ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6530/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 123 din 13 aprilie 2009,

Tribunalul Brașov a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Municipiul Brașov, a admis

contestația formulată de C.I.M., C.M., C.R.M., C.V.V., și O.A., a anulat decizia

nr. 44 din 4 iunie 2007 emisă de intimata SC P.B. SA, a obligat intimata să emită

o nouă decizie de restituire în natură a imobilului-teren în suprafață de 14.125

m.p, înscris în CF Brașov, a respins contestația față de intimații Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Brașov, și SC P.D. SA.

Pentru a pronunța această

hotărâre, au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept;

Contestatorii sunt moștenitorii

fostei proprietare a imobilului în litigiu, C.S.P., aceasta fiind înscrisă în CF

Brașov. Imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 378/1948 și înscris în

aceeași carte funciară în favoarea Confederației Generale a Muncii, Secția Sport

în anul 1950, pentru ca în anul 1963 să treacă în proprietatea Statului Român în

baza art. 7 din Constituție, fiind înscris în aceeași carte funciară. Terenul este

înscris în cartea funciară și întabulat în proprietatea SC P.B. SA, conform Legii

nr. 15/1990 și H.G. 834/1991, pentru ca la 19 aprilie 2000 să fie înscris în favoarea

SC P.D. SA, cu titlu de drept-aport în natură.

Prin sentința civilă

nr. 135/S din 19 februarie 2007,definitivă și irevocabilă, Tribunalul Brașov a obligat

pârâta SC P.B. SA să emită decizie motivată privind notificarea formulată pentru

restituirea imobilului înscris în CF Brașov. S-a reținut astfel, cu putere de lucru

judecat, că prin dispoziția din 24 octombrie 2003, pârâta a dispus restituirea în

natură către reclamanți a imobilului restaurant „P.U.”, situat în Poiana Brașov,

compus din 18 camere și dependințe, înscris în cartea funciară Brașov, cu suprafața

de teren de 3449 mp, ceea ce dovedește că reclamanții au făcut dovada calității

de persoane îndreptățite.

Din adresa din 7

martie 2006 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a

rezultat că societatea pârâtă a fost privatizată în luna aprilie 2002, ceea ce înseamnă

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest minister având calitatea

de instituție publică implicată în privatizare, astfel că imobilul ce a făcut obiectul

cererii de restituire a fost deținut la data intrării în vigoare a legii de o societate

comercială neprivatizată, la care statul sau o autoritate a administrației publice

centrale sau locale era acționar ori asociat majoritar, situație ce a determinat

incidența prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestor prevederi

legale, imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de

destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie

autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul

sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori

asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică

de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

S-a apreciat totodată

și incidența art. 21 alin. (3) din aceeași lege, potrivit cărora „După emiterea

deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăților

comerciale prevăzute la alin. (1) și alin. (2) vor proceda, potrivit prevederilor

Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la reducerea capitalului

social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului”.

Fiind stabilită competența

de soluționare a notificării în mod irevocabil, nu mai pot fi reținute susținerile

intimatei SC P.B. SA., potrivit cărora Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare ulterior

transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, iar soluționarea

notificării ar fi de competența SC P.D. SA, proprietara imobilului, potrivit

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Din înscrisurile administrate

în cauză a rezultat calitatea contestatorilor de moștenitori după antecesoarea lor

deposedată, astfel că aceștia sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii din perspectiva

art. 4 alin. (2), coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Art. 7 alin. (1) al Legii

prevede ca regulă în cazul imobilelor preluate în mod abuziv, restituirea în natură,

pentru ca în alin. (2) al aceluiași articol să se prevadă că persoanele îndreptățite

nu pot opta pentru măsuri reparatorii în echivalent decât în cazurile expres prevăzute

de lege, intimata confirmând posibilitatea restituirii în natură.

Și prin art. 9 al Legii

se prevede că, imobilele preluate abuziv se restituie în natură, indiferent în posesia

cui se află la data cererii și libere de orice sarcini, pentru ca, în art. 10

alin. (3) al Legii să se prevadă restituirea în natură a terenurilor pe care s-au

ridicat construcții ușoare sau demontabile, ipoteză ce se regăsește în speța de

față.

