ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1355/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 26 octombrie 1999, reclamanta B.E. i-a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, orașul E. prin Primar, Consiliul Local E. și SC E. SA solicitând instanței obligarea acestora de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie: terenul în suprafață de 232,5 mp, situat în localitatea E.N., B-dul O., pe care este construită „Vila M.” și terenul în suprafață de 367,5 mp situat în localitatea E.N., B-dul T.V., pe care este edificată „Vila C.”. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este îndreptățită să solicite restituirea celor două (loturi) bunuri trecute în proprietatea statului în mod abuziv, deoarece este titulara dreptului de proprietate.

În ce privește terenul în suprafață de 232,5 mp situat pe B-dul O., acesta a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul Ilfov din 20 februarie 1933 de la SC T. SA. Suprafața constituie lotul pe care este edificată „Vila M.”, celălalt teren în suprafață de 367,5 mp de pe B-dul T.V. face parte dintr-o suprafață mai mare, care a fost vândută reclamantei tot de către SC T. SA, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Notariatul Tribunalului Ilfov din 26 august 1933 și formează lotul pe care a fost edificată „Vila C.”. Ambele imobile au intrat în administrarea SC E. SA, fără ca statul să aibă un titlu valabil constituit. Reclamanta a depus la dosar adresa din 10 februarie 1998 emisă de SC P. SA Constanța și contractele de vânzare-cumpărare menționate.

La data de 13 decembrie 1999, pârâta SC E. SA a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Fondului Proprietății de Stat, pentru ca în cazul în care acțiunea principală ar fi admisă, chemații în garanție să fie obligați la repararea prejudiciului cauzat societății, constând în valoarea imobilelor revendicate, la prețul de circulație actual. S-a solicitat, de asemenea, instituirea unui drept de retenție până la achitarea integrală a despăgubirilor. La data de 10 ianuarie 2000, SC E. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Ulterior, la 21 ianuarie 2000, SC M. SRL Techirghiol a formulat cerere de intervenție în interes propriu în temeiul art. 49 C. proc.

civ., solicitând ca reclamanta să fie obligată la recunoașterea valabilității contractului de locație de gestiune din 24 aprilie 1991, încheiat cu SC E. SA, iar, în subsidiar, în ipoteza admiterii acțiunii principale, reclamanta să fie obligată la plata cuantumului actualizat al investițiilor și să i se recunoască un drept de retenție asupra bunului litigios. În cauză a fost dispus și efectuat un raport de expertiză tehnică având ca obiective identificarea imobilelor revendicate de către reclamantă. Prin sentința nr. 248 din 6 aprilie 2001, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins excepțiile: inadmisibilității acțiunii reclamantei, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.

A admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local E. și orașul E. prin Primar, SC E. SA, chemații în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și intervenienta SC M. SRL. Au fost obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța, orașul E. prin Primar, Consiliul Local E. și SC E. SA, să lase în deplină proprietate și pașnică posesie reclamantei imobilul situat în orașul E., B-dul O., compus din teren în suprafață de 232,5 mp și construcția edificată pe acesta denumită „Vila M.”, imobilul situat în aceeași localitate, B-dul T.V., compus din teren în suprafață de 339,30 mp și construcția edificată pe aceasta denumită „Vila C.”, conform rapoartelor de expertiză efectuate de ing.

C.V. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, ca prematur introdusă. A fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC M. SRL. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 243.341.995 ROL către intervenientă, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse „Vilei M.”. A fost instituit în favoarea SC M. SRL un drept de retenție asupra imobilului litigios până la achitarea integrală a dreptului de creanță de către reclamantă. Au fost obligat pârâții orașul E. prin Primar, Consiliul Local E., SC E. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor D.G.F.P.

Constanța la plata sumei de 1.000.000 ROL către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta B.E. s-a legitimat activ, în calitate de proprietară a celor două imobile revendicate, „Vila M.” și „Vila C.” împreună cu terenurile aferente în suprafață de 235,5 mp și, respectiv de 367,5 mp situate în E.N. Imobilul din E.N., B-dul T.V., reprezentând „Vila C.” și terenul aferent de 367,5 mp a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar pentru imobilul din E.N., B-dul O., „Vila M.”, aflată în prezent în administrarea pârâtei SC E. SA, pârâții nu au exhibat niciun titlu valabil pentru deținerea acestuia. Apreciind că pârâții au preluat în mod abuziv cele două imobile din proprietatea reclamantei, în temeiul art. 480 C. civ., Tribunalul Constanța a dispus admiterea acțiunii în revendicare imobiliară promovată de aceasta.

Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC M. SRL, instanța a reținut că aceasta este fondată. Astfel, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 243.341.005 ROL către intervenientă, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri aduse de această societate comercială „Vilei M.”, imobilului asupra căruia s-a instituit și un drept de retenție în beneficiul creditoarei SC M. SRL (conform valorii stabilită prin raportul de expertiză C.M.). Împotriva sentinței civile nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța au declarat apel pârâții SC E. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța, invocând în esență, critici de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul recunoașterii calității reclamantei de proprietară asupra celor două imobile revendicate în prezenta cauză.

În apel, grație caracterului devolutiv al acestei căi de atac s-a suplimentat proba cu înscrisuri, fiind depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 25 mai 1937 de Notariatul Județean Constanța, prin care E.H.B. a vândut lui I.T. din Constanța, imobilul situat în E.-T., compus din teren în suprafață de 232,50 mp ce reprezintă lotul cu toate construcțiile de pe imobil identificat „Vila M.”. Ulterior, prin actul de vânzare-cumpărare din 8 august 1938 I.T. a vândut cumpărătoarei M.B.P., imobilul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de B.E., compus din teren de construcție în suprafață de 232,50 mp, ce formează lotul cu toate construcțiile aflate pe el și anume: casă cu două camere, sală, bucătărie, baie și cameră pentru servitori.

La termenul de judecată din 12 decembrie 2001, reclamanta B.E. a solicitat suspendarea judecății apelurilor, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că a formulat notificări în temeiul legii speciale pentru cele două imobile revendicate în prezentul litigiu și a optat pentru realizarea drepturilor sale cu privire la aceste bunuri preluate abuziv de către stat, în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001. Instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelurilor, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001. La data de 19 septembrie 2013, din oficiu, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se verifica dacă subzistă condițiile ce au determinat suspendarea judecății, respectiv pentru a se verifica dacă procedurile administrative și judiciare declanșate de reclamanți, în temeiul Legii nr. 10/2001 s-au finalizat.

Din referatul întocmit de serviciul arhivă al Curții de Apel Constanța, a rezultat că prin decizia civilă nr. 82/C din 15 iunie 2012 pronunțată în Dosarul civil nr. 58/118/2004 al Tribunalului Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1999 din 5 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a finalizat procedura cu privire la imobilul „Vila M.”, procedură declanșată conform Legii nr. 10/2001 de notificatoarea B.P.M.Y. S-a dispus restituirea în natură a acestui imobil, situat în E.N., str. O., compus din teren în suprafață de 232,50 mp și construcții în suprafață de 110 mp, persoanei îndreptățite, B.P.M.Y. Instanța de apel a reținut că imobilul a fost cumpărat de mama notificatoarei, M.B.P., de la vânzătoarea E.H.B., conform contractului de vânzare-cumpărare din 8 august 1938 autentificat de Tribunalul Constanța, situație în care succesoarea cumpărătoarei este persoană îndreptățită a beneficia de dispozițiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește „Vila C.” și terenul aferent acesteia, în suprafață de 367,5 mp, imobilul situat în E.N., B-dul T.V., prin decizia civilă nr. 71/C din 5 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, irevocabilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de SC T.H.R.M.N. SA în contradictoriu cu B.E.M.R. (succesoarea defunctei B.E.) împotriva sentinței civile nr. 1044 din 4 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 870/2002. S-a dispus restituirea în natură către moștenitoarea defunctei B.E. a imobilului reprezentând lotul situat în prezent în E.N., str. T.V., imobil compus din teren și construcția Vila C., ce a făcut obiectul naționalizării în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind înscris în anexa la decret pe numele lui B.H., soțul defunctei B.E.

