ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1872/2010

A

supra cauzei de față, constată următoarele

Prin sentința nr. 119/S din 13

aprilie 2009, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis acțiunea precizată,

formulată de reclamanții W.E.W., W.R.M., P.F.G., P.K.W., G.D.C.M. și D.W.W., în

contradictoriu cu pârâta SC B. SA, prin lichidator SC C.E. SPRL Bacău și a

dispus anularea în parte a deciziei nr. 2441 din 21 noiembrie 2008 emisă de

pârâtă în sensul că: a dispus restituirea în natură către reclamanți, în cote

egale de câte 1/6 părți, cu excluderea notificatoarei D.M.F. (decedată), a

imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 8971 Brașov, nr. top. 5135, 5136,

compus din casă de piatră și teren de 819,70 mp; a anulat dispoziția cuprinsă

în art. 1 alin. (2) din decizie, potrivit cu care, pentru spațiul nou construit

prin extinderea clădirii, predarea-preluarea se va face după radierea SC B. SA,

aflată în lichidare voluntară; a obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie de

restituire în sensul celor de mai sus, sub sancțiunea plătii de daune

cominatorii în cuantum de 500 lei pe fiecare zi de întârziere de la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la emiterea deciziei de

restituire; a luat act că reclamanții au renunțat la judecata capătului de

cerere având ca obiect anularea dispoziției cuprinse la art. 1 alin. (1) din

decizie, referitor la condiționarea restituirii de achitarea sumei de 282.575

lei (74.483 Euro) cu titlul de despăgubiri aferente modernizărilor și

extinderii clădirii executate de pârâtă.

Instanța de fond a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr.

2084 din 13 august 2001, reclamanții au solicitat pârâtei restituirea în natură

a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 8971 Brașov, nr. top. 5135,

5136, care a constituit proprietatea antecesorilor lor - D.W. și D.M. - imobil

naționalizat în anul 1949, iar după cum rezultă cu autoritate de lucru judecat

din sentința civilă nr. 493/S/2007 a Tribunalului Brașov,

rămasă

irevocabilă prin respingerea apelului și respectiv a recursului, inițial

notificarea a fost soluționată prin decizia nr. 8 din 30 noiembrie 2005 prin

respingerea cererii de restituire, cu motivarea că notificatorii nu au depus

actele doveditoare în copii legalizate.

Prin sus-menționata sentință, Tribunalului Brașov a admis contestația

formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către aceiași reclamanții, în

contradictoriu cu aceeași pârâtă, și în consecință a dispus anularea deciziei

nr. 8/2005, pârâta fiind obligată la emiterea deciziei de restituire în natură

a imobilului, statuându-se asupra calității notificatorilor de persoane

îndreptățite la restituire, a dreptului de proprietate al autorilor lor la data

preluării imobilului de către stat și asupra faptului că imobilul poate fi

restituit în natură.

In executarea dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești, pârâta a

emis decizia nr. 2441 din 21 noiembrie 2008, prin care a dispus restituirea

imobilului revendicat, compus din casă de piatră și teren de 819,70 mp, cu

condiția respectării prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

respectiv achitarea de către petenți a unei despăgubiri aferente modernizărilor

și extinderii clădirii executate de către SC B. SA Brașov, iar pentru spațiul

nou construit prin extinderea clădirii, s-a dispus ca predarea-preluarea să se

facă după radierea SC B. SA Brașov, aflată în lichidare voluntară.

Astfel, față de sentința civilă nr. 493/S/2007 a Tribunalului Brașov,

pârâta era ținută să se conformeze întocmai acestei hotărâri judecătorești,

inclusiv în ceea ce privește identificarea corectă și completă a imobilului.

Instanța a reținut că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde nicio prevedere în

sensul celor dispuse de pârâtă, respectiv posibilitatea ca predarea-preluarea

unui imobil supus restituirii în natură (ori a unei părți din aceasta, așa cum

este cazul în speță) să se facă doar în momentul radierii unității deținătoare,

această dispoziție fiind fără suport legal, legea prevăzând posibilitatea

prorogării termenului de intrare în posesia bunurilor restituite în natură

numai în ceea ce privește imobilele având destinațiile arătate la anexa 2 lit.

a) la Legea nr. 10/2001, respectiv a celor necesare și afectate exclusiv și

nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori

social-culturale, iar nu și cu privire la alte imobile, dispoziția în acest

sens a pârâtei fiind contrară legii și echivalând cu instituirea de către

aceasta, în folosul propriu, a unui adevărat drept de retenție, în condiții nelegale.