S-a apreciat totodată

că soluția se impune și din perspectiva practicii judiciare în materie, Înalta Curte

de Casație și Justiție confirmând, prin decizia nr. 7515 din 7 noiembrie 2007, reținerile

Curții de Apel Brașov din decizia civilă nr. 37 din 4 aprilie 2007. S-a reținut

prin aceste decizii că instanța sesizată cu soluționarea contestației formulate

în baza Legii nr. 10/2001 trebuie să cerceteze atât îndeplinirea condițiilor de

formă stabilite de lege pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite, cât

și pe acelea care se referă la fondul dreptului dedus judecății, iar dacă, în cadrul

procedurii administrative, notificarea nu este soluționată în mod corespunzător,

cei vătămați au deschis accesul la jurisdicția civilă, situație în care instanța

are obligația de a judeca toate pretențiile din cererea de chemare în judecată cu

care a fost învestită.

În drept, a fost avut

în vedere și principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de

proprietate prevăzut în art. 44 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia

„Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent

de titular”.

Prin decizia civilă

nr. 8 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul

pârâtei SC P.B. SA.

A constatat, similar primei

instanțe, că prin sentința civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007, Tribunalul Brașov

a admis acțiunea contestatorilor, obligând apelanta intimată să emită decizia de

restituire. Soluția instanței de fond a fost menținută prin decizia civilă nr. 113/2007

a Curții de Apel Brașov și prin decizia civilă nr. 6122/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pe parcursul derulării

acestor procese apărarea apelantei a fost tot în sensul că nu mai are în proprietate

imobilul, acesta fiind trecut în patrimoniul SC P.D. SA Cu valoare de putere de

lucru judecat, instanțele au decis că sunt aplicabile dispozițiile art. 21

alin. (1) din Legea nr. 10/2000, că apelanta este cea care va fi obligată la emiterea

dispoziției de restituire, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost privatizată în

anul 2002, așa cum rezultă din adresa din 2006 emisă de Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei instanței

de apel a formulat cerere de recurs la data de 8 martie 2010, pârâta SC P.B. SA,

prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Decizia nr. 44 din 4

iunie 2007 emisă de SC P.B. SA. a avut în vedere sentința civilă nr. 135 din 9

februarie 2007 a Tribunalului Brașov, confirmată de cele două instanțe judecătorești

superioare.

Din conținutul sentinței

sus-menționate nu rezultă obligativitatea pârâtei de a restitui în natură, contestatorilor,

imobilul-teren în litigiu, ci doar de a emite decizie motivată pentru restituirea

acestui imobil, „sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 500 RON pe fiecare

zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe și până la

emiterea deciziei”.

Așadar, s-a susținut evidenta

greșeală a Curții de Apel Brașov, care a apreciat că problema de drept pusă în discuție

de apelanta-pârâtă a fost soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 135/S

din 19 februarie 2007 a Tribunalului Brașov.

Soluția primei instanțe

de anulare a deciziei civile nr. 44 din 4 iunie 2007 și de obligare a recurentei-pârâte

la emiterea unei noi decizii de restituire în natură a imobilului-teren în litigiu,

menținută de instanța de apel, nu poate fi primită din următoarele considerente:

Din conținutul normativ

al art. 21 alin. (1) din lege, rezultă că numai imobilele, terenuri și construcții,

deținute de o societate comercială la care statul este acționar, vor fi restituite

persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie motivată a organelor de conducere

deținătoare.

Or, terenul în litigiu

nu mai este deținut de SC P.B. SA., el fiind transmis în patrimoniul SC P.D. SA,

concluzia firească pentru o astfel de situație fiind aceea că pârâta nu mai poate

dispune de acesta.

