ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor cauzei,
constată
următoarele:
La data de 14 mai 2002
reclamantele I.S.D. și I.A.R. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul
Brașov prin Primar, SC R. SRL Brașov, S.G. și S.M. solicitând: să se constate
că imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov (casă de zidărie,
acoperită cu țiglă, compusă din parter și etaj, cu teren de 834, 228 mp) a fost
preluat de stat fără titlu, abuziv; constatarea nulității contractului de
vânzare-cumpărare intervenit între pârâții SC R. SRL și soții S. cu privire la
apartamentul, (3 camere, bucătărie, cămară, baie, pivnița nr. 1) și cota de 5%
din părțile de uz comun (teren construit și teren neconstruit, cele două scări
de acces la subsol și etaj, accesul în curte, fundațiile și zidurile portante,
podul și acoperișul, fațadele, pivnița, spălătoria de la subsol, împrejmuirea
și branșamentele existente; restabilirea situației anterioare în cartea
funciară și obligarea pârâților la restituirea imobilului în deplină
proprietate și posesie.
În
motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că proprietarii tabulari ai
imobilului revendicat au fost în anul 1948, I.S.D. și I.F., fratele său (în prezent
decedat, tatăl celeilalte reclamante) ambii având cota de 3/4 precum și I.M.,
mama acestora cu o cotă de 1/4.
Imobilul
a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 în anexa căruia figura doar
I.M., care fiind profesoară, era exceptată de la această măsură, în anul 1957
au înregistrat în Cartea funciară casa construită în anul 1928 - 1929 și au
comasat terenul construit și grădina într-un singur corp de avere.
După
apariția Legii nr. 112/1995, autoritățile le-au restituit apartamentul de la
etajul 2 și cota de 50% din părțile de uz comun, iar apartamentul de la parter
a fost înstrăinat conform aceleiași legi, chiriașilor S.G. și S.M.
Au
mai arătat că înstrăinarea apartamentului are o cauză ilicită, s-a realizat
prin fraudă, deoarece imobilul a fost preluat fără titlu și, ca atare nu cade
sub incidența Legii nr. 112/1995.
Tribunalul
Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 21 din 13 ianuarie 2003 a respins
acțiunea.
S-a
reținut că imobilul revendicat a aparținut coproprietarilor tabulari M.C.I., F.I.
și S.I., a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 și a fost
preluat cu titlu.
Nici
petitul referitor la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în
baza Legii nr. 112/1995 nu a fost primit, deoarece frauda la lege și cauza
ilicită erau condiționate de constatarea prealabilă că imobilul a fost preluat
de stat fără titlu.
Curtea
de Apel Brașov, secția civilă, prin Decizia nr. 34 din 9 mai 2003 a respins ca
nefondat apelul declarat de reclamante, reținând în esență, că în cererea
adresată comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 reclamantele nu au invocat
nevalabilitatea titlului statului și, prin solicitarea de despăgubiri pentru
apartamentul nr. 1 au recunoscut aplicarea corectă a decretului de
naționalizare.
Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,
prin Decizia nr. 13 din 11 ianuarie 2005 a admis recursul declarat de
reclamante și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei, pentru rejudecarea
apelului, întrucât, față de înscrisurile depuse de reclamanți situația de fapt
nu este pe deplin stabilită.
Curtea
de Apel Brașov, secția civilă, prin Decizia nr. 669 din 8 noiembrie 2005 a
respins apelul declarat de reclamanți, reținând că imobilul revendicat se
încadra în prevederile Legii nr. 112/1995.
Împotriva acestei din
urmă hotărâri reclamantele au declarat recurs, susținând că instanța de apel a
încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., neanalizând toate criticile
formulate împotriva primei hotărâri date în apel.
Prin Decizia nr. 9761
din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de
reclamante, s-a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe, cu precizarea de a analiza înscrisurile noi depuse de
recurenți, relevantă în opinia acestora pentru soluționarea cauzei.
