ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7440/2008

asupra recursului de față, constată: Cu notificarea nr. 19/2001 a B.E.J. Ș.V.D., petenții G.I.A. și G.M. au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 2 ha teren (aferent construcțiilor existente) și construcțiile - fosta moșie a M.G., situată în comuna Morteni, sat Cecova, cu mențiunea că această moșie avea 183 ha teren. Cu notificarea nr. 112/2001 a B.E.J. Ș.V.D., petenta C.E.D. a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 50 ha teren situat în comuna Morteni, județul Dâmbovița - moșia Vultureanca - Cecova, ce i-a fost donat de D.C.G. în anul 1944. Prin dispoziția nr. 97 din 29 septembrie 2003 SC A. SA Găești, județul Dâmbovița a respins notificările nr. 19/2001 și nr. 112/2001, reținând că suprafața de 183 ha nu face obiectul Legii nr. 10/2001, că nu s-a identificat cadastral terenul, că petenții n-au făcut dovada dreptului de proprietate iar construcțiile revendicate, parte nu au existat și parte nu se găsesc în posesia sa.

Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 2003, reclamanții G.I.A. și G.M. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții SC A. SA Găești și A.D.S. să se anuleze dispoziția menționată și să se dispună obligarea primei pârâte la restituirea în natură a unei construcții și a terenului, imobil care a făcut obiectul exproprierii sau, în subsidiar, în cazul în care restituirea nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, invocând incidența Legii nr. 10/2001. Prin întâmpinare, pârâta A.D.S. București (fila 701 a cerut respingerea contestației pentru lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că SC A. SA este proprietarul construcțiilor și a unei suprafețe de 2,2 ha teren aferent, cu mențiunea că nu a avut rolul de instituție publică care să fi fost implicată în procesul de privatizare al acestei societăți, în sensul art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, pârâta a arătat că exercită în comuna Morteni, în numele statului, prerogativele dreptului de proprietate pentru o suprafață de 268,30 ha teren, care face însă obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari în procedura Legii nr. 18/1991 și nr. 1/2000. Referitor la astfel de cereri deduse judecății în prezenta cauză solicită respingerea ca inadmisibile. Prin sentința civilă nr. 278/23 februarie 2005, Tribunalul Dâmbovița a admis contestația, a anulat dispoziția și a obligat pe pârâta SC A. SA Găești să restituie în natură reclamanților clădirea administrativă, identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert G.F. și suprafața de 5000 mp teren - curte și construcții, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert A.E.G.

Prin aceiași sentință a fost respinsă contestația față de pârâta A.D.S. București. în motivarea sentinței s-a reținut că imobilele menționate au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 83/1949, ulterior intrând în patrimoniul pârâtei SC A. SA Găești, societate care nu este însă o societate privatizată, caz în care, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, pârâta A.D.S. București neavând calitate procesuală pasivă. Prima instanță a reținut că se impune restituirea către reclamanți doar a construcțiilor care se mai află în patrimoniul primei pârâte (celelalte fiind edificate ulterior preluării de stat sau înstrăinate în baza unor licitații publice).

Referitor la cererea de restituire a diferenței de teren, până la 183 ha, prima instanță a reținut că se impune a fi respinsă întrucât aceste terenuri au făcut obiectul retrocedării în procedura legilor funciare, fiind exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001 (art. 8). Totodată, instanța a reținut că pârâta A.D.S. București exercită dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 268,30 ha teren, iar referitor terenurile cu destinație agricolă Ie-a predat, în baza unei proceduri legale, comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar. Prin decizia civilă nr. 18 din 6 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința în sensul că, a constatat dreptul acestora de a primi măsuri reparatorii prin echivalent și pentru următoarele construcții: grajd pentru porci, remiză (conform expertizei N.R.), precum și pentru o suprafață de 17.772 mp teren, conform expertizei M.E.

