ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2010

HOTĂRÂRE
25.03.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei,

constată

următoarele:

La data de 14 mai 2002

reclamantele I.S.D. și I.A.R. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul

Brașov prin Primar, SC R. SRL Brașov, S.G. și S.M. solicitând: să se constate

că imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov (casă de zidărie,

acoperită cu țiglă, compusă din parter și etaj, cu teren de 834, 228 mp) a fost

preluat de stat fără titlu, abuziv; constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare intervenit între pârâții SC R. SRL și soții S. cu privire la

apartamentul, (3 camere, bucătărie, cămară, baie, pivnița nr. 1) și cota de 5%

din părțile de uz comun (teren construit și teren neconstruit, cele două scări

de acces la subsol și etaj, accesul în curte, fundațiile și zidurile portante,

podul și acoperișul, fațadele, pivnița, spălătoria de la subsol, împrejmuirea

și branșamentele existente; restabilirea situației anterioare în cartea

funciară și obligarea pârâților la restituirea imobilului în deplină

proprietate și posesie.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că proprietarii tabulari ai

imobilului revendicat au fost în anul 1948, I.S.D. și I.F., fratele său (în prezent

decedat, tatăl celeilalte reclamante) ambii având cota de 3/4 precum și I.M.,

mama acestora cu o cotă de 1/4.

Imobilul

a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 în anexa căruia figura doar

I.M., care fiind profesoară, era exceptată de la această măsură, în anul 1957

au înregistrat în Cartea funciară casa construită în anul 1928 - 1929 și au

comasat terenul construit și grădina într-un singur corp de avere.

După

apariția Legii nr. 112/1995, autoritățile le-au restituit apartamentul de la

etajul 2 și cota de 50% din părțile de uz comun, iar apartamentul de la parter

a fost înstrăinat conform aceleiași legi, chiriașilor S.G. și S.M.

Au

mai arătat că înstrăinarea apartamentului are o cauză ilicită, s-a realizat

prin fraudă, deoarece imobilul a fost preluat fără titlu și, ca atare nu cade

sub incidența Legii nr. 112/1995.

Tribunalul

Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 21 din 13 ianuarie 2003 a respins

acțiunea.

S-a

reținut că imobilul revendicat a aparținut coproprietarilor tabulari M.C.I., F.I.

și S.I., a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 și a fost

preluat cu titlu.

Nici

petitul referitor la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în

baza Legii nr. 112/1995 nu a fost primit, deoarece frauda la lege și cauza

ilicită erau condiționate de constatarea prealabilă că imobilul a fost preluat

de stat fără titlu.

Curtea

de Apel Brașov, secția civilă, prin Decizia nr. 34 din 9 mai 2003 a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamante, reținând în esență, că în cererea

adresată comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 reclamantele nu au invocat

nevalabilitatea titlului statului și, prin solicitarea de despăgubiri pentru

apartamentul nr. 1 au recunoscut aplicarea corectă a decretului de

naționalizare.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin Decizia nr. 13 din 11 ianuarie 2005 a admis recursul declarat de

reclamante și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei, pentru rejudecarea

apelului, întrucât, față de înscrisurile depuse de reclamanți situația de fapt

nu este pe deplin stabilită.

Curtea

de Apel Brașov, secția civilă, prin Decizia nr. 669 din 8 noiembrie 2005 a

respins apelul declarat de reclamanți, reținând că imobilul revendicat se

încadra în prevederile Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri reclamantele au declarat recurs, susținând că instanța de apel a

încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., neanalizând toate criticile

formulate împotriva primei hotărâri date în apel.

Prin Decizia nr. 9761

din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de

reclamante, s-a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, cu precizarea de a analiza înscrisurile noi depuse de

recurenți, relevantă în opinia acestora pentru soluționarea cauzei.