Tribunalul Brașov a considerat

că actul adițional autentificat la data 13 aprilie 2000 este nelegal, numai că,

această apreciere nu conduce la desființarea actului defăimat, el fiind în vigoare

și în prezent. Cât timp actul translativ de proprietate este în vigoare, nefiind

anulat, trebuie să i se recunoască efectele, în mod special, transferul dreptului

de proprietate asupra terenului în litigiu, în condițiile art. 65 din Legea nr.

31/1990, din patrimoniul SC P.B. SA în patrimoniul SC P.D. SA.

Emiterea unei astfel de

decizii ar complica și mai mult situația soluționării cauzei, nefiind profitabilă

intimaților, întrucât aceasta nu ar fi opozabilă proprietarului tabular al imobilului

în litigiu, SC P.D. SA, față de care nu ar produce nici un efect juridic.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce urmează:

Instanța de apel a identificat

corect raportul juridic dedus judecății, concluzia legală și judicioasă a acesteia

fiind în sensul că problema de drept readusă în discuție de apelanta-pârâtă a fost

soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 135/S din 19 februarie 2007 a Tribunalului

Brașov.

Așadar, important și relevant

pentru cauza pendinte este faptul că, prin sentința civilă nr. 135/S din 19

februarie 2007, definitivă și irevocabilă, fiind menținută prin decizia civilă

nr. 113/2007 a Curții de Apel Brașov, respectiv prin decizia civilă nr. 6122/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul Brașov a admis acțiunea contestatorilor,

stabilind în sarcina intimatei obligația de a emite decizia de restituire.

Pe parcursul derulării

acestui proces apărarea constantă a pârâtei a fost tot în sensul că nu mai are în

proprietate imobilul, acesta fiind trecut în patrimoniul SC P.D. SA.

Cu puterea lucrului judecat,

instanțele judecătorești au decis în procesul anterior că, în cauză, sunt aplicabile

dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2000, respectiv că pârâta este cea

care va fi obligată la emiterea dispoziției de restituire, cu atât mai mult cu cât

aceasta a fost privatizată în anul 2002, așa cum a rezultat din adresa din 2006

emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, ceea ce înseamnă

că procesul de privatizare a intervenit ulterior intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001.

În aceste condiții de

fapt și de drept, nu poate fi primit argumentul recurentei-pârâte, conform căruia

decizia nr. 44 din 4 iunie 2007 a SC P.B. SA. ar fi fost emisă în considerarea sentinței

civile nr. 135 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Brașov, confirmată de cele două

instanțe judecătorești superioare, întrucât soluțiile la care s-a ajuns în urma

pronunțării/emiterii lor sunt diametral opuse.

Susținerea recurentei-pârâte,

conform căreia din conținutul sentinței sus-menționate nu ar rezulta obligativitatea

acesteia de a restitui în natură, contestatorilor, imobilul-teren în litigiu, ci

doar de a emite decizie motivată pentru restituirea acestui imobil, „sub sancțiunea

plății de daune cominatorii de 500 RON pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii

irevocabile a prezentei sentințe și până la emiterea deciziei”, apare ca neavând

consistența unui argument juridic relevant.

În privința criticilor

formulate în legătură cu dezlegările făcute de instanțele de judecată în procesul

anterior, instanța a considerat că actul adițional autentificat la data 13

aprilie 2000 este nelegal, dar aceasta nu poate conduce în mod automat la desființarea

actului defăimat, el fiind în vigoare și în prezent, acestea nu pot fi primite pentru

aceleași considerente ce țin de puterea lucrului judecat.

Susținerea că o astfel

de decizie ar complica și mai mult situația raportului juridic litigios nu poate

fi primită, întrucât considerentele ce țin de distincția ce se impune a fi făcută

între puterea lucrului judecat și principiul relativității efectelor hotărârilor

judecătorești, respectiv principiul opozabilității acestora, reprezintă răspunsul

cuvenit și pe deplin acceptabil.

Pentru toate aceste considerente

de fapt și de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul pârâtei SC P.B. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC P.B. SA. împotriva deciziei nr. 8/Ap din 26 ianuarie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie

2010.