Prin aceeași decizie instanța a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură și a unei suprafețe de 56.556 mp teren identificat prin expert M.E. În motivarea deciziei, instanța a reținut că pentru suprafața de 79.328 mp teren, situată în intravilanul comunei Morteni și având diverse categorii de folosință, are calitatea de entitatea deținătoare prima pârâtă SC A. SA Găești și că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Ca atare, instanța a apreciat că se impune acordarea reclamanților de măsuri reparatorii prin echivalent pentru toate construcțiile demolate precum și pentru suprafața de 17.772 mp înstrăinată la licitație publică către D.G., dar și restituirea în natură a diferenței de 56.556 mp (suprafața de 5000 mp teren fiind restituită prin sentința primei instanțe).

Prin decizia civilă nr. 773 din 29 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de pârâta A.D.S. București, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, motivat de faptul că nu s-a stabilit natura juridică a imobilelor în litigiu și, pe cale de consecință, care este legea de reparație aplicabilă acestora și nici căreia dintre pârâte i-ar reveni obligația de restituire în natură ori de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin decizia civilă nr. 324 din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești, reinvestită cu judecata cauzei, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat, în parte, sentința tribunalului în sensul că a obligat pe pârâta SC A. SA Găești, prin lichidator judiciar să achite reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcții: grajd pentru porci și remisă precum și pentru o suprafață de 17.772 mp teren.

Totodată, a obligat pe pârâta SC A. SA Găești să restituie în natură reclamanților o suprafața de 56.556 mp teren. Prin aceeași decizie a fost respinsă acțiunea față de pârâta A.D.S. București, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. În motivarea deciziei instanța a reținut că potrivit mențiunilor adresei nr.2672/2003 a Primăriei comunei Morteni și ale raportului de expertiză, terenul în litigiu în suprafață de 79.328 mp, astfel cum reclamanții și-au precizat acțiunea în primul ciclu procesual, se află situat în intravilanul comunei Morteni și, pe cale de consecință, el nu face obiectul legilor funciare, nefiind dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, în raport de mențiunile procesului-verbal datat 20 aprilie 1949, potrivit cărora s-au expropriat și un coteț de porci și o remiză, imobile care nu mai există în prezent, instanța a apreciat că se impune obligarea prim pârâtei să achite reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005. Referitor la teren, instanța a reținut că din totalul de 79.328 mp preluat de stat, o suprafață de 17.772 mp a fost înstrăinată la licitație publică, sens în care pentru aceasta reclamanților urmează a le fi acordate de aceiași pârâtă măsuri reparatorii prin echivalent. În raport de limitele investirii în primă instanță, curtea de apel a apreciat că reclamanților urmează să le fie restituită în natură doar o suprafață de 56.556 mp, întrucât a le acorda mai mult ar echivala cu o agravare a situației juridice a părții în propria cale de atac, fapt interzis prin dispozițiile art. 315 alin. (4) și art. 296 C. proc.

civ. Instanța a reținut că terenul în litigiu se află în proprietatea pârâtei SC A. SA Găești iar împrejurarea că această societate se află în lichidare judiciară este irelevantă întrucât acest fapt nu echivalează cu o trecere a terenului în proprietatea pârâtei A.D.S., conform expertizei acesta aflându-se doar în administrarea acestei agenții. Totodată, instanța a mai reținut și că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001, întrucât prin aceste acte normative s-a reglementat doar privatizarea societăților comerciale care dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă nu și a societăților ce dețin terenuri în proprietate exclusivă.

Instanța de apel a constat și că bunurile enumerate în sentința apelată au fost predate reclamanților conform procesului-verbal de punere în posesie la data de 24 martie 2007. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA Găești, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului recurenta susține, referitor la terenul în litigiu, că după anul 2001, din suprafața de 79.328 mp pe care o deținea în posesie o suprafață de 56.556 mp teren arabil, aparținând domeniului privat al statului, a fost preluată în administrare de pârâta A.D.S.

București, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 268/2001, în proprietatea sa exclusivă rămânând doar suprafața de 22.772 mp teren curți și construcții, pentru care i-a fost emis certificatul constatator al dreptului de proprietate seria M 07 nr. 2049 de către Ministerul Agriculturii și Alimentației la data de 18 decembrie 1997. Recurenta susține că este o societate aflată în procedura insolvenței judiciare și că a deținut în proprietate pe raza com. Morteni o suprafață totală de 22.772 mp și, mai apoi, de doar o suprafață de 5000 mp și construcțiile edificate pe aceasta, diferența de 17.772 mp fiind dobândită la licitație publică de D.G., cu mențiunea că a executat sentința predând reclamanților suprafața de 5000 mp precum și construcțiile, cu mențiunea că două construcții se află pe terenul adjudecatarului D.G.

În concluzie, recurenta afirmă că nu are calitate de entitate deținătoare pentru suprafața de 56.556 mp teren și că suprafața de 17.772 mp a fost înstrăinată către D.G., contrar prevederilor art. 46 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, sens în care eronat a fost obligată să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent. Totodată recurenta critică hotărârea și pentru faptul că au fost nesocotite dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Constatarea faptelor, așa cum rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți, este atributul instanțelor de fond iar hotărârea trebuie să fie motivată cu, suficientă claritate, cu privire la starea de fapt prin trimitere la probele de la dosar, obligația judecătorilor de a-și motiva hotărârile constituind una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil. În speța supusă analizei, astfel cum s-a reținut și prin prima decizie de casare, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, fapt care pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita un control efectiv cu privire la soluția adoptată în raport cu motivele de recurs invocate.

Astfel, prin decizia de casare s-a statuat că, în rejudecare, instanța de apel are a stabili, motivat în fapt și în drept, care este natura juridică actuală a imobilelor în litigiu și, pe cale de consecință, care este legea de reparație aplicabilă acestora, aspecte în raport de care se poate stabili căreia dintre pârâte îi revine obligația de restituire în natură ori de a propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în procedura Legii nr. 10/2001. Stabilirea acestor aspecte de fapt și de drept se impunea întrucât, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 numai entitățile deținătoare se pot pronunța asupra cererilor formulate de persoanele îndreptățite, înțelegând prin entități deținătoare acele unități care, prin organele de conducere, a căror competență se analizează și se stabilește în raport de situația specifică a fiecărei entități, au drept de dispoziție asupra imobilelor.

Referitor la măsurile reparatorii prin echivalent este de observat că acestea se propun de entitățile deținătoare mai sus arătate și se acordă de stat în cadrul procedurii prevăzută prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Cu alte cuvinte, instanța de recurs a statuat că fiind investită cu soluționarea unor cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 instanța de fond are obligația de a verifica care este întinderea pretențiilor formulate de persoanele pretins îndreptățite, în raport de titlurile pe care le invocă și dacă acestea au beneficiat sau nu de măsuri reparatorii în cadrul altor legi de reparație, precum și obligația de a stabili dacă persoanele juridice chemate în judecată au calitatea de unități deținătoare ale terenurilor și construcțiilor în litigiu, respectiv, dacă acestea au drept de dispoziție asupra lor, putând dispune restituirea în natură sau propune acordarea de măsuri reparatorii.

Stabilirea cărei legi de reparație este incidență raportului juridic dedus judecății, anume a legilor funciare sau a Legii nr. 10/2001, nu se realizează pe cale de deducție logică sau numai prin interpretarea dispozițiilor art. 8 din legea nr. 10/2001, ci se verifică în concret, în raport cu regimul juridic al fiecărui teren și de mențiunile din titlurile de proprietate deja emise părților în procedura Legii nr. 18/1991 sau a Legii nr. 1/2000. Totodată, pentru a concluziona cu privire la regimul juridic al terenurilor nu sunt suficiente doar anumite informații transmise de unele instituții publice sau doar aprecierile expertului cât timp acestea nu sunt fundamentate în mod explicit pe titlurile deținute de părțile litigante.