Soluționând apelul,

în al doilea ciclu procesual Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și familie, prin Decizia nr. 97/ Ap din 4 iulie 2007 a admis

excepția nulității contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 invocată

de apelanți și în consecință: a admis apelul declarat de reclamantele I.S.D. și

I.A.R. împotriva sentinței civile nr. 21/ S din 13 martie 2003 pronunțată de

Tribunalul Brașov; a schimbat în tot sentința în sensul că: a admis în parte

acțiunea civilă formulată de reclamantele I.S.D. și I.A.R. în contradictoriu cu

pârâții Municipiul Brașov prin primar, SC R. SRL Brașov, S.G. și S.M. și ca

urmare: a constatat că imobilul situat în Brașov înscris în C.F. Brașov, a fost

preluat de Statul Român fără titlu valabil; a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 încheiat între pârâții S. și SC R.

SRL cu privire la apartamentul din sus-menționata C.F.

A obligat pârâții să

lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul

susindentificat; a dispus ca restituirea în natură să fie condiționată de

returnarea de către reclamante a despăgubirii primite pentru acest apartament,

respectiv suma de 7.390,0462 lei indexată potrivit legii.

A obligat pârâții Stanciu

să plătească reclamanților suma de 2.326,80 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel, a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 9761

din 27 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că

actul de înstrăinare nou depus de către reclamanți nu reprezintă o schimbare ca

cauzei pentru petitul vizând constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 ci este un mijloc de apărare al

reclamanților, pe care instanța trebuia să-l examineze.

Ca urmare, având în

vedere art. 315 C. proc. civ., și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, coroborat cu art. 9 alin. (6) și art. 10 din Legea nr. 112/1995

chiriașii titulari ai apartamentului ce nu se restituie în natură foștilor

proprietari nu pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente dacă au dobândit

sau înstrăinat o locuință proprietate personală, după 1 ianuarie 1990, în

localitatea de domiciliu. Sancțiunea pentru încheierea unui act de înstrăinare

cu încălcarea acestor prevederi este expres prevăzută de legiuitor ca fiind nulitatea

absolută.

În speță, pârâții S.G.

și S.M. au dobândit prin cumpărare un imobil în localitatea de domiciliu după 1

ianuarie 1990, astfel cum rezultă din contractul autentificat din 11 septembrie

1992 (fila 12 Dosar 3899/2003).

Consecința acestei

operațiuni juridice în planul acțiunii de față o constituie nulitatea absolută

a contractului subsecvent de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995,

respectiv contractul din 14 octombrie 1996.

În aceste condiții,

curtea a stabilit că apartamentul asupra căruia poartă această vânzare va ieși

din patrimoniul pârâților și va intra în patrimoniul statului, potrivit

principiului „quod nullum este, nullum producit effectum”.

Examinând titlul în

baza căruia acest imobil a intrat în patrimoniul statului, curtea a constatat,

că preluarea s-a făcut fără titlu valabil cu încălcarea dispozițiilor

Decretului nr. 92/1950, proprietarii imobilului neîncadrându-se în prevederile

decretului de naționalizare.

Având în vedere că

reclamantele au uzat de procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 și prin

hotărârea din 20 aprilie 2000 a Comisiei Județene Brașov pentru aplicarea

acestei legi, li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 73.900,462 lei (fila 55

dosar fond) pentru apartamentul, curtea a dispus restituirea în natură a

apartamentului condiționată de returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită,

actualizată potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la

restabilirea situației anterioare de carte funciară, curtea, a reținut, că

această chestiune nu poate fi realizată atâta timp cât nu s-a cerut și anularea

Ordinului Prefectului nr. 15 din 6 aprilie 1998 (f. 129 dosar fond).

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele I.A.R. și I.S.D. pârâta S.M. în

nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctului S.G., S.M.A. însușit

de C.M.M., S.G.T. prin reprezentant legal M.F., toți în calitate de moștenitori

ai defunctului S.G. și pârâta SC R. SRL Brașov.

Recurentele-reclamante

I.S.D. și I.A.R. au invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., susținând că instanța de apel, în mod greșit a aplicat dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 10/2001, condiționând restituirea imobilului în litigiu

de returnarea despăgubirii primite, respectiv suma de 7.390,0462 lei indexată,

iar pe de altă parte constatând nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare, trebuia să se pronunțe și cu privire la restabilirea

situației anterioare de carte funciară.

