se referă la chemarea

în judecată a altor persoane.

Această cerere a fost

calificată de instanță la primul termen de judecată, cel din 20 martie 2007,

când s-a dispus citarea numitului S.C.D.P. în calitate de intervenient.

În motivarea în fapt

a acțiunii, reclamantele au arătat că ele sunt moștenitoarele autoarei C.C.,

cea care a fost proprietara imobilului situat în Techirghiol, județul

Constanța, pe care l-a dobândit de la fratele său V.E., prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat din 14 martie 1921 la Tribunalul Constanța. La

acea dată imobilul purta denumirea de „V.E.” și era compus din suprafața de

2.000 mp teren, pe care se găsea o singură construcție formată din două camere

și sală.

Moștenitoarele

autoarei C.C. au fost cele două fiice ale acesteia, P.A. și N.M., ambele

decedate în prezent. Moștenitoarele lui P.A. sunt cele două fiice ale ei,

reclamantele B.T.C.C. și S.M.V., iar N.M. a avut doi copii, S.E. și N.C. Și

aceștia din urmă sunt decedați, ultimul dintre ei, fără moștenitori, iar prima

cu unicul moștenitor S.C.D.P., chemat în judecată de reclamante, în calitate de

intervenient în nume propriu.

După decesul primului

proprietar al imobilului, C.C., cele două fiice ale acesteia împreună cu

familiile lor au transformat imobilul într-un complex balnear de tratament cu

nămol, schimbându-i denumirea în vila C., care era compusă din 3 corpuri de

clădire, astfel: un corp parter și etaj compus din 19 camere; un corp cu 12

cabine cu băi de nămol și un alt corp cu două camere și sală pentru personalul

care deservea acest complex balnear.

Toate aceste

construcții au fost înregistrate la Circumscripția fiscală Techirghiol,

Matricola 2 (impozit pe clădiri).

Reclamantele au

susținut că imobilul a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 și după

acest an complexul a trecut în administrarea Sfatului Popular Regional Dobrogea

- S.G.L.

Au mai precizat că în

calitatea lor de moștenitoare a autorului inițial C.C. au început demersurile

de retrocedare a imobilului încă din anul 1990, mai întâi pe calea dreptului

comun, cu acțiune în revendicare, apoi pe Legea nr. 112/1995 și apoi pe Legea nr.

10/2001.

În urma notificării

înregistrate la B.E.J. M.O. sub nr. 116 din 2 iulie 2001, Primăria orașului

Techirghiol a emis dispoziția din 2002, prin care s-a restituit în natură

reclamantelor S.M.V. și B.T.C.C. și numitei S.E.E. imobilul format din

suprafața de 1.950 mp teren situat în orașul Techirghiol, județul Constanța,

constatându-se că diferența de 50 mp teren nu a mai putut fi restituită în

natură datorită diminuării terenului cu această suprafață prin sistematizare și

recomandându-li-se reclamantelor ca pentru construcții să se adreseze

proprietarilor actuali, SC A. SRL Techirghiol și SC C. SA

Construcțiile

solicitate prin prezenta acțiune, vila plus băi, ca un tot unitar, au fost

denumite în timp E., C. și S. De asemenea, strada pe care se afla imobilul a

suferit, în timp, modificări ale denumirii, inițial numindu-se I.G.D., apoi 30

Decembrie și acum Dr. I.T. Băile s-au numit și Băile M., în prima jumătate a

secolului trecut, fiind cunoscute ca cel mai modern stabiliment de băi.

Construcția Băile M., actual închiriată administrației fiscale Techirghiol, nu

a fost modificată și nu s-au construit corpuri noi de clădire.

Imobilul cu

destinația de vilă le-a fost retrocedat reclamantelor de către deținătorul

actual - SC A. SRL, iar, în prezenta cauză, ele au solicitat doar restituirea

construcției cu destinația de băi, deținută de societatea pârâtă.

