ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7440/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7440/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

asupra recursului de față, constată:

Cu

notificarea nr. 19/2001 a B.E.J. Ș.V.D., petenții

G.I.A.

și G.M.

au solicitat restituirea în natură a suprafeței de

2 ha teren (aferent construcțiilor existente) și

construcțiile - fosta moșie a M.G., situată în comuna Morteni,

sat Cecova, cu mențiunea că această moșie avea

183 ha teren.

Cu

notificarea nr. 112/2001 a B.E.J. Ș.V.D., petenta C.E.D.

a solicitat restituirea în natură a suprafeței de

50 ha teren situat în comuna Morteni, județul Dâmbovița - moșia

Vultureanca - Cecova, ce i-a fost donat de D.C.G. în anul 1944.

Prin dispoziția nr. 97 din 29 septembrie 2003 SC

A. SA Găești,

județul Dâmbovița a respins notificările nr.

19/2001 și nr. 112/2001, reținând că suprafața de 183 ha nu face obiectul Legii

nr. 10/2001, că nu s-a identificat cadastral terenul, că petenții n-au făcut

dovada dreptului de proprietate iar construcțiile revendicate,

parte nu au existat și parte nu se găsesc în

posesia sa.

Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 2003,

reclamanții G.I.A. și G.M.

au solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâții SC A. SA Găești și A.D.S.

să se anuleze dispoziția menționată și să se dispună obligarea primei

pârâte

la restituirea în natură a unei construcții și a terenului, imobil care a făcut

obiectul exproprierii sau, în subsidiar, în cazul în care restituirea nu este

posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, invocând incidența

Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâta A.D.S. București

(fila 701 a cerut respingerea contestației pentru lipsa calității

procesuale pasive, motivat de faptul că SC A. SA este proprietarul

construcțiilor și a unei suprafețe de 2,2 ha teren

aferent, cu mențiunea

că nu a avut rolul de instituție publică care să

fi fost implicată în procesul de privatizare al acestei societăți, în sensul

art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, pârâta a arătat că exercită în comuna

Morteni, în numele statului, prerogativele dreptului de proprietate pentru o

suprafață de 268,30 ha teren, care face însă obiectul reconstituirii dreptului

de proprietate în favoarea foștilor proprietari în procedura Legii nr. 18/1991

și nr. 1/2000. Referitor la astfel de cereri deduse judecății în prezenta cauză

solicită respingerea ca inadmisibile.

Prin sentința civilă nr. 278/23 februarie 2005,

Tribunalul Dâmbovița

a admis contestația, a anulat

dispoziția și a obligat pe pârâta SC A. SA Găești să restituie în natură

reclamanților clădirea administrativă, identificată prin raportul de expertiză

întocmit de expert G.F. și suprafața de 5000 mp teren - curte și construcții,

identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert A.E.G.

Prin aceiași sentință a fost respinsă

contestația față de pârâta A.D.S. București.

în motivarea

sentinței s-a reținut că imobilele menționate au fost

preluate

de stat în baza Decretului nr. 83/1949, ulterior intrând în

patrimoniul pârâtei SC A. SA Găești, societate

care nu

este însă o societate privatizată, caz în care, în speță nu sunt

incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, pârâta A.D.S. București

neavând calitate procesuală pasivă.

Prima

instanță a reținut că se impune restituirea către reclamanți

doar a construcțiilor care se mai află în patrimoniul primei pârâte

(celelalte fiind edificate ulterior preluării de

stat sau înstrăinate în baza

unor licitații publice).

Referitor la cererea de restituire a diferenței

de teren, până la 183 ha, prima instanță a reținut că se impune a fi respinsă

întrucât aceste terenuri au făcut obiectul retrocedării în procedura legilor

funciare, fiind exceptate de la aplicarea Legii

nr. 10/2001 (art. 8).

Totodată, instanța a reținut că pârâta A.D.S.

București exercită dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 268,30 ha

teren, iar referitor terenurile cu destinație agricolă Ie-a predat, în baza

unei

proceduri legale, comisiilor de

aplicare a legilor fondului funciar.

Prin

decizia civilă nr. 18 din 6 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești

a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința

în sensul că, a constatat dreptul acestora de a

primi măsuri reparatorii

prin echivalent și pentru următoarele

construcții: grajd pentru porci, remiză (conform expertizei N.R.), precum și

pentru o suprafață de 17.772 mp teren, conform expertizei M.E.