În raport de aceste hotărâri judecătorești, constatând că nu mai subzistă cauza ce a determinat suspendarea judecății prezentului dosar, Curtea a dispus repunerea pe rol a pricinii și continuarea judecății. Ca urmare a decesului intimatei-reclamante B.E., a operat o transmisiune a calității procesuale pasive, în apel, instanța dispunând citarea în cauză, în calitate de intimate-reclamante a descendentelor reclamantei, respectiv: B.E.M.A. și B.M.E.H.B. prin mandatar B.E.M.R., astfel cum rezultă din actele depuse la Dosarul nr. 306/36/2008 al Curții de Apel Constanța, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 71 din 5 martie 2009 și s-a finalizat procedura Legii nr. 10/2001 pentru imobilul din E.N., „Vila C.” și terenul aferent, dosar ce a fost atașat la prezenta cauză.

Prin decizia nr. 90/C din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelurile declarate de pârâta SC T.H.R.M.N. SA (fostă SC E. SA) și de chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța împotriva sentinței civile nr. 248 din 6 aprilie 2001 pronunțată de Tribunalul Constanța. A schimbat în parte sentința atacată, astfel: A respins, ca fiind rămasă fără obiect, acțiunea în revendicarea imobilului situat în E.N., B-dul T.V. ce formează lotul compus din teren în suprafață de 367,5 mp și construcția „Vila C.”. A respins, ca nefondată, acțiunea în revendicarea imobilului situat în E.N., B-dul O. care formează lotul compus din teren în suprafață de 232,5 mp și construcția „Vila M.”.

A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC M. SRL, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. A menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește imobilul situat în E.N., B-dul T.V. compus din teren în suprafață de 367,5 mp și construcție „Vila C.”, s-a constatat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe și a principiului „electa una via non datur recursul ad alteram”, conform căruia, aleasă fiind o cale nu se mai poate admite utilizarea alteia, pentru recunoașterea aceluiași drept.

S-a adoptat Legea nr. 10/2001 în temeiul căreia, persoanele care se consideră îndreptățite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, stabilind ca imobilele notificate să nu facă obiectul altor legi de reparație (ex. Legea nr. 18/1991) sau, în măsura în care acestea fac obiectul unor acțiuni în revendicare de drept comun, persoana îndreptățită să opteze între calea dreptului comun și legea specială, neputând fi urmate în paralel două proceduri pentru realizarea aceluiași drept. Uzând de dreptul de dispoziție al părții în procesul civil, conform art. 47 din Legea nr. 10/2011 (în forma în vigoare la data suspendării judecății prezentului apel) reclamanta B.E.

a optat pentru realizarea pretențiilor sale cu privire la imobilului din E.N., str. T.V., compus din teren și construcția „Vila C.”, în procedura Legii nr. 10/2001, solicitând totodată suspendarea judecății prezentului litigiu. În cadrul procedurii legii speciale s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă nr. 1044/2003 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 71 din 5 martie 2009 a Curții de Apel Constanța și irevocabilă prin decizia civilă nr. 780 din 10 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dreptul moștenitoarei B.E.M.R., în calitate de succesoare legală a defunctei B.E. (notificatoarea și respectiv reclamanta din prezenta acțiune în revendicare) de a beneficia de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, respectiv de restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de stat, teren în suprafață de 369,67 mp și „Vila C.” situat în localitatea E.N., județul Constanța.

Prin urmare, drepturile pretinse de reclamanta B.E. în prezentul litigiu au fost recunoscute, în mod irevocabil, prin hotărâri judecătorești pronunțate în procedura specială a Legii nr. 10/2001, situație în care nu mai este posibilă restituirea aceluiași imobil și în cadrul prezentei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun. Principiul „electa una via non datur recursus ad alteram” are la bază necesitatea preîntâmpinării obținerii unei duble reparații. Reclamanta B.E. și după decesul acesteia, moștenitoarea sa B.E.M.R., a ales calea de realizare a dreptului său, Legea nr. 10/2001, și în cadrul acesteia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate și s-a dispus restituirea în natură a imobilului din E.N.