Notificarea a fost

comunicată și societății pârâte SC C. SA, deținătoarea construcției solicitate

prin prezenta acțiune, unde a fost înregistrată din 9 noiembrie 2001 și cu

toate acestea, nici până în prezent societatea nu a răspuns, deși era obligată

să se pronunțe asupra notificării în termen de 60 zile.

Întrucât refuzul de a

răspunde la notificare echivalează cu lipsa unei rezolvări favorabile, au

susținut că sunt îndreptățite să se adreseze instanței de judecată pentru

analizarea pe fond a cererii lor, invocând în acest sens Deciziile nr. 5959/2004,

nr. 197 din 20 ianuarie 2004, nr. 2767 din 7 aprilie 2004 și nr. 3575 din 14

mai 2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, 3, 16, 22, 25 și 26 din Legea nr. 10/2001

și art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

În dovedirea

acțiunii, reclamantele au depus la dosar înscrisurile despre care au făcut

vorbire în motivarea acțiunii.

Pârâta SC C. SA

Constanța, a depus întâmpinare (fila 10), prin care a invocat excepția

autorității de lucru judecat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

La termenul din 11

septembrie 2007 (fila 73) pârâta a renunțat în a mai susține excepția

autorității de lucru judecat, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 120

1

C. civ.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1077 din 27

octombrie 2009 a respins acțiunea reclamantelor și cererea de intervenție în

interes propriu, ca nefondate.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamantele și

intervenientul nu sunt persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri

reparatorii pentru clădirea „Băile M.” din stațiunea Techirghiol, respectiv nu

sunt îndreptățite să li se restituie în natură construcția proprietatea SC C.

SA ce a avut destinația de sediul al Administrației fiscale Techirghiol,

întrucât nu există identitate între clădirea preluată de la autorii

reclamantelor și cunoscută sub denumirea de „Băile M. și actuala clădire

revendicată de reclamante.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantele și intervenientul în interes propriu S.D.P.

Curtea de Apel

Constanța, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 56/C din 24 aprilie 2012, a

admis apelurile declarate, a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a

admis cererile principală și de intervenție în interes propriu; a obligat

pârâta SC C. SA să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul din

Techirghiol, - fostele „Băi M.” și să înainteze propunerea C.C.A.D. conform Titlului

VII din Legea nr. 247/2005; a respins cererea de restituire în natură a

imobilului; a obligat intimata SC C. SA la 6.080 lei cheltuieli de judecată

către apelantul intervenient S.D.P.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel, după completarea probatoriului, a reținut că atât

reclamantele cât și intervenientul S.D.P. s-au legitimat ca succesori legali ai

defunctelor M.C.N. și A.P., care conform certificatului de moștenitor din 1947

erau la rândul lor succesoarele defunctei C.C., aspecte de altfel necontestate

de pârâți.

Cu privire la dreptul

de proprietate asupra construcției „Băi Moderne” situată în prezent în

Techirghiol, Curtea a constatat că reclamantele și intervenientul au dovedit

faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 martie 1947 înregistrat

la Administrația Financiară Constanța - Percepția Techirghiol, autoarea comună

a părților, C.C. a cumpărat imobilul situat în Techirghiol, compus din 2.000 mp

pe care se afla edificată o construcție denumită Vila E. compusă din două

camere și antreu numită Vila E. (filele 54–57 dosar fond).

Deși în Decretul nr. 92/1950

nu este descris pe larg imobilul naționalizat de la proprietarii M.N. și A.P.,

respectiv nu sunt evidențiate corpurile de clădire ce formau „Vila C.”,

componența bunului naționalizat este recunoscută chiar de către autoritățile

locale, Orașul Techirghiol. Astfel, în adeverința din 7 mai 1998 Orașul

Techirghiol menționează că din verificările efectuate în evidențele proprii,

rezultă din planul de sistematizare al orașului din perioada 1932–1950 că la

careul 77, lot 4, aflat în Techirghiol, I.G.D., fosta stradă 30 Decembrie și în

prezent strada Dr. I.T. se afla un teren de 1.950 mp, pe care sunt construite

trei corpuri de case, reprezentând un imobil de locuit și două corpuri anexe. Imobilul

a purtat și numele de „Vila C.” (fila 60 dosar fond).