Prin aceeași decizie instanța a

constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură și a unei

suprafețe de 56.556 mp teren identificat prin expert M.E.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că

pentru suprafața de 79.328 mp teren, situată în intravilanul comunei Morteni și

având diverse categorii de folosință, are calitatea de entitatea deținătoare

prima pârâtă SC A. SA Găești și că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.

8 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, instanța a apreciat că se

impune acordarea reclamanților de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

toate construcțiile demolate precum și pentru suprafața de 17.772 mp

înstrăinată la licitație publică către D.G., dar și

restituirea în natură a diferenței de 56.556 mp (suprafața de 5000 mp

teren fiind restituită prin sentința primei instanțe).

Prin decizia civilă nr. 773 din 29

ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție,

a admis

recursul declarat de pârâta A.D.S. București, a casat decizia și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași

instanțe, motivat

de faptul că nu s-a stabilit natura juridică a imobilelor

în litigiu și,

pe cale de consecință, care este legea de reparație aplicabilă acestora și nici

căreia dintre pârâte i-ar reveni obligația de restituire în natură ori de

acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin decizia

civilă nr. 324 din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești,

reinvestită cu judecata cauzei, a admis apelul declarat de reclamanți

și a schimbat, în parte, sentința tribunalului în sensul că a obligat pe pârâta

SC A. SA Găești, prin lichidator judiciar să achite reclamanților măsuri

reparatorii prin echivalent pentru construcții: grajd pentru porci și remisă

precum și pentru o suprafață de 17.772 mp teren.

Totodată, a

obligat pe pârâta SC A. SA Găești să

restituie în natură reclamanților o suprafața de 56.556 mp teren.

Prin aceeași decizie a fost respinsă

acțiunea față de pârâta A.D.S. București, menținându-se celelalte dispoziții

ale sentinței.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că potrivit mențiunilor

adresei

nr.2672/2003 a Primăriei comunei Morteni și ale raportului de

expertiză,

terenul în litigiu în suprafață de 79.328 mp, astfel cum reclamanții și-au

precizat acțiunea în primul ciclu procesual, se află situat în intravilanul

comunei Morteni și, pe cale de consecință, el nu face obiectul legilor

funciare, nefiind dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr.

10/2001.

Totodată, în raport de mențiunile

procesului-verbal datat 20 aprilie 1949, potrivit cărora s-au expropriat și un

coteț de porci și o remiză, imobile care nu mai există în prezent, instanța a

apreciat că se impune obligarea prim pârâtei să achite reclamanților măsuri

reparatorii prin echivalent, potrivit titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Referitor la teren, instanța a reținut

că din totalul de 79.328 mp preluat de stat, o suprafață de 17.772 mp a fost

înstrăinată la licitație publică, sens în care pentru aceasta reclamanților

urmează a le fi acordate de aceiași pârâtă măsuri reparatorii prin echivalent.

În raport de limitele investirii în primă

instanță, curtea de apel a apreciat că reclamanților urmează să le fie

restituită în natură doar o

suprafață de

56.556 mp, întrucât a le acorda mai mult ar echivala cu o agravare a situației

juridice a părții în propria cale de atac, fapt interzis prin dispozițiile art.

315 alin. (4) și art. 296 C. proc. civ.

Instanța a reținut că terenul în

litigiu se află în proprietatea pârâtei SC A. SA Găești iar împrejurarea că

această societate se află în lichidare judiciară este irelevantă întrucât acest

fapt nu echivalează cu o trecere a terenului în proprietatea pârâtei A.D.S.,

conform expertizei acesta aflându-se doar în administrarea acestei agenții.

Totodată,

instanța a mai reținut și că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 268/2001

și H.G. nr. 626/2001, întrucât prin aceste

acte normative

s-a reglementat doar privatizarea societăților comerciale care dețin în

administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație

agricolă nu și a societăților ce dețin terenuri în proprietate exclusivă.

Instanța de apel a constat și că bunurile

enumerate în sentința apelată au fost predate reclamanților conform procesului-verbal

de punere în posesie la data de 24 martie 2007.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC A. SA Găești, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenta

susține, referitor la terenul în litigiu, că după anul 2001, din suprafața de

79.328 mp pe care o deținea în posesie o suprafață de 56.556 mp teren arabil,

aparținând domeniului privat al statului, a fost preluată în administrare de

pârâta A.D.S. București, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 268/2001, în

proprietatea sa exclusivă rămânând doar suprafața de 22.772 mp teren curți și

construcții, pentru care i-a fost emis certificatul constatator al dreptului de

proprietate seria M 07 nr. 2049 de către

Ministerul

Agriculturii și Alimentației la data de 18 decembrie 1997.