Soluționând apelul,
în al doilea ciclu procesual Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru
cauze cu minori și familie, prin Decizia nr. 97/ Ap din 4 iulie 2007 a admis
excepția nulității contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 invocată
de apelanți și în consecință: a admis apelul declarat de reclamantele I.S.D. și
I.A.R. împotriva sentinței civile nr. 21/ S din 13 martie 2003 pronunțată de
Tribunalul Brașov; a schimbat în tot sentința în sensul că: a admis în parte
acțiunea civilă formulată de reclamantele I.S.D. și I.A.R. în contradictoriu cu
pârâții Municipiul Brașov prin primar, SC R. SRL Brașov, S.G. și S.M. și ca
urmare: a constatat că imobilul situat în Brașov înscris în C.F. Brașov, a fost
preluat de Statul Român fără titlu valabil; a constatat nulitatea absolută a contractului
de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 încheiat între pârâții S. și SC R.
SRL cu privire la apartamentul din sus-menționata C.F.
A obligat pârâții să
lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul
susindentificat; a dispus ca restituirea în natură să fie condiționată de
returnarea de către reclamante a despăgubirii primite pentru acest apartament,
respectiv suma de 7.390,0462 lei indexată potrivit legii.
A obligat pârâții Stanciu
să plătească reclamanților suma de 2.326,80 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide
astfel, curtea de apel, a reținut, în esență, următoarele:
Prin Decizia nr. 9761
din 27 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că
actul de înstrăinare nou depus de către reclamanți nu reprezintă o schimbare ca
cauzei pentru petitul vizând constatarea nulității contractului de
vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 ci este un mijloc de apărare al
reclamanților, pe care instanța trebuia să-l examineze.
Ca urmare, având în
vedere art. 315 C. proc. civ., și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, coroborat cu art. 9 alin. (6) și art. 10 din Legea nr. 112/1995
chiriașii titulari ai apartamentului ce nu se restituie în natură foștilor
proprietari nu pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente dacă au dobândit
sau înstrăinat o locuință proprietate personală, după 1 ianuarie 1990, în
localitatea de domiciliu. Sancțiunea pentru încheierea unui act de înstrăinare
cu încălcarea acestor prevederi este expres prevăzută de legiuitor ca fiind nulitatea
absolută.
În speță, pârâții S.G.
și S.M. au dobândit prin cumpărare un imobil în localitatea de domiciliu după 1
ianuarie 1990, astfel cum rezultă din contractul autentificat din 11 septembrie
1992 (fila 12 Dosar 3899/2003).
Consecința acestei
operațiuni juridice în planul acțiunii de față o constituie nulitatea absolută
a contractului subsecvent de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995,
respectiv contractul din 14 octombrie 1996.
În aceste condiții,
curtea a stabilit că apartamentul asupra căruia poartă această vânzare va ieși
din patrimoniul pârâților și va intra în patrimoniul statului, potrivit
principiului „quod nullum este, nullum producit effectum”.
Examinând titlul în
baza căruia acest imobil a intrat în patrimoniul statului, curtea a constatat,
că preluarea s-a făcut fără titlu valabil cu încălcarea dispozițiilor
Decretului nr. 92/1950, proprietarii imobilului neîncadrându-se în prevederile
decretului de naționalizare.
Având în vedere că
reclamantele au uzat de procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 și prin
hotărârea din 20 aprilie 2000 a Comisiei Județene Brașov pentru aplicarea
acestei legi, li s-au acordat despăgubiri în cuantum de 73.900,462 lei (fila 55
dosar fond) pentru apartamentul, curtea a dispus restituirea în natură a
apartamentului condiționată de returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită,
actualizată potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la
restabilirea situației anterioare de carte funciară, curtea, a reținut, că
această chestiune nu poate fi realizată atâta timp cât nu s-a cerut și anularea
Ordinului Prefectului nr. 15 din 6 aprilie 1998 (f. 129 dosar fond).