În raport de întregul

material probator administrat în cauză, Curtea a constatat că la momentul

naționalizării imobilului de la autoarele notificatorilor - defunctele M.C.N.

și A.P., imobilul „complet” cunoscut sub denumirea de „Vila C.” se compunea din

teren în suprafață de 1.950 mp și trei corpuri de clădire, între care și Anexa

I cunoscută sub denumirea de „Băile M.”, având structura menționată în

Matricola nr. 2 și confirmată de Primăria Oraș Techirghiol cu adresa din 14

iulie 2010 (fila 34 dosar apel, Vol. I).

Cu Dispoziția din 26

martie 2002 Primarul Orașului Techirghiol a restituit reclamantelor și

intervenientului terenul în suprafață de 1.950 mp, teren pe care se află

situate două corpuri de clădire și anume „Vila C.” formată din P + 1 E și

construcția fostelor „Băi M.” (filele 93, 94 dosar apel, Vol. I).

Vila S. (fostă Vila C.)

a fost la rândul ei restituită reclamantelor în procedura Legii nr. 10/2001,

iar notificarea cu privire la Anexa I - clădirea fostelor „Băi M.” a fost

redirecționată spre soluționare SC C. SA

Cu privire la

identitatea între imobilul notificat de reclamante și intervenient - Anexa I -

fostele Băi Moderne și actuala clădire deținută de SC C. SA la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, Curtea a constatat că imobilul în litigiu,

reprezentând sediul Administrației Financiare Techirghiol anterior anului 1990 a

aparținut I.H.R. Eforie - unitate de stat specializată în turism - iar

transferul dreptului de proprietate de la I.H.R. Eforie s-a realizat prin

Decizia Prefectului nr. 651 din 25 noiembrie 1990 privind înființarea SC C. SA

Techirghiol.

În anexa I la Decizia

Prefectului nr. 651/1990, Situația Mijloacelor Fixe - imobilul în care a

funcționat Administrația Financiară înainte de anul 1989, avea la data

transferului destinația de „Birou Cazare” (filele 199 și 206–208 dosar apel,

Vol. I).

Prin urmare, a

statuat instanța de apel, SC C. SA, societate comercială cu capital de stat la

data înființării prin Decizia Prefectului nr. 651 din 25 noiembrie 1990, a

preluat în patrimoniul său imobilul clădire cu destinația de Birou Cazare,

închiriat ulterior anului 1990 Administrației Financiare Techirghiol, bunul

fiind preluat de la I.H.R. Eforie - întreprindere de stat specializată în

exploatarea construcțiilor cu destinație hotelieră anterior anului 1990.

Deși pârâta a

susținut că nu există identitate între cele două clădiri, apreciind că actuala

construcție este nouă în raport cu clădirea preluată de la autorii

notificatorilor, respectiv că are o altă structură, pârâta nu a dovedit că după

preluarea Anexei I aferentă Vilei C. (Hotel S.), statul a procedat la demolarea

clădirii cu destinația de băi calde și a edificat pe teren, pe amplasamentul

vechii construcții, o clădire nouă cu destinația de birouri de cazare.

Din coroborarea

înscrisurilor și a declarațiilor de martori ascultați în apel, în absența

oricăror probatorii din care să rezulte că după naționalizare, statul a demolat

clădirea preluată de la autorii reclamantelor ce reprezenta Anexa I cu

destinația de Băi calde și a reconstituit pe același amplasament, respectiv în

incinta fostei proprietăți N. o altă clădire cu destinația de birou cazare,

Curtea a reținut existența unei identități între clădirea notificată de reclamante

și actuala construcție situată în Techirghiol, aflată la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001 în patrimoniul SC C. SA, societate comercială cu

capital de stat.

