ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1171/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2007, reclamantele B.T.C.C. și S.M.V., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a construcției situate în localitatea Techirghiol, județul Constanța, imobil cunoscut sub nomenclatura de „fostele Băi M.” și, în măsura în care instanța va aprecia cererea anterioară întemeiată, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației de restituire. Tot prin acțiune, cele două reclamante, l-au chemat în judecată și pe S.C.D.P., dar nu în calitate de pârât, ci ca intervenient în nume propriu, având în vedere temeiul în drept invocat de reclamante, art. 57 C. proc.

civ., ce se referă la chemarea în judecată a altor persoane. Această cerere a fost calificată de instanță la primul termen de judecată, cel din 20 martie 2007, când s-a dispus citarea numitului S.C.D.P. în calitate de intervenient. În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantele au arătat că ele sunt moștenitoarele autoarei C.C., cea care a fost proprietara imobilului situat în Techirghiol, județul Constanța, pe care l-a dobândit de la fratele său V.E., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 martie 1921 la Tribunalul Constanța. La acea dată imobilul purta denumirea de „V.E.” și era compus din suprafața de 2.000 mp teren, pe care se găsea o singură construcție formată din două camere și sală.

Moștenitoarele autoarei C.C. au fost cele două fiice ale acesteia, P.A. și N.M., ambele decedate în prezent. Moștenitoarele lui P.A. sunt cele două fiice ale ei, reclamantele B.T.C.C. și S.M.V., iar N.M. a avut doi copii, S.E. și N.C. Și aceștia din urmă sunt decedați, ultimul dintre ei, fără moștenitori, iar prima cu unicul moștenitor S.C.D.P., chemat în judecată de reclamante, în calitate de intervenient în nume propriu. După decesul primului proprietar al imobilului, C.C., cele două fiice ale acesteia împreună cu familiile lor au transformat imobilul într-un complex balnear de tratament cu nămol, schimbându-i denumirea în vila C., care era compusă din 3 corpuri de clădire, astfel: un corp parter și etaj compus din 19 camere; un corp cu 12 cabine cu băi de nămol și un alt corp cu două camere și sală pentru personalul care deservea acest complex balnear.

Toate aceste construcții au fost înregistrate la Circumscripția fiscală Techirghiol, Matricola 2 (impozit pe clădiri). Reclamantele au susținut că imobilul a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 și după acest an complexul a trecut în administrarea Sfatului Popular Regional Dobrogea - S.G.L. Au mai precizat că în calitatea lor de moștenitoare a autorului inițial C.C. au început demersurile de retrocedare a imobilului încă din anul 1990, mai întâi pe calea dreptului comun, cu acțiune în revendicare, apoi pe Legea nr. 112/1995 și apoi pe Legea nr. 10/2001. În urma notificării înregistrate la B.E.J. M.O. sub nr. 116 din 2 iulie 2001, Primăria orașului Techirghiol a emis dispoziția din 2002, prin care s-a restituit în natură reclamantelor S.M.V.

și B.T.C.C. și numitei S.E.E. imobilul format din suprafața de 1.950 mp teren situat în orașul Techirghiol, județul Constanța, constatându-se că diferența de 50 mp teren nu a mai putut fi restituită în natură datorită diminuării terenului cu această suprafață prin sistematizare și recomandându-li-se reclamantelor ca pentru construcții să se adreseze proprietarilor actuali, SC A. SRL Techirghiol și SC C. SA Construcțiile solicitate prin prezenta acțiune, vila plus băi, ca un tot unitar, au fost denumite în timp E., C. și S. De asemenea, strada pe care se afla imobilul a suferit, în timp, modificări ale denumirii, inițial numindu-se I.G.D., apoi 30 Decembrie și acum Dr. I.T. Băile s-au numit și Băile M., în prima jumătate a secolului trecut, fiind cunoscute ca cel mai modern stabiliment de băi.

Construcția Băile M., actual închiriată administrației fiscale Techirghiol, nu a fost modificată și nu s-au construit corpuri noi de clădire. Imobilul cu destinația de vilă le-a fost retrocedat reclamantelor de către deținătorul actual - SC A. SRL, iar, în prezenta cauză, ele au solicitat doar restituirea construcției cu destinația de băi, deținută de societatea pârâtă. Notificarea a fost comunicată și societății pârâte SC C. SA, deținătoarea construcției solicitate prin prezenta acțiune, unde a fost înregistrată din 9 noiembrie 2001 și cu toate acestea, nici până în prezent societatea nu a răspuns, deși era obligată să se pronunțe asupra notificării în termen de 60 zile.