(teren și „Vila C.”), situație în care reclamanta nu mai are posibilitatea de a reveni asupra deciziei anterioare și să utilizeze cealaltă cale oferită de lege. Față de această situație, constatând că dreptul reclamantei B.E.M.R., a fost restabilit cu privire la imobilul din E.N., str. T.V., instanța de control judiciar a respins acțiunea în revendicare promovată cu privire la acest imobil, ca fiind rămasă fără obiect. În raport de aceste considerente și de modalitatea de realizare a dreptului reclamantei în procedura Legii nr. 10/2001, curtea a constatat că nu mai este necesar să analizeze celelalte motive de apel invocate de pârâți cu privire la imobilul din E.N., str. T.V., compus din teren în suprafață de 367,5 mp și construcție „Vila C.”.

Referitor la imobilul situat în E.N., B-dul O., compus din teren în suprafață de 232,5 mp și construcția „Vila M.”, Curtea de Apel Constanța a constatat ca fiind fondate criticile pârâtului SC T.H.R.M.N. SA și ale chematului în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Constanța pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 480 C. civ. din 1864, în vigoare la data promovării acțiunii în revendicare, acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Altfel spus, acțiunea în revendicare este acțiunea prin care o persoană solicită în justiție să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată.

Pentru admisibilitatea unei asemenea acțiuni, este necesar ca reclamantul să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. În speță, instanța de apel, din analiza actelor dosarului a reținut că reclamanta B.E. a înstrăinat imobilul situat în E.N., B-dul O., compus din teren în suprafață de 233,50 mp și „Vila M.”, fostă Vila nr. X, numitului I.T., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 25 mai 1937, iar acesta, la rândul său, a vândut același imobil cumpărătoarei M.B.P., în temeiul contractului de vânzare- cumpărare autentificat din 8 august 1938. După apariția Legii nr. 10/2001, succesoarea cumpărătoarei M.B.P., respectiv B.P.M.Y. a declanșat procedura Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul dobândit de autoarea sa, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 1938, situat în E.N., B-dul O., compus din 232,5 mp și construcția „Vila M.”.

Prin decizia civilă nr. 82 din 15 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 58/118/2004, s-a admis apelul formulat de reclamanta B.P.M.Y. împotriva sentinței civile nr. 1072/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța. S-a schimbat în parte sentința, în sensul anulării dispoziției din 5 octombrie 2011 a SC T.H.R.M.N. SA (fostă SC E. SA). A fost obligată pârâta să restituie în natură reclamantei, imobilul din E.N., B-dul O. compus din 232,5 mp și construcții în suprafață de 119 mp, identificate conform schiței de la Dosar nr. 58/118/2004 al Curții de Apel Constanța. Această soluție a fost menținută prin decizia civilă nr. 1999 din 5 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, în procedura Legii nr. 10/2001 s-a reținut prin hotărâre irevocabilă, că imobilul din E.N., str. O. compus din teren și construcția „Vila M.” a fost la momentul preluării de către stat, proprietatea defunctei M.B.P., iar după apariția Legii nr. 10/2001, succesoarea fostei proprietare B.P.M.Y. este unica persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de această lege pentru imobilul în litigiu, sub forma restituirii în natură a acestui bun.

Curtea a constatat că, deși între prezenta cauză și Dosarul civil nr. 58/118/2004 al Curții de Apel Constanța nu există triplă identitate de elemente, părți, obiect și cauză, avându-se în vedere că prin decizia civilă nr. 82/C din 15 iunie 2012, Curtea de Apel Constanța a stabilit în mod irevocabil persoana îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în E.N., str. O., respectiv cine a avut calitatea de proprietar asupra acestui bun, la data preluării lui în mod abuziv de către stat, instanța a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a hotărârii sus menționată. Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

În speță, s-a constatat că prin decizia civilă nr. 82/2012 a Curții de Apel Constanța, s-a stabilit cu caracter irevocabil regimul juridic al imobilului din E.N., B-dul O., compus din teren și „Vila M.”, statuându-se și asupra persoanei care era proprietara imobilului, la data preluării lui de către stat, M.B.P. În raport de aceste statuări, dar avându-se în vedere contractul de vânzare-cumpărare din 25 mai 1937 prin care autoarea reclamantei, B.E. a vândut acest imobil cumpărătorului I.T., iar acesta la rândul său l-a revândut cumpărătoarei M.B.P., prin contractul de vânzare-cumpărare din 8 august 1938, curtea a apreciat că reclamanta B.E. nu mai avea calitate de proprietar al imobilului revendicat la momentul preluării abuziv de către stat.