Art. 19 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul imobilelor - construcții care fac

obiectul notificărilor formulate potrivit procedurii prevăzute la Cap. III și

cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală în raport cu forma

inițială noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria

desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li

se acordă sau, după caz, se propun măsuri reparatorii, prin echivalent.

Art. 19.2 din H.G. nr.

250/2007 prevede că nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1) al art. 19

din lege, acea construcție căreia i s-a modificat compartimentarea inițială

(din spații de locuit în birouri și invers) ori i s-au adus numai îmbunătățiri

funcționale (racordări la gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de

întreținere curentă, consolidări și alte asemenea.

Constatând că

expertiza imobiliară efectuată de ing. S.O. nu se coroborează cu înscrisurile

și declarațiile de martori administrate în cauză, Curtea a înlăturat-o.

Curtea a apreciat că

imobilul revendicat nu se poate restitui în natură.

Conform dispozițiilor

art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai

în echivalent în cazul imobilului înstrăinat cu respectarea dispozițiilor

legale.

În speță, prin

contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 octombrie 2006 SC C. SA,

unitatea notificată de către apelanți, a vândut către SC C.F. SRL imobilul

situat în Techirghiol, reprezentând construcția „Centru de Cazare”, bunul fiind

întabulat la acea dată pe numele cumpărătoarei, care a și plătit taxele și

impozitele aferente (filele 167 - 168, 185 - 187 dosar apel, Vol. I).

Legalitatea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC C.F. SRL nu a fost verificată

de o instanță judecătorească, instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel

de cerere, iar SC C.F. SRL nu a fost parte în litigiu, cu ocazia soluționării

fondului cererii.

Cum conform

dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face cereri noi, instanța de apel nu a verificat direct în apel legalitatea

acestui contract.

Curtea a considerat

că nu a fost învestită cu soluționarea unri acțiuni în revendicare, de esența

căreia este compararea titlurilor părților, ci cu o procedură specială,

reglementată de Legea nr. 10/2001 în care atât sistemul probator ce vizează

dovada dreptului de proprietate al persoanelor ce se pretind a fi îndreptățite

la restituire, cât și condițiile, limitele și modalitățile de reparație sunt

strict reglementate de această lege, iar apelanții nu pot îmbina dispozițiile

ce le sunt favorabile din legislația specială cu dispozițiile art. 480 C. civ.

Pe de altă parte, cât

timp SC C.F. SRL nu a fost implicată într-o procedură judiciară în care să se

constate nulitatea actului de dobândire a imobilului în litigiu, aceasta neputând

fi obligată, în opinia instanței de apel, să restituie reclamantelor în natură

imobilul proprietatea sa, neavând calitate de unitate deținătoare în sensul

Legii nr. 10/2001 și nici nedobândind această calitate prin perfectarea

contractului de vânzare-cumpărare, respectiv prin transmisiunea acesteia de la

unitatea notificată SC C. SA în acest sens fiind art. 21.1 lit. e) din H.G. nr.

250/2007.

Deși apelanții au

fost înștiințați în apel cu privire la înstrăinarea imobilului ce a făcut

obiectul notificării către un terț (SC C.F. SRL), aceștia nu au optat pentru

suspendarea judecății apelului până la anularea pe calea unei acțiuni distincte

a actului de vânzare-cumpărare, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

ci au continuat litigiul în raport de situația juridică a bunului notificat,

astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Curtea a reținut că

în speță sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

reclamantele și intervenientul fiind îndreptățiți exclusiv la măsuri

reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcția

preluată în baza Decretului nr. 92/1950 de la autorii reclamantelor,

reprezentând Anexa I - fostele „Băi M.”, imobil ce nu mai poate fi restituit în

natură.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs intervenientul S.D.P. în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

A criticat faptul că

în mod greșit instanța de apel a apreciat că sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

A susținut că nu s-a

ținut cont de faptul că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat

și, pe cale de consecință, titlul exhibat de intimata SC C.F. SRL provine de la

un neproprietar, astfel încât nu poate fi considerat valabil.