Împotriva acestei din
urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele I.A.R. și I.S.D. pârâta S.M. în
nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctului S.G., S.M.A. însușit
de C.M.M., S.G.T. prin reprezentant legal M.F., toți în calitate de moștenitori
ai defunctului S.G. și pârâta SC R. SRL Brașov.
Recurentele-reclamante
I.S.D. și I.A.R. au invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ., susținând că instanța de apel, în mod greșit a aplicat dispozițiile
art. 20 din Legea nr. 10/2001, condiționând restituirea imobilului în litigiu
de returnarea despăgubirii primite, respectiv suma de 7.390,0462 lei indexată,
iar pe de altă parte constatând nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare, trebuia să se pronunțe și cu privire la restabilirea
situației anterioare de carte funciară.
Recurentele-pârâte S.M.,
S.M.A., S.G.T. prin reprezentant legal M.F. au invocat motivele de recurs
prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile
de nelegalitate recurenții au susținut, în esență, următoarele:
Prin acțiunea ce face
obiectul acestei judecăți, reclamantele nu au solicitat desființarea titlului
statului, și readucerea imobilului în patrimoniul fostului proprietar.
Constatând
nevalabilitatea titlului statului, instanța de apel a modificat cererea
reclamanților, pronunțându-se cu privire la ceea ce nu s-a cerut, hotărârea
fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.:
„judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedus judecății”.
În ceea ce privește
valabilitatea titlului statului, recurentele au susținut că instanța de apel, a
aplicat greșit dispozițiile Decretului nr. 92/1950, în sensul că imobilul ce
face obiectul judecății se încadrează în dispozițiile acestui act normativ,
imobilul fiind destinat exploatării, așa cum rezultă din materialul probator
administrat în fața instanței de fond (buletinul clădirii, carte de imobil,
martori).
În ceea ce privește
contractul de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996, recurentele consideră că
acesta trebuie menținut, întrucât nu se poate vorbi despre trecerea imobilului
în proprietatea statului fără titlu, naționalizarea fiind făcută în temeiul
unui act juridic în legătură cu care nu s-a pus problema nevalabilității ci s-a
invocat însăși lipsa titlului.
Referitor la
înscrisurile depuse de reclamanți în Dosarul nr. 3988/2003 al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, recurentele au susținut că acestea nu pot fi analizate
întrucât se tinde la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, fiind
încălcate dispozițiile art. 294 C. proc. civ., chestiune ridicată din oficiu de
instanța de judecată, care a omis a se pronunța.
Recurenta-pârâtă SC
R. SRL Brașov a criticat decizia ca nelegală pentru următoarele aspecte:
Cu privire la
valabilitatea titlului statului de preluare a imobilului din litigiu recurenta
a susținut că titlul a respectat toate legile în vigoare și existente la data
emiterii sale.
Sub acest aspect,
recurenta a arătat că prin titlu valabil în accepțiunea art. 1 alin. (2) din
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobată prin H.G. nr. 20/1996,
se înțelege trecerea acelor imobile cu destinația de locuință, în proprietatea
statului, pe baza unor prevederi legale, în vigoare la data respectivă, fiind
exemplificate Decretele nr. 92/1950, nr. 142/1952, 218/1960, Legea nr. 4/1973,
Decretul nr. 223/1974, etc.
Referitor la
constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996,
instanța înainte de a constata nulitatea absolută a actelor juridice de
înstrăinare, trebuia să analizeze condițiile concrete fiecărui caz în parte și
legile în vigoare, exclusiv la momentul vânzării și nu în funcție de condițiile
de notorietate.
Că, la data de 14
octombrie 1996 când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, dreptul de
proprietate al statului era intabulat în C.F., astfel că potrivit art. 32 din Decret-Lege
nr. 115/1938 „dacă în C.F. s-a înscris cu drept real în folosul unei persoane
se prezumă că dreptul există în folosul ei”.
Potrivit art. 46 din
Legea nr. 10/2001 „actele juridice de înstrăinare (…) sunt valabile în vigoare
la data înstrtăinării”.
