ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1872/2010

A supra cauzei de față, constată următoarele Prin sentința nr. 119/S din 13 aprilie 2009, Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții W.E.W., W.R.M., P.F.G., P.K.W., G.D.C.M. și D.W.W., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, prin lichidator SC C.E. SPRL Bacău și a dispus anularea în parte a deciziei nr. 2441 din 21 noiembrie 2008 emisă de pârâtă în sensul că: a dispus restituirea în natură către reclamanți, în cote egale de câte 1/6 părți, cu excluderea notificatoarei D.M.F. (decedată), a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 8971 Brașov, nr. top.

5135, 5136, compus din casă de piatră și teren de 819,70 mp; a anulat dispoziția cuprinsă în art. 1 alin. (2) din decizie, potrivit cu care, pentru spațiul nou construit prin extinderea clădirii, predarea-preluarea se va face după radierea SC B. SA, aflată în lichidare voluntară; a obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie de restituire în sensul celor de mai sus, sub sancțiunea plătii de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la emiterea deciziei de restituire; a luat act că reclamanții au renunțat la judecata capătului de cerere având ca obiect anularea dispoziției cuprinse la art. 1 alin. (1) din decizie, referitor la condiționarea restituirii de achitarea sumei de 282.575 lei (74.483 Euro) cu titlul de despăgubiri aferente modernizărilor și extinderii clădirii executate de pârâtă.

Instanța de fond a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 2084 din 13 august 2001, reclamanții au solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 8971 Brașov, nr. top. 5135, 5136, care a constituit proprietatea antecesorilor lor - D.W. și D.M. - imobil naționalizat în anul 1949, iar după cum rezultă cu autoritate de lucru judecat din sentința civilă nr. 493/S/2007 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și respectiv a recursului, inițial notificarea a fost soluționată prin decizia nr. 8 din 30 noiembrie 2005 prin respingerea cererii de restituire, cu motivarea că notificatorii nu au depus actele doveditoare în copii legalizate.

Prin sus-menționata sentință, Tribunalului Brașov a admis contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către aceiași reclamanții, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, și în consecință a dispus anularea deciziei nr. 8/2005, pârâta fiind obligată la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, statuându-se asupra calității notificatorilor de persoane îndreptățite la restituire, a dreptului de proprietate al autorilor lor la data preluării imobilului de către stat și asupra faptului că imobilul poate fi restituit în natură.

In executarea dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești, pârâta a emis decizia nr. 2441 din 21 noiembrie 2008, prin care a dispus restituirea imobilului revendicat, compus din casă de piatră și teren de 819,70 mp, cu condiția respectării prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv achitarea de către petenți a unei despăgubiri aferente modernizărilor și extinderii clădirii executate de către SC B. SA Brașov, iar pentru spațiul nou construit prin extinderea clădirii, s-a dispus ca predarea-preluarea să se facă după radierea SC B. SA Brașov, aflată în lichidare voluntară. Astfel, față de sentința civilă nr. 493/S/2007 a Tribunalului Brașov, pârâta era ținută să se conformeze întocmai acestei hotărâri judecătorești, inclusiv în ceea ce privește identificarea corectă și completă a imobilului.

Instanța a reținut că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde nicio prevedere în sensul celor dispuse de pârâtă, respectiv posibilitatea ca predarea-preluarea unui imobil supus restituirii în natură (ori a unei părți din aceasta, așa cum este cazul în speță) să se facă doar în momentul radierii unității deținătoare, această dispoziție fiind fără suport legal, legea prevăzând posibilitatea prorogării termenului de intrare în posesia bunurilor restituite în natură numai în ceea ce privește imobilele având destinațiile arătate la anexa 2 lit. a) la Legea nr. 10/2001, respectiv a celor necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, iar nu și cu privire la alte imobile, dispoziția în acest sens a pârâtei fiind contrară legii și echivalând cu instituirea de către aceasta, în folosul propriu, a unui adevărat drept de retenție, în condiții nelegale.

In ceea ce privește solicitarea reclamanților ca restituirea imobilului să se facă în cote egale, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 4.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care sunt succesoare ale titularului și care sunt rude de același grad, comisia de analiză a notificărilor nu poate stabili cotele cuvenite fiecăruia dintre succesori, decizia de restituire se va emite pe numele tuturor, urmând ca stabilirea cotelor de proprietate ale acestora să se facă potrivit dreptului comun.

Prin decizia nr. 96/AP din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reținând că de vreme ce la momentul eliberării certificatului de moștenitor imobilul nu se afla în patrimoniul defunctei D.M.F., aceasta demarând încă din timpul vieții demersurile pentru restituire în temeiul legii speciale de reparație, imobilul nu putea fi inclus în masa succesorală a acesteia. Pe de altă parte, calitatea defunctei de persoană îndreptățită a fost statuată cu caracter irevocabil prin sentința nr. 493/S/2007 a Tribunalului Brașov. Î n ceea ce privește măsura predării-preluării părții nou construite prin extinderea clădirii doar după radierea SC B. SA, aflată în procedură de lichidare, instanța de apel a reținut că o astfel de soluție este lipsită de suport normativ.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA, prin lichidator C. SPRL Bacău, susținând că instanța de judecată în mod eronat nu a luat în considerare faptul că societatea pârâtă este proprietara construcției edificată prin extindere, acest imobil nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001. Mai susține că obligarea pârâtei să predea reclamaților construcția edificată nu putea fi făcută fără plata „contravalorii acesteia", așa cum rezultă din expertiza de evaluare. Prin întâmpinarea depusă la dosar, la 26 ianuarie 2010, intimații reclamanți au invocat excepția nulității recursului, întrucât motive de recurs nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Înalta Curte constată neîntemeiată excepția nulității recursului, apreciind că motivele de recurs formulate de către recurentă sunt susceptibile de încadrare în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și examinând recursul constată următoarele: Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, iar în recurs pot fi formulate doar critici care au fost aduse și în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac. In speță, criticile aduse hotărârii primei instanțe, prin motivele de apel, au vizat, pe de o parte, greșita apreciere a certificatului de moștenitor în sensul că în cuprinsul acestuia nu este menționat imobilul construcție și teren iar, pe de altă parte, că extinderea adusă edificatului, în opinia apelantei, justifică restituirea imobilului cu condiția rămânerii acesteia în spațiu, până la radiere. Respingând ambele motive, instanța de apel a reținut, cu privire la primul motiv, că de vreme ce la momentul eliberării certificatului de moștenitor imobilul nu se afla în patrimoniul defunctei (procedura de restituire nefiind finalizată), imobilul nu putea fi inclus în masa succesorală a defunctei.

In ce privește al doilea motiv, instanța a reținut că măsura predării-preluării părții nou construite prin extinderea clădirii doar după radierea SC B. SA, aflată în procedură de lichidare, este o soluție lipsită de suport normativ. Prin criticile aduse deciziei recurate, pârâta reproșează instanței de apel că în mod eronat nu a luat în considerare faptul că societatea este proprietara construcției edificată prin extindere, acest imobil nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, precum și faptul că obligarea pârâtei să predea reclamanților această construcție, fără plata unei despăgubiri, nu se justifică. Așadar, se constată că, prin recursul formulat împotriva deciziei din apel, pârâta invocă critici omisso medio , care nu au format obiect de analiză în apel.

În aceste condiții instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii atacate, întrucât s-ar ajunge la încălcarea principiului „ non omisso medio ", ceea ce este inadmisibil. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC B. SA, prin lichidator C. SPRL Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SA, prin lichidator C. SPRL Bacău împotriva deciziei nr. 9.6/Ap din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2010.