Totodată, nu se poate

face nici aplicarea principiului bunei - credințe a subdobânditoarei SC C.F.

SRL la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni având în vedere

notorietatea situației juridice a imobilului.

O altă critică privește

faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit că nu poate verifica direct

în apel legalitatea contractului de vânzare-cumpărare prin raportare la

prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de apel avea

obligația de a analiza legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între cele două societăți în virtutea prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr.

10/2001, respectiv de a stabili dacă sunt incidente sau nu dispozițiile legale

invocate și dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului.

Nu li se poate imputa

faptul că nu au introdus în cauză la prima instanță pârâta SC C.F. SRL, de care

au aflat că a preluat imobilul abia la data de 27 septembrie 2011. De altfel,

această societate este continuatorul juridic al SC C. SA. Aceasta din urmă nu a

adus la cunoștința instanței faptul că a înstrăinat imobilul încă din anul

2006.

Au criticat și faptul

că instanța de apel a reținut greșit că nu poate cenzura legalitatea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cele două societăți pârâte,

compararea de titluri subzistând și în procedura legii speciale, unde se aplică

criterii identice ca în cazul unei acțiuni de drept comun. Susțin că au

solicitat să se constate că titlul lor este preferabil în raport cu cel al

intimatei, care provenind de la un neproprietar nu este valabil.

O altă critică se

referă la faptul că instanța de apel a reținut greșit necesitatea promovării

unei acțiuni în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare în

temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Construcția din

Techirghiol, a fost înstrăinată către SC C.F. SRL la data de 20 octombrie 2006,

în condițiile în care notificarea reclamantelor fusese înregistrată la pârâtă

la data de 8 noiembrie 2004, iar contractul între cele pârâte s-a semnat de

către C.D.-tată, administrator al SC C. SA și C.G.-fiu, administrator al SC C.F.

SRL.

Au solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul restituiri în natură a

imobilului.

În subsidiar, au

solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre soluționarea cerii

de restituire în natură a imobilului, arătând că pârâtele nu au formulat

recurs. Cum prima instanță nu a analizat posibilitatea restituirii în natură a

imobilului, nici instanța de apel nu o putea face, lipsind partea de un grad de

jurisdicție, impunându-se casarea cu trimitere pentru ca tribunalul să se

pronunțe asupra acestei chestiuni, rămânând sub efectul lucrului judecat

calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților.

La data de 18

februarie 2013, prin grefa instanței de recurs, s-a înregistrat solicitarea

recurentului de suspendarea a judecății cauzei, motivat de împrejurarea că a

solicitat pe cale judecătorească constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare ce constituie titlul pârâtei SC C.F. SRL ce face obiectul Dosarului

nr. 8012/118/2012.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea de ședință din data de 15

aprilie 2013 a dispus suspendarea judecății recursului în baza dispozițiilor art.

244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

constatarea nulității ce face obiectul Dosarului nr. 8012/118/2012 al Judecătoriei

Constanța.

Prin cererea,

înregistrată la grefa instanței în data de 31 februarie 2014, recurentul S.C.D.P.

a solicitat repunerea cauzei pe rol și a arătat că prin sentința civilă nr. 6494

din 7 mai 2013 Judecătoria Constanța a soluționat dosarul ce a impus

suspendarea prezentei cauze, hotărâre ce a rămas irevocabilă, prin nerecurare. Totodată,

a invocat faptul că intimata SC C. SRL a fost radiată la data de 13 februarie 2012,

astfel că nu mai are capacitate de folosință în cauză.