Întrucât refuzul de a răspunde la notificare echivalează cu lipsa unei rezolvări favorabile, au susținut că sunt îndreptățite să se adreseze instanței de judecată pentru analizarea pe fond a cererii lor, invocând în acest sens Deciziile nr. 5959/2004, nr. 197 din 20 ianuarie 2004, nr. 2767 din 7 aprilie 2004 și nr. 3575 din 14 mai 2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, 3, 16, 22, 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ. În dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosar înscrisurile despre care au făcut vorbire în motivarea acțiunii. Pârâta SC C. SA Constanța, a depus întâmpinare (fila 10), prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La termenul din 11 septembrie 2007 (fila 73) pârâta a renunțat în a mai susține excepția autorității de lucru judecat, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 120 1 C. civ. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1077 din 27 octombrie 2009 a respins acțiunea reclamantelor și cererea de intervenție în interes propriu, ca nefondate. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamantele și intervenientul nu sunt persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii pentru clădirea „Băile M.” din stațiunea Techirghiol, respectiv nu sunt îndreptățite să li se restituie în natură construcția proprietatea SC C. SA ce a avut destinația de sediul al Administrației fiscale Techirghiol, întrucât nu există identitate între clădirea preluată de la autorii reclamantelor și cunoscută sub denumirea de „Băile M. și actuala clădire revendicată de reclamante.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele și intervenientul în interes propriu S.D.P. Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 56/C din 24 aprilie 2012, a admis apelurile declarate, a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a admis cererile principală și de intervenție în interes propriu; a obligat pârâta SC C. SA să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul din Techirghiol, - fostele „Băi M.” și să înainteze propunerea C.C.A.D. conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a respins cererea de restituire în natură a imobilului; a obligat intimata SC C. SA la 6.080 lei cheltuieli de judecată către apelantul intervenient S.D.P. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, după completarea probatoriului, a reținut că atât reclamantele cât și intervenientul S.D.P.

s-au legitimat ca succesori legali ai defunctelor M.C.N. și A.P., care conform certificatului de moștenitor din 1947 erau la rândul lor succesoarele defunctei C.C., aspecte de altfel necontestate de pârâți. Cu privire la dreptul de proprietate asupra construcției „Băi Moderne” situată în prezent în Techirghiol, Curtea a constatat că reclamantele și intervenientul au dovedit faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 martie 1947 înregistrat la Administrația Financiară Constanța - Percepția Techirghiol, autoarea comună a părților, C.C. a cumpărat imobilul situat în Techirghiol, compus din 2.000 mp pe care se afla edificată o construcție denumită Vila E. compusă din două camere și antreu numită Vila E. (filele 54–57 dosar fond).

Deși în Decretul nr. 92/1950 nu este descris pe larg imobilul naționalizat de la proprietarii M.N. și A.P., respectiv nu sunt evidențiate corpurile de clădire ce formau „Vila C.”, componența bunului naționalizat este recunoscută chiar de către autoritățile locale, Orașul Techirghiol. Astfel, în adeverința din 7 mai 1998 Orașul Techirghiol menționează că din verificările efectuate în evidențele proprii, rezultă din planul de sistematizare al orașului din perioada 1932–1950 că la careul 77, lot 4, aflat în Techirghiol, I.G.D., fosta stradă 30 Decembrie și în prezent strada Dr. I.T. se afla un teren de 1.950 mp, pe care sunt construite trei corpuri de case, reprezentând un imobil de locuit și două corpuri anexe.

Imobilul a purtat și numele de „Vila C.” (fila 60 dosar fond). În raport de întregul material probator administrat în cauză, Curtea a constatat că la momentul naționalizării imobilului de la autoarele notificatorilor - defunctele M.C.N.

