ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6530/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 123 din 13 aprilie 2009, Tribunalul Brașov a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Municipiul Brașov, a admis contestația formulată de C.I.M., C.M., C.R.M., C.V.V., și O.A., a anulat decizia nr. 44 din 4 iunie 2007 emisă de intimata SC P.B. SA, a obligat intimata să emită o nouă decizie de restituire în natură a imobilului-teren în suprafață de 14.125 m.p, înscris în CF Brașov, a respins contestația față de intimații Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Brașov, și SC P.D. SA. Pentru a pronunța această hotărâre, au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept; Contestatorii sunt moștenitorii fostei proprietare a imobilului în litigiu, C.S.P., aceasta fiind înscrisă în CF Brașov.

Imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 378/1948 și înscris în aceeași carte funciară în favoarea Confederației Generale a Muncii, Secția Sport în anul 1950, pentru ca în anul 1963 să treacă în proprietatea Statului Român în baza art. 7 din Constituție, fiind înscris în aceeași carte funciară. Terenul este înscris în cartea funciară și întabulat în proprietatea SC P.B. SA, conform Legii nr. 15/1990 și H.G. 834/1991, pentru ca la 19 aprilie 2000 să fie înscris în favoarea SC P.D. SA, cu titlu de drept-aport în natură. Prin sentința civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007,definitivă și irevocabilă, Tribunalul Brașov a obligat pârâta SC P.B. SA să emită decizie motivată privind notificarea formulată pentru restituirea imobilului înscris în CF Brașov.

S-a reținut astfel, cu putere de lucru judecat, că prin dispoziția din 24 octombrie 2003, pârâta a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului restaurant „P.U.”, situat în Poiana Brașov, compus din 18 camere și dependințe, înscris în cartea funciară Brașov, cu suprafața de teren de 3449 mp, ceea ce dovedește că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite.

Din adresa din 7 martie 2006 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a rezultat că societatea pârâtă a fost privatizată în luna aprilie 2002, ceea ce înseamnă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest minister având calitatea de instituție publică implicată în privatizare, astfel că imobilul ce a făcut obiectul cererii de restituire a fost deținut la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială neprivatizată, la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale era acționar ori asociat majoritar, situație ce a determinat incidența prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestor prevederi legale, imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

S-a apreciat totodată și incidența art. 21 alin. (3) din aceeași lege, potrivit cărora „După emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăților comerciale prevăzute la alin. (1) și alin. (2) vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului”. Fiind stabilită competența de soluționare a notificării în mod irevocabil, nu mai pot fi reținute susținerile intimatei SC P.B. SA., potrivit cărora Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare ulterior transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, iar soluționarea notificării ar fi de competența SC P.D.

SA, proprietara imobilului, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Din înscrisurile administrate în cauză a rezultat calitatea contestatorilor de moștenitori după antecesoarea lor deposedată, astfel că aceștia sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii din perspectiva art. 4 alin. (2), coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Art. 7 alin. (1) al Legii prevede ca regulă în cazul imobilelor preluate în mod abuziv, restituirea în natură, pentru ca în alin. (2) al aceluiași articol să se prevadă că persoanele îndreptățite nu pot opta pentru măsuri reparatorii în echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege, intimata confirmând posibilitatea restituirii în natură.

Și prin art. 9 al Legii se prevede că, imobilele preluate abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia cui se află la data cererii și libere de orice sarcini, pentru ca, în art. 10 alin. (3) al Legii să se prevadă restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile, ipoteză ce se regăsește în speța de față.

S-a apreciat totodată că soluția se impune și din perspectiva practicii judiciare în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție confirmând, prin decizia nr. 7515 din 7 noiembrie 2007, reținerile Curții de Apel Brașov din decizia civilă nr. 37 din 4 aprilie 2007. S-a reținut prin aceste decizii că instanța sesizată cu soluționarea contestației formulate în baza Legii nr. 10/2001 trebuie să cerceteze atât îndeplinirea condițiilor de formă stabilite de lege pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite, cât și pe acelea care se referă la fondul dreptului dedus judecății, iar dacă, în cadrul procedurii administrative, notificarea nu este soluționată în mod corespunzător, cei vătămați au deschis accesul la jurisdicția civilă, situație în care instanța are obligația de a judeca toate pretențiile din cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită.

În drept, a fost avut în vedere și principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate prevăzut în art. 44 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”. Prin decizia civilă nr. 8 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul pârâtei SC P.B. SA. A constatat, similar primei instanțe, că prin sentința civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007, Tribunalul Brașov a admis acțiunea contestatorilor, obligând apelanta intimată să emită decizia de restituire. Soluția instanței de fond a fost menținută prin decizia civilă nr. 113/2007 a Curții de Apel Brașov și prin decizia civilă nr. 6122/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe parcursul derulării acestor procese apărarea apelantei a fost tot în sensul că nu mai are în proprietate imobilul, acesta fiind trecut în patrimoniul SC P.D. SA Cu valoare de putere de lucru judecat, instanțele au decis că sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2000, că apelanta este cea care va fi obligată la emiterea dispoziției de restituire, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost privatizată în anul 2002, așa cum rezultă din adresa din 2006 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 8 martie 2010, pârâta SC P.B.