La termenul de

judecată din data de 8 aprilie 2014 cauza a fost repusă pe rol iar instanța a

rămas în pronunțare în raport de faptul că la data pronunțării deciziei atacate

- 24 aprilie 2012- intimata-pârâtă SC C. SA era lipsită de capacitate de

exercițiu fiind radiată din data de 13 februarie 2012, urmare a închiderii

procedurii falimentului, așa cum rezultă din adresa de furnizare informații

emisă de O.N.R.C.-fila 63 recurs.

Analizând cu

prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a pârâtei SC C. SA, invocată, din oficiu, la termenul

de judecată din data de 8 aprilie 2014, Înalta Curte reține următoarele:

Pornind de la

dispozițiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele

fizice si juridice, potrivit căruia capacitatea de folosință este capacitatea

de a avea drepturi și obligații, capacitatea procesuală de folosință apare ca

fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații

pe plan procesual. Aceste prevederi au fost preluate cu un conținut similar în

dispozițiile art. 205 alin. (1)și art. 206 alin. (2) din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil care a

abrogat la data intrării sale în vigoare -1 octombrie 2011- Decretul nr. 31/1954.

Persoana care are

capacitate de folosință a drepturilor civile are și capacitate procesuală de

folosință în legătura cu drepturile și obligațiile sale.

Capacitatea

procesuală de folosință constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi și

obligații în plan procesual, încetând la data încetării persoanei juridice

însăși.

Capacitatea

procesuală de exercițiu constă în aptitudinea persoanei juridice de a-și

valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini singură

obligațiile procedurale, deci de a sta în judecată.

În condițiile art. 42

alin. (1) C. proc. civ. Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate

să fie parte în judecată.

Prin urmare, nu poate

avea această calitate societatea comercială radiată din registrul comerțului,

operațiune care are semnificația încetării existenței persoanei juridice.

Raportând aceste

dispoziții la situația de fapt se observă că excepția invocată este întemeiată

întrucât, așa cum rezultă din adresa din adresa de furnizare informații emisă

de O.N.R.C.-fila 63 recurs, SC C. SA a fost radiată la data de 13 februarie 2012,

urmare a închiderii procedurii falimentului, fiind deci de la acea dată lipsită

de capacitate de exercițiu și de folosință.

Prin urmare, lipsirea

capacității de folosință a persoanei juridice are loc la data încetării

persoanei juridice însăși.

Pentru aceste

considerente, reținând că la data soluționării deciziei atacate intimata -

pârâtă SC C. SA era lipsită de capacitate de folosință, fiind radiată din

Registrul Comerțului, în baza art. 312

alin. (1), (3) și (5) cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite

recursul intervenientului, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre

rejudecare curții de apel.

În rejudecare,

instanța de apel va verifica și stabili, cu prioritate, cadrul procesual pasiv.

În acest sens, luând în considerare că intimata-pârâtă SC C. SA nu mai există

ca persoană juridică, va avea în vedere aplicarea prin analogie, în lipsa unor

dispoziții exprese care să reglementeze ipoteza încetării activității persoanei

juridice ulterior intrării în vigoare a legii reparatorii, dispozițiile

Titlului 1, art. 4 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul

proprietății și justiție potrivit cărora “

(1)

În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei

legi, societatea comercială prevăzută la art. 20

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse prin prezentul titlu, și-a

încetat activitatea ca persoană juridică, competența de soluționare a cererii

de restituire revine entității care a exercitat, în numele statului, calitatea

de acționar la respectiva societate comercială.”, rațiunea textului

păstrându-se și în situația pendinte.

Rejudecarea

apelurilor se va face după stabilirea cadrului procesual pasiv, ocazie cu care

se vor analiza, ca apărări, și motivele de recurs, a căror examinare de către Înalta

Curte nu mai este posibilă, față de constatarea nulității deciziei recurate

urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a

intimatei-pârâte SC C. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de intervenientul S.C.D.P. împotriva Deciziei civile nr. 56/C din 24

aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2014.