și A.P., imobilul „complet” cunoscut sub denumirea de „Vila C.” se compunea din teren în suprafață de 1.950 mp și trei corpuri de clădire, între care și Anexa I cunoscută sub denumirea de „Băile M.”, având structura menționată în Matricola nr. 2 și confirmată de Primăria Oraș Techirghiol cu adresa din 14 iulie 2010 (fila 34 dosar apel, Vol. I). Cu Dispoziția din 26 martie 2002 Primarul Orașului Techirghiol a restituit reclamantelor și intervenientului terenul în suprafață de 1.950 mp, teren pe care se află situate două corpuri de clădire și anume „Vila C.” formată din P + 1 E și construcția fostelor „Băi M.” (filele 93, 94 dosar apel, Vol. I). Vila S. (fostă Vila C.) a fost la rândul ei restituită reclamantelor în procedura Legii nr. 10/2001, iar notificarea cu privire la Anexa I - clădirea fostelor „Băi M.” a fost redirecționată spre soluționare SC C. SA Cu privire la identitatea între imobilul notificat de reclamante și intervenient - Anexa I - fostele Băi Moderne și actuala clădire deținută de SC C. SA la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Curtea a constatat că imobilul în litigiu, reprezentând sediul Administrației Financiare Techirghiol anterior anului 1990 a aparținut I.H.R.

Eforie - unitate de stat specializată în turism - iar transferul dreptului de proprietate de la I.H.R. Eforie s-a realizat prin Decizia Prefectului nr. 651 din 25 noiembrie 1990 privind înființarea SC C. SA Techirghiol. În anexa I la Decizia Prefectului nr. 651/1990, Situația Mijloacelor Fixe - imobilul în care a funcționat Administrația Financiară înainte de anul 1989, avea la data transferului destinația de „Birou Cazare” (filele 199 și 206–208 dosar apel, Vol. I). Prin urmare, a statuat instanța de apel, SC C. SA, societate comercială cu capital de stat la data înființării prin Decizia Prefectului nr. 651 din 25 noiembrie 1990, a preluat în patrimoniul său imobilul clădire cu destinația de Birou Cazare, închiriat ulterior anului 1990 Administrației Financiare Techirghiol, bunul fiind preluat de la I.H.R.

Eforie - întreprindere de stat specializată în exploatarea construcțiilor cu destinație hotelieră anterior anului 1990. Deși pârâta a susținut că nu există identitate între cele două clădiri, apreciind că actuala construcție este nouă în raport cu clădirea preluată de la autorii notificatorilor, respectiv că are o altă structură, pârâta nu a dovedit că după preluarea Anexei I aferentă Vilei C. (Hotel S.), statul a procedat la demolarea clădirii cu destinația de băi calde și a edificat pe teren, pe amplasamentul vechii construcții, o clădire nouă cu destinația de birouri de cazare.

Din coroborarea înscrisurilor și a declarațiilor de martori ascultați în apel, în absența oricăror probatorii din care să rezulte că după naționalizare, statul a demolat clădirea preluată de la autorii reclamantelor ce reprezenta Anexa I cu destinația de Băi calde și a reconstituit pe același amplasament, respectiv în incinta fostei proprietăți N. o altă clădire cu destinația de birou cazare, Curtea a reținut existența unei identități între clădirea notificată de reclamante și actuala construcție situată în Techirghiol, aflată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 în patrimoniul SC C. SA, societate comercială cu capital de stat.

Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul imobilelor - construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurii prevăzute la Cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală în raport cu forma inițială noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, se propun măsuri reparatorii, prin echivalent. Art. 19.2 din H.G. nr. 250/2007 prevede că nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1) al art. 19 din lege, acea construcție căreia i s-a modificat compartimentarea inițială (din spații de locuit în birouri și invers) ori i s-au adus numai îmbunătățiri funcționale (racordări la gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreținere curentă, consolidări și alte asemenea.

Constatând că expertiza imobiliară efectuată de ing. S.O. nu se coroborează cu înscrisurile și declarațiile de martori administrate în cauză, Curtea a înlăturat-o. Curtea a apreciat că imobilul revendicat nu se poate restitui în natură. Conform dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul imobilului înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. În speță, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 octombrie 2006 SC C. SA, unitatea notificată de către apelanți, a vândut către SC C.F. SRL imobilul situat în Techirghiol, reprezentând construcția „Centru de Cazare”, bunul fiind întabulat la acea dată pe numele cumpărătoarei, care a și plătit taxele și impozitele aferente (filele 167 - 168, 185 - 187 dosar apel, Vol. I). Legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC C.F.

SRL nu a fost verificată de o instanță judecătorească, instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere, iar SC C.F. SRL nu a fost parte în litigiu, cu ocazia soluționării fondului cererii. Cum conform dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi, instanța de apel nu a verificat direct în apel legalitatea acestui contract.