Aceasta deoarece, astfel cum s-a reținut, a înstrăinat imobilele mai sus individualizate, conform contractelor de vânzare-cumpărare precizate anterior, contracte a căror legalitate nu a fost contestată, nefiind anulate pe cale judecătorească. Raportat la această situație juridică a imobilului, instanța a constatat că acțiunea în revendicarea imobilului situat în E.N., str. O., compus din teren în suprafață totală de 232,5 mp și construcție „Vila M.” este nefondată și, pe cale de consecință, a respins-o. Urmare a respingerii acțiunii în revendicare a acestui imobil, s-a respins și cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC M. SRL, prin care aceasta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse imobilului.

S-a reținut astfel că, pretențiile intervenientei cu privire la restituirea contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri aduse imobilului din E.N., B-dul O., „Vila M.”, pot fi valorificate exclusiv în raport cu proprietarul bunului căruia i-a fost retrocedat, în procedura Legii nr. 10/2001. Întrucât reclamanta din prezenta cauză nu este proprietara imobilului în litigiu, aceasta nu are nici calitate procesuală pasivă în cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC M. SRL. S-a dispus menținerea celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei nr. 90/C din 6 noiembrie 213 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Constanța solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a acestei decizii, în sensul înlăturării acestuia de la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța. Verificând legalitatea deciziei atacate, în raport de soluția de admitere a apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

referitor la aplicarea greșită a legii, cu referire la dispozițiile art. 274 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Deși inițial, prin sentința civilă nr. 248 din 6 aprilie 2001 Tribunalul Constanța a admis acțiunea în revendicare, cu obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 ROL, cu titlul de cheltuieli de judecată către reclamantă, ulterior, prin decizia nr. 90/C din 6 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis și apelul declarat de chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța împotriva sentinței tribunalului. În apel, această sentință a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus respingerea acțiunii în revendicare, atât cu privire la imobilul situat în E.N., B-dul.

O., compus din teren în suprafață de 232,5 mp și construcția „Vila M.”, cât și referitor la cel situat în E.N., B-dul. T.V. compus din teren în suprafață de 367,5 mp și construcția „Vila C.”. Acțiunea în revendicare formulată inițial de reclamanta B.E. și continuată (ulterior decesului acesteia), de moștenitoarele B.E.M.R. și B.M.E.H.B. a fost soluționată în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (D.G.F.P. Constanța), Consiliul Local E., orașul E. prin Primar și SC E. SA. Așa fiind, ca urmare a admiterii apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (D.G.F.P. Constanța) și schimbării sentinței tribunalului, astfel cum a fost deja menționat, moștenitoarele reclamantei nu au avut câștig de cauză și, prin respingerea acțiunii în revendicare, instanța de apel trebuia să înlăture dispoziția prin care pârâții au fost obligați la plata sumei de 1.000.000 ROL către reclamantă.

Astfel, cum prin admiterea apelurilor declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC T.H.R.M.N. SA și respingerea acțiunii în revendicare, cu privire la ambele imobile, reclamantele au căzut în pretenții, față de această soluție, Înalta Curte constată că dispoziția de obligarea a pârâților la cheltuielile de judecată stabilite în cuantum de 1.000.000 ROL conform sentinței civile nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța, urmează a fi înlăturată. În situația în care instanța de control judiciar a admis calea de atac a apelului dar, în mod eronat a menținut dispoziția de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, această dispoziție este nelegală și urmează a fi înlăturată, în aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. de la 1865. Ca atare, Înalta Curte în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) și alin. (3) din același cod, va admite recursul, va modifica în parte decizia atacată în sensul înlăturării obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice (D.G.F.P. Constanța) de la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 90/C din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că înlătură obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată stabilite prin sentința nr. 248 din 6 aprilie 2001 a Tribunalului Constanța. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2014.