Recurenta susține că este o societate aflată în

procedura

insolvenței judiciare și că a

deținut în proprietate pe raza com. Morteni

o suprafață totală de 22.772

mp și, mai apoi, de doar o suprafață de 5000 mp și construcțiile edificate pe

aceasta, diferența de 17.772 mp

fiind

dobândită la licitație publică de D.G., cu mențiunea

că a executat

sentința predând reclamanților suprafața de 5000 mp precum și construcțiile, cu

mențiunea că două construcții se află pe terenul adjudecatarului D.G.

În concluzie, recurenta afirmă că nu

are calitate de entitate deținătoare pentru suprafața de 56.556 mp teren și că

suprafața de 17.772 mp a fost înstrăinată către D.G., contrar

prevederilor art. 46 alin. (1) și (4) din Legea

nr. 10/2001, sens în care eronat

a fost obligată să acorde reclamanților

măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată recurenta critică hotărârea și

pentru faptul că au fost nesocotite dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispozițiilor art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt

ce au fost deplin stabilite.

Constatarea

faptelor, așa cum rezultă ele din actele și dovezile

administrate

de părți, este atributul instanțelor de fond iar hotărârea trebuie să fie

motivată cu, suficientă claritate, cu privire la starea de

fapt prin trimitere la probele de la dosar,

obligația judecătorilor de a-și

motiva hotărârile constituind una dintre

garanțiile dreptului la un proces echitabil.

În speța supusă analizei, astfel cum s-a

reținut și prin prima

decizie de casare, împrejurările

de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin

stabilite, fapt care pune

instanța de recurs în imposibilitate de a exercita un control efectiv cu

privire la soluția adoptată în raport cu motivele de recurs invocate.

Astfel, prin decizia de casare s-a statuat că,

în rejudecare, instanța de apel are a stabili, motivat în fapt și în drept,

care este

natura juridică actuală a

imobilelor în litigiu și, pe cale de consecință, care este legea de reparație

aplicabilă acestora, aspecte în raport de care se poate stabili căreia dintre

pârâte îi revine obligația de restituire

în natură ori de a propune

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în procedura Legii nr. 10/2001.

Stabilirea acestor aspecte de fapt și de drept

se impunea întrucât, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 numai entitățile

deținătoare se pot pronunța asupra cererilor

formulate de persoanele îndreptățite, înțelegând prin entități deținătoare

acele unități care, prin

organele de conducere, a căror competență se

analizează și se stabilește în raport de situația specifică a fiecărei

entități, au drept de dispoziție asupra imobilelor. Referitor la măsurile

reparatorii prin echivalent este de observat că acestea se propun de entitățile

deținătoare mai sus arătate și se acordă de stat în cadrul procedurii prevăzută

prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cu alte cuvinte, instanța de recurs a statuat

că fiind investită cu soluționarea unor cereri întemeiate pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001 instanța de fond are obligația de a verifica care este întinderea

pretențiilor formulate de persoanele pretins îndreptățite, în raport de

titlurile pe care le invocă și dacă acestea au beneficiat sau nu de măsuri

reparatorii în cadrul altor legi de reparație, precum și obligația de a stabili

dacă persoanele juridice chemate în judecată au calitatea

de unități deținătoare ale terenurilor și

construcțiilor în litigiu, respectiv,

dacă acestea au drept de

dispoziție asupra lor, putând dispune

restituirea

în natură sau propune acordarea de măsuri reparatorii.

Stabilirea cărei legi de reparație este

incidență raportului juridic dedus judecății, anume a legilor funciare sau a

Legii nr. 10/2001, nu

se realizează pe cale

de deducție logică sau numai prin interpretarea

dispozițiilor art. 8 din

legea nr. 10/2001, ci se verifică în concret, în raport cu regimul juridic al

fiecărui teren și de mențiunile din titlurile de proprietate deja emise

părților în procedura Legii nr. 18/1991 sau a Legii nr. 1/2000.

Totodată, pentru a concluziona cu privire la

regimul juridic al terenurilor nu sunt suficiente doar anumite informații

transmise de

unele instituții publice sau

doar aprecierile expertului cât timp acestea

nu sunt fundamentate în mod

explicit pe titlurile deținute de părțile litigante.

În speță, nici după rejudecare, împrejurările

de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin lămurite, referitor la imobilele în

litigiu, imobile care ar fi constituit „Ferma și Plantația Gerota și/sau M.V.C.".