Curtea a considerat că nu a fost învestită cu soluționarea unri acțiuni în revendicare, de esența căreia este compararea titlurilor părților, ci cu o procedură specială, reglementată de Legea nr. 10/2001 în care atât sistemul probator ce vizează dovada dreptului de proprietate al persoanelor ce se pretind a fi îndreptățite la restituire, cât și condițiile, limitele și modalitățile de reparație sunt strict reglementate de această lege, iar apelanții nu pot îmbina dispozițiile ce le sunt favorabile din legislația specială cu dispozițiile art. 480 C. civ. Pe de altă parte, cât timp SC C.F.

SRL nu a fost implicată într-o procedură judiciară în care să se constate nulitatea actului de dobândire a imobilului în litigiu, aceasta neputând fi obligată, în opinia instanței de apel, să restituie reclamantelor în natură imobilul proprietatea sa, neavând calitate de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și nici nedobândind această calitate prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv prin transmisiunea acesteia de la unitatea notificată SC C. SA în acest sens fiind art. 21.1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007. Deși apelanții au fost înștiințați în apel cu privire la înstrăinarea imobilului ce a făcut obiectul notificării către un terț (SC C.F.

SRL), aceștia nu au optat pentru suspendarea judecății apelului până la anularea pe calea unei acțiuni distincte a actului de vânzare-cumpărare, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ci au continuat litigiul în raport de situația juridică a bunului notificat, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Curtea a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamantele și intervenientul fiind îndreptățiți exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcția preluată în baza Decretului nr. 92/1950 de la autorii reclamantelor, reprezentând Anexa I - fostele „Băi M.”, imobil ce nu mai poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul S.D.P. în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A criticat faptul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. A susținut că nu s-a ținut cont de faptul că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat și, pe cale de consecință, titlul exhibat de intimata SC C.F. SRL provine de la un neproprietar, astfel încât nu poate fi considerat valabil. Totodată, nu se poate face nici aplicarea principiului bunei - credințe a subdobânditoarei SC C.F. SRL la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni având în vedere notorietatea situației juridice a imobilului.

O altă critică privește faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit că nu poate verifica direct în apel legalitatea contractului de vânzare-cumpărare prin raportare la prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Instanța de apel avea obligația de a analiza legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăți în virtutea prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, respectiv de a stabili dacă sunt incidente sau nu dispozițiile legale invocate și dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului. Nu li se poate imputa faptul că nu au introdus în cauză la prima instanță pârâta SC C.F. SRL, de care au aflat că a preluat imobilul abia la data de 27 septembrie 2011. De altfel, această societate este continuatorul juridic al SC C. SA.

Aceasta din urmă nu a adus la cunoștința instanței faptul că a înstrăinat imobilul încă din anul 2006. Au criticat și faptul că instanța de apel a reținut greșit că nu poate cenzura legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cele două societăți pârâte, compararea de titluri subzistând și în procedura legii speciale, unde se aplică criterii identice ca în cazul unei acțiuni de drept comun. Susțin că au solicitat să se constate că titlul lor este preferabil în raport cu cel al intimatei, care provenind de la un neproprietar nu este valabil. O altă critică se referă la faptul că instanța de apel a reținut greșit necesitatea promovării unei acțiuni în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Construcția din Techirghiol, a fost înstrăinată către SC C.F. SRL la data de 20 octombrie 2006, în condițiile în care notificarea reclamantelor fusese înregistrată la pârâtă la data de 8 noiembrie 2004, iar contractul între cele pârâte s-a semnat de către C.D.-tată, administrator al SC C. SA și C.G.-fiu, administrator al SC C.F. SRL. Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul restituiri în natură a imobilului. În subsidiar, au solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre soluționarea cerii de restituire în natură a imobilului, arătând că pârâtele nu au formulat recurs. Cum prima instanță nu a analizat posibilitatea restituirii în natură a imobilului, nici instanța de apel nu o putea face, lipsind partea de un grad de jurisdicție, impunându-se casarea cu trimitere pentru ca tribunalul să se pronunțe asupra acestei chestiuni, rămânând sub efectul lucrului judecat calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților.