În speță, nici după rejudecare, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin lămurite, referitor la imobilele în litigiu, imobile care ar fi constituit „Ferma și Plantația Gerota și/sau M.V.C.". Astfel, este de observat că în justificarea pretențiilor, reclamanții au depus un proces-verbal, datat 20 aprilie 1949, de preluare a fostei proprietăți G. din comuna Morteni, în care sunt evidențiate la rubrica terenuri - 155,02 ha și un act de donație, autentificat sub nr. 34170 din 12 decembrie 1932 al Tribunalului Ilfov pentru o suprafață de 50 ha teren, situate în comuna Morteni, care a făcut ulterior obiectul contractului de donație autentificat sub nr. 2725 din 12 septembie 1944. În raport de aceste înscrisuri și în raport de limitele investirii prin notificări, prin cererea de chemare în judecată și apoi, prin apel, instanțele aveau a identifica terenurile care au aparținut autorilor reclamanților și care sunt în litigiu în prezenta cauză, de a verifica dacă pentru acestea s-a reconstituit sau nu dreptul de proprietate în baza legilor funciare reclamanților sau altor persoane și/sau, după caz de a stabili dacă terenurile se află în posesia pârâtelor și cu ce titluri le dețin, adică de a stabili dacă pârâtele au calitatea de unități deținătoare, în sensul că pot dispune cu privire la aceste terenuri măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Aceste verificări se impuneau a fi efectuate, întrucât din lucrările dosarului rezulta faptul că reclamanților le-au fost retrocedate anumite terenuri în baza legilor funciare, aspect confirmat și prin mențiunile adeverinței nr. 532 din 19 februarie 2008 a Primăriei comunei Morteni, potrivit cărora reclamanților Ie-a fost deja reconstituit în baza legilor funciare dreptul de proprietate pentru o suprafață de 249,00 ha teren. Sub acest aspect, este de observat că prin concluziile unui raport de expertiză se conchide, fără a se argumenta, referitor la o suprafață de 155 ha teren, că aceasta a făcut obiectul reparației în baza legilor funciare, expertul susținând că a identificat din fosta proprietate a autorilor reclamanților doar o suprafață de 5000 mp teren și concluzionând că este liberă doar o suprafață de 3490 mp.

În fundamentarea concluziei potrivit căreia pârâta SC A. SA ar deține pe raza localității Morteni o suprafață de 79.323 mp, expertul a arătat că s-a bazat doar pe „evidențele Primăriei" (fila 176), fără însă să rezulte că a verificat și certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis acestei pârâte seria M 07 nr. 2049 din 18 decembrie 1997 de M.A.A. București, potrivit căruia această pârâtă deține în proprietate, pe raza mai multor localități, o suprafață totală de 304826,98 mp, din care aferentă Fermei Morteni 22.771,93 mp (referitor la care 17.772 mp a fost dobândită la licitație publică de D.G. iar 5000 mp a fost predată reclamanților în baza sentinței pronunțată de prima instanță).

Este de observat că pârâta menționată a contestat deținerea și a altor suprafețe de teren pe raza acestei localități Morteni, altele decât cele evidențiate în titlul de proprietate mai sus arătat. În consecință, instanța de apel avea a motiva în baza căror dovezi a statuat că această pârâtă deține în proprietate și suprafață de 56.556 mp, pe care a fost obligată să o restituie în natură reclamanților dar și considerentele de fapt și de drept pentru care a apreciat că această pârâtă, prin lichidatorul judiciar trebuie să achite reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru celelalte imobile reținute în dispozitiv. Așa fiind, cum împrejurările de fapt ale pricinii, pentru considerentele mai sus arătate, nu au fost pe deplin stabilite nici în rejudecare, în baza art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a admite recursul și casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, instanța de apel va stabili împrejurările de fapt ale cauzei în sensul celor mai sus arătate și va răspunde motivat, în fapt și în drept, tuturor criticilor formulate de părți prin apelurile deduse judecății, precum și celorlalte critici invocate prin recurs, pe care le va analiza sub formă de apărări. La soluționarea apelurilor, instanța va avea în vedere și stadiul în care se află procedura insolvenței judiciare declanșată împotriva pârâtei SC A. SA PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Găești prin lichidator judiciar I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 324 din 28 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauzei cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.