Recurentele-pârâte S.M.,

S.M.A., S.G.T. prin reprezentant legal M.F. au invocat motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile

de nelegalitate recurenții au susținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea ce face

obiectul acestei judecăți, reclamantele nu au solicitat desființarea titlului

statului, și readucerea imobilului în patrimoniul fostului proprietar.

Constatând

nevalabilitatea titlului statului, instanța de apel a modificat cererea

reclamanților, pronunțându-se cu privire la ceea ce nu s-a cerut, hotărârea

fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.:

„judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedus judecății”.

În ceea ce privește

valabilitatea titlului statului, recurentele au susținut că instanța de apel, a

aplicat greșit dispozițiile Decretului nr. 92/1950, în sensul că imobilul ce

face obiectul judecății se încadrează în dispozițiile acestui act normativ,

imobilul fiind destinat exploatării, așa cum rezultă din materialul probator

administrat în fața instanței de fond (buletinul clădirii, carte de imobil,

martori).

În ceea ce privește

contractul de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996, recurentele consideră că

acesta trebuie menținut, întrucât nu se poate vorbi despre trecerea imobilului

în proprietatea statului fără titlu, naționalizarea fiind făcută în temeiul

unui act juridic în legătură cu care nu s-a pus problema nevalabilității ci s-a

invocat însăși lipsa titlului.

Referitor la

înscrisurile depuse de reclamanți în Dosarul nr. 3988/2003 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, recurentele au susținut că acestea nu pot fi analizate

întrucât se tinde la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, fiind

încălcate dispozițiile art. 294 C. proc. civ., chestiune ridicată din oficiu de

instanța de judecată, care a omis a se pronunța.

Recurenta-pârâtă SC

Cu privire la

valabilitatea titlului statului de preluare a imobilului din litigiu recurenta

a susținut că titlul a respectat toate legile în vigoare și existente la data

emiterii sale.

Sub acest aspect,

recurenta a arătat că prin titlu valabil în accepțiunea art. 1 alin. (2) din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobată prin H.G. nr. 20/1996,

se înțelege trecerea acelor imobile cu destinația de locuință, în proprietatea

statului, pe baza unor prevederi legale, în vigoare la data respectivă, fiind

exemplificate Decretele nr. 92/1950, nr. 142/1952, 218/1960, Legea nr. 4/1973,

Decretul nr. 223/1974, etc.

Referitor la

constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996,

instanța înainte de a constata nulitatea absolută a actelor juridice de

înstrăinare, trebuia să analizeze condițiile concrete fiecărui caz în parte și

legile în vigoare, exclusiv la momentul vânzării și nu în funcție de condițiile

de notorietate.

Că, la data de 14

octombrie 1996 când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, dreptul de

proprietate al statului era intabulat în C.F., astfel că potrivit art. 32 din Decret-Lege

nr. 115/1938 „dacă în C.F. s-a înscris cu drept real în folosul unei persoane

se prezumă că dreptul există în folosul ei”.

Potrivit art. 46 din

Legea nr. 10/2001 „actele juridice de înstrăinare (…) sunt valabile în vigoare

la data înstrtăinării”.

Concluzionând

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

atacate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței primei instanțe.

Verificând

legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor

legale aplicate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele I.A.R.

și I.S.D. este întemeiat, iar recursurile declarate de pârâți sunt neîntemeiate

pentru considerentele ce succed.

În raport cu situația

de fapt stabilită, de neschimbat în recurs, instanțele au apreciat pe deplin

legal că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român fără un titlu

valabil.

De asemenea, în mod

corect instanțele au reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (6)

din Legea nr. 112/1995, potrivit cărora sunt exceptați de la cumpărarea

locuințelor chiriașii care au dobândit prin cumpărare o locuință proprietate

personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu .

Astfel, din actele

cauzei rezultă că, pârâții S.G. și S.M. au dobândit imobilul în litigiu conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 septembrie 1992.

Consecința acestei

operațiuni juridice o reprezintă nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv contractul

din 14 octombrie 1996, cum corect a reținut și instanța de apel.

Potrivit art. 315 alin.