Concluzionând
recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei
atacate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței primei instanțe.
Verificând
legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor
legale aplicate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele I.A.R.
și I.S.D. este întemeiat, iar recursurile declarate de pârâți sunt neîntemeiate
pentru considerentele ce succed.
În raport cu situația
de fapt stabilită, de neschimbat în recurs, instanțele au apreciat pe deplin
legal că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român fără un titlu
valabil.
De asemenea, în mod
corect instanțele au reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (6)
din Legea nr. 112/1995, potrivit cărora sunt exceptați de la cumpărarea
locuințelor chiriașii care au dobândit prin cumpărare o locuință proprietate
personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu .
Astfel, din actele
cauzei rezultă că, pârâții S.G. și S.M. au dobândit imobilul în litigiu conform
contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 septembrie 1992.
Consecința acestei
operațiuni juridice o reprezintă nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv contractul
din 14 octombrie 1996, cum corect a reținut și instanța de apel.
Potrivit art. 315 alin.
(1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra
problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor
probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Or, prin Decizia nr. 9761
din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală, s-a dispus ca instanța de apel să
examineze susținerile reclamanților referitoare la preluarea imobilului (de
către stat) fără titlu, precum și apărările acestora privitoare la reaua
credință a chiriașilor (pretins a fi dovedite prin înscrisurile depuse la prima
instanță de recurs).
Așadar criticile formulate
de către recurenții pârâți S.M., S.M.A., însușit de C.M.M., S.G.T., toți în
calitate de moștenitori ai defunctului S.G. și de pârâta SC R. SRL Brașov,
referitoare la valabilitatea titlului statului, la faptul că imobilul în
litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995 și la menținerea
valabilității contractului de vânzare-cumpărare din 14 octombrie 1996 încheiat
între pârâții S. și SC R. SRL Brașov, sunt nefondate.
Soluția instanței de
apel este greșită în ceea ce privește condiționarea restituirii în natură către
recurentele-reclamante a imobilului din litigiu de restituirea despăgubirilor fundamentăndu-și
dispoziția pe conținutul hotărârii emise în temeiul Legii nr. 112/1995.
Dat fiind că, prin
hotărârea din 20 aprilie 2000 a Comisiei Județene Brașov pentru aplicarea Legii
nr. 112/1995, reclamantele-recurente au primit despăgubiri în cuantum de 73.900.362
lei (fila 55 dosar fond) pentru apartamentul aflat în litigiu, Înalta Curte, va
admite recursul, va casa în parte decizia atacată, în sensul că, va înlătura
din dispozitiv mențiunile privind obligarea reclamantelor să restituie suma de
7390,0462 lei, indexată potrivit legii, sumă condiționată de restituirea
apartamentului.
Entitatea care va
dispune asupra restituirii sumei încasate în temeiul hotărârii din 20 aprilie 2000,
este cea care a acordat suma în litigiu.
Este nefondată
critica recurentelor-reclamante referitoare la restabilirea situației de carte funciară,
câtă vreme acest petit necesită alte operațiuni judiciare, cum corect a statuat
instanța de apel.
În consecință, față
de cele expuse, recursul pârâților va fi respins conform art. 312 alin. (1) C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanții I.A.R. și I.S.D. împotriva Deciziei civile nr. 97/ Ap.
din 4 iulie 2007 a Curții de Apel Brașov.
Casează în parte
decizia atacată, în sensul că înlătură din dispozitiv mențiunea privind
obligarea reclamanților să restituie suma de 7.390,0462 lei, indexată potrivit
legii.
Menține celelalte
dispoziții.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta S.M. în nume propriu și în calitate de
moștenitoare a defunctului S.G., S.M.A. și însușit de C.M.M., S.G.T. prin
reprezentant legal M.F., toți în calitate de moștenitori ai defunctului S.G.
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de SC R. SRL Brașov împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe
recurenții-pârâți să achite recurenților-reclamanți suma de 476 lei, cheltuieli
de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 martie 2010.