Astfel, este de

observat că în justificarea pretențiilor, reclamanții

au

depus un proces-verbal, datat 20 aprilie 1949, de preluare a fostei proprietăți

G. din comuna Morteni, în care sunt evidențiate la rubrica terenuri - 155,02 ha

și un act de donație, autentificat sub nr. 34170 din 12 decembrie 1932 al

Tribunalului Ilfov pentru o suprafață de 50 ha teren, situate în comuna

Morteni, care a făcut ulterior obiectul

contractului

de donație autentificat sub nr. 2725 din 12 septembie 1944.

În raport de aceste înscrisuri și în raport de

limitele investirii prin notificări, prin cererea de chemare în judecată și

apoi, prin apel, instanțele aveau a identifica terenurile care au aparținut

autorilor reclamanților și care sunt în litigiu în prezenta cauză, de a

verifica dacă pentru acestea s-a reconstituit sau nu dreptul de proprietate în

baza legilor funciare reclamanților sau altor

persoane și/sau, după caz de a stabili dacă terenurile se află în posesia

pârâtelor și cu ce titluri le

dețin, adică de a stabili dacă pârâtele au

calitatea de unități deținătoare, în sensul că pot dispune cu privire la aceste

terenuri măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Aceste

verificări se impuneau a fi efectuate, întrucât din lucrările dosarului rezulta

faptul că reclamanților le-au fost retrocedate anumite

terenuri

în baza legilor funciare, aspect confirmat și prin mențiunile adeverinței nr. 532

din 19 februarie 2008 a Primăriei comunei Morteni, potrivit cărora

reclamanților Ie-a fost deja reconstituit în baza legilor funciare dreptul de

proprietate pentru o suprafață de 249,00 ha teren.

Sub acest aspect, este de observat că prin

concluziile unui raport de expertiză se conchide, fără a se argumenta,

referitor la o suprafață de 155 ha teren, că aceasta a făcut obiectul

reparației în baza legilor funciare, expertul susținând că a identificat din

fosta proprietate a autorilor reclamanților doar o suprafață de 5000 mp teren

și concluzionând că este liberă doar o suprafață de 3490 mp.

În fundamentarea concluziei potrivit căreia

pârâta SC A. SA

ar deține pe raza

localității Morteni o suprafață de

79.323 mp, expertul a arătat că s-a

bazat doar pe „evidențele Primăriei" (fila 176), fără însă să rezulte că a

verificat și certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis acestei

pârâte seria M 07 nr. 2049 din 18 decembrie 1997 de M.A.A. București, potrivit

căruia această pârâtă deține în proprietate, pe raza mai multor localități, o

suprafață totală de 304826,98 mp, din care aferentă Fermei Morteni 22.771,93

mp (referitor la care 17.772 mp a fost dobândită

la licitație publică de D.G. iar 5000 mp a fost predată reclamanților în baza

sentinței

pronunțată de prima instanță).

Este de

observat că pârâta menționată a contestat deținerea și a

altor suprafețe de teren pe raza acestei

localități Morteni, altele decât

cele evidențiate în titlul de proprietate mai sus arătat.

În consecință, instanța de apel avea a

motiva în baza căror dovezi a statuat că această pârâtă deține în proprietate

și suprafață de 56.556 mp, pe care a fost obligată să o restituie în natură

reclamanților dar și considerentele de fapt și de drept pentru care a apreciat

că această pârâtă, prin lichidatorul judiciar trebuie să achite

reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent

pentru celelalte imobile

reținute în dispozitiv.

Așa fiind, cum împrejurările de fapt

ale pricinii, pentru considerentele mai sus arătate, nu au fost pe deplin

stabilite nici în rejudecare, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a admite recursul și casa decizia recurată cu trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

În

rejudecare, instanța de apel va stabili împrejurările de fapt ale

cauzei în sensul celor mai sus arătate și va răspunde motivat, în fapt

și în drept, tuturor criticilor formulate de părți prin apelurile deduse

judecății, precum și celorlalte critici invocate

prin recurs, pe care le va

analiza sub formă de apărări.

La soluționarea apelurilor, instanța va

avea în vedere și stadiul în care se află procedura insolvenței judiciare

declanșată împotriva pârâtei SC A. SA

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA

Găești prin lichidator judiciar I.P.U.R.L.

împotriva

deciziei nr. 324 din 28 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă și pentru cauzei cu minori și de familie.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.