(1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Or, prin Decizia nr. 9761

din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, s-a dispus ca instanța de apel să

examineze susținerile reclamanților referitoare la preluarea imobilului (de

către stat) fără titlu, precum și apărările acestora privitoare la reaua

credință a chiriașilor (pretins a fi dovedite prin înscrisurile depuse la prima

instanță de recurs).

Așadar criticile formulate

de către recurenții pârâți S.M., S.M.A., însușit de C.M.M., S.G.T., toți în

calitate de moștenitori ai defunctului S.G. și de pârâta SC R. SRL Brașov,

referitoare la valabilitatea titlului statului, la faptul că imobilul în

litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și la menținerea

valabilității contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 încheiat

între pârâții S. și SC R. SRL Brașov, sunt nefondate.

Soluția instanței de

apel este greșită în ceea ce privește condiționarea restituirii în natură către

recurentele-reclamante a imobilului din litigiu de restituirea despăgubirilor fundamentăndu-și

dispoziția pe conținutul hotărârii emise în temeiul Legii nr. 112/1995.

Dat fiind că, prin

hotărârea din 20 aprilie 2000 a Comisiei Județene Brașov pentru aplicarea Legii

nr. 112/1995, reclamantele-recurente au primit despăgubiri în cuantum de 73.900.362

lei (fila 55 dosar fond) pentru apartamentul aflat în litigiu, Înalta Curte, va

admite recursul, va casa în parte decizia atacată, în sensul că, va înlătura

din dispozitiv mențiunile privind obligarea reclamantelor să restituie suma de

7390,0462 lei, indexată potrivit legii, sumă condiționată de restituirea

apartamentului.

Entitatea care va

dispune asupra restituirii sumei încasate în temeiul hotărârii din 20 aprilie 2000,

este cea care a acordat suma în litigiu.

Este nefondată

critica recurentelor-reclamante referitoare la restabilirea situației de carte funciară,

câtă vreme acest petit necesită alte operațiuni judiciare, cum corect a statuat

instanța de apel.

În consecință, față

de cele expuse, recursul pârâților va fi respins conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

Admite recursul

declarat de reclamanții I.A.R. și I.S.D. împotriva Deciziei civile nr. 97/ Ap.

din 4 iulie 2007 a Curții de Apel Brașov.

Casează în parte

decizia atacată, în sensul că înlătură din dispozitiv mențiunea privind

obligarea reclamanților să restituie suma de 7.390,0462 lei, indexată potrivit

legii.

Menține celelalte

dispoziții.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta S.M. în nume propriu și în calitate de

moștenitoare a defunctului S.G., S.M.A. și însușit de C.M.M., S.G.T. prin

reprezentant legal M.F., toți în calitate de moștenitori ai defunctului S.G.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de SC R. SRL Brașov împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe

recurenții-pârâți să achite recurenților-reclamanți suma de 476 lei, cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-11-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9761/2006
Asupra recursului față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 14 mai 2002, reclamantele I.S.D. și I.A.R. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL Brașov, S.G. și S.M., solicitând: -
ÎCCJ 2010-04-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2595/2010
prin cumpărare de la A.T. la data de 15 septembrie 1948, imobilul situat în Brașov, înscris în CF 330 Brașov, sub nr. top. 5368, imobil care, la data de 1 iulie 1958, a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului 92/1950, în a căr
ÎCCJ 2008-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3853/2010
ale depuse-filele 4,5 dosar tribunal. Prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950 statul a preluat imobilul, în anexa decretului figurând ca fiind deposedată M.M. S-a reținut că în cartea funciară a avut loc intabularea a două noi corpuri de
ÎCCJ 2010-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5620/2010
vânzare - cumpărare din 14 aprilie 1998, încheiat cu pârâta SC R. SRL. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC E. SRL. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că. potrivit extrasului de ca
ÎCCJ 2015-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2208/2015
mobilul situat în Brașov str. Dr. I.C. nr. 1, înscris în cartea funciară 3758 Brașov cu nr. top. T3, T4 a constituit inițial obiectul dreptului de proprietate al antecesorilor intimaților-reclamanți, numiții L.K și L.F.Ș. Prin Decretul nr.
Sursă