In ceea ce privește solicitarea reclamanților ca restituirea imobilului

să se facă în cote egale, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art.

4.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de

mai multe persoane îndreptățite, care sunt succesoare ale titularului și care

sunt rude de același grad, comisia de analiză a notificărilor nu poate stabili

cotele cuvenite fiecăruia dintre succesori, decizia de restituire se va emite

pe numele tuturor, urmând ca stabilirea cotelor de proprietate ale acestora să

se facă potrivit dreptului comun.

Prin decizia nr. 96/AP din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reținând că de vreme ce la

momentul eliberării certificatului de moștenitor imobilul nu se afla în

patrimoniul defunctei D.M.F., aceasta demarând încă din timpul vieții

demersurile pentru restituire în temeiul legii speciale de reparație, imobilul

nu putea fi inclus în masa succesorală a acesteia. Pe de altă parte, calitatea

defunctei de persoană îndreptățită a fost statuată cu caracter irevocabil prin

sentința nr. 493/S/2007 a Tribunalului Brașov.

Î

n ceea ce privește măsura predării-preluării părții nou construite prin

extinderea clădirii doar după radierea SC B. SA, aflată în procedură de

lichidare, instanța de apel a reținut că o astfel de soluție este lipsită de

suport normativ.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA, prin

lichidator C. SPRL Bacău, susținând că instanța de judecată în mod eronat nu a

luat în considerare faptul că societatea pârâtă este proprietara construcției

edificată prin extindere, acest imobil nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001. Mai

susține că obligarea pârâtei să predea reclamaților construcția edificată nu

putea fi făcută fără plata „contravalorii acesteia", așa cum rezultă din

expertiza de evaluare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la 26 ianuarie 2010, intimații

reclamanți au invocat excepția nulității recursului, întrucât motive de recurs

nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ.

Înalta Curte constată neîntemeiată

excepția nulității recursului, apreciind că motivele de recurs formulate de

către recurentă sunt susceptibile de încadrare în ipoteza prevăzută de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., și examinând recursul constată următoarele:

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe

această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art.

304 C. proc. civ. și poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut

analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de

apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de

aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac

și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea

ce a fost apelat, iar în recurs pot fi formulate doar critici care au fost

aduse și în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului

grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca

anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de

instanța investită cu calea extraordinară de atac.

In speță, criticile aduse hotărârii primei instanțe, prin motivele de

apel, au vizat, pe de o parte, greșita apreciere a certificatului de moștenitor

în sensul că în cuprinsul acestuia nu este menționat imobilul construcție și

teren iar, pe de altă parte, că extinderea adusă edificatului, în opinia

apelantei, justifică restituirea imobilului cu condiția rămânerii acesteia în

spațiu, până la radiere.

Respingând ambele motive, instanța de apel a reținut, cu privire la

primul motiv, că de vreme ce la momentul eliberării certificatului de

moștenitor imobilul nu se afla în patrimoniul defunctei (procedura de restituire

nefiind finalizată), imobilul nu putea fi inclus în masa succesorală a

defunctei.

In ce privește al doilea motiv, instanța a reținut că măsura

predării-preluării părții nou construite prin extinderea clădirii doar după

radierea SC B. SA, aflată în procedură de lichidare, este o soluție lipsită de

suport normativ.

Prin criticile aduse deciziei recurate, pârâta reproșează instanței de apel

că în mod eronat nu a luat în considerare faptul că societatea este proprietara

construcției edificată prin extindere, acest imobil nefăcând obiectul Legii nr.

10/2001, precum și faptul că obligarea pârâtei să predea reclamanților această

construcție, fără plata unei despăgubiri, nu se justifică.

Așadar, se constată că, prin recursul formulat împotriva deciziei din

apel, pârâta invocă critici

omisso medio

, care nu au format obiect de

analiză în apel.

În aceste condiții instanța de

recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii atacate, întrucât

s-ar ajunge la încălcarea principiului „

non omisso medio

", ceea ce

este inadmisibil.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte

va respinge

recursul declarat de

pârâta SC B. SA, prin lichidator C. SPRL Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC B.

SA, prin lichidator C. SPRL Bacău împotriva deciziei nr. 9.6/Ap din 29 iunie

2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2010.