SA, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Decizia nr. 44 din 4 iunie 2007 emisă de SC P.B. SA. a avut în vedere sentința civilă nr. 135 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Brașov, confirmată de cele două instanțe judecătorești superioare. Din conținutul sentinței sus-menționate nu rezultă obligativitatea pârâtei de a restitui în natură, contestatorilor, imobilul-teren în litigiu, ci doar de a emite decizie motivată pentru restituirea acestui imobil, „sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 500 RON pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe și până la emiterea deciziei”. Așadar, s-a susținut evidenta greșeală a Curții de Apel Brașov, care a apreciat că problema de drept pusă în discuție de apelanta-pârâtă a fost soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007 a Tribunalului Brașov.

Soluția primei instanțe de anulare a deciziei civile nr. 44 din 4 iunie 2007 și de obligare a recurentei-pârâte la emiterea unei noi decizii de restituire în natură a imobilului-teren în litigiu, menținută de instanța de apel, nu poate fi primită din următoarele considerente: Din conținutul normativ al art. 21 alin. (1) din lege, rezultă că numai imobilele, terenuri și construcții, deținute de o societate comercială la care statul este acționar, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie motivată a organelor de conducere deținătoare. Or, terenul în litigiu nu mai este deținut de SC P.B. SA., el fiind transmis în patrimoniul SC P.D. SA, concluzia firească pentru o astfel de situație fiind aceea că pârâta nu mai poate dispune de acesta.

Tribunalul Brașov a considerat că actul adițional autentificat la data 13 aprilie 2000 este nelegal, numai că, această apreciere nu conduce la desființarea actului defăimat, el fiind în vigoare și în prezent. Cât timp actul translativ de proprietate este în vigoare, nefiind anulat, trebuie să i se recunoască efectele, în mod special, transferul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, în condițiile art. 65 din Legea nr. 31/1990, din patrimoniul SC P.B. SA în patrimoniul SC P.D. SA. Emiterea unei astfel de decizii ar complica și mai mult situația soluționării cauzei, nefiind profitabilă intimaților, întrucât aceasta nu ar fi opozabilă proprietarului tabular al imobilului în litigiu, SC P.D.

SA, față de care nu ar produce nici un efect juridic. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Instanța de apel a identificat corect raportul juridic dedus judecății, concluzia legală și judicioasă a acesteia fiind în sensul că problema de drept readusă în discuție de apelanta-pârâtă a fost soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007 a Tribunalului Brașov. Așadar, important și relevant pentru cauza pendinte este faptul că, prin sentința civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007, definitivă și irevocabilă, fiind menținută prin decizia civilă nr. 113/2007 a Curții de Apel Brașov, respectiv prin decizia civilă nr. 6122/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul Brașov a admis acțiunea contestatorilor, stabilind în sarcina intimatei obligația de a emite decizia de restituire.

Pe parcursul derulării acestui proces apărarea constantă a pârâtei a fost tot în sensul că nu mai are în proprietate imobilul, acesta fiind trecut în patrimoniul SC P.D. SA. Cu puterea lucrului judecat, instanțele judecătorești au decis în procesul anterior că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2000, respectiv că pârâta este cea care va fi obligată la emiterea dispoziției de restituire, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost privatizată în anul 2002, așa cum a rezultat din adresa din 2006 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, ceea ce înseamnă că procesul de privatizare a intervenit ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții de fapt și de drept, nu poate fi primit argumentul recurentei-pârâte, conform căruia decizia nr. 44 din 4 iunie 2007 a SC P.B. SA. ar fi fost emisă în considerarea sentinței civile nr. 135 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Brașov, confirmată de cele două instanțe judecătorești superioare, întrucât soluțiile la care s-a ajuns în urma pronunțării/emiterii lor sunt diametral opuse. Susținerea recurentei-pârâte, conform căreia din conținutul sentinței sus-menționate nu ar rezulta obligativitatea acesteia de a restitui în natură, contestatorilor, imobilul-teren în litigiu, ci doar de a emite decizie motivată pentru restituirea acestui imobil, „sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 500 RON pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe și până la emiterea deciziei”, apare ca neavând consistența unui argument juridic relevant.

În privința criticilor formulate în legătură cu dezlegările făcute de instanțele de judecată în procesul anterior, instanța a considerat că actul adițional autentificat la data 13 aprilie 2000 este nelegal, dar aceasta nu poate conduce în mod automat la desființarea actului defăimat, el fiind în vigoare și în prezent, acestea nu pot fi primite pentru aceleași considerente ce țin de puterea lucrului judecat. Susținerea că o astfel de decizie ar complica și mai mult situația raportului juridic litigios nu poate fi primită, întrucât considerentele ce țin de distincția ce se impune a fi făcută între puterea lucrului judecat și principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești, respectiv principiul opozabilității acestora, reprezintă răspunsul cuvenit și pe deplin acceptabil.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC P.B. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.B. SA. împotriva deciziei nr. 8/Ap din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.