La data de 18 februarie 2013, prin grefa instanței de recurs, s-a înregistrat solicitarea recurentului de suspendarea a judecății cauzei, motivat de împrejurarea că a solicitat pe cale judecătorească constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul pârâtei SC C.F. SRL ce face obiectul Dosarului nr. 8012/118/2012. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea de ședință din data de 15 aprilie 2013 a dispus suspendarea judecății recursului în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în constatarea nulității ce face obiectul Dosarului nr. 8012/118/2012 al Judecătoriei Constanța. Prin cererea, înregistrată la grefa instanței în data de 31 februarie 2014, recurentul S.C.D.P.

a solicitat repunerea cauzei pe rol și a arătat că prin sentința civilă nr. 6494 din 7 mai 2013 Judecătoria Constanța a soluționat dosarul ce a impus suspendarea prezentei cauze, hotărâre ce a rămas irevocabilă, prin nerecurare. Totodată, a invocat faptul că intimata SC C. SRL a fost radiată la data de 13 februarie 2012, astfel că nu mai are capacitate de folosință în cauză. La termenul de judecată din data de 8 aprilie 2014 cauza a fost repusă pe rol iar instanța a rămas în pronunțare în raport de faptul că la data pronunțării deciziei atacate - 24 aprilie 2012- intimata-pârâtă SC C. SA era lipsită de capacitate de exercițiu fiind radiată din data de 13 februarie 2012, urmare a închiderii procedurii falimentului, așa cum rezultă din adresa de furnizare informații emisă de O.N.R.C.-fila 63 recurs.

Analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SC C. SA, invocată, din oficiu, la termenul de judecată din data de 8 aprilie 2014, Înalta Curte reține următoarele: Pornind de la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, potrivit căruia capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații, capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Aceste prevederi au fost preluate cu un conținut similar în dispozițiile art. 205 alin. (1)și art. 206 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil care a abrogat la data intrării sale în vigoare -1 octombrie 2011- Decretul nr. 31/1954.

Persoana care are capacitate de folosință a drepturilor civile are și capacitate procesuală de folosință în legătura cu drepturile și obligațiile sale. Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații în plan procesual, încetând la data încetării persoanei juridice însăși. Capacitatea procesuală de exercițiu constă în aptitudinea persoanei juridice de a-și valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini singură obligațiile procedurale, deci de a sta în judecată. În condițiile art. 42 alin. (1) C. proc. civ. Orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Prin urmare, nu poate avea această calitate societatea comercială radiată din registrul comerțului, operațiune care are semnificația încetării existenței persoanei juridice.

Raportând aceste dispoziții la situația de fapt se observă că excepția invocată este întemeiată întrucât, așa cum rezultă din adresa din adresa de furnizare informații emisă de O.N.R.C.-fila 63 recurs, SC C. SA a fost radiată la data de 13 februarie 2012, urmare a închiderii procedurii falimentului, fiind deci de la acea dată lipsită de capacitate de exercițiu și de folosință. Prin urmare, lipsirea capacității de folosință a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăși. Pentru aceste considerente, reținând că la data soluționării deciziei atacate intimata - pârâtă SC C. SA era lipsită de capacitate de folosință, fiind radiată din Registrul Comerțului, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., raportat la art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul intervenientului, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare curții de apel. În rejudecare, instanța de apel va verifica și stabili, cu prioritate, cadrul procesual pasiv.

În acest sens, luând în considerare că intimata-pârâtă SC C. SA nu mai există ca persoană juridică, va avea în vedere aplicarea prin analogie, în lipsa unor dispoziții exprese care să reglementeze ipoteza încetării activității persoanei juridice ulterior intrării în vigoare a legii reparatorii, dispozițiile Titlului 1, art. 4 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiție potrivit cărora “ (1) În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, societatea comercială prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse prin prezentul titlu, și-a încetat activitatea ca persoană juridică, competența de soluționare a cererii de restituire revine entității care a exercitat, în numele statului, calitatea de acționar la respectiva societate comercială.”, rațiunea textului păstrându-se și în situația pendinte.

Rejudecarea apelurilor se va face după stabilirea cadrului procesual pasiv, ocazie cu care se vor analiza, ca apărări, și motivele de recurs, a căror examinare de către Înalta Curte nu mai este posibilă, față de constatarea nulității deciziei recurate urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-pârâte SC C. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de intervenientul S.C.D.P. împotriva Deciziei civile nr. 56/C din 24 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2014.